When one climbs a mountain

Standard

Nu stiu daca voi va catarati pe munti, dar eu ma catar cand am ocazia. Uneori, prea rar dupa gustul meu, e si Sara cu mine. Nu stiu de ce imi place atat sa ma catar pe munti, pentru ca nu o fac cu un scop anume (nu imi doresc sa ajung in punctul X, sa fac poza Y sau mai stiu eu ce). Imi place sa urc pe munti pentru ca imi place sa urc pe munti. Mok, probabil pentru ca am pamant sub picioare si copaci langa mine. Sunt, asa cum imi spunea un prieten din copilarie acum cateva zile, in elementul meu. Am alergie la cladiri si betoane, recunosc.

Intai de toate, cand te apropii de muntele tau, pare mic si facubil. Asta am eu de urcat? Pai deja vad varful, nu pare asa de abrupt, in juma de ora sunt acolo, ce mare scofala?

Insa cand ajungi la baza locului de pornire versantul pare la 90 de grade, nu pricepi cum dracu stau copacii infipti in el si brusc te apuca o dorinta puternica sa te intorci acasa, sa stai sub o patura si sa citesti pana saptamana viitoare.

Dar incepi. Incet, incet, intai un picior, apoi inca unul. Inima incepe sa pompeze sange si iti e frica sa te uiti in spate de frica sa nu ti se faca rau de inaltime. Te uiti doar in fata, si cand te opresti, stai cu spatele la hau, din acelasi motiv. Pe la jumatatea drumului incepi sa te intrebi cine naiba te-a pus sa faci asta, te gandesti ca nu vei ajunge niciodata in varf si de intors nici nu se poate pune problema, e mult prea abrupt.

Deci continui. Si inainte sa iti dai seama, esti sus, pe platou. Respiri. Ti se pare ca ai cucerit lumea, sau cel putin o parte semnificativa din ea. Observi florile, fructele ciudate si iasca pe copaci. Muschii verzi, iarba prea grasa si pasarile care ciripesc. Te relaxezi.

Atata ca nu poti sa stai acolo la nesfarsit, se face seara si trebuie sa ajungi inapoi acasa. Acum trebuie sa gasesti un drum pe care sa cobori, altul decat cel de la urcare, care e prea abrupt. De data asta inima nu mai bate, dar picioarele e posibil sa tremure. Iti faci o nota mentala sa cumperi totusi o pereche corespunzatoare de bocanci cu prima ocazie. Evident, nu o faci niciodata, urci tot in aia vechi de 10 ani.

Pe la apus, ajungi jos. Esti obosit, jegos si nemancat, dar fericit. Ai ajuns la mama dracului, in niciun caz pe unde ai pornit si mai ai o tona de mers pe drum drept pana sa ajungi acasa. Dar a meritat.

Ati rezistat pana aici? 😛 Bine.

Voiam sa spun ca am senzatia ca experienta asta cu pandemia seamana cu urcatul pe munte. Intai, inainte sa ajungi in mijlocul ei, ti se pare nesemnificativa si nu te sperie. O data ce incepi sa te lupti cu ea incepe sa iti bata inima cu putere, sa ti se faca frica, sa crezi ca nu o sa reusesti niciodata sa o depasesti si ca poate chiar o sa ai ghinionul sa mori in the process. Dar inaintezi, ca nu ai de ales. O data ce urci curba, plafonarea pare o recompense nesperata si esti fericit. Apoi cobori curba si ajungi inapoi pe pamant. Atat ca nu in locul de unde ai pornit. Undeva cu totul nou, tot pe teren plat, dar cu siguranta schimbat. Nimic nu mai e la fel. Nici tu. Tocmai ai escaladat un munte si ai supravietuit. 😊

IMG_2528

 

 

Normal

Standard

Cica orice obicei nou are nevoie de o luna ca sa devina rutina si obisnuinta. Mie recunosc ca imi prieste autoziolarea (si cred ca pentru toti introvertitii adevarati nu-i deloc o suparare). Imi frec palmele la gandul ca telemunca va deveni standard. Pentru cine vrea de dupa virus inainte, nu ca acum, pentru toata lumea.

Ieri am fost sa fac cumparaturile necesare, delegat per familie. Pe drum (e lung drumul) am vazut asa: un copil de 2 ani care mergea singur pe marginea drumului (complet singur). Era infofolit si haios. Asta pe partea dreapta a drumului. Ceva mai in fata, pe partea stanga, un curcan infoiat, la fel de singur si tot pe marginea drumului. Fast forward fast forward, ambulanta care parcase la o poarta (banuiesc ca veneau la un caz de COVID-19, asistentul sau ce era era infoliat din cap pana in picioare). La magazin, pentru ca am avut proasta insipiratie sa merg in weekend, puhoi de lume. Nimeni cu manusi, prea putini cu masti. Aveau de toate, chill.

Paranteza. Nu am fost convinsa de la inceput ca mastile nu fac nimic sa ajute. Intre timp am lecturat si niste studii. Daca aveti masti, purtati-le. Daca aveti manusi, purtati-le. Daca nu aveti nici masti si nici manusi, as zice sa inventati, tot sunt mai bune ca nimic. Esarfe, pungi pe post de manusi. Virusul se transmite prin picaturi, deci chit ca le purtam doar pentru cazul in care suntem contagiosi si nu stim, tot merita purtate. In continuare presa se axeaza pe cazurile rare la tineri, de genul nimeni nu e ferit. Well, da, cum si copiii pot muri de la o gripa. Realmente sansele ca unul dintre voi sa faca o forma grava de virus sunt in continuare extrem de mici. Din pacate, sansele ca unul dintre voi sa fie in secunda asta asymptomatic, sa infecteze un batran care va deceda, sunt, din nou, statistic, prea mari. Deci purtati masti.

Revenim la obiceiuri. Conexiune cazuta, calculator care merge greu, mai radem putin de la distanta. La noi merge bine, cred ca daca ar fi sa masor cumva, muncim mai bine acum decat inainte. Poate si pentru ca suntem multi introvertiti in gasca de birou. In pauze, exercitii de mate si fise la romana. Mami, mami, mami. Tractiuni la copacul din curte. Inca doua documente. Mamiiii!!!! Nu acum pui, fac ceva urgent, 10 minute si termin. Pauza de masa.

Cam asa sunt zilele noastre. Ne obisnuim cu orice. Oamenii sunt mai puternici decat cred chiar ei.

Monitorizez in continuare curbe si astept sa le vad cum se duc dracu’n jos.

Ma uit la toata lumea care e distrusa (ca afaceri) de virusul asta si nu stiu cu cine sa incep sa ajut. Dar azi o sa pun locul meu preferat din Bucuresti. Singurul loc din Bucuresti unde timpul nu se grabeste, de aia ramane preferatul meu. Basme cu cai. Criza i-a prins ca dracu’, ca iarna nu fac bani deloc, primavera e sezonul lor. Deci momentan inteleg ca nu au bani nici sa hraneasca animalele. Pe langa ca traiesc linistit, sunt si oameni buni. Oameni din aia de-I simti prin palme ca-s buni, nu prin cuvinte.

Deci 5 lei, nu mai mult, oricat e binevenit. Lumea in general nu doneaza ca zice ca e prea putin. 1 leu, 3 lei, orice ajuta. Ca sa mai avem locuri frumoase, unde timpul sta pe loc, si dupa ce trece nebunia asta. Ca sa facem a darui si a fi kind si bland noul normal. 🙂

https://gogetfunding.com/sprijiniti-basme-cu-cai/

Inspiram, expiram. 😊

IMG_2656

Raport de telemunca si scoala la distanta

Standard

Nu retractez nimic ca munca de acasa e visul meu de o viata. Ramane si ma bucur de ea ca un porcusor intr-o balta de noroi. Atata ca fix asa e, ca o balta de noroi.

Adica nu chiar cum ma asteptam.

Pentru ca (aproape) toata lumea lucreaza in teleworking, deci nu mai au cu cine vorbi live la birou. Deci toate conversatiile sunt pe mail/whatsapp. Sunt spamata de miliarde de mailuri si mesaje.  O tanti de la vreo 5mii de km distanta imi scrie zilnic ce  face ea in ziua respective (ca a fost la plimbare, ca e happy sau trista, ca au suparat-o copiii). Am vazut-o de doua ori in viata mea. For the record, nu e neobisnuit, am ceva magnet la oameni de toti imi povestesc viata lor. In general chiar imi place si ascult cu placere, dar pe mailul de munci mi se pare too much. Oamenilor care imi plac le-am zis sa nu imi mai scrie, sa ma sune. EU! Eu am zis oamenilor sa ma sune! Dar nu mai support mailurile si mesajele de la puhoaie infinite de oameni, sunt suprasaturata. Si unii, draguti, putini, dar cu atat mai draguti, ma suna. Multumesc. Plus ca imi place sa le aud vocea 🙂

In plus, conexiunea cu biroul pica. In general pica cand ai o chestie de facut cu termen 5 minute. Ca un ceas pica. Plus ca sa semnez electronic dureaza infinit mai mult decat sa fac guguloiul meu de semnatura pe o pagina. Plus ca nu se semneaza. Plus ca uneori pune ore aiurea. De exemplu, azi imi afisa ora 23:55 desi eram dis de dimineata. Who am I to judge?

In plus, Sara scoleste de acasa pe o platforma online plus alte jdemii de exercitii fara platforma. Deci din 5 in 5 minute baleteaza in camera unde imi desfasor activitatile sa declare ca nu intelege ceva si are nevoie de prezenta mea. Plus primeste chestii care trebuie printate. Nu stiu voi, dar noi nu detinem imprimanta. Deci azi mi-a luat o ora sa schimb din pdf in word un ceva cu pasari si inca o ora sa inserez desenul Sarei cu o gaita in el. Nu glumesc. Fix atat, ca se transformase cu erori etc etc. Plus nu intelege ecuatiile cu termen necunoscut. Si eu ma uitam cu ochii bulbucati la ea gen da cum naiba nu le intelegi si nici nu aveam habar cum Sauron sa I le explic si de ce nu I le explicase naiba cineva inainte sa I le dea la tema, iar ea se uita la mine cu ochii egal de bulbucati ca de unde Sauron sa le stie. In fine, am executat o poveste cu necunoscuta care seamana cu mine si ii place sa stea singura si ii trece pe aia de pe langa ea peste egal sa stea cu altii ca necunoscuta e antisociala. Rade mult copilul cand face teme cu mine, I se pare ca sunt funny. Mie mi se pare ca imi mor neuronii pe banda rulanta si ca am apreciat correct in copilarie ca in vecii vecilor nu voi putea fi profesoara.

Da, deci e haos si agitatie saptamanile astea. Partea buna e ca si de as vrea sa citesc despre virusache, nu as avea cand. Si nu vrea nimeni bai sa imi spuna si mie un serial sa ma uit (sau ok, mi s-au spus unele dar nu mi-au placut). Vreau un serial sau film care sa imi placa. Is it too much to ask? 😊)

Dar nici nu am nevoie sa ma uit, ca sa fiu sincera. Stiu deja ca numarul de cazuri si fatalitati va ramane in crestere, si in UE si in RO, pentru minim 2 saptamani, dar mai probabil o luna. Apoi incep sa-mi dau voie sa sper la o incetinire a cresterilor si poate chiar la o plafonare urmata de scadere. Rata mortalitatii e data din ce in ce mai aproape de ce ziceam in 27 februarie (sub 1%), dar nu va faceti iluzii, nu avem de ales, trebuie sa ramanem in casa pentru ca spitalele nu fac fata si vrem sa faca fata pentru toti oamenii care au ghinionul sa aiba nevoie de ele (pentru virus au ba). Si vorba lui Radu, aveti grija sa nu va rupeti vreun deget perioada asta. Momentan refuz sa ma gandesc la consecintele globale asupra economiei pentru ca mi s-ar face rau. Si fara sa ma gandesc imi dau seama ca va fi cea mai grava criza pe care am trait-o pana in prezent. Mda, deci nu e prea roz, am vesti proaste desi nu stau cu ochii-n TV/stiri pe telefon 😊).

Dar. Bai. Totul trece. Incet, incet, incet. Inspiram, expiram. Ne bucuram de zilele cu soare sau de cele in care ninge. Ma bucur cand se intampla ceva atat de absurd prin orele de telemunca de radem toti in hohote adevarate, de la distanta. Ma bucur ca stau mult cu Sara. Ma bucur ca toti oamenii pe care ii iubesc sunt deocamdata in siguranta si sper sa ramana asa. Trebuie sa ramana asa. Vor ramane asa, ca doar sunt oameni destepti. Si voi. O sa ne descurcam. O sa treaca si o sa iesim din nou la aer si la viata.

PS. Iar eu, promit, o sa ajung sa imi vad din nou marea mea. Pentru ca imi e ingrozitor de dor de ea. Nici nu stiam ca poate sa imi fie atata dor, mai ales ca acum si sa vreau nu pot sa ajung la ea 😦

img_6562

 

 

Pe vreme de stat acasa

Standard

Daca ma mai auziti spunand vreodata de un porcusor de guinea ca e linistit, notati-va va rog ca e baiat. Deci Vacaresti 2, despre care spuneam ca e cea mai linistita dintre toate, e de fapt cel mai linistit dintre toate, pentru ca e fix baiat (sper ca de data asta l-am prins inainte sa mai executam o tura de pui, but never say never). In alta ordine de idei, se pare ca le-am gasit casuta, o familie din Bucuresti care se muta la casa si ii va adopta pe toti cei trei, yupy. Sounds like the perfect life. Ii dam dupa pandemie, ovios. 😊

Buuun, am promis ca va povestesc ce facem noi in vreme de autoizolare.

In primul rand, pentru noi nu e cine stie ce tragedie, si Sarei si mie ne place sa stam in casa, deci nu as putea spune ca ni s-a schimbat radical viata. Imi lipsesc iesirile la terase sau cu bicla cu prietenii mei, imi e dor de ei toti, da. Si de copiii de la birou, ca au fost asa de curajosi si buni perioada asta ca m-au impresionat mult.  Vorbesc mult si cu unii si cu altii, online insa, ca na. Acum imi aduc aminte ca anumite persoane mi-au intors si stomacul pe dos, cred ca in crize se vede cel mai bine caracterul unui om, dar asta alta data. Pentru acasa, am fost prevazatoare si am comandat 20j de carti pentru amandoua cand a inceput nebunia, deci cu asta ne-am linistit.

Apoi, eu lucrez de acasa (si desi in imaginatia mea volumul de munca urma sa scada radical cu o bagheta magica, it didn’t). Sara executa si ea ceva scoala de acasa (fara a se stresa si nici eu nu vad sensul, oricum pariul meu e ca fie vor ingheta anul fie ii vor baga la cursuri in vara, deci nu vad de ce as mai teroriza-o si acum).

Pe langa asta, ne jucam jocuri.

Cluedo

https://www.elefant.ro/joc-cluedo-harry-potter_a631f910-07ee-4f20-9db0-2aa92c3aa29f?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9DsVWIlA8VgnNd8o_X_UrFpClAjbMEk51RgSedx2NoLyCXb2JiInTigaAhrmEALw_wcB

 

Asta ne jucam cel mai des, cred ca de minim 3 ori pe zi (si dureaza cam jumatate de ora, pe putin). Sara ne bate de ne suna apa-n cap, si pe bune, nu o lasam sa castige.

 

Tot din aceeasi categorie, dar ceva mai simplu, Sherlock Holmes

https://www.elefant.ro/joc-sherlock_9ace1953-6694-4d70-928a-c2da56363d49?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9DvISvW0yT6Pxneu4o8cLdXMhokh9nVYYAADHnzv2xa_Slsf7fOf6e0aAlPpEALw_wcB

 

Activity (desi chiar in autoizolarea asta nu am prestart, mai mult in celelalte vacante, dar ne-a tinut toata familia ocupata ceva ore bune). Majoritatea banuiesc ca il stiti deja.

 

https://www.elefant.ro/joc-activity-original-2_b1153918-37e7-4e6e-8354-17f2e5bfdc4b?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9DvqhDfcITDZorEITUdJxNCJ7LmMTODuUbt0ADNGMb5K-rmCXl_3rX4aAgwFEALw_wcB

 

Letter jam e  foarte fain, si asta ne-a placut.

https://www.elefant.ro/joc-letter-jam_ebe25534-a4d2-4acb-b7f0-31a05e9fc818?tracking=searchterm:letter+jam

 

Nume de cod (cu imagini, nu cuvinte).

https://www.elefant.ro/joc-nume-de-cod-limba-romana_31b25764-7368-465a-99da-3958a70ad61c?tracking=searchterm:nume+de+cod

 

Si Azul.

 

https://www.dol.ro/jucarii/jocuri-de-societate/jocuri-de-societate/joc-azul-ibgazul.html.html?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9Dsm9YlqELzma6K1h22Z3CxYgae8YryKt-mqKWAI4De_D60L9VJUcsMaAhR4EALw_wcB

 Si Dixit

https://m.emag.ro/joc-dixit-3558380022497/pd/DNLXP3BBM/

Nu stiu cati ani plus sunt, dar toate sunt destul de complexe, sufficient de complexe incat sa distreze si un adult ca mine, si sa nu simt ca imi inteapa neuronii unul cate unul cu scobitoarea, cum se intampla cu jocurile de la varsta mai mica (alea de dat cu zarul si mutat pionul, sa ma impuste cineva acum). Imi pare rau, nu am zis ca nu ma jucam, sute de jocuri de dat cu zarul m-am jucat, dar nu inseamna ca mi-a si placut. Le-am urat cu tot sufletul. Da, sunt o mama rea, impuscati-ma.

 

Mbon. Pentru adulti, tot carti, podcasturi am mai ascultat (recunosc, majoritatea pe tema coronavirusului). NU citesc presa din RO, doar pe la 1 juma ma uit sa vad numarul noi de cazuri raporate. Va recomand sincer sa faceti la fel. Modalitate de prezentare e una care creaza anxietate si panica si nu vad sensul. Traim o pandemie, e potential periculos, da, dar de aici pana sa prezentam treaba asta asa, e cale lunga. Obiectiv vorbind, fara sa compar bolile (din multe motive), daca ni se prezentau asa cazurile de gripa (raspandirea si mortalitatea) nu mai ieseam din casa de cand ne-am nascut. Nu spun sa iesim din casa, masurile de autoizolare sunt obilgatorii si necesar a fi respectate, spun ca mi-ar fi placut sa nu fie nevoie de tot tambalaul asta ca sa ii faca pe unii sa constientizeze pericolul si sa stea dracu in casa. Ma rog, incerc sa zic ca nu citesc isteric zeci de mii de stiri despre subiect, citesc in continuare articolele stiintifice nou aparute, si monitorizez numarul de cazuri raportate (RO, UE, Mondial, ca sa vad cand si pe unde suntem cu curba si cand putem incepe sa speram la imbunatatire). Deocamdata nu speram, stati linistiti, mai dureaza.

Ce mi-a placut cel mai mult perioada asta sunt unele din chestiile mele preferate (teatru si muzica) au ales sa le faca. Respectiv, transmisiuni online live (sau inregistrari). Filamronica din Paris, orchestra mea preferata din RO, pun inregistrari sau live-uri. Nu se compara cu statul in primul rand (da, fix in primul rand imi place sa stau, desi de fel la scoala sau la birou ma asez intotdeauna in ultimul). Iar teatrul meu preferat, unteatru, e acum disponibil worldwide si live, ceea ce mi se pare o bucurie si sper ca va veti uita la o piesa. Pretul e infim. https://www.unteatru.ro/

The sunset limited se joaca inca si mi-ar placea ca toti oamenii sa vada piesa asta, e tare frumoasa. Ok, poate sunt eu partinitoare, after all piesa asta m-a facut sa ma indragostesc de teatru, prima oara in viata pe la nus, 33, 35 de ani?

Ne mai uitam si pe Netflix si HBO, dar mult mai putin decat m-as fi asteptat si de fapt probabil mai putin decat intr-o vreme normala, de necarantina. Deci nu am seriale sau filme sa va recomand, ca n-am vazut, dar daca aveti voi, ma bucur.

Ce mai face(m/ti) de statacasa? 😊

IMG_0128

Din 2, 5

Standard

Sau despre cum mă pricep eu mai bine la psihologie decât la organele genitale, cel puțin la animale de companie, în speța de față porcușori de guinea.

Vă aduceți aminte cum vă povesteam că ne-am luat 2 porcușori pe 11 noiembrie? Ryan și Amelia. Și cum îl suspectam pe Ryan că e băiat, datorită comportamentului prea zen, dar pentru că doctorița de la pet-shop m-a asigurat că e fată și pentru că pozele de pe internet păreau să indice același lucru, m-am liniștit?

Ei bine, m-am liniștit prost, Ryan e băiat și ca atare Amelia a născut acum fix o lună trei fetițe. Nu le-am pus nume încă, le intitulăm generic Văcărești 1, 2 și 3 pentru că Sara a zis că seamănă cu niște văcuțe (și cui i se pare termenul peiorativ, vă reamintesc că plodului îi spun vierme).

Așadar și prin urmare, în funcție de cum avem voie să ieșim din casă și în speranța că cineva va vrea un porcușor, donăm trei fetițe porcușori de guinea.

Ca idee, porcușorii de guinea sunt animale sociabile, nu le place să trăiască singuri, minim 2. Au nevoie de cuști destul de mari (minim 1 m), fân non-stop, așternut (talaj) și mâncare specială (50 gr pe zi per porcușor, sper că am reținut corect, eu le pun ochiometric). Se bucură și de legume, morcovi, castraveți. All in all, mă costă undeva între 50 și 100 de ron pe lună, ca să știți la ce vă așteptați.

Sunt animăluțe inteligente, timide și cărora le place să interacționeze (cel puțin după Sara sunt toți șpagat, deși eu sunt sursa de mâncare, chestie care deh, asta-I viața).

Bun, deci Văcărești 1 este fetița lui tata (Ryan Gosling). Dacă celelalte două se țin doar după Amelia, ea se ține doar după tacsu. E curioasă și patrulează peste tot.

IMG_2092

Văcărești 2 (care seamănă de altfel destul de bine cu Văcărești 1) este cea mai cuminte și mai liniștită dintre toți.

IMG_2094

Văcărești 3 e cea mai mică, probabil născută ultima, și singura bicoloră. E și cea mai curajoasă dintre cele trei și a reușit deja să evadeze din țarcul în care îi ținem afară, so watch out.

IMG_2097

Dacă cumva vreți sau știti pe cineva care vrea un animal de companie (vă reamintesc că le puteți lua în brațe și ieși la plimbare cu ele conform ultimei ordoananțe-cred), ne puteți lăsa un mesaj pe FB sau un mail la sleepyphoto@gmail.com

 

 

 

 

Tele

Standard

Probabil sunt în minoritate, dar sunt și câteva aspecte pozitive la virusul ăsta. În primul rând, copiii sunt grupa de vârstă cea mai puțin atacată, ceea ce mi se pare drăguț. Apoi, desigur, vedem poze pe Facebook cu planeta respirând puțin de la poluarea obișnuită. Nu în ultimul rând, înțeleg că străzile sunt pustii, și nu toate țările (din cele închise) interzic plimbările, unele spun ca e ok atâta timp cât o faci singur sau cu cine trăiești oricum (și asa mi se pare și normal de altfel, virusul nu se transmite prin aer ci prin picături care aterizează pe chestii sau direct pe tine).

Însă recunosc că partea asta cu telemunca mă unge pe suflet. Există o grămadă de slujbe, din cele intelectuale, să zicem, deși urăsc cuvântul, care nu presupun nimic din prezența noastră fizică într-un spațiu delimitat, fie el de 2 sau 12 mp. Și personal, sunt absolut convinsă că muncitul de la distanță vine doar cu beneficii. Și de multe ori stau pe scaunul rotativ și mă întreb de ce sauron au nevoie să îmi vadă și corpul atâta timp cât le închiriez oricum parte din mintea mea pentru 8 ore pe zi lucrătoare. De ani de zile visez că mi-ar fi permis să lucrez de acasă și înainte de virusul ăsta eram convinsă că nu o să întâmple prea curând (la jobul meu cel puțin). Acum însă devine normă. Nu mă înțelegeți greșit, nu mi-am dorit niciodată să devină obligatoriu, am colegi cărora le place să meargă la birou, și e ok, n-am nimic împotrivă. Atâta că dacă ce faci poate fi făcut de la distanță și vrei să faci chestia aia de la distanță, ar trebui să ne fie permis să o facem, nu cu caracter excepțional, ci general. După cum vedem munca de acasă are beneficii (una că toți colegii mei lucrează actually mai mult decât la birou, deci productivitatea crește, ca să răspund în primul rând la temerile angajatorilor, apoi că suntem puțin mai fericiți și mai atenți la lucrurile care sunt importante cu adevărat, gen familia noastră, apoi că se reduc o grămadă de costuri și nu în ultimul rând, iaca, poluarea). Sigur că nu mi-am dorit să aflăm chestia asta cu motivul ăsta. Dar cred de foarte mult timp că asta ar trebui să fie normalitatea. Faptul că mergem 8 ore pe zi în niște clădiri e doar o normă socială, o obișnuință (again, nu generalizez, sunt profesii intelectuale, sau nu, unde prezența fizică rămâne necesară, atâta că sunt o grămadă unde pur și simplu nu e). Și sper că acest exercițiu (cu o cauză nedorită și nefastă, nu neg) ne va face să înțelegem acest lucru și pe viitor să permitem oamenilor să lucreze de la distanță, atunci când se poate și când vor. Și zău că se poate. Și unii vor. De foarte foarte foarte mult timp vor.

În egală măsură sunt îngrijorată de izolare în lumea virtuală, mi-e teamă ca asta să nu se transforme într-o obișnuință. Și așa sunt siderată când ies la masă cu oameni (colege de birou cu care merg în deplasare, prietenii mei nu fac din astea) și stau doar cu nasul în telefoane. Mi-e cumva puțin teamă că după pandemia asta o să uităm să ne îmbrățisăm. Aș fi tare tristă. Spre deosebire de țocuitul pe obraji, pe care chiar îl urăsc, îmbrățișările aduc oxitocină și ne fac realmente mai buni. Să nu uitați de ele, vă rog frumos 😛

PS. Apropos de uitat, știu că am promis că prestez listă cu chestii de făcut în vreme de virusache, revin 😊

img_5333

Smile. I also try to. :)

Standard

După ce am scris ultimul articol, m-am apucat să mă cert cu Radu în secțiunea de comentarii pe rata mortalității. Trecând peste faptul că am dreptate cu rata mortalității, Radu a avut dreptate cu restul.

Recunosc că eram o naivă prostuță, în capul meu era ceva de genul pătrățel, o sută de oameni (aka puncte negre), un singur punct roșu, care decedează. În realitate e pătrățel un punct roșu, celelalte 99 de puncte albastre. Toată lumea e afectată, direct sau indirect, și lucrurile vor rămâne așa pentru o durată de timp mult mai mare decât durata de viață a virusului (indiferent care va fi ea). De când m-am apucat să citesc (certându-mă cu Radu) mi-am dat seama că eram mega naivă în interpretarea mea a ce o să se întâmple: cu calm și reculegere, vine virusul, toți oamenii își fac datoria de ființe bipede cu conștiință, stăm cuminți, curba de pleoștește, facem față, nu cumpărăm isteric pâine (ok, la asta mă așteptam), ne revenim. End of story.

Aiurea. Evident că am greșit. Și pe măsură ce trece timpul, când văd panica cum se instalează de la omul de rând până la cel mai înalt demnitar (nu neapărat român), când deciziile pe care le luam nu sunt raționale ci emoționale, îmi crește anxietatea exponențial. Nici vorbă să putem gestiona chestia asta. Nu știu cum am putut să nu iau în calcul inițial panica.

Am senzația de un bulgăre care se rostogolește și se face pe zi ce trece tot mai mare. Oamenii sunt speriați, anxioși, nu gândesc pe termen lung, și cred că tocmai asta ar trebui să facă.

Dar gata. Că iar mă ia durerea de cap.

Ce putem face noi? În afară de a sta în casă cât mai mult și cu siguranță de la primul până la ultimul simptom de răceală (de l-am avea).

Păi, în primul rând, aș zice că e vital să controlăm anxietatea. Sigur că e o chestie care ne amenință, pe care nu o putem controla și care riscă să ne afecteze întreaga existență. Nu negăm.

Dar la fel de desigur este că nu ar trebui să murim înainte de a muri. Cred că rămâne esențial să ne păstrăm calmul și să continuăm să trăim. Chiar dacă temporar de acasă (cine poate, sunt oameni care trebuie să meargă la birou în continuare). Dar și să continuăm să fim umani, să ajutăm, să iubim, să fim atenți la oamenii care au nevoie de noi.

Mbon. Concret concret, ce facem cu anxietatea? Am comandat ceva cărți să mă documentez pe subiect, deci revin, până atunci vă spun ce funcționează la mine:

  1. Să hummuiesc muzică. Cel mai mult mă ajută asta. Deci ascult alea 2 melodii ce mă obsedează momentan și le cânt de numa.
  2. Meditația. Nuș dacă ați meditat până acum, ar fi fost bine să, că e chiar de ajutor, dar chiar dacă nu, nu e niciodată târziu să te apuci. Sunt aplicații dedicate, eu am una care se numește Calm, ne înțelegem bine.
  3. Limitați informația pe care o îngurgitați referitoare la pandemie. O oră pe zi e arhisuficient, de preferat dimineața, ca să puteți dormi noaptea. Aici intră și studiile și podcasturile (dacă semănați cu mine și vă dați pe din astea). Și, în general, ecranele. Știu că Netflix and chill e soluția ușoară, dar mie una îmi dă senzația că nu e prea eficient, când pun capacul la laptop toate gândurile care au fost pe pauză până atunci năvălesc cu puteri sporite.
  4. Use your brain pentru alte chestii. Eu muncesc, încerc să ajut cât pot. Când n-am de muncit citesc. Pentru că 75% din creierul meu e tot blocat în rahatul ăsta undeva în fundal, nu reușesc să citesc chestiile pe care le citesc de obicei pentru că nu mă pot concentra la ele. Deci citesc ficțiune, și nu Faulkner. De exemplu, acum citesc Iuda, de Amoz Oz. Suficient de ușoară.
  5. Dacă aveți norocul să fiți izolați la curte, sau pe lângă ceva pădure, use it. Walk. Chiar dacă rotativ prin curte. Endorfine și perspectivă. Dacă nu, flotările merg și acasă.

Ce voiam să zic cu articolul ăsta certăreț, e că întotdeauna, întotdeauna rămân motive să open your eyes and smile. Încă sunt motive, vor fi întotdeauna. Trebuie doar să ni le reamintim și să exersăm mișcarea prin care colțurile buzelor noastre se apropie periculos de urechi 😊

Gata cu articolele serioase, data viitoare vă fac topul jocurilor de care ne jucăm noi perioada asta, curierii încă livrează, poate vă folosesc.

IMG_2308