Arhive pe categorii: Foto

What I see

Standard

M-am tot întrebat de ce îmi place atât să fac fotografii. Mai ales că nu sunt deosebit de bună la asta, mediocră, dacă e să fiu sinceră, și asta cu oarecare blândețe ce ne e specifică în caracterizările propriii.

Și nuntă. Cum e posibil să fie fotografia mea preferată fotografia de nuntă, în condițiile în care nu cred deloc în instituția cu pricina?

Și de ce nu îmi place să fotografiez peisaje? Sau oameni pe care nu îi cunosc, străini pe stradă?

Explicația e aceeași ca la multe altele: pentru că sunt o ființă profund egoistă. Caut lucrurile care îmi fac mie plăcere.

Și, din nou, la modul egoist, îmi place să fotografiez oamenii care îmi sunt dragi când sunt fericiți. Vreau să îi facă să se potrivească cu imaginea din capul meu. Uneori, nu îmi iese. În capul meu e o imagine așa frumoasă despre câte un om, mai ales din ăia super apropiați și super dragi că indiferent cum mi-ar ieși fotografia sunt dezamăgită. Nu se potrivește cu imaginea din capul meu, pentru că în capul meu am variantele cele mai bune ale oamenilor ăia. Varianta corectă, de altfel, așa și sunt.

Iar la nuntă, ei bine, îmi place să prind momentele alea sincere. Am fotografiat vreo câteva nunți și nu știu să fac fotografii în care mireasa și mirele arată ca scoși din revistele la modă. Dar știu să arăt momentele când își fură priviri. Când își zâmbesc. Când își spun, prin atingeri fugare de mână, te iubesc. Atunci când lucrurile astea există. Altfel, sunt doar poze. Nu pot să așez, să inventez, să mă prefac, nici măcar în spatele aparatului. Fotografiez ce văd.

Sara mea e terorizată de fotografii, îi fac non stop, deși nu i-am făcut niciodată în viață poze. Nici măcar o dată. Sara, cu mamă fotograf, nu știe să râdă la poze sau să stea frumos, de asta iese bosumflată și destul de ciudat în pozele făcute de alții (unii muuuuult mai buni fotografi decât mine). Eu îi fur clipe. Mutrițele ei spontane. Chicotele. Fericirea. Curiozitatea. Elanul. Curajul. The little sparkles of joy she sees. Asta fotografiez la ea. Asta vreau să aibă când va fi mare. Mii, milioane de dovezi că viața e frumoasă. Pentru că e.

Îmi reamintesc și mie, cu fiecare fotografie făcută, cu fiecare zâmbet de om drag.

Nu știu dacă voi aveți nevoie de fotografii să vă reamintească asta. Poate nu. Dar dacă da, make sure u get someone who sees the best version of you. Take nothing less 🙂

Dar uite, uneori, egoismul meu aduce bucurie și altora. Mireasa ultimei nunți pe care am fotografiat-o mi-a scris după, când a primit pozele, câteva cuvine. Un fel de thank you note demodat. Mă surprind uneori emoționată de lucrurile demodate și corny și sentimentale, sunt a cheesy thing și asta e, trebuie să mi-o asum.

Happiness catcher, mi-a scris, într-un mod complet exagerat și mult prea amabil. 🙂

Eu mă credeam prinde vară, dar mmm, n-ar strica, măcar din când în când, printre oceane gri sau albastre să pescuiesc niște bucăți mici (jur că mici, nu-s lacomă) de fericire.

img_9419

 

 

 

Reclame

Carol

Standard

Nici nu vă mai întreb dacă o știți pe Roxi, că sigur o știți :).

Îmi place că i-am fotografiat în toate etapele, îndrăgostiți, căsătoriți, trash the dress, nași apoi și acum Roxi e graviduță (și una foarte frumoasă, if u ask me).

El e Carol, soon to be.

Încercăm să-l fotografiem deee nu mai știu cât timp și nu reușim pentru că de vreo 3 ori am vrut să ne întâlnim și de fiecare dată a intervenit ceva (de obicei, una bucată ploaie torențială).

Mgata, nu știu ce să zic, poze făcute cu mult drag. 🙂

Alexa si Mari

Standard

Ok. Să respirăm.

În ultimul weekend din septembrie am fost la nunta lui Alexa și Mari.

Știu că spun de oamenii pe care îi fotografiez că sunt frumoși. Pentru că sunt. Groaznic de frumoși.

Alexa și Mari nu sunt.

Sunt pur și simplu puțin mai mult de atât. O prințesă și un prinț. Serios. De fiecare dată când mă uit la pozele lor, la asta mă gândesc. Sper ca toată viața lui Mari să se uite la Alexa cum se uită într-una din pozele de mai jos (nu vă zic care că e evident). Nu vi se pare?

🙂

Habar n-am ce să vă povestesc despre nuntă, nici cum se scriu articolele astea tipice. Cred că o să las fotografiile să vorbească. Atâta spun, că iar am avut noroc de oameni nebuni (apropos, îi recunoașteți pe Roxi și Vasi acolo, da?) și frumoși. În loc de dansul mirilor au avut o scenetă la care am râs cu lacrimi. De fapt toată nunta lor a fost o șampanie, de la cap la coadă. Aaaa, și musai să vă spun, fix înainte boceam pe aici că nu mai pot cu marea mea, că vreau la ea. Să aud. Care a fost tema nunții lor? Daaaa mă da, marea. Mesele erau insule din toată lumea. Eu am picat la Lefkada. Cam cu cât de mulți dinți credeți că am zâmbit, hm? 🙂

Mi-a plăcut enorm să le fotografiez nunta și le super mulțumesc că au avut încredere în mine, sper că nu i-am dezamăgit 🙂

N-am fost capabilă să mă hotărăsc ce naiba de poze să pun așa că am pus tot ce-am văzut cu ochii. Asta e.

PS. Un an de zile mi-a luat să-mi fac curaj să cer împrumut tipului care filma un obiectiv din ăla la care visez eu noaptea înainte de culcare. Duamne cât de mișto poate să fie. Dacă câștigați vreunul la loterie atât vreau și nimic mai mult. Ok, recunosc, și câteva lumini m-ar ajuta 😛

PPS. Mi se pare că li se potrivește melodia asta. Deci o pun prima, să aveți fundal sonor la poze 🙂

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14   IMG_0345 IMG_0415 IMG_0428 IMG_0474 IMG_0501 IMG_0627 IMG_0639 IMG_0649 IMG_0732 IMG_0748  IMG_1001  IMG_1134 IMG_1267 IMG_1304 IMG_0945 - CopieIMG_1322 IMG_1382 IMG_1629IMG_0916 IMG_1669 IMG_1762 IMG_1818 IMG_1943 IMG_1972 IMG_2073 IMG_2168 IMG_2246 IMG_2405 IMG_2419  IMG_2611 IMG_2900 IMG_3207 IMG_3232 IMG_3246 IMG_3377 IMG_3461 IMG_3922 IMG_3997 IMG_4122 IMG_4520 IMG_4530 IMG_4585 IMG_4688 IMG_4761 IMG_4856 IMG_4893 IMG_4923 IMG_5094

Death defying acts

Standard

Acum vreo lună povesteam cu var-miu la un drum lung în mașină (astea sunt bune de vorbit) că nu înțeleg de ce vor oamenii să fie foarte bogați, să aibă milioane, când mie de fapt îmi trebuie bani pentru 3 lucruri: călătorii, cărți și benzină. Sume medii mi-ar trebui 😀 . Astea 3 chestii mă fac să zâmbesc (sunt și cărți care mă fac praf, dar e ok, Kafka parcă zicea că așa ar trebui să fie cărțile bune-sunt de acord doar pe jumătate). Sara și muzica îmi oferă fericire fără bani :). Aș adăuga niște cafea. Și pozele.

Sigur, ne trebuie în primul rând bani pentru nevoile de bază. Rate. Dacă mai rămâne ceva.Dar dacă mai rămâne ceva, cumva, pe ce îi dăm? Eu i-aș da/îi dau pe alea 3 chestii de mai sus.

Dacă m-ar fi făcut fericită o casă cu piscină? Sau un Ferrari? O bijuterie? O rochie de nuș ce firmă? Să stau la 5 stele în Maldive? Dar mzău, oare o casă sau un Ferrari chiar pot face un om fericit? Și știu eu câteva locuri cu o apă ireală pe aici, pe aproape. Nu-i nevoie de Bahamas.  În plus, între noi fie vorba, mă simt cam aiurea la 5 stele.

Ați stat vreodată, așa, să luați la purecat care sunt lucrurile care vă fac cu adevărat să zâmbiți? Sau nu mai e timp de asta? Prinși între. Am o melodie așa pe unul din playlisturile recente, nu mai știu care. Cu oamenii prinși între. E atâta agitație acolo între, cine mai are timp de altceva.

Azi de fapt voiam să pun niște poze de la Londra. Dar nu prea am poze de la Londra, n-am avut chef (doar noaptea am mai făcut câteva. meh, cine știe).

Treaba asta cu călătoritul este un act sfidător de moarte :). Ca și pozele, muzica, să iubești (dar insist, insist să nu fim plictisitori și să nu ne rezumăm numai la oameni), să înveți (băi suntem complet cretini cu școala asta, sunt atâtea lucruri geniale pe care am putea să le aflăm, lucruri care ne-ar face mai buni, oameni și lucruri, idei, care dacă s-ar găsi poate s-ar inventa leacul pentru cancer dar nu ajung acolo pentru că suntem plafonați în ce-a vrut să spună autorul tip de școală. futu-i).

Mă strâmb acum când scriu asta, iese prea serios. 🙂 E din cauza melodiei.

Revenind la Londra, e singurul oraș despre care cred că ar putea întrece Roma. E murdară, aglomerată, gălăgioasă (am stat cu căștile-n urechi, altfel nu rezistam) și mi-a adus aminte de București (sticla și cărămida și toate de mai sus). Era să mă omoare cu fish and chips-ul ei. Dar e incredibil, incredibil de frumoasă. Casele, străzile, domnul în uniformă care citea lângă un porumbel și London Eye (singura imagine care îmi place din cele pe care le-am făcut, și probabil n-are legătură cu felul în care a ieșit poza), florile, culorile,  femeia paznic de la British Museum care mi-a dăruit unul dintre cele mai sincere zâmbete din ultimul timp (ce cadou fain), cărțile bune cu 2 lire jumate, cuplul cu păr alb și sandale urâte, ținându-se de mână (i-am invidiat), terasele, ușile colorate din Notting Hill, parcurile cu veverițe blânde și caruselul.Cel mai mult mi-a plăcut când ne-am pierdut pe străduțe. De fapt, nu prea cred în asta cu pierdutul, în capul meu e exact pe dos:).

Cum să nu iubești orașul care te lasă să te dai în carusel? 🙂 M-am dat în carusel în Londra. Unul din ăla ca-n Amelie. Aici îmi e rușine (se uită lumea ciudat când mă dau în leagăn, dar în carusel).

Mi-ar plăcea tare mult să călătorească Sara când e tânără. Fără noi. Musai fără. Când încă se formează. Atâta mi se pare că te schimbă un oraș sau o călătorie. Erau mulți puști în Londra noaptea, pe malurile Tamisei, atâta energie. Chiar și cu fata care plângea în hohote, în fund, lângă un felinar (aș fi vrut să mă opresc lângă ea să-i promit că o să se îndrăgostească din nou, dar nu știu dacă m-ar fi crezut, fiecare dragoste e ultima). Chiar și cu ea aș vrea să vada Sara Londra cât e tânără. Și Parisul și Roma și Barcelona. Măcar. Toate minuni. Da, minuni. Atâta lasă în tine să vezi orașele ăstea, sau o fi că-s eu din cel mai mic dintre orașe și mă hrănesc din uluiala asta cum pot să fie altele. 🙂 Sper să putem face asta. Și să nu intru cumva în cine știe ce zonă în care să uit.

Așa-i că și voi vreți să călătorească copiii voștri când vor fi tineri? Poate merg împreună :). Aș fi un pic mai liniștită să fie Sara cu ei (nu, nu cred c-aș dormi niciodată în nopțile alea, de fapt nici nu știu cum aș respira, dar tot cred că ar trebui să facă asta :P).

PS. Și are nori grași. Cei mai grași nori pe care i-am văzut. Irezistibil.

IMG_9239 IMG_9254 IMG_9271 IMG_9329  IMG_9427 IMG_9437 IMG_9447 IMG_9450 IMG_9458 IMG_9515  IMG_9520  IMG_9535 IMG_9548

Do it

Standard

-Nu mergem și noi undeva weekendul viitor? zice sotzoo

-Nu, zic io. O să fie aglomerat, dar hai să mergem mâine la mare.

Unde altundeva să fi zis, doar mă știți 😛

Și am fost. La mare.

Am împachetat în cel mai haotic mod cu putință, ce-am văzut cu ochii, am pus în mașină, și-am plecat.

Sara iubește marea la fel ca noi, așadar a fost incredibil de fericită acolo.

Fără planuri din timp, fără să știm unde o să mâncăm, ce-o să facem, nimic.

Am avut un hotel întreg și-o plajă doar pentru noi. Ba chiar aș zice și vreo două stațiuni.

Când eram eu mică asta visam. Nu cum visează alții că zboară, eu n-am visat asta niciodată, ci, repetat, că mă plimbam prin orașe pustii, fără niciun om în ele. Și eram, cred, cel puțin la fel de fericită ca cei care visau că zboară.

Așa a fost acum. Numai că puțin mai bine, că de data asta am fost singuri trei. Cea mai frumoasă mare, asta pustie, cu liniște, fără muzică, doar valuri și vânt. Fără oameni. Fără aglomerație.

Iar Sara abia aștepta să ajungă azi la grădi să le zică tututor copiiilor să vină cu ea la mare, că le dă ea jucăriile ei de nisip (dar nu toate o dată).

-Ce ți-a plăcut mami la mare?

Păăăi, nisipul uscat și nisipul ud, maleeea, statuile măăălii (stabilopozii), sclipiciul de pe male (aka cum se oglindește soarele dimineața), mâncala, hoteeelul, telasele, tot mami, tot!

Deci. Vara e aici. Nu mai ezitați, daca o să îi placă, dacă nu, just do it. O să fie bine, o să vă descurcați. Copiii se simt bine și dacă nu planificați totul cu un an înainte. E extrasezon, prețurile sunt încă mici. Împachetați și plecați. La mare sau unde iubiți voi să fiți :).

PS. Clar, iar n-am scris nimic pentru săptămâna asta.

PPS. Da, am făcut baie. 😛

3rd PS si playlist de sfarsit de mai/inceput de iunie (multe drumuri=playlisturi dese)

IMG_6795-001 IMG_6845 IMG_6878-001 IMG_6950  IMG_6998 IMG_7018 IMG_7055 IMG_7086 IMG_7102

Irina în alb si negru

Standard

Oare o mai tineti minte pe Irina? 🙂 omaga, au trecut 2 ani de atunci :o. Irina zice, glumind, că e fotomodelul meu preferat. Actually that would  be forever Sara :P, dar între noi fie vorba Irina chiar e una din persoanele cu care mă simt ok în spatele camerei, pare că are încredere în mine ca fotograf și asta ajută ;).  Se simt oare, în poze? Ză good vibes this girl is sending out? 🙂 😛

IMG_6497 IMG_6490 IMG_6474 IMG_6455 IMG_6421 IMG_6465 IMG_6340

Asta nu e o ședință foto de maternitate

Standard

Asta e o plimbare cu prietena mea semințe, nu e o ședință foto și cu atât mai puțin o ședință foto de maternitate.

Și nu te scot, honey, la o plimbare? Te iau de acasă și ne plimbăm prin București.

Care apropos, e un oraș chiar mișto, de 11 ani aici și încă îmi place.

Deci e o plimbare cu un aparat foto de gâtul meu și cu o fată faină care, întâmplător, e și gravidă.

Poate azi vorbesc pozele mai bine ca mine. Am fost happy ziua aia și happy când am prelucrat pozele și happy acum. Și nu, la mine nu se poate da vina pe hormoni 😛

PS. Rar mă hazardez să pariez pe o viitoare mamă, fie ea și prietenă de-a mea, că va fi o una bună, bună cum e în capul meu o mamă bună (habar n-am care-s criteriile oficiale). De data asta să se noteze că mă risc :).

IMG_4593 IMG_4595 IMG_4684 IMG_4689 IMG_4700 IMG_4722 IMG_4772 IMG_4811 IMG_4813 IMG_4832 IMG_4880 IMG_4911 IMG_4922 IMG_4955 IMG_5013 IMG_5032 IMG_5043