My future self is a total douchebag

Standard

Nu m-am prins din prima, asta e clar. Din prima m-am prins doar că my former self is an idiot. Asta a fost ușor, și se vede și aici ușor, dacă citesc primele mele articole habar nu am cine e aia de le-a scris, io sigur nu-s. Dar le las aici, că doar ale mele sunt și nu mi se pare că e o rușine că ai fost cândva și mic și foarte prost.

Cu my future self însă e alta povestea. La început am fost convinsă, sau mai mult am sperat, că e om de bază. Deci, mă purtam în consecință: Uite, my dragă future self, azi nu am niciun chef să fac temele ci să ies cu prietenii la joacă, faci tu mâine temele te rog? Niciodată nu mă contrazicea atunci când îi spuneam planul, ceea ce mă făcea să am multă încredere în el. Îmi e lene să fac curat azi că am avut o zi grea, dar nu e așa că mâine o să faci tu lună în toată casa? Dragă future self, am doar 21 de ani și nu am niciun chef să îmi petrec semestrul tocind, nu e așa că în sesiune n-o să joci numai cărți, asculți muzică și să discuți despre orice cu colegii de apartament până la 5 dimineața? Și niciodată, mă dar niciodată nu m-a contrazis. Și my current self era tare liniștit așa, își vedea de ieșitul cu prietenii, lenevit, ascultat muzică, neînvățat șamd.

Până mi-am dat seama, nu știu nici eu exact când, că my future self is kinda of a douchebag. Deși nu mă contrazice niciodată atunci când îi pun în cârcă toate responsabilitățile prezente, nici că are cel mai mic chef din lume să facă ceva atunci când vine vremea lui. My future self e complet iresponsabil.

Și de atunci a trebuit să mă schimb. Deși după ce am făcut bagajele pentru vacanță ultimul lucru pe care am chef să îl fac e să fac ordine în casă, o fac. Pentru că știu că, întoarsă din vacanță, my future self nu va vrea să facă absolut nimic altceva decât să zacă în depresie o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp pentru că s-a terminat vacanța.

Deși nu am chef să strâng vasele după ce gătesc, o fac, pentru că știu cu precizie matematică că vor zace exact, dar exact în locul în care sunt nemișcate un milimetru pentru următoarele 24 de ore.

Sunt nevoită să fac totul cu eul meu prezent pentru că eul meu viitor e un ticălos mic, leneș, puturos de-a dreptul, inconștient, zăpăcit și complet delăsător. Și zeci de ani de experiență m-au învățat lucrul ăsta.

Partea bună e că my current self might not be so bad after all, deși, după cum se poate citi mai sus, rămâne un total sucker de care eul meu viitor profită permanent.

La voi, care e cel responsabil? Trecutul, actualul sau viitorul?

PS. La Sara înclin să cred că e trecutul, copilul ăsta nu se apucă de nimic nou înainte să fie sigură că eul ei trecut a învățat deja toate fațetele lucrului respectiv.

IMG_5977

Reclame

Smile

Standard

Problema dinților mă depășește. De ce a ales evoluția să schimbe un set complet de dinți vs. să crească doar juma dintre ei la bebeluși și restul la copii mi se pare un mister, n-ar fi fost oleacă mai simplu cum propun eu? Da mă rog, nu e ca și cum mă pot certa cu ea.

Eniuei, am ajuns la faimoasa vârstă când se schimbă dinții de lapte. Care au început, desigur, să se miște. So am fost la stomatolog pentru primul, al doilea, al treilea. No. 4 and 5 i-a scos Sara singură. Înțeleg că există tehnici prin care părintele poate ajuta procesul, dar fii-mea a exclus categoric posibilitatea și sincer nici eu nu mă simțeam chiar în măsură. Aș fi putut de ar fi trebuit, dar mi s-a părut mai corect să și-i scoată sigură (as in a tras de ei până au ieșit, ca la dentist).

Now, la ăia de jos a mai fost cum a mai fost, dar când au ieșit ăia de sus, holly cow, am crezut că am născut un extraterestru. Am fost convinsă că e o anomalie genetică și că Sarei îi cresc doi dinți legați într-unul. Băi, voi știați cât de mari sunt incisivii (sper că i-am nimerit) superiori? Sfinte căcat, sfinte căcat. Fucking huge. În cazul Sarei, de fix 2.5 ori mai mari ca cei de lapte. Mai mari ca ai mei almost. Sigur mai mari ca ai mei.

Mă rog, cert e că m-am speriat, am fugit cu ea înapoi la Roxana, cu cei doi dinți de 2.5 ori șiiii cu 3 carii. Mdap. 3. Bad mom. Habar  n-aveam că are Sara carii (toate erau în partea de sus și nu le-am văzut, iar pe ea n-au deranjat-o sau nu s-a plâns deși una dintre ele avansase ceva). Dulciuri (și încă a început pe la 3 ani cu ele, altfel poate ar fi avut 10) și spălatul probabil deficitar pe dinți and there we were.

Now, când s-a așezat fii-mea pe scaun la prima carie a bocit de numa. Când i-a scos dinții a fost zen, dar la caaaarieeee, pentru că era ceva total nou a bocit non-stop.

Și aici voiam să ajung. Nuș dacă instinctiv sau din experiență Roxana (care are și ea o fetiță de vârsta Sarei) a apăsat exact butoanele potrivite. Mso la fii-mea nu merge cu albinuța bondărelul draci bălțați, i se fâlfâie complet că e un bondărel sau un aparat chirurgical dentar care îi forează în dinți. Ce o ajută pe Sara atunci când e speriată e să îi explici, ca unui adult, complet și punctual, fiecare pas.

Mso. Prima carie a durat o oră. Pentru că Roxana i-a explicat absolut fiecare căcățel pe care îl făcea. Ce face freza aia, ce face ustensila asta, acum usuc cu aer, acum pun o soluție să dezinfectez acum pun un fel de plastilină să acopăr gaura, acum usuc plastilina cu lampa asta, acum asta acum aia. Și fii-mea asculta tot și dacăăăă cumva, duamne fer uita Roxana să îi explice ceva o întrerupea să îi spună ce face chestia aia nouă. Mi-a fost și mie util, să fiu sinceră, mie nu mi-a explicat nimeni până acum. 😀

La cariile 2 și 3 am stat cred 15 minute pe scaun, pentru că deja știa ce se întâmplă și n-a mai fost nevoie de explicații.

Așadar, dacă aveți un copil ca Sara, la care nu merge lugu lugu și funcționează doar interacțiune directă (nu prin mamă) și explicații detaliate și complete atunci când ajungeți la faza dinți, vi-o recomand pe Roxana (Negrea), pe care o găsiți la Intermedica (vis-a-vis de Mall Vitan).

Data viitoare sigilăm măselele de 6 ani, chestii nouă, deci estimez iar o oră de stat pe scaun, dar sigur nu mai estimez bocete, deja mi se pare că merge la stomatolog ca la coafor. Oh wait. La coafor chiar nu merge 😀

IMG_1067

 

Punct pe frânghie. Și de la capăt

Standard

Unul din lucrurile mele preferate este să mă uit la filme cu Sara. Cred că intră lejer în top 5 best chestii în care îmi pot petrece timpul. Cu precădere la cele care o fac să fie îngrijorată sau puțin temătoare, nu de altceva, dar se lipește de mine și ușor ușor mă cotropește cu totul. Întâi pune capul pe umărul meu, apoi mă ia în brațe cu o mână, mai adaugă și un picior, apoi două și când nici nu-ți dai seama e deja toată călare pe mine. Iar eu stau acolo, fiind prea puțin atentă la film și mai mult la ea, la felul în care se simte greutatea ei în brațele mele, la cum miroase părul ei și numai al ei, la tonalitatea vocii ei, pe care în valmeșul zilelor uit uneori să o observ. Și rââânjeeesc cu un rânjet mare cât casa, uneori când nu e deloc momentul potrivit (în film), de mă întreabă viermele nemulțumită: Nu înțeleg mami, ce e de râs?

Well. Toate cele de mai sus și încă o mie, dar nu îi spun nimic, desigur, neg vehement, eu? Să râd, nuș mama, ți s-a părut.

Acum două seri s-a cuibărit iar toată stâns strâns tare strâns lipită de mine pentru că ne uitam la ultima parte din Harry Potter. Dacă nici la ultima parte din Harry Potter nu poți să stai lipită de mama ta nuș când mai poți să stai.

Și cum stătea ea acolo mică și infinită în același timp mă gândeam la câte mii, milioane, miliarde de lucruri pot să o lovească, să o rănească, poate chiar complet. Mă gândeam cât de înfricoșător e, că în fiecare secundă nu numai în care e departe de mine, dar și când e cu mine, se pot întâmpla o imensitate de prostii și chestii nasoale. Și mă mai gândeam cât de ușor mi-ar veni să o țin într-un glob de cristal cu cheia agățată de gât. Și ce prostesc de liniștită aș fi.

Nu ne hotărâm exact ce ne desparte de animale, mai întâi am suspectat limbajul, dar sunt specii care au dezvoltat un cvasi-limbaj, apoi capacitatea de a planifica, dar sunt specii, ca ciorile, care planifică și pot alege dintr-o suită de optiuni, apoi sentimetele, până la balenele care nu se despart de puii morți.

Mie mi se pare că asta e caracteristic umanității. Deși suntem conștienți de infinitatea de posibilități dezastruoase pe care le poate lua viața noastră, alegem și planificăm fiecare mișcare bazându-ne pe scenariul pozitiv. Nu știu dacă naivi e cuvântul potrivit, că parcă implică lipsa cunoașterii, iar aici vorbesc de exact opusul, de inconștiența de a miza pe rezultatul favorabil atunci când știi cu certitudine că sunt atâtea rezultate proaste. Îmi plac oamenii, ca întreg așa (și câteva bucăți punctuale din el care mi-s mai dragi ca ochii din cap), îmi plac și animalele și serile cu filme lângă Sara. Îmi place că alegem, în general, majoritatea, să ne ridicăm, să visăm din nou, chiar și atunci când doar o bucată din infinitățile de mai sus s-a produs și ne uităm buimăciți în jur cine suntem și unde am ajuns.

Nu mi se pare rău, chiar deloc, să fim conștienți de punctul absolut de echilibru pe o frânghie suspendată între doi zgârie nori pe care reușim să călcăm, cu succes, în fiecare zi. Până la proba contrarie, pentru că proba contrarie rămâne o certitudine, dar asta e o altă poveste, și mai lungă, și mai tristă.

Nu naivitate, nici inconștiență, mai degrabă o superputere. Îmi vine să scriu de a spera, dar parcă e prea siropos așa că eu o să mă prefac că n-am scris și voi că nu ați citit. Deal? 🙂

IMG_6674

O scrisoare

Standard

Una din temele de vacanţă (ipotetice :D) ale Sarei era să scrie şi să trimită o scrisoare. So of course că am întrebat-o la începutul verii: Nu vrei fată să îi scriem o scrisoare lui L. (mătuşa mea preferată, pe care şi Sara o iubeşte), s-ar bucura tare. – Poate mai târziu mami, mi-a zis Sara replica clasică când vrea să mă ducă cu zăhărelul.

Deci eram în pericol de a bifa încă o temă de vacanţă nefăcută :D.

Însă, săptămâna trecută, i-a venit, spontan, cheful de scris scrisori. Mie. Aflată la mai cca 70 cm de ea pe canapea.

Scrie-mi şi tu o scrisoare mami.

O scrisoare?

Ihi, cu ceva amuzant. 

Deci i-am scris o scrisoare cu ceva amuzant. Cel mai mult Sara râde când îi povestesc de cărţile pe care ne obligau să le citim în liceu şi eu refuzam să le citesc. Când a auzit de Pădurea Spânzuraţilor a râs jumătate de oră de abia mai respira. La fel şi când i-am povestit cum ne întreba profa de română într-a zecea de ce a intitulat autorul cartea Moara cu noroc. În scrisoare i-am povestit de proful nostru de mate care a venit la o oră cu pantalonii descusuţi exact, dar exact în fund, crăpătură care se iţea, constantă şi determinată, la fiecare introducere a mâinilor în buzunare (mişcare executată cu frecvenţă ridicată de proful respectiv).

Mi-a răspuns cu o poveste cu un copil care s-a ascuns la ora de engleză sub masă unde s-a jucat liniştit până aproape de final, când a fost descoperit cu surpindere. Şi ne-am mai scris aşa câteva scrisori.

Îmi plac scrisorile. Parcă miroşi o carte veche când scrii scrisori. Dar mai mult îmi place să primesc scrisori, i-am spus Sarei. E ca o surpriză. Îmi pare tare rău că oamenii aleg să nu mai scrie cu cerneală pe foi albe. Sigur, e mai complicat, nepractic şi necesită mult efort, n-ai niciun motiv din lume să alegi varianta asta. Dar uneori lucrurile complicate, nepractice, care necesită mult efort şi care sunt lipsite de sens, sunt tare, tare frumose.

Voi mai scrieţi scrisori? 🙂

IMG_6901

#me?

Standard

Vreau să scriu de tare mult timp, de la început, dar nu eram nici eu prea hotărâtă exact ce mă deranjează la mișcarea asta, doar că mă deranja, instinctiv, de la prima poza de profil cu hashtag-ul de mai sus pe care am văzut-o. Sigur, am mai discutat cu uameni în diverse situații și lucrurile au fost clare.

Ori ești de acord cu mișcarea metoo ori ești un porc (dacă ești bărbat) ori dacă ești femeie well, nuș precis dar fie ție nu ți s-a întâmplat niciodată hence ciocu mic (it did actually) fie ești prea urâtă să ți se întâmple vreodată (mposibil), fie ești prea, pardon my french, curvă și deci ești îngrijorată că bărbații nu se vor mai da la tine.

Actually am stat destul de mult timp să mă gândesc la fiecare dintre astea și să iau în considerare dacă ăsta e ce m-a deranjat inițial la mișcare, dar nu cred că e niciuna din ele, pentru că na, da, mi s-a întâmplat și mie (nu foarte grav, doar unii de la scârbici mai libidinoși decât ar fi decent să fie, din fericire nu dintre cei cu care lucrez day to day) și pentru că avansurile din partea sexului masculin sunt momentan fix la fundul listei mele de priorități.

Bun. Ce m-a râcâit de la bun început au fost 2 lucruri.

  1. Valul ăsta pune pe toată lumea în aceeași găleată. Și lucrurile nu sunt niciodată albe sau negre, de multe ori în multe tonuri de gri. Mai e o chestie mică, dar fundamentală pentru orice societate, care se cheamă prezumția de nevinovăție. E adevărat că se face pipi pe ea periodic, dar ăsta nu-i un motiv să renunțăm la ea.
  2. Vina era exclusivă și a unei părți (the pig men). Și este întotdeauna vina exclusivă și responsabilitatea exclusivă fără nici cea mai mică vină din lume a femeii atunci când vorbim de viol sau alte atacuri similare. Dar. De la asta s-a ajuns la e vina exclusivă a bărbaților în orice situație în care femeia pur și simplu s-a simțit nașpa. Ceea ce mi se pare greșit. Și nu numai pentru bărbați, și pentru femei. Cu toată vina, în orice situație, pusă doar în seama bărbaților, mi se pare că pleacă și libertatea sau autonomia femeilor. Ce era să facă săraca?

Nu-mi dau seama dacă sunt coerentă, dar continui în speranța că reușesc ceva cât de cât până la capăt.

So point 1 e că din cauza acestei mișcări în absolut orice hm conflict între un bărbat și o femeie care avea componentă sexuală s-a atribuit instant vina bărbatului. De la Aziz Ansari cred că oricine cu o urmă de raționament își pune întrebări (iar în cazul meu, recunosc, încă de la Louis CK, care e unul din nuș, maxim 10 oameni din lume care mă face să râd, dar e mult de vorbit la Louis). Pe scurt, Aziz (care de altfel nu mă face să râd și mi-e și organic antipatic) a fost măgar cu o tipă la un date (a încercat să se culce cu ea, aia n-a prea avut chef, dar oricum tot ce s-a întâmplat a fost consensual). Tipa a plecat acasă, și-a dat seama că bărbații-s porci, cu precădere Aziz și l-a dat în gât. Iar cariera lui Aziz s-a terminat umpic așa. Ăștia nici măcar nu erau colegi, erau un dud cu o dudă la un date. Atât. Și totuși, Aziz a fost linșat.

La Loius CK e o leacă mai grav. Louis întreba femeile (n-am înțeles precis dacă pe toate au ba, dar oricum sigur îi erau colege) dacă poa să o zăngăne o leacă. Și dacă ele ziceau da, he did. Posibil și dacă ele ziceau nu, tot he did. E ok ce făcea Louis? Acuma, dacă întreba înainte și doamnele ziceau da, actually by my book yes siree, it kinda is (detaliez imediat ce vreau să spun). Dacă nu întreba, atunci noup, nu e nenea Louis, e mijto să întrebi.

Bun. E ok pentru bărbații puternici să întrebe femeile care depind oarecum de ei dacă vor să se culce cu ei sau alte treburi?

Noup, e de porc în general (da, și dacă ești precis că e leșinată după tine duduia tot e de porc, stai jos).

E ilegal?

Nu. Cel puțin în codul nostru penal, nuș la alții cum o sta legea. Dacă unu întreabă o dată secretara (asistenta executivă, mă scuzați), Babe, nu cumva vrei să te culci cu mine și duduia zice nu mă, marș în morții tăi actually în România nu e ilegal. Dacă insistă, întoarcem foaia.

Faptul că întreabă o dată, că încearcă o dată un bărbat (porc de altfel, sigur) să obțină favoruri sexuale de la o femeie e imoral, e de căcat, dar nu e ilegal.

De ce nu e ilegal? Well, nuș precis ce-o fost în capul legiuitorului (bătrân și bărbos, tot așa mi-l imaginez), dar pentru mine nu e ilegal pentru că femeia poate spune NU, idiotul înțelege că nu e nu și își bagă mințile- cap.

Și mi se pare că tocmai asta se fură așa treptat femeilor cu mișcarea asta. Și doamnele lui Louis CK si partenere lui Aziz (și mai știu câteva cazuri extreme gen Henderson) aveau posibilitatea să spună NU.

Dacă mișcarea ar fi fost #YOUCANSAYNOTOO nu mai scriam articolul ăsta. Dar mișcarea nu e asta, mișcarea e #METOO, care se traduce în: femeile sunt întotdeauna victime, și doar victime, bărbații sunt întotdeauna agresori și doar agresori.

Uite, dacă aș avea un băiat, l-aș învăța așa: Mami, înainte să pupi o fată trebuie să fii bloody sure că fata aia vrea să o pupi.

Dar am o fată. Și pentru că am o fată, nu o învăț: Mami, un băiat trebuie să te întrebe întotdeauna dacă poate să te pupe (actually nici nu cred că e chiar nevoie de întrebări explicite întotdeauna, ¾ din poveștile de dragoste frumoase n-ar mai exista așa), ci o învăț asta: Mami, întotdeauna, indiferent cine e băiatul, depinde de tine și doar de tine dacă accepți sau nu să te pupe. Și da, poți să îl pupi și tu prima (în teorie, eu recunosc că n-am reușit niciodată practica asta, dar sunt de acord cu ea, go girls).

Nu controlăm conduita altora. Controlăm conduita proprie.

Da, orice femeie are dreptul și puterea să îi spună lui Louis CK, Aziz și altora să go fuck themselves.

Dar nu orice bărbat care întreabă o femeie dacă nu vrea să se culce cu el e un porc misogin care trebuie închis sau măcar să i se termine cariera. Nici tipul de la radio care a fost dat afară (îmi scapă numele acum) pentru că, atunci când consola o colegă care plângea i-a scăpat, pentru nu mai mult de 1 secundă, mâna pe spate (for fucks sake pe spate). Și e absurd că unele firme (americane, e adevărat) au impus post metoo o politică în care limitează contactul vizual la maxim 10 secunde. Grow the fuck up. Plus chiar așa, ce te faci, dar ce te faci dacă your one and only, the ultimate one e fix unul cu care lucrezi? Last time I checked nu era chiar ilegal.

Reiau, există prezumția de nevinovăție. Ea trebuie să existe dracului în lumea asta (și știți cât de rar folosesc cuvântul trebuie) pentru că altfel sincer crecă putem să ne sinucidem toți mâine. Viața ar fi un coșmar fără ea.

Nu orice acuzație a unei femeie e reală. Nu orice măgărie din partea unuia e o ilegalitate. Și nu în ultimul rând, femeile nu numai că pot, dar they bloody should say no atunci când nu vor sau chiar și atunci când nu prea au chef. Știu, știu, că nu e nici temă care să meargă cu blogul în general și mai știu și precis că statistic (wink) foarte multe dintre voi nu veți fi de acord cu mine. Dar tot am simțit să scriu postul ăsta, mi se pare corect și moral cumva să îmi asum riscul de a fi într-o poziție minoritară față de opinia majoritară, atâta timp cât e ceva în care cred. Sper doar că am reușit să fiu măcar vag coerentă și să explic ce e în capul meu (nu îmi iese întotdeauna, mai ales atunci când gândesc pe măsură ce scriu, cum am făcut acum).

We both, femei și bărbați, avem drepturi și responsabilități. We both, but both do. Și ambii ar trebui să avem grijă și de unele și de altele. Nu doar unii, nu doar alții.

IMG_5170

Once upon a summer

Standard

Vacanţa mea de vară din copilărie înseamnă zile întregi petrecute în balconul alor mei, de la etajul 2 din cel mai mic oraş din lume, cu o carte-n braţe şi o pungă de pufuleţi în mână. Nu ştiu precis de ce alegeam să stau pe balcon cu zilele, dar probabil pentru că acolo puteam fi complet singură.

Fii-mea, well, din fericire, prima ei vacanţă arată umpic altfel. Tot cu cartea-n mână toată vara (mainly Harry Potter, a ajuns la 5, dar şi altele printre), dar nu între betoane ci ba pe la o mare, ba predominant pe la ţară.

Îmi place că alege să stea acolo, mai ales pentru că în rarele zile când stă aici e leşinată de cald şi nu prea are chef de făcut nimic. La ţară însă umblă numai desculţăţă şi nu intră în casă decât la culcare. Mai are şi noroc de două perechi de bunici pe care îi iubeşte, ba chiar bonus, cumva o a treia pereche, părinţii lui Andrei (văr-miu). E răsfăţată? Bineînţeles că da. Dar mă bucur că are ocazia să fie.

Iar eu? Mă întreabă lumea cum mă descurc fără ea. Mă descurc cum s-ar descurca orice părinte normal la cap: foarte bine :P. Don’t get me wrong, îmi e dor de ea de numa în fiecare zi şi îmi vine să mângâi telefonul când vorbesc cu ea pe apel video, dar hei, e tare bine să fii singur (at least for introverts). De obicei, când Sara e plecată, fug să mă văd cu prietenii, dar weekendul ăsta l-am avut mare şi lat doar şi doar al meu. Duamne, şi ştiţi câte am făcut? Absolut nimic n-am făcut. Am citit, doh, m-am uitat la vreo 2 documentare pe Netflix, m-am dus să cumpăr mâncareee, am spălat perdele şi le-am pus invers (perdele cu draperiile, yes, still an idiot) şiii am salvat nişte cărţi. Plus am dormit. O tonă.

Însă data viitoare vreau să plec şi eu cu ea în vacanţă. Really do.

Voi ce faceţi în vacanţa de vară?

Reţetă garantată de slăbit! I kid u not

Standard

So am descoperit cea mai eficientă reţetă de slăbit. Serios. I really did. Nu singură, e adevărat, dar ce mai contează, important e că am găsit-o.

Sunteţi gata?

Cea mai eficientă reţetă de slăbit e să comanzi vara un frigider de la emag. Dar neapărat vara, că iarna poate mai rezistă ceva afară şi n-ai făcut nimic. De preferat înainte de a merge la mare, for beach body purposes.

Am rezistat o lună în cap fără frigider şi am slăbit 3kg. Ce poţi să vrei mai mult? Şi am mâncat ce am vrut (cât am fost în vacanţe şi prin oraş cu prietenii, că acasă deh, nu prea erau multe opţiuni disponibile).

Deci chiar ar trebui să le fiu recunoscătoare.

Serios acum, scriu pentru că mă fascinează cum în epoca internetului comercianţii încă îşi permit să fie atât de măgari. Primele două săptămâni mi s-a părut amuzant, chiar m-am hăhăit cu ăia de la call center (că la mailuri răspundeau greu şi mie nu îmi place să insist) că şi lor li se părea SF şi începeam de fiecare dată cam aşa:

-Bună ziuaaaa, am comandat şi eu un frigider de la dvs. care îmi place tare mult, e tare drăguţ şi se potriveşte perfect în bucătăria mea, atâta că nu funcţionează şi aş vrea dacă nu vă supăraţi să am şi eu un frigider care merge, nu de altceva dar e cam cald afară şi mă mai bag în el din când în când.

Hi hi, ho ho, sigur, retur, cum să nu, dar se poate, mvai mvai.

3 săptămâni a durat până să îl ia. Încă eram zen. Şi cred că m-ar mai fi ţinut încă pe atât că tot nu înţeleg de ce m-aş enerva pentru rahaturi când am altele din care chiar pot să mă necăjesc dacă vreau. Nici n-am ţipat la ei, nici nimic. Atâta că ieri am nimerit la telefon cu duduia Andreea. Care era tare supărată pe mine. De parcă era vina mea că n-am frigider de o lună (şi oricât m-am gândit, chiar nu văd care ar fi putut fi vina mea la faza asta :D). Şi că daaaa, a durat trei săptămâni doar să îl ridice, dar au şi ei PROCEDURI.

O fi traumă de la buro, nu zic nu, dar când aud cuvântul procedură mă apucă toţi dracii. Plus că mi-a explicat, tot duduia Andreea că sun de-an boulea la call center că trebuie să vorbesc cu persoana care mi s-a repartizat care mă ţine tot timpul la curent cu ce şi cum. Cine-i? Nu mi-a zis, da mi-a citit un mail de la el, în care îmi spunea că îi pare tare rău şi că o să se ocupe el să mă ajute, fără niciun curent sau ţinut la curent. De acum 2 săptămâni. Am încercat să zic că am 30j de mailuri de la ei de la diverşi omuleţi şi nu aveam cum să-l aleg pe ăla potrivit, da tot supărată a fost. Meh, o fi avut o zi proastă.

Ca atare, am zis că măcar la frigider să îmi dau dracului seama când enough e enough, am căutat în lege, am găsit că aveau un termen de 2 săptămâni să schimbe the shit, care trecuseră demult şi le-am dat mail că vreau bănetul înapoi. Apoi am sunat la ideall.ro pe la 4 şi am comandat un frigider identic (că doar v-am zis că îmi plăcea de el), frigider care în 2 ore era deja în colțul din bucătăria mea (tenchiu Papeles de pont). Funcțional. Am băgat doar o cola în el, pe mine încă nu.

Azi mi-a scris Ştefan de la emag, că el era apparently my person. Ştefan a zis că îi pare rău că a răspuns cam greu. Şi m-a întrebat dacă vreau retur la frigider sau banii înapoi. Şi i-am zis că da, a răspuns cam greu. Cu frigiderul şi mai greu. Că vreau banii înapoi, cum i-am scris ieri. După care am observat că îl chema Silviu, nu Ştefan :D. Aştept. Estimez tot o lună. 😉

PS. Da’ apoi am fost până la librărie cu căştile în urechi, cu melodia de mai jos în ele şi m-am întâlnit cu cel mai handsome dud pe care l-am văzut eu in my life şi care mai şi conducea un BMW. Când am ajuns lângă el s-a oprit din mers şi stăătea aşaaa şi zâmbea uimit la mine. Of course I melted, am zâmbit şi eu tâmp şi i-am făcut cu mâna. Poza mai jos :P. Life is still beautiful.