Serbările de Crăciun

Standard

Cred că am declarat public că nu sunt fan serbări de Crăciun. Sigur, unor copii le plac. Mbon, poa să meargă la nuș, Palatul Copiilor sau ce vor ei de le place să fie vedete. Altora însă nu le plac deloc. Și anul trecut și anul ăsta a fost un băiețel (nu-mi dau seama dacă același) care a plâns pe scenă.

Sara e mega rațională cu serbările. As in a pus piciorul în pragul învățătoarelor la orice înseamnă rochițe și tutu-uri de prințesă, dar s-a băgat la un dans de elfi și pitici. În primul rând că iubește colindele, duamne cât le iubește (mă rog, muzica în general), cântă non stop iar din octombrie basically numai Deck the Halls se aude prin casă (which is nice) și apoi că s-a amuzat la dansuri. Dar tot nu mi se părea genul ei să se producă pe o scenă, so am întrebat-o cum de. Și mi-a zis fuarte clar: Tu ce-ai face în locul meu? Ori mă bag la dansuri și colinde ori fac lecții.

Pe principiul no brainer.

Și mă gândeam așa, după serbarea de ieri alaltăieri (care de altfel a fost delicioasă pentru mine ca părinte, m-a durut burta de cât am putut să râd, micofoanele n-au mers, s-au împiedicat, încurcat, au fost mega mega simpatici, infinit mai simpatici decât dacă toate ar fi mers șnur, m-aș fi plictisit îngrozitor) că e o grămadă de energie, și a copiilor și a adulților (învățători și părinți) care intră în chestia asta. E ok, mi se pare că chiar au nevoie de proiecte din astea care să îi scoată din ritmul normal de învățat (fie el Montessori au ba), dar nu înțeleg de ce trebuie să irosim toată energia asta într-o chestie ca o serbare care nuș, nu produce nimic cu adevărat bun, poate doar nuș, orgolii personale mângâiate temporar (dar poate sunt eu Grinch).

Mă gândeam că plozii ar fi egal de încântați (sau mă rog, a mea ar fi sigur) să chiulească de la lecții ca să meargă săptămânal la un cămin de bătrâni să le citească povești sau să le cânte cântecele. Sau la un adăpost de câini să îi plimbe. Sau ambele, copiii de la o școală să meargă să ia câini de la un adăpost și să meargă împreună cu ei să petreacă ziua la un adăpost de bătrâni. Doamne câtă fericire ar fi pe toți trei, și pe căței, și pe plozi, și pe bătrâni. Sau să construiască singuri, fără ajutor, pe echipe, cu blueprints și all câte un vehicul de some sort. Sau să facă curat în parcul din fața școlii și să primească la final gogoși calde în loc să stea la ore într-o zi. Toate mi s-ar părea, de altfel, timp câștigat și lecții învățate, nu pierdute. Ba chiar ar putea chema și părinții la oricare dintre astea, la fel cum fac și cu serbările.

Care naiba o fi faza cu serbările astea? Unde de-a lungul istoriei cineva a decis că să vadă plozii pe o scenă în sezonul cu temperaturi negative face parte din magia sărbătorilor de iarnă?

Mda. Mi-ar plăcea tare să ne gândim cu adevărat la motivul pentru care facem repetitiv același lucru și dacă găsim că nu prea e un motiv bun pentru asta să ne oprim. Sau dacă găsim un motiv să facem altceva în schimb, să facem aia. Mnu? Dar oamenii au așa o predispoziție (evoluționistă, urât cuvânt) să prefere acțiunile repetitive doar pencăs mai sigure. Pe de altă parte, nici evoluția nu s-ar fi întâmplat vreodată fără că unii să calce strâmb. Iar eu mă încadrez cu brio în categoria celor care insistă să calce strâmb, indiferent câte bârne-n cap și-ar lua in the process 🙂

Voi sunteți fani serbări de Crăciun? Sau dracu știe, poate greșesc eu de nu reușesc să văd ce e așa minunat la ele.

IMG_8390-001

 

2019, mulțumim că ai venit, la revedere mpapapa

Standard

Da. Știu că e abia 3 decembrie (e ziua lui Scooby Doo azi, ziua ei o țin minte, una din puținele, deci azi e o zi frumoasă, deși are o dictai ședința de ziua ei) dar mi-a ajuns din anul ăsta, chiar mi-a.

Nu că s-ar fi întâmplat grozăvii mari, am avut și ani mai răi, băi da a fost greu frate. Și nuș dacă ați sesizat, dar nu mă plâng de din astea de obicei. Mă enervează chestii, dar nu zic că e ceva greu. Frate, anul ăsta a fost greu în moașă-sa pe gheață. În primul rând că am avut mai multe ședințe anul ăsta decât am avut în toți ăilalți ani în care muncesc cumulat. Și zău că muncesc de ceva ani. Și nu urăsc nimic pe lume mai mult la job decât ședințele.

Apoi că parcă n-am prea avut vacanțe. Sau nuș, am avut dar mai voiam. Bine, ăsta nu e un criteriu că tot timpul mai vreau. Dar nu mi-au ajuns frate vacanțele anul ăsta deloc.

Plus nuș, urgențe peste urgențe la birou, acasă s-au stricat toate mașinile posibile. Ce-am vrut de la anul ăsta nu prea mi-a ieșit și zici că am îmbătrânit 10 ani.

Mi-e frig și sunt obosită. E posibil ca frigul să fie de la lipsa căldurii timp de o lună deja (acum avem apa caldă și oareșce căldură, dar cine știe cât o ține). Dar cred că a durat atât de mult că acum îmi e frig tot timpul. Și în casă, și la birou, și în mașină. Îmi e frig. Și sunt obosităăăă, vreau o vacanță lungă în care să nu fac altceva decât note și litere. Atâtea rahaturi s-au adunat că nu mai am timp cât aș vrea de lucrurile care îmi plac. Uite, nu apuc să scriu. Iar asta mă enervează îngrozitor, sunt foarte contra vieților în care facem chestii care trebuie și nu chestii pe care le vrem. Fuarte. Mă enervez pe mine mă. Eu să zic că nu am timp. Am timp, ce dracu, doar că sunt forțată de viață să fac alte căcaturi cu el decât cele pe care le-aș vrea.

Iar mâine am altă ședință, și azi am avut una, și săptămâna trecută și aaaaaaaaaaaaaaaaaaa.

Deci la revedere 2019, călătorie sprâncenată.

Eu mă mut în 2020. Și dragă 2020, nu te uita că mă plâng și că miorlăi că sunt obosită. Oi fi și obosită și cu nasul înghețat dar așa Rudolf leșinat cum sunt tot o să mă încăpățânez să mi te fac al meu. Cu Sara zâmbăreață, cu zile calde și mare și prieteni și ore și timp dilatat și cărți bune și cadouri terorizante pentru oamenii pe care îi iubesc și o să mai gândesc cu ce, dar doar ca să știi. I won’t ever ever give up.

Mvoi? Ați fost prieteni cu 2019 sau vreți cu mine în 2020?

IMG-3507

Ce mai citește Sara

Standard

Așa, că m-a întrebat Delia și am zis că scriu. Sarei îi plac seriile sau dacă nu-s serii, o ia după autor.

Acum citește Aventurile lui Sherlock Holmes, de A.C. Doyle. Înainte de asta a citit Eu și Marley.

A început cu cărți haioase, care o făceau să râdă în hotote (seria Joody Moody și tot ce a scris vreodată David Williams).

Apoi Roald Dahl, evident că a iubit Matilda și Charlie și Fabrica de Ciocoloată, dar a ținut morțis să citească absolut tot ce am găsit de cumpărat.

Apoi JK Rowling, la fel de desigur, nu doar seria Harry Potter ci și celelalte 2 cărți (plus aia sequel la HP sau ce draci e).

Mmmm. What else. Seria cu Misterioasa Societate Benedict (foaaaarte faină, pe asta am citit-o și eu cu ea seara). Seria aia infinită cu Pisicile războinice. Încă una cu vulpile parcă și încă niște animale parcă, Supraviețuitorii, am uitat cu ce e asta exact.

Nu se omoară după clasici. A încercat Jules Verne, dar meh. Dintre clasici i-a plăcut Black Beauty cel mai mult. Colț Alb, hm, oare ce a mai citit dintre clasici mblop. Nu mai știu. Gulliver. Legendele Olimpului, din fericire i-au plăcut și ei, altfel o dezmoșteneam, am mai scris că le-am citit de 200 de ori când eram mică. Cireșarii în vară.

Ah, dintre astea mai simple, dar care au făcut-o să râdă seria cu Timmy Fiasco și Dog Man.

Narnia nu i-a plăcut neam.

Vânătorii de comori da, și încă niște cărți care-s tot serie cu Biblioteca domnului Lemoncello.

Casa Secretelor (tot serie e parcă) și în general tot ce prinde de la Editura Arthur citește cu plăcere (sper că am nimerit-o și Casa Secretelor e de la ei).

Citește și cărți de știință (well mă rog, nuș cum să le zic), gen George și Big Bangul (serie, again), Max Einstein. Cred că mai sunt încă dar nu îmi mai aduc aminte. Cărți despre câini și cai tot ce am găsit, că na.

Citește haotic, și cred cu tărie că fix așa ar trebui să citească oricine. Haotic, după cum simte, cum are chef. Nu i-am spus niciodată ce să citească sau dacă să citească o carte au ba. În general mergem în librării o dată pe lună, stăm vreo două ore (minim, îi e la fel de greu cum îmi e și mie să se hotărască ce cărți își cumpără) și pleacă de acolo cu o pungă mare de cărți. Recunosc că îi iau și singură când mă nimeresc într-o librărie, știu cam ce îi place și am cam nimerit-o, dar am mai și greșit (nu mă așteptam să nu o prindă Narnia de exemplu).

De Crăciun a cerut Cehov și Dostoievski. :)) Chiar sunt curioasă ce va zice de ei, as in nu că îmi imaginez că nu va iubi rușii având în vedere că mă-sa e șpagat după ei ci mai degrabă cum sunt rușii la 8 ani (9, hai). Ah da, a citit Orwell, Ferma Animalelor gen într-o oră într-o după amiază, m-a și enervat că a citit-o prea repede, dar sigur o va mai citi când va fi mare.

Ah, și benzi desenate. Culmea e că nu i-am luat-o eu pe prima, nici măcar nu îmi trecuse prin cap, dar a fost dragoste la prima vedere. Prima a fost cu un super erou care îndoia spațiul și timpul 🙂 Mi-a plăcut și mie rău. A mai citit Tintin de atunci (în ro și en), după care eu personal nu mă omor, dar ea e ok cu el, și ceva benzi desenate în RO pe care i le-a luat văr-miu (benzi desenate după cărți celebre gen Cartea Junglei).

Cam asta. Sigur n-am scris jumate, dar m-am gândit să vă fac o poză cu biblioteca ei, dacă sunteți în pană de idei sigur mai găsiți câte ceva la un zoom.

Quid pro Quo. Vreau și eu o carte. 😦 Am citit acum în sfârșit una decentă după o lungă serie de cărți care au fost doar meh, dar a fost o carte mică și nu mi-a ajuns. Hai ziceți-mi și mie o carte. Dar nu orice carte. O carte care v-a schimbat lumea. Citesc mai orice, nus fițoasă la domeniu, atâta că vreau cărți care schimbă lumi. Aveți? Pretty please? 🙂

IMG-8308

 

Evaluare

Standard

Ok, voi știați că plozii din clasa a 2-a au ceva evaluare NAȚIONALĂ? Mă rog, voi poate că știați că păreți oameni responsabili, dar eu habar n-aveam până acum vreo 2 săptămâni când mi-a zis Sara.

Evaluare națională. Wtf. Nuș ce e asta și la ce ar putea să folosească. Nuș nici dacă contează la ceva au ba și ca să fiu sinceră mi-a trecut pentru o sfertosecundă prin cap să caut pe goagăl mbut neaaaah.

So mi-a zis Sara în ideea că făceau la școală teste din anii anteriori și învățătoarele I guess că-s ușor stresate (mai ales fiind școală privată, deh). Și îi tot băteau la cap să scrie frumos să alea alea.

Acum s-a așezat lângă mine și a vrut să citească, așa că am lăsat-o. Mi-a zis să pun liniuță la nuș și de ce mama naiba (fără mama naiba) scriu juma în engleză și juma în română. Deci da, nu estimez vreo problemă la naționala vieții.

Revenim.

M-am întrebat întotdeauna dacă părerile mele zen despre școală se vor schimba radical la primul test serios. Dacă nu cumva mă voi transforma într-o mamă stresată care pune plodul să învețe pencă altfel his/her entire life will be destroied. Pencă zău că părea o opțiune. Până la urmă orice e ușor până ești pus în fața chestiei respective.

Mbut proud to report I did not change. I-am zis Sarei basically de fapt nu basically, fix așa i-am zis, că mi se fâlfâie total ce face la evaluare, că nu contează deloc pentru mine și că eu știu că e un copil deștept. Și e adevărat. Și că e deșteaptă și că mi se fâlfâie.

Cred că a ajutat-o puțin. M-a întrebat dar totuși, daca ia cea mai mică notă la evaluare asta? Am repetat că nu mă interesează deloc nota și că poate să ia liniștită cea mai mică notă că nu mă impresionează.

Apoi am întrebat-o dacă pe ea o interesează daca ia cea mai mică notă. Și a zis că da, puțin. So eu am zis că foarte bine, atunci să nu ia.

Adică m-a pus să îi printez teste din astea și pe primul, la limba română, l-a făcut în 2 minute. Dar nu în 2 minute ipotetice, în fix 2 minute, gen m-am dus până la bucătărie nuș ce să fac și nu mă apucasem bine că striga după mine să vin să văd ce-a făcut. Îl făcuse perfect, mba și funny, gen scrisese că a fost într-o excursie la muzeu cu profesorul ei de istorie Thomas Jefferson și că îi bâzâia capul de atâtea nume de pictori morți. To me it was funny. 😀

La fel de sfertosecundă m-am gândit și dacă să îi zic că probabil ăia la evaluare se așteaptă la ceva enunțuri mai fade, după care la fel de repede am zis no way in hell, ba chiar sper să scrie fix la fel de funny și când o fi zaday.

Da. Deci asta cu evaluarea. Sperăm (eu și Sara) să nu citească totuși învățătoarele ei. Adică na, pentru noi e ok dacă ele sunt stresate, dar nuș dacă și pentru ele e ok și că noi nu suntem :D.

Aș vrea să tratăm tot așa, amândouă, toate testele de vor urma (și eu am unul, în curând). Nu să nu fim interesate. Ci să nu ne stresăm. Și să învețe când o fi vreunul de-o interesează și vrea să îl ia, cum i-am zis și la ăsta, până la urmă, dacă vrei să nu iei cea mai mică notă atunci make sure că n-o vei lua. We shall see. Keep you posted 😛

IMG_6358

Guinea pigs

Standard

Avem doi porcușori de guineea. Doi porcușori de guineea ele adicătelea.

Duamne și cât am visat la un câine sau o pisică, dar am avut cu cine? N-am avut.

Porcușori de guinea a vrut. Nici măcar nu îmi plac atât de mult. Chiar și în ultimul moment am pledat pentru un iepuraș dar nici nu a clipit.

Deci avem două fetițe porcușor de guinea.

Nu le-am luat instant, nuuu, am lăsat-o vreo trei săptămâni să văd dacă sigur le vrea și sigur le voia. Deci duminica cu votul, ne-am întors acasă după operațiune.

Eu planificam să lenevim. Ea planifica să luăm porcușorii de Guineea.

Am luat porcurșorii de guinea.

Ea le-a ales, desigur. Una albă (Amelia), și una neagră (Ryan). Și numele tot de ea alese, la fel de desigur.

Amelia de la Amelia Earhart, pentru că fugea cu viteza luminii, ca un avion, prin cușca din magazin și Ryan nuș de ce, Ryan pentru că îi place ei numele și cică e și nume de fată, iar eu îmi imaginez că e de la Ryan Gosling.

De fapt pe Ryan Gosling a ales-o prima, pentru că era cea mai calmă dintre toți, animăluțul ăsta e cel mai zen animăluț pe care l-am văzut eu vreodată, perfect imperturbabilă.

De fapt e atât de calmă că m-a făcut să caut pe internet genitalele porcușorilor de guineea să mă asigur că e fată. Am zis că no way in hell ever o muiere, fie ea și porcușor de guineea poate să fie atât de zen.

Dar da, e, femelă. Ambele sunt. Desigur că am luat două, altfel nici nu se punea problema, Sara e de părere că un animal de companie singur e ceva crimă oribilă.

Amelia Earhart e în continuare avion. Aleargă non-stop și abia mă lasă să pun mâna pe ea. Pe mine. Mitocondrii pe steroizi. La Sara în brațe stă de zici că s-a născut acolo, e unicul loc unde e liniștită. Ryan Gosling, dacă o ia Sara în brațe se urcă pe umărul ei (întotdeauna cel drept). La mine în brațe aproape adoarme.

Da. Deci avem animăluțe. Nuș ce-om face cu ele, dar de avut le avem.

Și deși încă nu-mi prea plac cum arată, of, față de un cuți sau o pisică sau chiar un iepuraș, trebuie să recunosc că nu-mi mai sunt chiar așa de antipatice. M-am gândit că până la urmă oamenii au făcut destul de multe chestii nașpa cu specia asta, așa că e only fair ca două exemplare să fie răsfățate de noi (și mega răsfățate sunt, belive me). Plus că și noi uneori nu suntem altceva decât niște porcușori de guinea, în experiemente diverse, unele intenționate, altele ba.

Ele sunt. Ryan și Amelia, în brațele Sarei. Urâțele, nu? And yet kinda cute. 🙂

PS. Și când sunt fericite fac niște sărituri din astea întoarse în aer de înțeleg că le zice ceva cu Popcorn, dar mie mi se par cap tăiat din Firestarterul lui Prodigy (I used to like that song).

IMG_20191117_145653

Hello darkness, my old friend

Standard

Așa. M-a întrebat un cititor la articolul cu CRISPR la ce mi-ar folosi dacă oamenii ar fi mai interesați de subiect (puteți vedea întrebarea completă acolo). Că unii o să se ia dupa Oliviuța Steer, alții după Mânăstirea Secu (nuș ce-I asta btw) și alții ar veni cu teorii pseudo științifice.

Și am promis că răspund pe larg, pentru că o dată iau întrebările foarte în serios (în general, nu pe blog, pencă nuș, eu pun întrebări rar și atunci când chiar mă interesează răspunsul și plec de la premisa că și alții-s la fel) iar a doua oară e actually a valid point.

Cel mai scurt răspuns ar fi John Stuart Mill, On liberty, despre care am scris acum ceva vreme.

Dacă ați citit cartea, na, știți deja, deci carry on, dacă nu, u should, dar o să încerc să explic ideea.

Nenea Ion Moară zice că orice idee, indiferent cât de proastă, ar trebui ascultată. Pentru că orice idee proastă are în ea o parte indiferent cât de mică bună și orice idee bună are în ea și o parte, indiferent cât de mică, proastă. Iar progresul vine doar așa.

And I think he makes a very good pont. De fapt mi-a plăcut tare rău cartea asta, cred că e una dintre cărțile care m-a schimbat, deși e tare mică săraca. Nu am nevoie neapărată de mii de pagini, I like men of few words.

Nu cred că ar trebui să ascultăm doar o părere. Cred că ar trebui să ascultăm și Oliviuțe, și măicuțe, și chiar și pe cei care au opinii pseudo-științifice. Să încercăm să explicăm punctul nostru de vedere și să demonstrăm că avem dreptate (dacă avem), sau poate să constatăm că nu avem.

Nuș ce e așa de greu. De exemplu eu mmm când, oare ieri? Hai să zicem ieri, da poate a fost alaltăieri sau luni, dracu știe, uit tot. Am intrat într-un birou convinsă că am dreptate cu o chestie. Și mai mulți oameni mi-au spus niște lucruri care mi s-au părut irelevante. Până un alt omușor mi-a spus o chestie care era corectă și validă. Și m-am răzgândit la 180 de grade. I was wrong și am plecat convinsă de ideea cealaltă, deși intrasem cu o idee diametral opusă. Pentru că i-am ascultat ce aveau de spus și pentru că au fost deștepți să îmi prezinte argumentele corecte. Așa ar trebui să funcționeze orice lucru.

Orice idee e perfectibilă. Și uneori perfecționarea vine în urma interacționării chiar cu ideile proaste. Similar oarecum, orice idee e potențial proastă și până e pusă sub tirul contraargumentelor nu își poate dovedi validitatea (cum am pățit eu ieri).

Ca să revenim la subiect, de asta cred că e important ca oamenii (ca specie) să discute despre mai toate aspectele care au un impact asupra lor. Sunt necăjită când văd oameni buni care vorbesc doar despre birou, rate și copii, indiferent cât de importante ar fi astea, că nu zic că sunt. Sunt mii, miliarde de idei care trebuie discutate, și mi-ar plăcea să văd idei ciocnindu-se on a daily basis. Multe lucruri mi-ar plăcea, cred încă că oamenii se pot schimba și își pot aduce aminte că pot lupta pentru bine, și nu pentru confort personal, dar am mai scris că sunt și o să rămân probabil până mor, o idealistă prostuță.

Și tot cumva legat de asta, mi-ar plăcea ca oamenii să voteze duminică. Chiar nu mă interesează cu cine. Dar să voteze. Nu prea pricep de ce nu merge lumea la vot. Adică ok, înțeleg că suntem supi că sunt toți niște urâți, dar urâții ăștia sunt exponenții noștri, iar alții tot n-o să avem dacă tot nu mergem să votăm (repet, indiferent cu cine). Adică imagine că ar exista cel mai dalb și mai gingaș politician din Univers. ZĂOAN and only care ar rezolva problemele RADET și eu aș avea apă caldă non-stop și n-aș fi nevoită să îmi pun boiler săptămâna viitoare. Ce motivație ar avea acest super gigea mos politician să intre în politică având în vedere că oamenii care votează sunt aceiași (și implicit clasa politică e aceiași)? Zero. Șansele să fie ales sunt minime, pentru că nu are cine-l vota, ăia de ies la vot de obicei sunt votanți tradiționali au partidelor X, Y sau Z, masa influențabilă e infimă și ca atare șansele unui newcomer imaculat rămân minime. Sper că nu e nevoie să extind asta, dacă iese repetitiv aceeași masă la vot,  rezultatele se vor învârti întotdeauna tot pe acolo, singura posibilitate de schimbare (bună proastă, dracu știe cum e ea) e ca masa de vot să se schimbe. Eu, dacă aș fi în locul acelui politician imaculat (nu că m-aș băga ever în politică nici pentru contravaloarea mea în aur), v-aș zice să fiți sănătoși că n-am de gând să mor pe baricade pentru niște unii de n-au chef să iese din casă 5 minute. Plus că chiar nu mi se pare frate așa un efort, și e o chestie care ne afectează realmente viața for a very long time.

Bottom line on both points cred că e faptul că exprimarea ideilor (sau a votului) rămân/e o precondiție (nu neapărat și o garanție) pentru progres. Fără ele, vom rămâne în întuneric.

PS. Titlul articolului e pentru că estimez o prezență scăzută la vot. Dar, cum mai spuneam, îmi place să mă înșel. 🙂

IMG_4932

Stinky00

Standard

Ziceam ieri că-s ușor nervoasă? Eram. Și încă sunt. Nu e de la spermatozoizii fosforescenți, ci de la apă caldă.

Divină dar inexistentă în cartierul bucureștean unde ne petrecem Sara și eu zilele.

Nu de ieri de azi, noah. De la începutul verii avem întrerupere după întrerupere, nu cred că am avut vreo săptămână vara asta în care să avem apă caldă non-stop.

Acuma, vara ca să fiu sinceră nu mă deranjează chiar foarte tare, pencă dușul cu apa rece e actually sănătos so am prestat cu interes. Nuș dacă mi-a dat înapoi 10 ani din viață, dar mai trează după el sigur am fost.

Atâta că între timp a venit puțin iarna. Și noi n-avem apă caldă de vineri seara. Mai precis am văzut ultima oară apă caldă vineri, pe la orele 16 când am somat copilul să sară instant în cadă că nu se știe cât durează (asta după ce nici săptămâna de dinainte nu am avut de vineri până duminică și nici joi nu era neam). Azi e luni și vecinii îmi scriu pe grupul de whatsapp că vine joi. Fucking joi. O săptămână. De fapt, din 25 octombrie până pe 7 noiembrie (dacă estimarea vecinilor e corectă), deci în 14 zile, am avut apă caldă doar trei.

Nici căldură, desigur, și știm ce temperaturi au fost săptămâna trecută. Dar hai, am un calorifer electric, îl mut isteric prin casă plus că azi s-a încălzit, noroc cu încălzirea globală. Dar boiler n-am. În prostia mea de om stătător la bloc nu am boiler. What was I thinking. Și da, am vrut să mă debranșez de anul trecut să mă mut pe gaze, dar ntz, nu se poate, nu mai e voie, plus că nici nu e trasă țeava de gaz sau nuș ce draci. Pencă și iarna trecută cam o lună adunată acest minunat bloc nu a avut apă caldă și nici căldură.

Acuma, să ne înțelegem, subliniez toate cele de mai sus ca să se priceapă că nu mă dau cu fundul de pământ la prima vicisitudine a sorții, after all merg vara cu cortul la munte și am copilărit la Motru, stoic is my middle name.

Bă da totuși. Totuși. În 2020 în capitală vorba aia europeană, mă spăl cu ligheanul și ibricul.

Nu mă interesează a cui e vina. Vina e a tuturor ăstora  de au condus instituțiile cu pricina în ultimii 20 de ani.

Și sunt și două cauze, o dată avariile periodice de la RADET și a doua parcarea subterană de la Decebal care ne cauzează pene de apă caldă, curent, gaz ba chiar internet de la începutul verii. Nici nu mai știm când e de la parcare când e de la RADET, cert e că nu e apă caldă și nici căldură. Halucinant mi se pare că pe site-ul vieții mai și mint îngrozitor, nuș, să dea mai bine la presă dacă dă careva o geană pe acolo? Blocul meu (și cele afectatate) nu apar nici la avarii nici la reparații, ci la funcționare sub parametri (deci faptul că nu avem căldură deloc și nici apă caldă e sub parametri, practic un ușor disconfort așa, facem noi fițe, ce dracu) și nici măcar cu întreaga perioadă, se mențiează doar de duminică dimineața, când de fapt nu mai avem apă caldă de vineri seara.

Și m-am enervat să scriu de fapt de la unii tot de pe grupul ăla de whatsapp din bloc. Pencă ni s-a spus că RADET e în faliment și ce să facă acuma dacă nu e apă caldă, să o scoată din buzunar? Bă da. Actually nu mă interesează de unde, să o scoată că de aia se ocupă cu treaba asta. This is not normal. Și mi se pare absurd să ne obișnuim cu o situație  din epoca trecută și să zicem că asta e, n-avem ce face. Vreau să spunem dracului că e anormal să nu avem apă caldă și căldură.

În caz contrar, cred că noi toți oamenii ăstia din rahatul ăsta de oraș care nu avem apă caldă sau căldură (și înțeleg că și în Aviației situația e identică și cam de aceeași perioadă) ar trebui să îi dăm în judecată, că nuș, eu parcă așa am învățat la facultă, că dacă îmi cauzează careva un prejudiciu aș cam avea dreptul la oareșce despăgubire.

Prejudiciul meu sunt sumele cheltuite pe calorifer, energie, boiler, benzina și timpul pierdut prin București pe la casele prietenilor, cu Sara după mine, în scopuri de căutat lichidul magic la temperatura potrivită. Iar al oamenilor care stau pe lângă mine zilele astea? Well,  posibil neprețuit, pencă în ritmul ăsta e posibil să mă strige Stinky00 și nu Sleepy00.

IMG_9738