Arhive pe categorii: jucarii

5

Standard

I-am promis Anei acum ceva vreme și bineînțeles că am uitat. Noroc că m-a pălit o răceală vineri de abia m-am ținut pe picioare sâmbătă așa că ne-am jucat numai jocuri din ăstea prin casă. Top 5 jocuri cu care se joacă Sara zilele astea (toate merg de la două persoane în sus).

5. Ghost Tower. E drăguț că spre deosebire de jocurile clasice, care promovează competiția, ăsta încuajează cooperarea, ideea e ca jucătorii să colaboreze să prindă toate fantomele înainte ca ceasul să bată miezul nopții.

4. Piticot. Sau, ăsta, în varianta copilăriei noastre. Sunt multe, multe jocuri care merg pe principiul ăsta (Sara mai are piticii de la Mega, unul cu o vrăjitoare, altul cu o comoară a piraților), dar mie sincer tot ăsta mi se pare cel mai reușit (și și ei, e cel pe care îl păstrează de fiecare dată când rotim jocurile care sunt cel mai accesibile- donno dacă doar noi facem asta, dar poate vi se pare o idee bună; fiecare joc stă fain frumos la locul lui, în camera Sarei, la vedere, dar câte 5/6 le luăm în sufragerie și sunt cel mai accesibile, că na, aici ne petrecem timpul; de fapt aș desființa dormitoarele și aș face o sufragerie și mai mare decât asta, uriașă; dar iar sar de la una la alta; so e bine că nu se plictisește de ele și apucă să de joace cu toate).

3. Dobble Sara l-a primit cadou. E un joc de atenție, fiecare cartonaș are un singur simbol în comun cu celelalte. Cine îl găsește primul, câștigă cartea. I so get my ass kicked at this game. Serios, dacă la unele o mai las să câștige pentru că îmi place să o văd fericită, la ăsta nu-i nevoie. Le vede instant.

2. Twister Noroc că am făcut copil să mă pot juca ÎN SFÂRȘIT cu jocul ăsta, aștept pe puțin de 25 de ani. Obișnuiam să bălesc la reclama cu el pe RTL și nici pomeneală la noi, desigur. Deci da, guilty as charged, când a cerut Sara un joc, dar să fie surpriză (și ei îi plac surprizele) pe ăsta l-am căutat. Și a fost mega hit. Vreo 2 săptămâni numai ne-am prăbușit pe podeaua din sufragerie cu jocul ăsta. Mie îmi place că am scuză de îmbrățișări cu el 😀

  1. Micul prinț Recunosc, e de departe și preferatul meu. Fiecare jucător își compune planeta lui, cu câte un personaj în fiecare colț (Micul Prinț, Regele, Omul de afaceri etc) fiecare dintre ei cu ceva al lui, exact ca în poveste (unul îi plac oile, altuia vulpile, sau trandafirii etc). Fiecare are puncte și e ceva de adunat la el, as in are, dacă asta căutați, și treaba asta.

A, și când mai mergem la țară am mai jucat și i-a plăcut Activity, e mega fun când familia e măricică, noi ne-am jucat și fără ea :D. Dar e cu siguranță un joc potrivit pentru copii de 6/7 ani (nu cred că și mai mici tough).

Și apropos, încă se joacă cu fiecare din jucăriile de aici: https://sleepy00.com/2015/10/07/5-jucarii-destepte/.

Dar. In all fairness, toate astea sunt abia pe locul 2. Întâi și întâi ne jucăm așa: lupte (e întotdeauna, dar întotdeauna prima alegere a Sarei), Adevăr sau provocare (nimeni nu are voie să mintă și indiferent de provocare e musai să o faci, eu mă folosesc de joc ca să aflu adevărul despre școală sau ceva ce mi s-a părut că a necăjit-o, sau să o fac să încerce chestii noi – ex. să poarte o fustă, fii-mea e rochii și pantaloni, veci fuste, donno uai, ea..well ea basically ca să facă mișto de mine. M-a pus să mă duc în pijama la magazin. I so did. Și m-a întrebat dacă i-am spus toate secretele mele). Îi mai place să probeze rochiile și pantofii mei cu toc, iar mie mi se pare că e perfect, oricum șed săracele degeaba în șifonier sau să își imagineze tot felul de jocuri, cel mai recent a fost un sandwich zburător cu tehnologie la buton (aka o minge de jonglat) care ne ducea în orice țară o alegeam noi, de pe o listă mare pe care desenase anterior toate steagurile lumii (da, încă cu geografia și nici de stele nu i-a trecut). În plus, desenează non stop, de la toate personajele de desene animate pe care le urmărește la case sau camere sau animale sau plaje sau locuri pe care și le imaginează. Și des de tot curcubee, after all ea a scris povestea cu Prințesa Sara și Curcubeul :).  So na, nu cred că jocurile sunt esențiale, în plus nici nu cred deloc dar deloc în adulții care propun jocuri copiilor, ci în ăia din care fac și eu parte, cei care doar ascultă copiii cu ce le trăsnește prin cap și-si dispuși să încerce orice prostie. Cu maximă seriozitate, desigur. 😛

Reclame

5 chestii

Standard

Repede repede că ăsta nu-i articol de povestit, lunga vorbă sărăcia omului.

Now. Am declarat public că nu-s genul de mamă care să mintă că îi place să facă lego sau puzzle sau să coloreze cu plodul. Sorry, I’m not. Oscilez între sentimente de vinovăție cumplită și de meh, da mie chiar îmi place să stau cu ea (că îmi place ea, nu doar că e a mea) și in the back of my head e întotdeauna un laitmotiv: dacă stric copilul?

Cred că toți stricăm copiii (adică vor avea ceva issues cu us no matter what we do) și în același timp cred că nu prea avem cum să îi stricăm (mă rog, minus chestii absurde, gen lovit and co.). Da, pot să cred simultan în două chestii opuse. Happens to me a lot.

Mbut revenind. Listă cu 5 chestii pe care le poți face cu plodul în zilele în care nu are chef să iasă afară (mine does that, sometimes).

  1. Film. La cinema. Sunt destul de multe filme drăguțe, unele îmi plac şi mie, la altele doar mănânc popcorn și mă gândesc la nemurirea sufletului. De exemplu, acum rulează Gruffolo, după una din cărțile preferate ale Sarei. We have a thing with mice. De fapt cu orice animăluțe ciudate, Sara le iubește egal: șoricel, gândăcel, șerpișor :). I love that about her.2.
  2. Piscină. Therme e în mare vogă la Sara (merge des des, eu nu am fost încă, nu prea e genul meu, dar aș merge pentru ea. Îmi spune că e aglomerat, dar suportabil. Cred că se găsesc și mai pustii).
  3. Teatru, teatru, teatru. Ion Creangă și Țăndărică (la Țăndărică mai greu cu locurile că dacă nu iei din timp-as in să-ți miști fundul să le ridici de la ei în timpul în care tot poporul muncește-te-ai lins pe bot de văzut ceva). Dar nu numai, sunt multe teatre mici care fac spectacole pentru copii.
  4. Experimente. Sara are și o trusă de pe Amazon dar Pinterest e o resursă inepuizabilă pentru idei de gen.

Cartoful luminos

Magie cu monede

Portocale

Vulcani si alte experimente

Fulgi de zapada

Sare

Ouă

Măcar fac și eu ceva util cu chestiile de prin bucătărie 😀

5. Geek around. Sunt o grămadă de jucării mișto pe care le construiești singur. Noi avem niște roboți solari și acum aștept nerăbdătoare o dronă pe care o poți construi și programa singur. Pe Amazon sunt cu zecile roboței disponibili, ba chiar și pe la noi prin magazine au apărut. În București avem Atelierul Cunoașterii, pe care deja îl știe cred mai toată lumea. Rather cool. Ar mai fi Observatorul Astronomic, pentru cei care iubesc stelele, ca Sara sau Muzeul Hartilor, la care si noi vrem sa ajungem (din nou, Sara’s thing).

In case all above fails, îi propun să gătească niște biscuiți. Never can go wrong with that. 😀

Hai mai ziceți-mi și voi, ce mai facem cu ei când plouă și e frig?

Tehnologia sau hai la un atelier mișto pentru copii, 14-15 mai

Standard

 

Acum ceva vreme mi-a scris Maria, ca au o expoziție, nu vreau să scriu despre ea?

Cum să nu, am zis, doar și Sarei și mie ne-a plăcut foarte mult ultima invitație.

Atelierul este despre tehnologie.

Acuma, să fiu sinceră, eu cu tehnologia avem o relație lovehate. În principiu suntem prietene, dar periodic mă sabotează. La un moment dat, telefonul îmi arăta ce mailuri primesc dar nu mă lăsa să răspund la ele, calculatorul mă lăsa să scriu mailuri dar nu mi le încărca pe cele existente. Telefonul nu mă lasă întotdeauna să răspund, aplicațiile mi se actualizează fix în secunda în care am nevoie de ele șamd. Pune-mă însă să conduc orice chestie cu motor și cai putere și e dragoste la prima vedere. 😛

Relația Sarei cu tehnologia se rezumă la desene animate, și alea mai ales iarna, că de când s-a făcut frumos afară am cam scăpat de ele. A mai butonat câtva săptămâni pe la telefonul meu când avea doi ani (învățase să își caute singură nuș ce muțunache pe youtube) și la 6 luni ronțăia zilnic telecomanda.

Nu e interesată de calculator și nici mie nu mi se pare deloc relevant să fie la vârsta asta. A făcut câteva desene cu degetul pe laptopul cu touchscreen și atât.

Pentru mine e mult, dar mult mai important că a mâncat acum 2 zile iarbă din grădină și că a gustat toate frunzele din toți copacii (concluzie: iarba e comestibilă, frunzele nu) decât să știe să facă click la mouse.

O să vină momentul în care o să o intereseze și atunci o să o las. Dar să o îndemn eu acum, la 5 ani să își petreacă timpul la calculator? Not gonna happen. Știu că va veni momentul jocurilor pe calculator că doar și eu am fost dependentă câțiva ani buni (pretty sure I can still kick any guy’s ass la Need for Speed).

Ei bine, și atunci ce mă fac cu atelierul? 🙂 Mint poporul cu televizorul (ăstaaa, blogul) și vă spun să mergeți undeva unde eu nu mă duc?

Evident, nu :P. Atelierul nu e deloc despre asta, despre tehnologia așa, prin telefoane și calculatoare, și ei, la fel ca mine, la fel ca noi 😉 nu încurajează asta.

Încurajează însă cunoașterea, curiozitatea și o relație activă cu prezentul și viitorul (trăim într-o lume electronică, fie că ne place sau nu).

Am întrebat-o, deci, ca și data trecută, pe Sara, dacă vrea să meargă (nu aleg eu la ce merge ea).

Mami, îți amintești atelierul acela la care ai făcut un brăduț? Fetele alea organizează un altul, vrei să mergi?

-Să fac jucării de pluș? Da, vreau să fac o pisică!

Ăăă, mnu (darn it, și mie mi-a plăcut pisica aia), ăsta e altfel, e cu roboței, ți-l amintești pe Wall-E?

-Daaaaa, o să fac un Wall-E?

Mama, nu cred că o să fie exact la fel, dar tot ceva roboței, da.

-Vreau să văd poze.

I-am deschis site-ul și s-a uitat pe el, m-a pus să îi citesc și m-a oprit la partea cu mersul pe apă.

-Cum să merg pe apă mama, se poate așa ceva? Trebuie neapărat să mergem să vedem despre ce e vorba :).

Sunt mult mai multe lucruri în atelier decât cele de mai sus, puteți citi despre ele aici.

De menționat că intrarea este liberă, trebuie doar să vă înscrieți, tot aici.

Mărturisesc că îmi place rău idea asta de a îi familiariza cu tehnologia într-un mod în care le pune mintea la contribuție, în care participă activ și nu pasiv (cum se întâmplă la jocurile pe calculator), eu însămi sunt un geek și sper să fie și Sara unul. Cunoașterea, știința și tehnologia sunt minuni pe care i le doresc în viață.

So. Ne vedem acolo? 🙂

IMG_1597

Ascuțitoarea

Standard

Mă mustră des conștiința că nu sunt o mamă mai normală (dar serios, chiar mă). Că nu îmi place să colorez sau să fac lego pe podea (nu, sfinte sisoe, nu îmi place, o fac doar dacă mă roagă Sara și doar dacă epuizez toate celelalte chestii pe care chiar îmi face plăcere să le fac cu ea, gen mers în parc, dat cu trotineta, dansat, citit povești, luptat, alergat prin casă, gâdilat and co., urăsc să colorez și să bilibizdrocesc la puchineții ăia de lego). Mă holbez la mama spaniolă din dreapta și la cea franceză din stânga care cântă cântecele cu plozii lor și bat din palme pe ritm. Dracului nu știu nici un cântec de plozi. Aș putea să cânt niște Nirvana cu Sara tough, că îi plac și ei. Zeppellin? Îi cânt la chitară. Se pune? Nu cred că se pune. Clar nu se pune.

Suntem la finele unui zbor de 3 ore, urmează o escală de încă vreo 3 și apoi încă unul de vreo 9.

-O să mă plictisesc, mami?

-Mnu, nu cred. Nu cred în plictisit. Eu nu mă plictisesc niciodată, de ce să te plictisești?

-Păi și ce-o să fac?

-Ai jocuri la tine, poți colora, să răsfoiești o revistă, vorbim, te uiți pe geam și pot inventa oricând un joc, dacă nimic altceva nu funcționează.

Da, inventez, și jocuri și povești (îi plac poveștile mele, n-am reușit să o conving pentru nimic în lume să citim Basmele lui Ispirescu sau Legendele Olimpului, obsesiile mele din copilărie, dar hei, măcar îi plac invențiile mele, in your face Ispirescu, in your face!). Așa e când ai părinți idioți :P.

-Ce joc, zice. Inventeză un joc acum.

-Mmmmmm, ok, ești gata?

-Alege un lucru mic. Cel mai mic.

Îmi plac lucrurile mici.

-O ascuțitoare. Aia mică mică pe care o avem la noi să nu ocupe mult loc în bagaj.

-Ok, îi spun. Iau ascuțitoarea ta mică și o pun într-o cutie de chibrituri. Tu ce faci cu ea?

Se gândește din nou, începuturile sunt mai grele, și în plus nu poți să tratezi cu ușurință problema ascuțitoarelor băgate în cutii de chibrituri.

-O pun în ghizodanul meu cu Scooby Doo.

Încă desenele ei preferate, thanks heaven and die Elsa! Scooby Doo rulează, apoi Daphne. Mie mi-a plăcut întotdeauna Velma.

-Iau ghizdanul tău și îl pun în portbagajul mașinii mele.

-Păi atunci eu nu mai pot face nimic cu ea, se bosumflă puțin.

-Ba sigur că poți, mai gândește-te puțin.

She does.

-Ok, o să pun mașina în burta unui avion.

-În cală? Not bad, nu știu dacă intră, dar mi se pare o idee bună. Și unde merge avionul?

-La mare.

Desigur, doar e fii-mea, ce întrebare tâmpită, where else.

-Bine, și la mare eu o mut într-un vapor verde cu galben.

-Și eu într-o rachetă roșie.

-Oaaaau, într-o rachetă. Gata, m-ai încuiat, nu mai știu ce să fac cu ea.

-Pune-o pe o planetă, îmi zice Sara.

-Bine, o pun pe Pluto. Tu ce faci cu ea?

-O mut într-o altă galaxie. Aaaaa, stai, nu, nu, nu,  mi-e frică să o mut pe o altă galaxie să nu cumva să se rătăcească pe acolo și să nu o mai găsim, doar știi cât de mari sunt galaxiile astea.

I agree. De lucrurile mici trebuie să avem grijă, n-am vrea să se ascundă prin cine știe ce cotlon de Univers și să nu le mai vedem niciodată, nu-i așa? 🙂

IMG_5515

 

 

 

Big girls don’t cry

Standard

Şi mai ales asta care scrie. Nu plâng. Cred că în toată viaţa mea de adult m-a văzut o singură persoană plângând (nu număr depresia post-natală, am stabilit deja that was not me but an alien). Sara :). Şi m-a mai auzit una (mătuşa mea, de care vă mai povestesc) la telefon.  N-am plâns nici când mi-a trecut maşina peste picior nici când am simţit că mi se surpă pământul de sub picioare (nu o singură dată). Sau nu am plâns de faţă cu alţi oameni.

Şi în niciun caz nu aş plânge când asta se aşteaptă de la mine.

Hello, I’m the ultimate bitch here! ;))

Noroc că la piese de teatru e întuneric şi că citesc de obicei singură :P.

De 8 martie, cum v-am mai zis, ne-au chemat la grădi :). Şi mă întreabă prietena mea Scooby Doo la cafea: N-ai bocit? Că eu bocesc la astea.

Scooby Doo e simultan cea mai sensibiloasă dintre noi şi cea mai puternică cumva, nuş cum dracu face.

Băi, zic, când au cântat plozii şi astea am fost ok (oricum eram în lumea mea, super concentrată pe Sara, nici nu ştiu când ne-au făcut poze-în sfârşit avem şi noi două poze împreună), dar m-a pus fii-mea să îi citesc o carte.

Şi i-am citit-o. După poveştile cu Ariciul şi Iepuraşul, pe care încă le iubesc cu tot sufletul meu, asta mi-a pus capac. Rahatul mă-sii că mai erau mame pe lângă mine şi pe la sfârşit indiferent cât încercam să o controlez, vocea mă trăda, nemernica mică, şi tremura ca toţi dracii şi se frângea şi se piţigăia, bineînţeles că mi-au dat şi lacrimile.

Aşa că am zis să vă nenorocesc şi pe voi. Asta de mai jos e. 😀 E pentru copilaşi mai mici, aş zice 1 an-4 ani aşa, dar la dracu, tocmai vă zisei că mie mi-a plăcut la mă rog, nu mai zic câţi ani.

Nu aş vrea să vă povestesc despre ce e, dar este, da, despre magie. Despre felul de magie în care eu cred :).

So listen to me. Books and coffee, that I know. Ok, music too :P. Buy it. O să vă placă.

Ăăă mai puţin dacă sunteţi cumva unul din oamenii mei cei mai dragi de pe lume care au şi copii. Caz în care n-o cumpăraţi, că am comandat eu deja 3 exemplare, în cazul în care vă întrebaţi ce vor primi cadou de la mine de ziua lor de naştere 😀

 

25673663825_107f489db1_z

 

Culori și povești

Standard

Sarei îi place să picteze. În parc. La figurinele alea de lut sau ce sunt. Când e frumos afară, în fiecare zi, uneori și de două ori pe zi (deși urăsc să merg după-amiaza în weekend în parc, din ceva motiv care îmi scapă dimineața nu e nimeni însă seara toate hoardele barbare se adună).

Mai întotdeauna se găsește un copilaș care să picteze pe lângă ea. Ceea ce e drăguț, mai puțin faptul că, uneori, copilul are o mamă. Și mamele (mai rar tații) au o obsesie cu pictatul corect (și nu numai, cu jucatul corect, îmi mențin părerea că e un oximoron). Altă explicație nu am. Intensitatea variază. Unele doar le dau sugestii de pe margine (colorează fundița cu roz. rochia cu albastru etc.). Altele se enervează când văd brazi de Crăciun mov. Însă o mare parte din ele iau pur și simlu pensula și se apucă de treabă.

Nu, nu intervin. Din foarte foarte multe motive. O singură dată, când una, jur, s-a apucat să o corecteze pe Sara. Pe Sara mea. Care pictează Universul și comete și sateliți și stele și galaxii pe spatele figurinelor. Am crezut că îi smulg capul de pe umeri. Adică ființa luase pensula și se apucase să îi corecteze fluturașul. Acuma, voi m-ați văzut, sunt o aschimodie slăbănoagă cu două bețe-nfipte-n fund dar vă jur, când mă enervez am cel puțin 100 de kile și doi metri înălțime.

Și. Să îmi explice cineva, ca la proști (mulțumesc) de ce mama dracu ar vrea un părinte ca plodul propriu și personal să picteze copaci maro cu verde și albinuțe galben cu negru, vs. that (total random, cel mai recent adus acasă de Sara).

Nu încerc să spun că desenează frumos (me not delusional about that yet :D) ci doar că fiecare desen din ăsta vine la pachet cu o poveste:

IMG_0310

 

Booon, deci este povestea căutării unei comori ascunse de hoți. Ca să ajungi la ea, trebuie să treci prin o grămadă de aventuri, începând cu partea asta a foii. Întâi și întâi, a se menționa că în partea de sus e marea (da, aia cu roșu și cu albastru). Apoi e o cascadă (aia de se varsă în mare, despărțind-o puțin în două :D), de care trebuie să treci fără frică dacă vrei să descoperi comoara (îmi explică Sara). Apoi, dai de o parte de nisipuri mișcătoare (unde autorul și-a lăsat numele pentru posteritate) și dacă reușești să treci de ele ajungi la colonia de crabi portocalii care, pentru că ești om bun la suflet, îți spun locul unde e ascunsă Comoara pe care Hoții Nu o Pot Decoperi.

Și dăm pagina (mă scuzați două secunde în timp ce bălesc la cartofii absolut adorabili ai scriitorului în devenire, cocoțați pe masa din sufragerie 😛 ).

IMG_0303-001

 

Trecem pe acasă, să ne întremăm puterile (blocul din dreapta, cu trei ferestre, cum avem noi, mi se spune), apoi, încet, de statuia în formă de monstru care se transformă în unul adevărat dacă trec pe lângă ea hoți sau oameni răi (la noi rămâne de piatră, evident :P).  Urmărim cărarea care te ajută să escaladezi vulcanul, doar ca să dai de un  nou obstacol, tornada de culori, care e hopul final (e o tornadă de o mie de ani, așa să știți), și dacă reușești să treci de ea, ajungi la Comoară (aia cu semnul interzis, care e pentru hoți, nu pentru noi).

Și apoi iar mare și norișori. Că deh, fata lui mama.

Mie normal că mi se pare cea mai minunată poveste din colțul ăsta de Galaxie. Posibil (probabil) că nu e.

But I still argue că orice poveste, fie ea cât de mică neagră sau urâtă e mai bine decât o floare cu tulpină verde, petale roșii și mijloc galben (casc deja).

Pliz. Pretty pretty please. Lăsați-i să se joace singuri, să inventeze, să își imagineze. Zău, nu au nevoie de noi (și dacă au, la fel de zău, o să ceară atât de prompt și categoric că o să știți). Mă obsedează că oprim un Kerouac, un Matisse sau un Enescu (şi nu, nu cred că Sara va ajunge aşa şi sincer, nici măcar nu cred că îmi doresc) sau pur și simplu un viitor adult care încă mai știe să viseze cu hotărârea asta a noastră pentru corect. Fuck corect.

IMG_1067

O jucărie

Standard

Primesc uneori, da, nu des, doar uneori, invitații să merg la, să vorbesc despre, să încerc asta, aia șamd. Le ignor. Nici măcar nu mă obosesc să răspund dacă e formulat „îți oferim ….” „e o oportunitate unică…” pentru că nu am cerut nimic, nici măcar o oportunitate fie ea unică sau multiplă și singura chestie pe care mi-o aduce blogul ăsta, și fix așa vreau să rămână, e puțină sănătate mintală.

Dar Maria, joi, a scris altfel. A spus că ne invită și că nu trebuie să facem nimic, doar ne invită.

Ok, era un atelier pentru copii așa că i-am zis că îi spun Sarei și dacă ea e de acord, venim (cu condiția să plătim ca orice altă persoană). Eram 99% sigură că o să zică nu, after all presupunea, hold your breath, să iasă din casă în o zi ploioasă. The horror.

Mbut I was wrong. A zis da și chiar a mers :).

Invitația era pentru un atelier unde Sara putea să își facă singură o jucărie.

Andreea a întrebt-o cum o cheamă și Sara s-a ascuns în piciorul meu.

Hmmm, am zis. Sînziana te cheamă? Nuuuu a râs.

Nu-mi spune că te cheamă tot Andreea. Nuuuuu.

Oana? Chicote.

Gabi? Arabela? Maria? Simona? Ana? Florina?

Nuuuu?

Hm, te cheamă cumva S …A….R…A?

Daaaaaaaaaa râde, și Andreea spune ok Sara, hai să ne alegem o jucărie.

Bineînțeles că a ales un brad că doar deh, vine Paștele (erau niște pisici adorabile, data viitoare fac și eu una).

Și cam atât a fost, i-a luat Andreei fix 3 secunde să se împrietenească cu ea (e record absolut), dusă a fost și a lucrat la jucăria aia cam jumate de oră.

Eu m-am așezat pe un scaun și o doamnă blondă, cu un tatuaj frumos cu doi fluturi pe încheietura de la mâna stângă s-a așezat lângă mine. Începem să vorbim, mai degrabă ea, eu zâmbesc, întreb, și da, ascult :).

Cum v-a venit ideea asta?

-Ah, îmi spune, nouă ne trec 999 de idei prin cap, numai să avem timp să le facem pe toate. Cu tekoneko am participat și la un concurs internațional și am ieșit printre primii, ceea ce ne-a dat curaj să mergem mai departe, să credem în ideea asta.

Am văzut că aveți și o grădiniță?

Da, și îmi explică cu detalii unde e, iar eu mă străduiesc să par că înțeleg deși după 11 ani în București tot nu mă descurc fără hartă sau gps. Întorc discuția, am văzut că se pot cățăra acolo, că au tot felul de lucruri?

-Da, tot spațiul exterior e gândit de noi, cu rumeguș, cu multe lucruri pe care le-am văzut afară (merge des în SUA) și am vrut să le aduc aici.

Câți copii aveți?

-10 deocamdată, am deschis târziu în septembrie anul trecut. Grădinița poate acomoda 90 de copii, însă nu am vrea să depășim niciodată 60, ca să aibă spațiul suficient să se joace, să lucreze împreună, conceptul grădiniței se axează pe lucrul în grup [grădinița militează pentru administrarea echilibrată a tehnologiei, prin experimente și alte lucruri atractive; fac și atelier, o să mergem și noi pentru că Sara își dorește, plus că am cochetat și noi cu ideea și Sara a fost foarte încântată, remember Wall-e? :)].

Cum ați ales educatoarele? o întreb pentru că, pentru mine, nu e nimic mai important la o grădiniță.

Oftează.

-Foate greu, e foarte greu să găsești educatoarele potrivite, dar până la urmă am reușit. Am avut zeci de interviuri. Dacă aș putea le-aș angaja pe ele, îmi arată cele trei fete care lucrează cu copiii la jucării. Sunt de la Lazăr, sunt niște copii minunați, generația asta e minunată. I se umezesc ochii. Și băiatul meu a terminat Lazăr. Acum e în Olanda, la facultate (și eu mă gândesc cum dracu poate să aibă copil la facultate când pare doar cu câțiva ani mai mare ca mine).

Am încercat să nu îl duc acolo, el a fost la grădiniță particulară, apoi la școală particulară și voiam să fie fericit, nu mă interesa nu știu ce liceu, dar el a insistat, a spus mama, nu, vreau să am experiența asta, să am mulți colegi, să fiu așa. Și a intrat la Lazăr, apoi a încercat la Universitatea asta din Olanda și a intrat și acolo. Eu sunt divorțată de când avea 9 ani și am fost tot timpul o echipă, l-am implicat în toate deciziile, chiar dacă poate îi depășeau vârsta. L-am trimis în toate taberele posibile, așa a ajuns și afară în facultate. Prima oară când a fost la școala de vară în Londra nu m-a sunat o săptămână, eram disperată. Până la urmă am sunat un profesor de acolo și mi-a spus să nu-mi fac griji, a uitat să mă sune pentru că se distrează prea bine.

Ultimele propoziții mi le spune pe fugă, Sara a terminat bladul (sclipicios, sfinte sisoe) și mi-l aduce mândră. E ok să îi fac o poză pentru site? Sigur, răspund.

-Mă lași să îți fac o poză cu jucăria? o întreabă și pe Sara (și eu mă topesc că a întrebat-o și pe ea).

-Nu.

Răspunde categoric fii-mea. Prețul de  a avea o mamă fotograf.

Evident, nu intervin.

-Ok, dacă te răzgândești poți să îmi trimiți una de acasă.

Plecăm să își aleagă Sara (ok, și mă-sa) o carte (atelierul are loc la Diverta, până acum la Băneasa, dar am înțeles că o să se mute la Unirea).

Când ieșim din mall îmi dau seama că am uitat și să mă prezint, și să întreb cum o cheamă.

Dar e ok, e suficient să știu că am vorbit cu o doamnă frumoasă.

IMG_1010