Life

Standard

Știu că scriu rar. Nici nu mai vreau să inventez scuze, scriu rar. Mă gândeam așa, eu pe șezlongul din stânga, Sara pe șezlongul din dreapta, că zi după zi, trăim. Cu pandemie sau viruși, conferințe online sau telemunci enervante, vară sau toamnă, zi după zi, trăim.

Aș vrea să vă scriu ce facem, dar adevărul e că nu prea facem nimic. Sigur, eu muncesc remote, Sara e în vacanță. Până termin eu își face de lucru singură, mai citește ceva, se mai uită la un serial, se mai joacă un joc, desenează. Când termin, continuăm să nu facem nimic, atâta că împreună. Citim una lângă alta, ne mai ducem în grădină după o roșie dacă ne e foame, mergem pe balcon la șevalet să pictăm, la râu dacă e cald și vrem să facem o baie. Nu avem planuri, activități sau țeluri.

M-am gândit să mergem în vacanțe, dar în avion nu mă urc cu ea for now (m-aș urca dacă chiar am vrea să mergem, dar nu prea vrem), iar în mașină să merg 9 ore până unde ne place nouă ne e lene și cam groază. Deci stăm aici, ca două șarle, pentru că e vacanța noastră (mă rog, mai mult a Sarei) leneșă. Porcușorii au un țarc cât un stadion, două pisici vin în fiecare zi să le hrănim (nu cu porcii de guineea, deși cred că le-ar plăcea), iar câini oh well cred că sunt vreo 5 în fiecare zi pe aici. Am avut și o sumedenie de pui de păsări (vrăbiuțe și încă ceva, am uitat ce), teribil de prostănaci, au căzut din cuib de sute de ori.

Îmi place viața așa. Sunt resemnată că trebuie să muncesc ca să câștig bani, nu cred că se va schimba ceva pe parcursul vieții mele. Rămânem sclavi, captivi în ecrane de laptop în loc de zale de fier. Dar restul din ea, când stau cu Sara fără să fac nimic, e a mea, a noastră. Cred cu tărie în făcutul de nimic.

E o mmmm gentleness, nuș cum să scriu în română că parcă pare fals, dar hai, o tandrețe în viața asta trăită fără grabă și pe îndelete. Mă face să zâmbesc.

Voi ce faceți? Vă grăbiți sau nu prea? Tell me something old. 🙂IMG_5158

PS. două dintre primele noastre tablouri? nuș cum să le zic. Mâzgălituri. Unul al Sarei, unul al meu, ghici care cum. Hint: Sara, e, ca de obicei, way better than me.

The path

Standard

Abia plecasem ieri de acasă, drumul pustiu, ploaia abia ce trecuse, când m-am trezit pe mijlocul drumului cu o țestoasă (îs dese prin partea asta de țară). So am zâmbit, am oprit mașina și am mutat-o în direcție în care se îndrepta. In the process am călcat într-un canal de apă și am condus restul drumului cu adidasul ud. Oh well, măcar țestoasa va fi fericită.

Dar chiar va fi?

Nu știu voi cum sunteți, dar eu când văd țestoase sau melci pe mijlocul drumului le iau și le mut pe margine, să nu moară ca proastele călcate de cine știe ce.

După care, inevitabil, încep să mă întreb unde se ducea țestoasa/melcul. Și dacă cumva familia ei/lui era fix pe partea opusă a drumului decât cea pe care am lăsat-o eu? Și dacă acum că am mutat-o nu va mai ajunge niciodată acasă, își va petrece restul vieții căutând familia pierdută și va fi trist până la moarte?

Sigur, aș putea să mă gândesc că țestosul el (mutat de mine) va întâlni pe partea de drum unde l-am lăsat, cam peste jumătate de oră o țestoasă cu talia ca viespea și ochii ca mierea și se va îndrăgosti de ea nebunește, vor face 8 copii mini țestoase și vor trăi fericiți împreună până la adânci bătrâneți.

Dar nu mă gândesc niciodată așa. Mă gândesc numai dacă, prin intervenția mea, nu am distrus cumva, pe veci, viața doamnei sau domnului țestos.

Deci. Am două întrebări foarte importante.

  1. Does this happen to you? Sau sunt numai eu.

și doi.

  1. Credeți că am mutat-o pe partea potrivită a drumui?

Un om serios

Standard

Voi sunteți oameni serioși? Serios, are you?

Uite ce zice dex: SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie.

I-a zis cineva Sarei (mă rog, nu doar ei, așa, mai multor copii) să fie serioși.

Sara a fost atât de fascinată că a venit la mine să îmi spună că i s-a zis că trebuie să fie serioasă și dacă chiar trebuie să fie.

Am răspuns NU într-o nanosecundă.

Nu cred că trebuie să fie serioasă. Nici ea și nici alți copii. Nici măcar adulții.

Cred că oamenii pot să glumească, să râdă, să se ia în glumă (ba chiar mă sperie oamenii care sunt serioși tot timpul și nu știu să facă mișto de greșelile sau defectele proprii). Neseriozitate, care din punctul meu de vedere e egala cu ghidușia, nu e opusul blândeții, calmului, altruismului sau altor calități, dimpotrivă, mai toți oamenii pe care îi știu cu aceste calități din urmă sunt și destul de neserioși.

Și nici măcar cu lipsa de competență. Se confundă prea des hainele sau atitudinea cu competența. Nici una nici alta nu o fac. Poate pentru cei care habar n-au despre subiect să funcționeze un costum și o pereche de pantofi strălucitori sau o față de venit de la înmormântare. Pentru restul, contează doar cuvintele pe care le debitezi atunci când deschizi gura.

Așa nu-mi plac oamenii serioși, mi se pare primul indiciu pentru niște oameni care trăiesc după aparențe și urăsc aparențele. Ce e acolo, la fundul fundului, esența esenței, nu de la ce firmă ai geanta.

Mai am o colegă (pe care am certat-o deja pe tema asta, deci nu spun nimic secret) care a zis că nu îi place de o tanti cu care lucrăm pentru că se îmbracă nașpa (as in delăsător așa). She does. E și grăsuță și mai și fumează. Și o mai avea și alte defecte. Dar pentru mine e persoana preferată dintre toți cei cu care lucrez din instituția cu pricina. Pentru că e brici de deșteaptă și pe deasupra incredibil de blândă și caldă. Aș alege-o (și o aleg pe ea) în orice zi în locul a 70j de mii de inși în costume negre. De fapt am mai zis, când văd un costum mi se aprind toate beculețele de alarmă din lume.

Da. Deci sper ca Sara să nu devină un adult serios. Ci să rămână un suflet ghiduș.

Voi? Ce mai faceți, ce mai ziceți. Long time no see 😊

IMG_2676

Despre răzbunarea lui 2019

Standard

Mă mustră conștiința că am zis de 2019 că a fost de rahat. 2020 was like: hold my glass. Pe lângă pandemie, care a avut și părți bune, a fost un an atât de căcăcios la birou, dar ATÂT de căcăcios de nici nu pot să spun. Și mi-e și frică de ce urmează. Deci m-am hotărât să nu mai zic de niciun an că e urât.

O să spun pe dos. Ce frumos e un an. Deci. Ce mi-a plăcut până acum la 2020:

-telemunca. Iubesc telemunca, vreau telemuncă, chiar dacă m-am plâns de ea, corpul meu poate locui unde vrea el, chiar dacă mintea mea e tot închiriată, trăiască telemunca!

-să fac temele cu Sara. Știu că majoritatea părinților se plânge de asta, dar noua ne place maxim să facem teme împreună. Sara insistă că înțelege mai bine când îi explic eu, deși vă asigur că n-am veleități de profesor, colegii mai noi care a trebuit să învețe de la mine pot depune mărturie că sunt un coșmar și că mă aștept ca toată lumea să învețe singură (pencă așa am învățat și eu și de altfel așa îmi și place să învăț). Cred că îi place pentru că le urăsc mai mult decât ea. Cu precădere cele de mate, unde nu pot înțelege pentru nimic în lume de ce e necesar să facem 30 de exerciții de același fel dacă le făcea perfect de la primele 5. Șuvoaie infinite de teme are, nu se mai termină, le urăsc (am mai zis?). Plus că le greșesc la mate mai rău ca Sara. As in nu-s capabilă să fiu atentă la adunat 3 cu 6 deși înmulțirea o buchisim. Și Sara, ovios, la fel. Primele le face perfect, că încă nu e bored to death, la al 10-lea deja nu mai știm cât face 1 cu 1.  Ca atare, nu avem nicio temă făcută corect, la toate am greșit cel puțin un exercițiu. La una chiar i-am corectat-o eu greșit. Și sunt teribil de mândră de asta. Nu regret nimic. Și ok, recunosc, când nu înțelege nimic fac desene amuzante cu fete cărora le place să stea singure sau cifre care sunt triste ca a uitat să le adune.

-în ciuda faptului că au fost vremuri căcăioase la birou, a fost și bine pentru că well pentru că mie oricum nu e îmi e de job ci de oamenii cu care lucrez și care îmi plac, și din fericire (aproape) toți au fost ok în vremurile astea căcăcioase. Chestie pentru care sunt infinit de happy.

-am descoperit că îmi place să citesc cărți despre istoria românilor. Ceea ce n-aș fi crezut veci. Am citit Boia și Djuvara, mi-au plăcut ambii, mai mult Boia. Să descoperi un lucru care îți place e cred, una din cele mai mișto chestii din Univers.

-mi-am adus notele unde locuiesc, că până acum nu le aveam și îmi lipseau rău, parcă mă făcusem umpic pătrată. Și învăț o melodie cu doi de infinit în ea (și un doi) și sunt tare tare happy.

Vor mai urma și altele, insist, o să fac o listă și mai mare până la finele anului.

Vouă ce v-a plăcut la 2020? 😊

PS. Și am un plan să îmi văd marea mea vara asta. Cumva cumva, nu știu încă cum, dar ne vom vedea anul ăsta.

IMG_2558

 

A vrea

Standard

Înainte să lucrez în telemuncă eram convinsă că ce urăsc cel mai mult la jobulică e statul în prizonierat 8 ore la birou. Și îmi imaginam că în telemuncă va fi un balet și o fericire. Adică nu speram să muncesc mai puțin, nu eram chiar atât de prostuță, doar speram că o să pot munci când vreau eu. E fals. Suntem în același prizonierat lipiți de ecrane, fie că se numește tele au ba. O prefer însă la orice oră, e ca atunci când votez, nu neapărat că mi-ar plăcea careva, dar dacă tot o fac măcar să o fac cu ăia de mă enervează mai puțin.

Nu mai scriu ce am aflat toți, că uneori muncim mai mult decât la birou și că nu există o baghetă magică care să facă să dispară chestiile enervante. Tot îmi spune o cucoană anostă cu care muncesc că ei îi lipsesc colegii ca și cum telemunca ar fi pe veci compomisă din cauza asta. Mie nu-mi lipsește niciun coleg. Nu în sensul că să stau cu ei 8 ore într-o cameră, sunt aproape inexistenți umanoizii cu care chiar mi-aș dori să stau 8 ore într-o cameră, iar ăia cu care aș vrea să stau 8 ore aș vrea să stau cu ei prin păduri sau pe lângă vreo apă, în niciun caz unul lângă altul cu ochii holbați în ecrane. Dacă am putea munci în telemuncă pentru tot restul vieții noastre, i-aș scoate, de-ar vrea, la o bere o dată la 2 săptămâni. Pe colegi zic. În sensul ăsta îmi e dor de ei, să văd ce mai fac, să râdem împreună, să văd ce îi mai supără, dacă sunt bine. Dar nu mi-e dor să stăm unii lângă alții lipiți la birou.

Sara are catralioane de teme. Ce am urât eu mai mult la școală i se întâmplă ei acum, deși am avut grijă să nu o duc în sistemul de stat ca să evit asta. Singura modalitate în care se poate face teleșcoală apparently e să le dea catralioane de teme. Sincer, unele i-am zis expres să nu le facă (la materiile unde e mult mai avansată decât tema cu pricina). Nu o enervează, doar se plictisește și cască când le face. Și e foarte responsabilă cu ele, prea responsabilă după gustul meu, chiar am certat-o că se stresa cu ele. Orele în teleșcoală îi plac și ei. Nu mi se pare că îi lipsește nimic din mersul efectiv la școală. E fericită cu mine lângă ea.  Și dacă lumea ar funcționa altfel, iar eu aș putea să stau acasă, sunt convinsă că ar învăța la fel de bine și în homeschooling ca la cel mai de top liceu sau la cea mai scumă școală privată.

Cumva, și învățatul și munca funcționează la fel. Sunt eficiente atunci când vrem să le facem, nu atunci când suntem obligați. Sau mă rog, așa funcționăm Sara și eu. Spre exemplu, acum învață ortograme (sau și s-au, la și l-a etc). E stupid să o pun să scrie 10 propoziții cu ele când scrie deja mai corect ca unii dintre colegii mei (nu ăia cu care lucrez direct, mai indirect așa :D). A învățat să scrie corect nu pentru că am stat eu cu bățul lângă ea acum 2 ani, ci pentru că îi place să citească și citind mii de pagini i-a intrat în cap vrând nevrând și cum se scrie corect. Și nu doar că scrie l-a corect, pune virgule corect, nu confundă care cu pe care și toate cele. Pentru că a vrut să citească. Nu pentru că a trebuit să învețe.

Și eu, recunosc, la fel. Muncesc uneori prea mult la birou pentru că vreau (așa funcționează creierul meu, îmi imaginez că reușim să ajutăm oamenii cu ceea ce facem și atunci chiar vreau să muncesc mult dacă asta înseamnă că i-aș putea ajuta, și sper că e adevărat, nu doar o chestie cu care mă mint singură ca să pot să muncesc), nu pentru că șefa mea mi-ar spune că trebuie să fac ceva.

Urăsc termenele și targeturile și Sara urăște temele. Dacă am termene si targeturi e probabil că o să greșesc ceva iar Sara nu aș zice că învață așa mult din teme, mai degrabă direct din ora (fie ea și pe zoom).  În schimb, lăsate libere, poate reușim să facem câte ceva 😊.

Întotdeauna mă suprinde cum ies articolele atunci când nu le gândesc înainte. Multă vreme le scriam în minte, în drum spre casă, dar acum nu mai am drum spre casă și ca atare nu le mai gândesc înainte, deschid o pagină și scriu. Mi-aș fi dorit să scriu ușor altfel, mai mult despre cum oamenii fac bine lucrurile pe care vor să le facă, din diverse motive, poate uneori chiar din simțul datoriei (mai des întâlnit în trecut, mai rar azi, mă gândesc că datorită trecerii de la paradigma predominantă de valoare a comunității la puterea curentă a individualismului) și nu pentru că le spune cineva că trebuie să facă ceva. Datorie. Doamne ce cuvânt sinistru.

Nu cred în trebuie. Asta voiam să zic. Cred că e verbul pe care îl disprețuiesc cel mai mult. Pot să trăiesc doar cu a vrea.

IMG_2308

Luna doi de izolare (raport)

Standard

–Sara e happy. Atat de happy. Telescoala ramane cum am stabilit, dar mi se pare ca viata ei e obiectiv mai frumoasa (in primul rand ca ma are tot timpul doar a ei, sarim si ne jucam si facem de toate impreuna). Suntem mult mai aproape decat am fost vreodata. Am mult mai mult timp de ea, chit ca am muncit uneori pana noaptea (a se vedea punctul 3).

-imi place ca pot sa port haine comode tot timpul. Chiar nu am nevoie de mai mult de 2 perechi de pantaloni si cateva tricouri. Hainele is degeaba, am zis.

-cine zice ca telemunca-i frectie, ma-sa-i stiti voi ce. Frate, am muncit mai mult decat la birou perioada asta, serios. On the bright side, am mai zis, lucrez intr-o echipa de supeeroi, fiecare cu superputerea lui. am rezistat doar pentru ca am colegi asa cum am. Si sefa-mea, v-am zis vreodata de ea? Am o sefa mica mica, imi ajunge pana pe la umar asa si nici eu nu-s o uriasa, o mana de om cu o inima cat casa 😊. Ma enerveaza din cand in cand ca e obsedata de reguli, dar e cea mai corecta fiinta pe care o stiu si lupta pentru bine. Iar asta e cel mai important lucru din lume. Si eu sunt mega corecta, dar regulile oh well, sa zicem ca nu-s nascuta sa merg pe linii galbene pretrasate 😀

-avem tura 2 de porcusori (tura 1 am dat-o, dar pentru ca nu am stiut, silly me, ca astia se imperecheaza in secunda 2 dupa nastere, Ryan a facut putin sex cu Amelia in de dupa ce a nascut Tura 1-cand eu eram la birou). Cand scriu literele astea sunt 4, dar e doar o situatie temporara, burta Ameliei e inca mare, deci estimez ca maine dimineata vom avea 5 pui 🙂

-am vazut cred prima oara in viata primavara si mi se pare ceva absolut colosal. La Bucuresti nu o vad, si nici in celelalte orase in care am mai trait. Acum am pandit-o si am respirat-o. Aproape ca as zice ca primavera e anotimpul meu preferat, dar nu e. Apa nu e suficient de calda pentru baie, desi am mai facut baie in mare pe 6 aprilie acum cativa ani.

-imi place in izolare. Stiu ca unora le e greu, si inteleg, dar pentru mine, asta e normalitatea. Cam asa imi place sa traiesc. Oamenii stau in sfarsit la distanta la care ar trebui de mine si aglomeratiile is interzise

-in sfarsit progresez cu limba aia straina de vreau sa o invat de pe la 15 ani.

-mi-e dor insa de prietenii mei. O sa ii scot pe cei pe care ii am mai aroape la niste plimbari cu Bicicleta sau cafele pe ceva iarba (la minim 2 m distanta, desigur) cat de repede s-o putea. Dar ii simt aproape, desi nu facem conferinte pe Zoom si vorbim destul de rar.

-sunt precauta post 15 mai. Mi-e teama ca o sa inteleaga astia prost si o sa zica ca hai ca a trecut covidutul, o sa ne bage pe toti inapoi in birouri ca pe gaini la crescatorie si o sa bubuie dracu toate cifrele si curbele. Sper sa ma insel si sa inteleaga ca inca e cazul sa stam unul hais si altul cea. Om vedea.

Respiram. Impreuna cumva, chiar daca separati temporar 😊. Stiu ca o sa dureze inca minim un an. Si stiu ca viata noastra s-a schimbat deja si ca o sa ramana altfel si ca poate va fi altfel pentru totdeauna. Dar mie mi-au placut intotdeauna schimbarile. E rost de noutate, de iarba verde, de chestii mai bune poate. Chiar daca ne e greu acum si poate ne va fi si mai greu. Dupa ploaie, vreme buna.

PS. Am o carte intitulata asa, Dupa ploaie, vreme buna. A fost a bunicii mele cand era in clasa a 2-a, primita de la mama ei, deci bate la suta de ani. Nu e legata, e prinsa cu sfoara 😊. Cred ca am citit-o de vreo 50 de ori, desi era in romana veche. Acum e a Sarei. Si inca cred in ea, cum a crezut si bunica mea 😊.

LE. And they were 5 🙂

IMG-9223

 

Breathe

Standard

Îmi aduc aminte acum câțiva ani când ne certam Andrei și cu mine cu taică-miu pe meditație (nu mai știu exact de ce), și l-am întrebat pe taică-miu ce înțelege el prin meditație. Și a zis că să te gândești profund la ceva, iar eu am căscat ochii cât casa și i-am zis că e fix opusul și el mi-a dat cu dexul în cap.

Nu mai știu exact când am început să meditez, cred că undeva acum 5 ani. Ca de obicei, a venit din mai multe părți, dar cred că cel mai mult m-a influențat o carte pe care o primisem de citit. Cum era mă citatul ăla frumos că cel mai important om pentru mine e cel care îmi aduce o carte citită de el. Of, nu l-am notat când l-am văzut și acum uit tot. Sunt de acord, mi se pare unul din cele mai frumoase lucruri din lume să îi dai altui om să citească cărți pe care le-ai iubit tu.

Dar revenim. Deci, ziceam, meditez de vreo 5 ani. Acum 5 ani mi-a prins tare bine, că viața mea nu era taman roz și apoi a rămas cu mine. Cred că și asta m-a schimbat puțin. Cred că toți ne schimbăm pe măsură ce trece timpul și recunosc că e tare ușor să adâncești trăsăturile nasoale vs. să încerci să creezi unele noi. Nici ălea vechi nu dispar complet, dar se mai estompează dacă ești norocos.

Mă rog, ce voiam să zic de fapt e că am mai zis câtorva oameni de asta (de obicei chiar nu dau sfaturi, dar când îmi spuneau că sunt stresați de pandemiaizolare mi se părea un remediu atât de la îndemână și așa de funcțional încât chiar mi-am permis să zic). Și zici că le ziceam unor atei să se ducă la moaștele lui Parascheva (am nimerit-o?). Dădeau din mâini ca după muște și îmi ziceau să îi las cu prostiile. Și i-am lăsat, ovios.

Atâta că de unde nici nu mă așteptam, Sara m-a întrebat acum vreo săptămână ce e aplicația aia de pe telefonul meu. Și i-am răspuns că e o aplicație de meditat. Așa că a zis că vrea și ea. So i-am pus căștile (aplicația aia are multe funcții, dar eu o folosesc doar pentru fundalul sonor) și i-am explicat (la cerere), ca ideea e să se concentreze pe felul în care respiră, în timp ce stă întinsă, cu ochii închiși. Și că o să îi vină în minte tot felul de imagini, ba cu mine, ba cu cățeii, dar ideea e să nu se ducă cu ele ci să se reîntoarcă la felul în care respiră. Long story short, de atunci meditează în fiecare zi și a zis că e tare utilă aplicația, mai ales atunci când merge în tabără și îi e dor de noi, i-ar prinde tare bine.

Așa că am scris și articolul ăsta, ca o ultimă încercare, poate cineva e curios și încearcă sau poate cineva își aduce aminte că n-a meditat azi și o face. În ambele ipoteze, mi se par litere tastate cu folos. Încă visez, ca o tută ce sunt, la o lume în care oamenii se ajută și încearcă dracului să fie doar puțin mai buni.

PS. Meditatia mea preferata e cea in care te gandesti la oameni (poti sa ii alegi doar pe cei pe care ii iubesti, dar mi imi place sa includ de fiecare data si nesuferitul zilei/saptamanii) si sa le transmiti ganduri bune. Nu imi imaginez ca le foloseste lor la ceva. Adevarul e ca eu si doar eu sunt cea care se simte mult mai bine dupa. E, in realitate, cea mai egoista dintre toate meditatiile out there :P.

IMG_2676

On the road

Standard

Nu stiu daca are neaparat legatura cu ce ma gandeam sa scriu, dar chiar mi-a placut cartea asta. Deci eram pe drum, in plina desfasurare a activitatii 5 din declaratia pe proprie raspundere, plimbandu-ma cu Sara, cand m-a intrebat: de ce crezi ca oamenii se gandesc ca e mai bine sa puna in fata varianta rea a lucrurilor care urmeaza sa se intample?

Nu avem astfel de discutii des. Eram intre mi s-a desfacut siretul si mi-e foame. Deci mi-a luat putin sa inteleg ce zice, si am rugat-o sa repete, which she did. M-am gandit putin si am zis: pai nu stiu, cred ca e ca sa se apere, se pregatesc de ce e mai rau, si atunci daca vine ce e mai rau vor fi pregatiti, iar daca vine ce e mai bine atunci vor avea o surpriza placuta, nu?

S-a gandit si mata si a zis ca ea nu e de acord cu mine. A zis asa: daca ne pregatim tot timpul pentru esec atunci e posibil sa nu reusim ce ne propunem doar pentru ca avem in cap doar scenariul in care esuam. Deci ar fi mai bine sa ne pregatim pentru ce e mai bine, si nu pentru ce e mai rau.

Mwell. I-am zis ca s-ar putea sa aiba dreptate. Si nu m-as supara deloc sa isi traiasca macar ea viata asa. Eu raman in logica prepare for the worst, hope for the better.

Ma gandeam cum a schimbat virusache asta mentalitatea oamenilor. Nu viata, ca viata stiu cum vi-a schimbat-o. Mentalitatea. Si daca a schimbat-o au ba. Eu cred ca orice eveniment din asta, urias, lasa urme, fie ca le analizam au ba. Si e adevarat ca nu stiu daca acum, cand anxietatea ramane la cote alarmante, e momentul sa ne gandim la asta, dar eu ma gandesc la asta. Pentru mine e important.

Pe mine una m-a facut sa vad anumite lucruri diferit. M-a ajutat sa imi dau seama ca nu imi prea place sa locuiesc in Bucuresti de exemplu. Pandemie au ba. Si ca singurul lucru care imi lipseste din Bucuresti sunt concertele. Prietenii nu i-as pune, gasim noi o cale sa ne vedem indiferent pe ce colt de lume s-ar ascunde ei sau eu.

Mi-am mai dat seama ca sanatatea mentala o luam de multe ori prea usor si ne credem invincibili la capitolul asta, dar nu prea suntem, si e bine sa ii acordam atentia cuvenita. Vad multe lume realmente afectata de ce se intampla, fie ca isi dau seama au ba. Si as vrea sa ii ajut, doar ca nu stiu cum. Stiu doar ce functioneaza pentru mine.

Ma mai gandeam ca, desi sunt extrem de aware ca sansele raman minuscule, daca as lua virusul asta si as muri, m-as oftica, in pizda ma-sii de virus, pentru ca imi place sa traiesc si imi place viata mea si mai am ceva chestii pe care as vrea sa le fac (de exemplu sa o vad pe Sara cum se face un adult misto), dar daca as muri nus, n-as fi nici extrem de suparata cumva. Mi-a placut viata mea de pana acum, n-am trait-o usor si nici n-am luat-o peste picior. Am facut tot timpul ce-am crezut eu ca-I corect si-am incercat sa nu ma mint, nici pe mine nici pe Sara in ce traiesc zi de zi. Si a fost greu si poate a fost chiar gresit, dar cred ca e ok ca am trait asa. Deci na, ar fi ipotetic ok.

M-am mai gandit mult la lucrurile care imi plac cu adevarat, doar mie (mi se pare in continuare ceva extrem de dificil de stabilit, pentru ca multe chestii le facem doar pentru ca se fac, nu pentru ca ni le dorim) si parca le-am mai strecurat putin printr-o sita, s-au mai stabilizat putin. Imi place sa o fac pe Sara fericita, sa adun ore cu oamenii care imi sunt dragi, imi place sa stau unde nu-s betoane si sosele, imi place sa rad in hohote, sa inot si imi place sa citesc. Imi mai plac mult de tot imbratisarile (nu universal totusi, doar ale catorva oameni, desigur).

Si ar fi tare bine sa nu mai traiesc in lumi imaginare, dar nu prea cred ca pot sa schimb naravul lupului asa usor.

Mda. Poate va ganditi si voi. Eu inca cred ca orice dezastru e doar un potential pentru ceva mai bun in viitor. Sper se impaca cu abordarea Sarei de la inceputul textului, o sa ma duc chiar acum sa o intreb daca e ok asa 😊

IMG_2528

Telescoala

Standard

Sara e multumia cu telescoala. In sensul ca nu pare deloc deranjata ca nu mai viziteaza stabilimentul. A zis ca ii lipsesc materialele (deh, Montessori) si cativa copii.

Nu insa acelasi lucru l-as zice si eu despre scoala de la distanta.

Sincer, am cam obosit cu ea.

So nus la scolile voastre cum e, dar la scoala Sarei se intampla asa: pe vineri primesc un mail cu ce au de facut pe saptamana viitoare (nu pe zile, amestecat. De genul: 3 compuneri, 4 fise cu fractii, un experiment la biologie, 5 exercitii la engleza, o inregistrare la franceza din care nu auzi nimic nici cu boxele la maxim dar iti mananca 1 giga cat ai clipi). Si ne-au zis ca incearca sa incurajeze autonomia la copii, sa lucreze singuri, desigur, iar noi sa le spunem daca sunt probleme.

Mblop. Pai. In primul rand erau o tona de dracii. In al doilea rand, nu toate erau deja explicate, deci la parte din ele era nevoie de prezenta reala a unui invatator care sa explice ce si cum. Cum n-avea niciun invatator prin preajma, explicatiile erau cautate la mine, de 50 de ori pe zi :D. In al treilea rand, pentru ca in mod evident nu are niciun copil chef de facut teme pe banda rulanta cat e acasa (sau ma rog, ce stiu eu, most kids I presume) trebuia sa ii aduc eu aminte de cateva ori pe zi sa isi faca temele (chestier pe care urasc sa o fac).

Deci as vrea sa anunt public ca urasc scoala acasa, probabil mai mult decat Sara. Sarei ii place, a zis ca intelege mult mai usor chestiile cand I le explic eu si chiar a reusit sa faca niste ecuatii la mate de suspectez cativa adulti ca nu ar reusi. De unde am retinut ca, ipotetic, de am merge vreodata pe homeschooling nu mi s-ar parea chiar misiune imposibila (mai ales ca eu chiar stiu unde are Sara nevoie sa repete si ce chestii e inutil sa le faca ca deja le stie perfect, aspect care nu se intampla la scoala, penca toti plozii primesc acelasi TDL).

Le-am dat desigur mail in care am incercat sa zic ca daca tot platim scoala (ca deh, privat) aproape integral perioada asta ma astept ca cineva sa ii ofere un calendar pe zile, sa o monitorizeze ce face si sa ii ofere un feedback. Au zis sigur. Calendarul a ramas tot pe saptamana, atat ca acum eu trebuie sa monitorizez tot ce face si sa trimit poze cu zecile sa dovedesc ca nu am frecat menta in saptamana trecuta. Ma simt sincer, mai verificata ca la scarbici.

Si in continuare as vrea sa se hotarasca cineva cu scolile astea ca eu una nu am inteles. Ok, ne chinuim acum sa facem acasa parintii cu ei materia pe care trebuiau sa o faca la scoala, desi deh, muncim si full time in timpul asta. Dar macar se pune la socoteala? Sau noi muncim acum doar in cazul in care ne plictisim? Penca nus cum sa va explic, dar am prefera sa nu, noua ne place sa lenevim. Deci daca cumva o iau iar de la capat si le cer sa vina la scoala vara (improbabil deja la ora asta) sau sa reia anul (mi-e teama ca din ce in ce mai fezabil), noi de ce mai muncim acum? Si ei ce vina au de trebuie sa faca materia de doua ori, o data acasa si o data cand s-o relua scoala? Anul asta il inchidem pe 15 iunie, ca mai sunt 2 luni, il trecem la catastif ca si cum a fost incheiat, chiar daca 3 luni din el vor fi stat acasa? Sau o luam de la capat la toamna? Caz in care as dori sa stiu sa nu mai terorizez copilul cu pagini albe si litere negre, sunt chestii de invatat si trait si pe langa.

Voua cum va place in telescoala? 😊

IMG_6358

 

n

Standard

Sara a facut, in cadrul unui proiect la scoala, cartea literelor alfabetului. Ea a ales sa faca n (da, de la NU :D) si S (de la Sara). Dragute amandoua, dar azi vreau sa va arat n-ul.
Felul in care reactionam, adulti si copii, la situatia asta, care, indifferent in ce tabara ai sta, ne-a schimbat felul in care traim, e diferit.
Cred ca toti suntem anxiosi. Citesc despre multi oameni care au atacuri de panica. Mai sunt cei care se dau viteji, desigur, dar cred ca deep down inside toti sunt speriati.
Si stiti ceva? E normal. Excuse me, dar daca nici cand vine o pandemie peste noi nu suntem anxiosi si nu dormim bine noaptea, cand o sa o facem? Plus ca realmente, sa nu fii anxios in vremuri din astea duce deja spre sociopatie sau similar, trebuie sa fii un pic nebun.
Eu cel putin am luat-o razna relativ devreme. Respectiv incepand cu weekendul 28-29 februarie, cand ma certam cu Radu pe rati de mortalitate. Penca atunci mi-am dat seama ca imaginea din capul meu, cu oamenii asteptand rational si luand cu totii masurile ce se impun sa ne protejam era o utopie draguta si naiva (de altfel cum imi functioneaza creierul in mod obisnuit), si ca vor urma masuri legale de stat acasa, cumparaturi isterice si toate cele pe care le negam. Daca era dupa mine, nimeni nu era obligat sa stea acasa dar toti stateam din bun simt, si gaseam drojdie la magazine pentru ca fiti seriosi, nu faceti paine in casa atat de des.
Deci 2 saptamani I freak out. Trimiteam acasa de la birou colegii are tuseau, desi ei insistau sa vina, si ceream sa fim lasati sa stam acasa in telemunca. Am facut si ceva cumparaturi, dar nu as zice irationale, doar am luat mai mult decat de obicei astfel incat sa nu trebuiasca sa mai ies din casa pentru cca o luna.
Pe urma m-am potolit. Acum sunt in limita obisnuita a sanatatii mentale (si anxietatii), ceea ce probabil oricum nu e foarte normal, let’s face it. Momentam ma ingrijoreaza ca ne place prea mult sa stam in casa, dar despre asta alta data.
Nu voiam sa scriu despre ce am facut eu, mai mult decat de a scrie ca si eu am fost mega anxioasa. Ci sa scriu ca e normal sa va simtiti fucked up these days. Insa la fel cum e normal sa va simtiti speriati, la fel ramane si sa intelegeti ca teama voastra ramane usor irationala. Rata mortalitatii dupa cel mai recent studiu (mi-l arata Radu ieri) e 0.37%, sansele sa il luati atata timp cat limitati iesitul afara, va spalati isteric pe maini si (hopefully) toata lumea va purta masti in curand, ramane redusa, iar chiar daca il luati, sansele sa muriti din el raman in continuare mici. Asa cum spunea Sara, in desenul ei, nu va fi daramat podul nostru suspendat. 😊
Tot inainte sa inchid. Mi se pare usor ingrijoratoare atitudinea asta in care ne uitam la curbele care se pleostesc prin Europa si mai avem putin sa facem hora (oh wait) si cerem sa restartam economia. Curba noastra ramane abia la inceput. La noi, raul cel mare nu a inceput. O sa ajunga si la noi momentul in care ne vom relaxa, dar this is not it. Deci inca nu iesim din case si inca e aburd sa o cerem. Let’s chill. Si daca tot e sa stam acasa, chiar sunt lucruri misto de facut si simtit, zau. 😊

IMG-9223