Raport de telemunca si scoala la distanta

Standard

Nu retractez nimic ca munca de acasa e visul meu de o viata. Ramane si ma bucur de ea ca un porcusor intr-o balta de noroi. Atata ca fix asa e, ca o balta de noroi.

Adica nu chiar cum ma asteptam.

Pentru ca (aproape) toata lumea lucreaza in teleworking, deci nu mai au cu cine vorbi live la birou. Deci toate conversatiile sunt pe mail/whatsapp. Sunt spamata de miliarde de mailuri si mesaje.  O tanti de la vreo 5mii de km distanta imi scrie zilnic ce  face ea in ziua respective (ca a fost la plimbare, ca e happy sau trista, ca au suparat-o copiii). Am vazut-o de doua ori in viata mea. For the record, nu e neobisnuit, am ceva magnet la oameni de toti imi povestesc viata lor. In general chiar imi place si ascult cu placere, dar pe mailul de munci mi se pare too much. Oamenilor care imi plac le-am zis sa nu imi mai scrie, sa ma sune. EU! Eu am zis oamenilor sa ma sune! Dar nu mai support mailurile si mesajele de la puhoaie infinite de oameni, sunt suprasaturata. Si unii, draguti, putini, dar cu atat mai draguti, ma suna. Multumesc. Plus ca imi place sa le aud vocea 🙂

In plus, conexiunea cu biroul pica. In general pica cand ai o chestie de facut cu termen 5 minute. Ca un ceas pica. Plus ca sa semnez electronic dureaza infinit mai mult decat sa fac guguloiul meu de semnatura pe o pagina. Plus ca nu se semneaza. Plus ca uneori pune ore aiurea. De exemplu, azi imi afisa ora 23:55 desi eram dis de dimineata. Who am I to judge?

In plus, Sara scoleste de acasa pe o platforma online plus alte jdemii de exercitii fara platforma. Deci din 5 in 5 minute baleteaza in camera unde imi desfasor activitatile sa declare ca nu intelege ceva si are nevoie de prezenta mea. Plus primeste chestii care trebuie printate. Nu stiu voi, dar noi nu detinem imprimanta. Deci azi mi-a luat o ora sa schimb din pdf in word un ceva cu pasari si inca o ora sa inserez desenul Sarei cu o gaita in el. Nu glumesc. Fix atat, ca se transformase cu erori etc etc. Plus nu intelege ecuatiile cu termen necunoscut. Si eu ma uitam cu ochii bulbucati la ea gen da cum naiba nu le intelegi si nici nu aveam habar cum Sauron sa I le explic si de ce nu I le explicase naiba cineva inainte sa I le dea la tema, iar ea se uita la mine cu ochii egal de bulbucati ca de unde Sauron sa le stie. In fine, am executat o poveste cu necunoscuta care seamana cu mine si ii place sa stea singura si ii trece pe aia de pe langa ea peste egal sa stea cu altii ca necunoscuta e antisociala. Rade mult copilul cand face teme cu mine, I se pare ca sunt funny. Mie mi se pare ca imi mor neuronii pe banda rulanta si ca am apreciat correct in copilarie ca in vecii vecilor nu voi putea fi profesoara.

Da, deci e haos si agitatie saptamanile astea. Partea buna e ca si de as vrea sa citesc despre virusache, nu as avea cand. Si nu vrea nimeni bai sa imi spuna si mie un serial sa ma uit (sau ok, mi s-au spus unele dar nu mi-au placut). Vreau un serial sau film care sa imi placa. Is it too much to ask? 😊)

Dar nici nu am nevoie sa ma uit, ca sa fiu sincera. Stiu deja ca numarul de cazuri si fatalitati va ramane in crestere, si in UE si in RO, pentru minim 2 saptamani, dar mai probabil o luna. Apoi incep sa-mi dau voie sa sper la o incetinire a cresterilor si poate chiar la o plafonare urmata de scadere. Rata mortalitatii e data din ce in ce mai aproape de ce ziceam in 27 februarie (sub 1%), dar nu va faceti iluzii, nu avem de ales, trebuie sa ramanem in casa pentru ca spitalele nu fac fata si vrem sa faca fata pentru toti oamenii care au ghinionul sa aiba nevoie de ele (pentru virus au ba). Si vorba lui Radu, aveti grija sa nu va rupeti vreun deget perioada asta. Momentan refuz sa ma gandesc la consecintele globale asupra economiei pentru ca mi s-ar face rau. Si fara sa ma gandesc imi dau seama ca va fi cea mai grava criza pe care am trait-o pana in prezent. Mda, deci nu e prea roz, am vesti proaste desi nu stau cu ochii-n TV/stiri pe telefon 😊).

Dar. Bai. Totul trece. Incet, incet, incet. Inspiram, expiram. Ne bucuram de zilele cu soare sau de cele in care ninge. Ma bucur cand se intampla ceva atat de absurd prin orele de telemunca de radem toti in hohote adevarate, de la distanta. Ma bucur ca stau mult cu Sara. Ma bucur ca toti oamenii pe care ii iubesc sunt deocamdata in siguranta si sper sa ramana asa. Trebuie sa ramana asa. Vor ramane asa, ca doar sunt oameni destepti. Si voi. O sa ne descurcam. O sa treaca si o sa iesim din nou la aer si la viata.

PS. Iar eu, promit, o sa ajung sa imi vad din nou marea mea. Pentru ca imi e ingrozitor de dor de ea. Nici nu stiam ca poate sa imi fie atata dor, mai ales ca acum si sa vreau nu pot sa ajung la ea 😦

img_6562

 

 

Pe vreme de stat acasa

Standard

Daca ma mai auziti spunand vreodata de un porcusor de guinea ca e linistit, notati-va va rog ca e baiat. Deci Vacaresti 2, despre care spuneam ca e cea mai linistita dintre toate, e de fapt cel mai linistit dintre toate, pentru ca e fix baiat (sper ca de data asta l-am prins inainte sa mai executam o tura de pui, but never say never). In alta ordine de idei, se pare ca le-am gasit casuta, o familie din Bucuresti care se muta la casa si ii va adopta pe toti cei trei, yupy. Sounds like the perfect life. Ii dam dupa pandemie, ovios. 😊

Buuun, am promis ca va povestesc ce facem noi in vreme de autoizolare.

In primul rand, pentru noi nu e cine stie ce tragedie, si Sarei si mie ne place sa stam in casa, deci nu as putea spune ca ni s-a schimbat radical viata. Imi lipsesc iesirile la terase sau cu bicla cu prietenii mei, imi e dor de ei toti, da. Si de copiii de la birou, ca au fost asa de curajosi si buni perioada asta ca m-au impresionat mult.  Vorbesc mult si cu unii si cu altii, online insa, ca na. Acum imi aduc aminte ca anumite persoane mi-au intors si stomacul pe dos, cred ca in crize se vede cel mai bine caracterul unui om, dar asta alta data. Pentru acasa, am fost prevazatoare si am comandat 20j de carti pentru amandoua cand a inceput nebunia, deci cu asta ne-am linistit.

Apoi, eu lucrez de acasa (si desi in imaginatia mea volumul de munca urma sa scada radical cu o bagheta magica, it didn’t). Sara executa si ea ceva scoala de acasa (fara a se stresa si nici eu nu vad sensul, oricum pariul meu e ca fie vor ingheta anul fie ii vor baga la cursuri in vara, deci nu vad de ce as mai teroriza-o si acum).

Pe langa asta, ne jucam jocuri.

Cluedo

https://www.elefant.ro/joc-cluedo-harry-potter_a631f910-07ee-4f20-9db0-2aa92c3aa29f?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9DsVWIlA8VgnNd8o_X_UrFpClAjbMEk51RgSedx2NoLyCXb2JiInTigaAhrmEALw_wcB

 

Asta ne jucam cel mai des, cred ca de minim 3 ori pe zi (si dureaza cam jumatate de ora, pe putin). Sara ne bate de ne suna apa-n cap, si pe bune, nu o lasam sa castige.

 

Tot din aceeasi categorie, dar ceva mai simplu, Sherlock Holmes

https://www.elefant.ro/joc-sherlock_9ace1953-6694-4d70-928a-c2da56363d49?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9DvISvW0yT6Pxneu4o8cLdXMhokh9nVYYAADHnzv2xa_Slsf7fOf6e0aAlPpEALw_wcB

 

Activity (desi chiar in autoizolarea asta nu am prestart, mai mult in celelalte vacante, dar ne-a tinut toata familia ocupata ceva ore bune). Majoritatea banuiesc ca il stiti deja.

 

https://www.elefant.ro/joc-activity-original-2_b1153918-37e7-4e6e-8354-17f2e5bfdc4b?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9DvqhDfcITDZorEITUdJxNCJ7LmMTODuUbt0ADNGMb5K-rmCXl_3rX4aAgwFEALw_wcB

 

Letter jam e  foarte fain, si asta ne-a placut.

https://www.elefant.ro/joc-letter-jam_ebe25534-a4d2-4acb-b7f0-31a05e9fc818?tracking=searchterm:letter+jam

 

Nume de cod (cu imagini, nu cuvinte).

https://www.elefant.ro/joc-nume-de-cod-limba-romana_31b25764-7368-465a-99da-3958a70ad61c?tracking=searchterm:nume+de+cod

 

Si Azul.

 

https://www.dol.ro/jucarii/jocuri-de-societate/jocuri-de-societate/joc-azul-ibgazul.html.html?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9Dsm9YlqELzma6K1h22Z3CxYgae8YryKt-mqKWAI4De_D60L9VJUcsMaAhR4EALw_wcB

 Si Dixit

https://m.emag.ro/joc-dixit-3558380022497/pd/DNLXP3BBM/

Nu stiu cati ani plus sunt, dar toate sunt destul de complexe, sufficient de complexe incat sa distreze si un adult ca mine, si sa nu simt ca imi inteapa neuronii unul cate unul cu scobitoarea, cum se intampla cu jocurile de la varsta mai mica (alea de dat cu zarul si mutat pionul, sa ma impuste cineva acum). Imi pare rau, nu am zis ca nu ma jucam, sute de jocuri de dat cu zarul m-am jucat, dar nu inseamna ca mi-a si placut. Le-am urat cu tot sufletul. Da, sunt o mama rea, impuscati-ma.

 

Mbon. Pentru adulti, tot carti, podcasturi am mai ascultat (recunosc, majoritatea pe tema coronavirusului). NU citesc presa din RO, doar pe la 1 juma ma uit sa vad numarul noi de cazuri raporate. Va recomand sincer sa faceti la fel. Modalitate de prezentare e una care creaza anxietate si panica si nu vad sensul. Traim o pandemie, e potential periculos, da, dar de aici pana sa prezentam treaba asta asa, e cale lunga. Obiectiv vorbind, fara sa compar bolile (din multe motive), daca ni se prezentau asa cazurile de gripa (raspandirea si mortalitatea) nu mai ieseam din casa de cand ne-am nascut. Nu spun sa iesim din casa, masurile de autoizolare sunt obilgatorii si necesar a fi respectate, spun ca mi-ar fi placut sa nu fie nevoie de tot tambalaul asta ca sa ii faca pe unii sa constientizeze pericolul si sa stea dracu in casa. Ma rog, incerc sa zic ca nu citesc isteric zeci de mii de stiri despre subiect, citesc in continuare articolele stiintifice nou aparute, si monitorizez numarul de cazuri raportate (RO, UE, Mondial, ca sa vad cand si pe unde suntem cu curba si cand putem incepe sa speram la imbunatatire). Deocamdata nu speram, stati linistiti, mai dureaza.

Ce mi-a placut cel mai mult perioada asta sunt unele din chestiile mele preferate (teatru si muzica) au ales sa le faca. Respectiv, transmisiuni online live (sau inregistrari). Filamronica din Paris, orchestra mea preferata din RO, pun inregistrari sau live-uri. Nu se compara cu statul in primul rand (da, fix in primul rand imi place sa stau, desi de fel la scoala sau la birou ma asez intotdeauna in ultimul). Iar teatrul meu preferat, unteatru, e acum disponibil worldwide si live, ceea ce mi se pare o bucurie si sper ca va veti uita la o piesa. Pretul e infim. https://www.unteatru.ro/

The sunset limited se joaca inca si mi-ar placea ca toti oamenii sa vada piesa asta, e tare frumoasa. Ok, poate sunt eu partinitoare, after all piesa asta m-a facut sa ma indragostesc de teatru, prima oara in viata pe la nus, 33, 35 de ani?

Ne mai uitam si pe Netflix si HBO, dar mult mai putin decat m-as fi asteptat si de fapt probabil mai putin decat intr-o vreme normala, de necarantina. Deci nu am seriale sau filme sa va recomand, ca n-am vazut, dar daca aveti voi, ma bucur.

Ce mai face(m/ti) de statacasa? 😊

IMG_0128

Din 2, 5

Standard

Sau despre cum mă pricep eu mai bine la psihologie decât la organele genitale, cel puțin la animale de companie, în speța de față porcușori de guinea.

Vă aduceți aminte cum vă povesteam că ne-am luat 2 porcușori pe 11 noiembrie? Ryan și Amelia. Și cum îl suspectam pe Ryan că e băiat, datorită comportamentului prea zen, dar pentru că doctorița de la pet-shop m-a asigurat că e fată și pentru că pozele de pe internet păreau să indice același lucru, m-am liniștit?

Ei bine, m-am liniștit prost, Ryan e băiat și ca atare Amelia a născut acum fix o lună trei fetițe. Nu le-am pus nume încă, le intitulăm generic Văcărești 1, 2 și 3 pentru că Sara a zis că seamănă cu niște văcuțe (și cui i se pare termenul peiorativ, vă reamintesc că plodului îi spun vierme).

Așadar și prin urmare, în funcție de cum avem voie să ieșim din casă și în speranța că cineva va vrea un porcușor, donăm trei fetițe porcușori de guinea.

Ca idee, porcușorii de guinea sunt animale sociabile, nu le place să trăiască singuri, minim 2. Au nevoie de cuști destul de mari (minim 1 m), fân non-stop, așternut (talaj) și mâncare specială (50 gr pe zi per porcușor, sper că am reținut corect, eu le pun ochiometric). Se bucură și de legume, morcovi, castraveți. All in all, mă costă undeva între 50 și 100 de ron pe lună, ca să știți la ce vă așteptați.

Sunt animăluțe inteligente, timide și cărora le place să interacționeze (cel puțin după Sara sunt toți șpagat, deși eu sunt sursa de mâncare, chestie care deh, asta-I viața).

Bun, deci Văcărești 1 este fetița lui tata (Ryan Gosling). Dacă celelalte două se țin doar după Amelia, ea se ține doar după tacsu. E curioasă și patrulează peste tot.

IMG_2092

Văcărești 2 (care seamănă de altfel destul de bine cu Văcărești 1) este cea mai cuminte și mai liniștită dintre toți.

IMG_2094

Văcărești 3 e cea mai mică, probabil născută ultima, și singura bicoloră. E și cea mai curajoasă dintre cele trei și a reușit deja să evadeze din țarcul în care îi ținem afară, so watch out.

IMG_2097

Dacă cumva vreți sau știti pe cineva care vrea un animal de companie (vă reamintesc că le puteți lua în brațe și ieși la plimbare cu ele conform ultimei ordoananțe-cred), ne puteți lăsa un mesaj pe FB sau un mail la sleepyphoto@gmail.com

 

 

 

 

Tele

Standard

Probabil sunt în minoritate, dar sunt și câteva aspecte pozitive la virusul ăsta. În primul rând, copiii sunt grupa de vârstă cea mai puțin atacată, ceea ce mi se pare drăguț. Apoi, desigur, vedem poze pe Facebook cu planeta respirând puțin de la poluarea obișnuită. Nu în ultimul rând, înțeleg că străzile sunt pustii, și nu toate țările (din cele închise) interzic plimbările, unele spun ca e ok atâta timp cât o faci singur sau cu cine trăiești oricum (și asa mi se pare și normal de altfel, virusul nu se transmite prin aer ci prin picături care aterizează pe chestii sau direct pe tine).

Însă recunosc că partea asta cu telemunca mă unge pe suflet. Există o grămadă de slujbe, din cele intelectuale, să zicem, deși urăsc cuvântul, care nu presupun nimic din prezența noastră fizică într-un spațiu delimitat, fie el de 2 sau 12 mp. Și personal, sunt absolut convinsă că muncitul de la distanță vine doar cu beneficii. Și de multe ori stau pe scaunul rotativ și mă întreb de ce sauron au nevoie să îmi vadă și corpul atâta timp cât le închiriez oricum parte din mintea mea pentru 8 ore pe zi lucrătoare. De ani de zile visez că mi-ar fi permis să lucrez de acasă și înainte de virusul ăsta eram convinsă că nu o să întâmple prea curând (la jobul meu cel puțin). Acum însă devine normă. Nu mă înțelegeți greșit, nu mi-am dorit niciodată să devină obligatoriu, am colegi cărora le place să meargă la birou, și e ok, n-am nimic împotrivă. Atâta că dacă ce faci poate fi făcut de la distanță și vrei să faci chestia aia de la distanță, ar trebui să ne fie permis să o facem, nu cu caracter excepțional, ci general. După cum vedem munca de acasă are beneficii (una că toți colegii mei lucrează actually mai mult decât la birou, deci productivitatea crește, ca să răspund în primul rând la temerile angajatorilor, apoi că suntem puțin mai fericiți și mai atenți la lucrurile care sunt importante cu adevărat, gen familia noastră, apoi că se reduc o grămadă de costuri și nu în ultimul rând, iaca, poluarea). Sigur că nu mi-am dorit să aflăm chestia asta cu motivul ăsta. Dar cred de foarte mult timp că asta ar trebui să fie normalitatea. Faptul că mergem 8 ore pe zi în niște clădiri e doar o normă socială, o obișnuință (again, nu generalizez, sunt profesii intelectuale, sau nu, unde prezența fizică rămâne necesară, atâta că sunt o grămadă unde pur și simplu nu e). Și sper că acest exercițiu (cu o cauză nedorită și nefastă, nu neg) ne va face să înțelegem acest lucru și pe viitor să permitem oamenilor să lucreze de la distanță, atunci când se poate și când vor. Și zău că se poate. Și unii vor. De foarte foarte foarte mult timp vor.

În egală măsură sunt îngrijorată de izolare în lumea virtuală, mi-e teamă ca asta să nu se transforme într-o obișnuință. Și așa sunt siderată când ies la masă cu oameni (colege de birou cu care merg în deplasare, prietenii mei nu fac din astea) și stau doar cu nasul în telefoane. Mi-e cumva puțin teamă că după pandemia asta o să uităm să ne îmbrățisăm. Aș fi tare tristă. Spre deosebire de țocuitul pe obraji, pe care chiar îl urăsc, îmbrățișările aduc oxitocină și ne fac realmente mai buni. Să nu uitați de ele, vă rog frumos 😛

PS. Apropos de uitat, știu că am promis că prestez listă cu chestii de făcut în vreme de virusache, revin 😊

img_5333

Smile. I also try to. :)

Standard

După ce am scris ultimul articol, m-am apucat să mă cert cu Radu în secțiunea de comentarii pe rata mortalității. Trecând peste faptul că am dreptate cu rata mortalității, Radu a avut dreptate cu restul.

Recunosc că eram o naivă prostuță, în capul meu era ceva de genul pătrățel, o sută de oameni (aka puncte negre), un singur punct roșu, care decedează. În realitate e pătrățel un punct roșu, celelalte 99 de puncte albastre. Toată lumea e afectată, direct sau indirect, și lucrurile vor rămâne așa pentru o durată de timp mult mai mare decât durata de viață a virusului (indiferent care va fi ea). De când m-am apucat să citesc (certându-mă cu Radu) mi-am dat seama că eram mega naivă în interpretarea mea a ce o să se întâmple: cu calm și reculegere, vine virusul, toți oamenii își fac datoria de ființe bipede cu conștiință, stăm cuminți, curba de pleoștește, facem față, nu cumpărăm isteric pâine (ok, la asta mă așteptam), ne revenim. End of story.

Aiurea. Evident că am greșit. Și pe măsură ce trece timpul, când văd panica cum se instalează de la omul de rând până la cel mai înalt demnitar (nu neapărat român), când deciziile pe care le luam nu sunt raționale ci emoționale, îmi crește anxietatea exponențial. Nici vorbă să putem gestiona chestia asta. Nu știu cum am putut să nu iau în calcul inițial panica.

Am senzația de un bulgăre care se rostogolește și se face pe zi ce trece tot mai mare. Oamenii sunt speriați, anxioși, nu gândesc pe termen lung, și cred că tocmai asta ar trebui să facă.

Dar gata. Că iar mă ia durerea de cap.

Ce putem face noi? În afară de a sta în casă cât mai mult și cu siguranță de la primul până la ultimul simptom de răceală (de l-am avea).

Păi, în primul rând, aș zice că e vital să controlăm anxietatea. Sigur că e o chestie care ne amenință, pe care nu o putem controla și care riscă să ne afecteze întreaga existență. Nu negăm.

Dar la fel de desigur este că nu ar trebui să murim înainte de a muri. Cred că rămâne esențial să ne păstrăm calmul și să continuăm să trăim. Chiar dacă temporar de acasă (cine poate, sunt oameni care trebuie să meargă la birou în continuare). Dar și să continuăm să fim umani, să ajutăm, să iubim, să fim atenți la oamenii care au nevoie de noi.

Mbon. Concret concret, ce facem cu anxietatea? Am comandat ceva cărți să mă documentez pe subiect, deci revin, până atunci vă spun ce funcționează la mine:

  1. Să hummuiesc muzică. Cel mai mult mă ajută asta. Deci ascult alea 2 melodii ce mă obsedează momentan și le cânt de numa.
  2. Meditația. Nuș dacă ați meditat până acum, ar fi fost bine să, că e chiar de ajutor, dar chiar dacă nu, nu e niciodată târziu să te apuci. Sunt aplicații dedicate, eu am una care se numește Calm, ne înțelegem bine.
  3. Limitați informația pe care o îngurgitați referitoare la pandemie. O oră pe zi e arhisuficient, de preferat dimineața, ca să puteți dormi noaptea. Aici intră și studiile și podcasturile (dacă semănați cu mine și vă dați pe din astea). Și, în general, ecranele. Știu că Netflix and chill e soluția ușoară, dar mie una îmi dă senzația că nu e prea eficient, când pun capacul la laptop toate gândurile care au fost pe pauză până atunci năvălesc cu puteri sporite.
  4. Use your brain pentru alte chestii. Eu muncesc, încerc să ajut cât pot. Când n-am de muncit citesc. Pentru că 75% din creierul meu e tot blocat în rahatul ăsta undeva în fundal, nu reușesc să citesc chestiile pe care le citesc de obicei pentru că nu mă pot concentra la ele. Deci citesc ficțiune, și nu Faulkner. De exemplu, acum citesc Iuda, de Amoz Oz. Suficient de ușoară.
  5. Dacă aveți norocul să fiți izolați la curte, sau pe lângă ceva pădure, use it. Walk. Chiar dacă rotativ prin curte. Endorfine și perspectivă. Dacă nu, flotările merg și acasă.

Ce voiam să zic cu articolul ăsta certăreț, e că întotdeauna, întotdeauna rămân motive să open your eyes and smile. Încă sunt motive, vor fi întotdeauna. Trebuie doar să ni le reamintim și să exersăm mișcarea prin care colțurile buzelor noastre se apropie periculos de urechi 😊

Gata cu articolele serioase, data viitoare vă fac topul jocurilor de care ne jucăm noi perioada asta, curierii încă livrează, poate vă folosesc.

IMG_2308

 

Cui i-e frică de coronavirus?

Standard

Am ieșit săptămâna asta cu băieții și C. m-a întrebat dacă mi-e frică de coronavirus. Am râs, că fix în seara de dinainte mă sunase tata să mă duc în magazine să îmi fac provizii.

Am răspuns că nu. Nu mi-e frică de coronavirus. Și n-am călcat în niciun magazin săptămâna asta. R. m-a certat cam o juma de oră și apoi peste vreo 2 zile încă pe atât cum că e fuarte serios și ar trebui să fiu speriată? Dacă am înțeles bine ideea. Deja la a doua tură recunosc că nu-l mai ascultam. Și tot nu sunt speriată 😀

Îmi e mai frică de coronavirus decât de atentate teroriste, dacă se pune. Se pune?

Nu mi-e frică de coronavirus pentru că rămâne o formă de virus gripal, cu o incidență a morții de sub 2% din cei afectați. Ca atare, statistic, chiar dacă toți cei care citesc acum acest articol ar fi bolnavi de coronavirus, probabil niciunul nu ar muri. Rata mortalității de gripa comună era dată de sub 1% până prin 2017, studiile recente însă arată că ar fi oleacă mai mare. Pariul meu ochiometric din avion e însă că au cam aceeași rată de mortalitate. Și din cazurile de până acum, cei care mor, sunt, din nou, similar cu ce se întâmplă la orice gripă, cei cu condiții medicale preexistente.

Tot ochiometric, presupun și că va dispărea când vine căldura, dar rămâne doar o supoziție, vedem prin aprilie/mai dacă am avut dreptate au ba.

E adevărat însă că se pare (încă nu putem afirma cu certitudine) că se transmite mai ușor decât gripele noastre autohtone. Nașpet e și că e nou-băiatul (pot să presupun că un virus cu potențial ucigaș e mascul? Statistic again, aș avea dreptate, probabil e băiat), și ca atare sistemul nostru imunitar nu e obișnuit să-l dea dracu când se întâlnește cu el și nici vaccin n-am apucat să îi facem.

Trecând însă peste faptul dacă mie îmi e frică au ba de coronavirus, că asta e o chestie personală și eu am stabilit că sunt mai inconștientă de fel, cred că e mai important de întrebat care e comportamentul rațional în contextul actual?

Mpăi. Mi se pare decent și corect ca autoritățile să trateze cu maximă seriozitate problema. De fel, nu pare că excelăm în România la maximă seriozitate, e adevărat. Dar măcar ăia de prin alte țări. Îi ok că se chinuie ăștia să identifice, izoleze și să țină sub control răspândirea. After all, dacă ne-am freca pe burtă rotativ și ipotetic ne-am infecta toți de pe planetă, ar crăpa undeva la 150 milioane de oameni (și sper că nu ne încălzește tare că majoritatea erau din ăia deja oarecum bolnavi/slăbiți).

Mi se mai pare și decent să încercăm să privim situația cu claritate și echilibru. Nu mă duc nici să-mi fac provizii de H2o (ok, am și filtru de apă pus de R.), dar nici nu îmi book-uiesc următoarea vacanță în China. Merg în continuare în deplasări și refuz să cumpăr orice mai mult decât aș cumpăra de obicei. Sara merge și ea în continuare la școală, deși are 2 cazuri de gripă la colegii de la grădi (B, nu COVID-19, ho). I-am zis numa să se spele mai des pe mâini și să nu mai tot pună mâna la gură (și cam același sfaturi am observat că le-au primit toți colegii ei, îmi plac părinții de la școala asta).

Și cel mai iritant mi se pare că ăia care îs ăi mai panicați că vine coronavirusul peste ei nu sunt nici măcar vaccinați anti-gripal. As in șansele să prindă o gripă autohtonă rămân în secunda asta mai mari (și implicit să și crape de una), dar lor le tremură chiloții de coronaviurs.

Ce nu mi se pare deloc ok e frica asta irațională care mână hoardele către supermarket-uri în căutare de făină și ulei, nu mai plecăm în nicio vacanță, chiar în țări unde nu-i încă niciun caz confirmat sau ne închidem în casă și mai ieșim când vine vara sau când trece buba, deși n-am fost nici în vreo zonă și nici nu am intrat în contact cu vreun infectat (unii îs chiar obligați).

Sigur, egal de irațional mi se par și tâmpiții care încearcă să iasă din zonele de carantină, tâmpiții care nu stau în carantină sau nu declară că au fost în zone afectate și riscă să propage virusul mai departe.

Asta mă gândeam, că dacă aceste bipede care momentan împânzesc planeta asta ar reuși să gândească și să acționeze rațional, nici într-o extremă nici în alta, cu demnitate și dracului cu înțelegerea a ceea ce fac, apariția unui virus ca COVID 19 nu ar fi o problemă. Și mă mai gândeam că n-am fost în magazin de vinerea trecută (întotdeauna îmi cumpăr chestiile vineri) și mi-e ușor groază de ce-oi găsi mâine. Anunț public de pe acum că dacă cumva nu mai găsesc pește la pescăria mea de peste drum o să fiu foarte nervoasă săptămâna viitoare și o să înjur extins (probabil și pe blog).

Mvoi? Vă e frică de viruși au ba?

IMG_1910

Nesuferiții

Standard

M-am gândit să scriu de ce nu mai scriu. Nu sunt precisă că nu e un raționament post-hoc, extrem de posibil să fie, nu zic ba.

Nu (mai) scriu (atât de des) din trei cauze:

  1. Sara
  2. Hoarde tătare inamice
  3. Vine primăvara

În ordinea inversă a numerelor de pe tricou, vine primăvara, chestie care se traduce simplu că sunt mult mai fericită ca atunci când vine iarna. Când vine iarna nu sunt fericită, când vine primăvara da. Când sunt plouată scriu, când nu sunt plouată nu scriu. Nu sunt convinsă că e un motiv solid, că dacă mă uit în spate am scris de multe ori nu că eram plouată ci doar pentru acea singură persoană (imaginară au ba) pentru care scriu de obicei. Încă prefer conversațiile față în față, poate de aia nu mai scriu, cine știe.

Hoardele tătare inamice au năvălit la birou chestie care ne face să lucrăm basically non-stop, aspect care mă irită maxim. Colega mea de bancă vorbea ieri, fără să-i zică exact pe nume, dar de asta vorbea, de efectul Red Queen. Of, nu-l mai explic, e în Alice în țara minunilor. Alergăm ca tâmpiții doar să stăm pe loc.

Sara. Well, blogul ăsta e de multe ori despre ea, sau legat măcar de ea. Cred că rar scriu chestii care nu au nicio legătură cu Sara, parțial pentru că ea e cea mai mare bucată din viața mea, parțial pentru că nu mi se pare că viața mea fără ea ar interesa pe cineva. Aș putea să vă povestesc cum a fost la ultimul concert de săptămâna trecută, cum mi-au plăcut podeaua veche, faptul că Vioară 5 bătea darabana pe picior la solo-ul de pian, sau cum Contrabas 1 și Contrabas 2 erau prieteni și glumeau prin ridicări de sprâncene pe bucățile care le plăceau mai mult, dar nu știu dacă vi s-ar părea interesant. Aș mai vrea tare mult să știu de ce toți dau mâna doar cu Vioară 1, mi se pare teribil de nedrept față de Vioară 13 sau față de Flaut dreapta spate. Dar iar o iau pe câmpii.

Chestia e că Sara e mmm, tot nu știu să zic altfel, her own person. Și nu mi se mai pare corect să vă povestesc de ea. Adică acum, că e așa o persoană delimitată (de mine în primul rând poate) și de sine stătătoare mi se pare urât din partea mea să scriu de ea. Mi se pare ca și cum aș scrie despre ce i se întâmplă prietenului meu C. sau prietenei mele S. Sara știe că scriu chestii despre ea pe blog, și a fost de acord parțial (as in fără poze și date concrete), iar uneori chiar m-a încurajat (în cazul Tabere cu Suflet, cu speranța că alți copii nu vor trece prin ce a trecut ea). Uite că nu am întrebat-o ce părere are că nu mai scriu. Aș vrea să povestesc că fac altceva cu alea 15 minute dintr-o zi oarecare în care scriam, dar aș minți. Nu fac neapărat (alt)ceva util în loc. Fac cam aceleași lucruri și iubesc aceleași lucruri, no change there. Atâta că, așa cum spuneam, nu văd cum ar fi interesante.

Revenind. Realitatea e că Sara a crescut. E mare (și mică încă), infinită și un vârf de ac. Da, simultan. She too (still) brings me joy în fiecare zi. Și sunt mândră de puiul meu de cioară că na, e a mea. Probabil că aș fi fost mândră de ea no matter what dar acum îmi imaginez că am motive reale să fiu mândră de ea. Încă încerc să fiu o mamă bună, și încă nu am nici cel mai vag habar dacă reușesc. Uneori Sara îmi reproșează că acum cinci ani am certat-o că a lipit un abțibild nuș unde (versus camera ei, unde poate lipi orice, și chiar nu am fost a drama queen about it). Inițial m-am ofticat că am făcut ceva așa nașpet și că va plăti terapeuți la maturitate pentru rahatul ăla de abțibild dar apoi m-am gândit să o întreb dacă își mai aduce aminte și alte ocazii în ultimii ani, în care am certat-o. Și-a pus cuta de om serios între sprâncene, a reflectat adânc circa 3 secunde și a zis nu.

Da. Niște nesuferiți, așa voiam să scriu. Se fac mari când nici te aștepți și mi se pare foarte urât din partea lor. Ar fi putut să mai aștepte. Sau să mă avertizeze. Sau ceva. Dar nimic, nimicuța. E mare și atât. Deci na, aveți grijă de ei. Și de voi. Respirați zilele astea în care încă sunt mici. And be happy 🙂

41377bba-9f3d-4515-9a5d-790ff774b557