Arhive pe categorii: Chestii care ma enerveaza

2019, mulțumim că ai venit, la revedere mpapapa

Standard

Da. Știu că e abia 3 decembrie (e ziua lui Scooby Doo azi, ziua ei o țin minte, una din puținele, deci azi e o zi frumoasă, deși are o dictai ședința de ziua ei) dar mi-a ajuns din anul ăsta, chiar mi-a.

Nu că s-ar fi întâmplat grozăvii mari, am avut și ani mai răi, băi da a fost greu frate. Și nuș dacă ați sesizat, dar nu mă plâng de din astea de obicei. Mă enervează chestii, dar nu zic că e ceva greu. Frate, anul ăsta a fost greu în moașă-sa pe gheață. În primul rând că am avut mai multe ședințe anul ăsta decât am avut în toți ăilalți ani în care muncesc cumulat. Și zău că muncesc de ceva ani. Și nu urăsc nimic pe lume mai mult la job decât ședințele.

Apoi că parcă n-am prea avut vacanțe. Sau nuș, am avut dar mai voiam. Bine, ăsta nu e un criteriu că tot timpul mai vreau. Dar nu mi-au ajuns frate vacanțele anul ăsta deloc.

Plus nuș, urgențe peste urgențe la birou, acasă s-au stricat toate mașinile posibile. Ce-am vrut de la anul ăsta nu prea mi-a ieșit și zici că am îmbătrânit 10 ani.

Mi-e frig și sunt obosită. E posibil ca frigul să fie de la lipsa căldurii timp de o lună deja (acum avem apa caldă și oareșce căldură, dar cine știe cât o ține). Dar cred că a durat atât de mult că acum îmi e frig tot timpul. Și în casă, și la birou, și în mașină. Îmi e frig. Și sunt obosităăăă, vreau o vacanță lungă în care să nu fac altceva decât note și litere. Atâtea rahaturi s-au adunat că nu mai am timp cât aș vrea de lucrurile care îmi plac. Uite, nu apuc să scriu. Iar asta mă enervează îngrozitor, sunt foarte contra vieților în care facem chestii care trebuie și nu chestii pe care le vrem. Fuarte. Mă enervez pe mine mă. Eu să zic că nu am timp. Am timp, ce dracu, doar că sunt forțată de viață să fac alte căcaturi cu el decât cele pe care le-aș vrea.

Iar mâine am altă ședință, și azi am avut una, și săptămâna trecută și aaaaaaaaaaaaaaaaaaa.

Deci la revedere 2019, călătorie sprâncenată.

Eu mă mut în 2020. Și dragă 2020, nu te uita că mă plâng și că miorlăi că sunt obosită. Oi fi și obosită și cu nasul înghețat dar așa Rudolf leșinat cum sunt tot o să mă încăpățânez să mi te fac al meu. Cu Sara zâmbăreață, cu zile calde și mare și prieteni și ore și timp dilatat și cărți bune și cadouri terorizante pentru oamenii pe care îi iubesc și o să mai gândesc cu ce, dar doar ca să știi. I won’t ever ever give up.

Mvoi? Ați fost prieteni cu 2019 sau vreți cu mine în 2020?

IMG-3507

Evaluare

Standard

Ok, voi știați că plozii din clasa a 2-a au ceva evaluare NAȚIONALĂ? Mă rog, voi poate că știați că păreți oameni responsabili, dar eu habar n-aveam până acum vreo 2 săptămâni când mi-a zis Sara.

Evaluare națională. Wtf. Nuș ce e asta și la ce ar putea să folosească. Nuș nici dacă contează la ceva au ba și ca să fiu sinceră mi-a trecut pentru o sfertosecundă prin cap să caut pe goagăl mbut neaaaah.

So mi-a zis Sara în ideea că făceau la școală teste din anii anteriori și învățătoarele I guess că-s ușor stresate (mai ales fiind școală privată, deh). Și îi tot băteau la cap să scrie frumos să alea alea.

Acum s-a așezat lângă mine și a vrut să citească, așa că am lăsat-o. Mi-a zis să pun liniuță la nuș și de ce mama naiba (fără mama naiba) scriu juma în engleză și juma în română. Deci da, nu estimez vreo problemă la naționala vieții.

Revenim.

M-am întrebat întotdeauna dacă părerile mele zen despre școală se vor schimba radical la primul test serios. Dacă nu cumva mă voi transforma într-o mamă stresată care pune plodul să învețe pencă altfel his/her entire life will be destroied. Pencă zău că părea o opțiune. Până la urmă orice e ușor până ești pus în fața chestiei respective.

Mbut proud to report I did not change. I-am zis Sarei basically de fapt nu basically, fix așa i-am zis, că mi se fâlfâie total ce face la evaluare, că nu contează deloc pentru mine și că eu știu că e un copil deștept. Și e adevărat. Și că e deșteaptă și că mi se fâlfâie.

Cred că a ajutat-o puțin. M-a întrebat dar totuși, daca ia cea mai mică notă la evaluare asta? Am repetat că nu mă interesează deloc nota și că poate să ia liniștită cea mai mică notă că nu mă impresionează.

Apoi am întrebat-o dacă pe ea o interesează daca ia cea mai mică notă. Și a zis că da, puțin. So eu am zis că foarte bine, atunci să nu ia.

Adică m-a pus să îi printez teste din astea și pe primul, la limba română, l-a făcut în 2 minute. Dar nu în 2 minute ipotetice, în fix 2 minute, gen m-am dus până la bucătărie nuș ce să fac și nu mă apucasem bine că striga după mine să vin să văd ce-a făcut. Îl făcuse perfect, mba și funny, gen scrisese că a fost într-o excursie la muzeu cu profesorul ei de istorie Thomas Jefferson și că îi bâzâia capul de atâtea nume de pictori morți. To me it was funny. 😀

La fel de sfertosecundă m-am gândit și dacă să îi zic că probabil ăia la evaluare se așteaptă la ceva enunțuri mai fade, după care la fel de repede am zis no way in hell, ba chiar sper să scrie fix la fel de funny și când o fi zaday.

Da. Deci asta cu evaluarea. Sperăm (eu și Sara) să nu citească totuși învățătoarele ei. Adică na, pentru noi e ok dacă ele sunt stresate, dar nuș dacă și pentru ele e ok și că noi nu suntem :D.

Aș vrea să tratăm tot așa, amândouă, toate testele de vor urma (și eu am unul, în curând). Nu să nu fim interesate. Ci să nu ne stresăm. Și să învețe când o fi vreunul de-o interesează și vrea să îl ia, cum i-am zis și la ăsta, până la urmă, dacă vrei să nu iei cea mai mică notă atunci make sure că n-o vei lua. We shall see. Keep you posted 😛

IMG_6358

Hello darkness, my old friend

Standard

Așa. M-a întrebat un cititor la articolul cu CRISPR la ce mi-ar folosi dacă oamenii ar fi mai interesați de subiect (puteți vedea întrebarea completă acolo). Că unii o să se ia dupa Oliviuța Steer, alții după Mânăstirea Secu (nuș ce-I asta btw) și alții ar veni cu teorii pseudo științifice.

Și am promis că răspund pe larg, pentru că o dată iau întrebările foarte în serios (în general, nu pe blog, pencă nuș, eu pun întrebări rar și atunci când chiar mă interesează răspunsul și plec de la premisa că și alții-s la fel) iar a doua oară e actually a valid point.

Cel mai scurt răspuns ar fi John Stuart Mill, On liberty, despre care am scris acum ceva vreme.

Dacă ați citit cartea, na, știți deja, deci carry on, dacă nu, u should, dar o să încerc să explic ideea.

Nenea Ion Moară zice că orice idee, indiferent cât de proastă, ar trebui ascultată. Pentru că orice idee proastă are în ea o parte indiferent cât de mică bună și orice idee bună are în ea și o parte, indiferent cât de mică, proastă. Iar progresul vine doar așa.

And I think he makes a very good pont. De fapt mi-a plăcut tare rău cartea asta, cred că e una dintre cărțile care m-a schimbat, deși e tare mică săraca. Nu am nevoie neapărată de mii de pagini, I like men of few words.

Nu cred că ar trebui să ascultăm doar o părere. Cred că ar trebui să ascultăm și Oliviuțe, și măicuțe, și chiar și pe cei care au opinii pseudo-științifice. Să încercăm să explicăm punctul nostru de vedere și să demonstrăm că avem dreptate (dacă avem), sau poate să constatăm că nu avem.

Nuș ce e așa de greu. De exemplu eu mmm când, oare ieri? Hai să zicem ieri, da poate a fost alaltăieri sau luni, dracu știe, uit tot. Am intrat într-un birou convinsă că am dreptate cu o chestie. Și mai mulți oameni mi-au spus niște lucruri care mi s-au părut irelevante. Până un alt omușor mi-a spus o chestie care era corectă și validă. Și m-am răzgândit la 180 de grade. I was wrong și am plecat convinsă de ideea cealaltă, deși intrasem cu o idee diametral opusă. Pentru că i-am ascultat ce aveau de spus și pentru că au fost deștepți să îmi prezinte argumentele corecte. Așa ar trebui să funcționeze orice lucru.

Orice idee e perfectibilă. Și uneori perfecționarea vine în urma interacționării chiar cu ideile proaste. Similar oarecum, orice idee e potențial proastă și până e pusă sub tirul contraargumentelor nu își poate dovedi validitatea (cum am pățit eu ieri).

Ca să revenim la subiect, de asta cred că e important ca oamenii (ca specie) să discute despre mai toate aspectele care au un impact asupra lor. Sunt necăjită când văd oameni buni care vorbesc doar despre birou, rate și copii, indiferent cât de importante ar fi astea, că nu zic că sunt. Sunt mii, miliarde de idei care trebuie discutate, și mi-ar plăcea să văd idei ciocnindu-se on a daily basis. Multe lucruri mi-ar plăcea, cred încă că oamenii se pot schimba și își pot aduce aminte că pot lupta pentru bine, și nu pentru confort personal, dar am mai scris că sunt și o să rămân probabil până mor, o idealistă prostuță.

Și tot cumva legat de asta, mi-ar plăcea ca oamenii să voteze duminică. Chiar nu mă interesează cu cine. Dar să voteze. Nu prea pricep de ce nu merge lumea la vot. Adică ok, înțeleg că suntem supi că sunt toți niște urâți, dar urâții ăștia sunt exponenții noștri, iar alții tot n-o să avem dacă tot nu mergem să votăm (repet, indiferent cu cine). Adică imagine că ar exista cel mai dalb și mai gingaș politician din Univers. ZĂOAN and only care ar rezolva problemele RADET și eu aș avea apă caldă non-stop și n-aș fi nevoită să îmi pun boiler săptămâna viitoare. Ce motivație ar avea acest super gigea mos politician să intre în politică având în vedere că oamenii care votează sunt aceiași (și implicit clasa politică e aceiași)? Zero. Șansele să fie ales sunt minime, pentru că nu are cine-l vota, ăia de ies la vot de obicei sunt votanți tradiționali au partidelor X, Y sau Z, masa influențabilă e infimă și ca atare șansele unui newcomer imaculat rămân minime. Sper că nu e nevoie să extind asta, dacă iese repetitiv aceeași masă la vot,  rezultatele se vor învârti întotdeauna tot pe acolo, singura posibilitate de schimbare (bună proastă, dracu știe cum e ea) e ca masa de vot să se schimbe. Eu, dacă aș fi în locul acelui politician imaculat (nu că m-aș băga ever în politică nici pentru contravaloarea mea în aur), v-aș zice să fiți sănătoși că n-am de gând să mor pe baricade pentru niște unii de n-au chef să iese din casă 5 minute. Plus că chiar nu mi se pare frate așa un efort, și e o chestie care ne afectează realmente viața for a very long time.

Bottom line on both points cred că e faptul că exprimarea ideilor (sau a votului) rămân/e o precondiție (nu neapărat și o garanție) pentru progres. Fără ele, vom rămâne în întuneric.

PS. Titlul articolului e pentru că estimez o prezență scăzută la vot. Dar, cum mai spuneam, îmi place să mă înșel. 🙂

IMG_4932

Stinky00

Standard

Ziceam ieri că-s ușor nervoasă? Eram. Și încă sunt. Nu e de la spermatozoizii fosforescenți, ci de la apă caldă.

Divină dar inexistentă în cartierul bucureștean unde ne petrecem Sara și eu zilele.

Nu de ieri de azi, noah. De la începutul verii avem întrerupere după întrerupere, nu cred că am avut vreo săptămână vara asta în care să avem apă caldă non-stop.

Acuma, vara ca să fiu sinceră nu mă deranjează chiar foarte tare, pencă dușul cu apa rece e actually sănătos so am prestat cu interes. Nuș dacă mi-a dat înapoi 10 ani din viață, dar mai trează după el sigur am fost.

Atâta că între timp a venit puțin iarna. Și noi n-avem apă caldă de vineri seara. Mai precis am văzut ultima oară apă caldă vineri, pe la orele 16 când am somat copilul să sară instant în cadă că nu se știe cât durează (asta după ce nici săptămâna de dinainte nu am avut de vineri până duminică și nici joi nu era neam). Azi e luni și vecinii îmi scriu pe grupul de whatsapp că vine joi. Fucking joi. O săptămână. De fapt, din 25 octombrie până pe 7 noiembrie (dacă estimarea vecinilor e corectă), deci în 14 zile, am avut apă caldă doar trei.

Nici căldură, desigur, și știm ce temperaturi au fost săptămâna trecută. Dar hai, am un calorifer electric, îl mut isteric prin casă plus că azi s-a încălzit, noroc cu încălzirea globală. Dar boiler n-am. În prostia mea de om stătător la bloc nu am boiler. What was I thinking. Și da, am vrut să mă debranșez de anul trecut să mă mut pe gaze, dar ntz, nu se poate, nu mai e voie, plus că nici nu e trasă țeava de gaz sau nuș ce draci. Pencă și iarna trecută cam o lună adunată acest minunat bloc nu a avut apă caldă și nici căldură.

Acuma, să ne înțelegem, subliniez toate cele de mai sus ca să se priceapă că nu mă dau cu fundul de pământ la prima vicisitudine a sorții, after all merg vara cu cortul la munte și am copilărit la Motru, stoic is my middle name.

Bă da totuși. Totuși. În 2020 în capitală vorba aia europeană, mă spăl cu ligheanul și ibricul.

Nu mă interesează a cui e vina. Vina e a tuturor ăstora  de au condus instituțiile cu pricina în ultimii 20 de ani.

Și sunt și două cauze, o dată avariile periodice de la RADET și a doua parcarea subterană de la Decebal care ne cauzează pene de apă caldă, curent, gaz ba chiar internet de la începutul verii. Nici nu mai știm când e de la parcare când e de la RADET, cert e că nu e apă caldă și nici căldură. Halucinant mi se pare că pe site-ul vieții mai și mint îngrozitor, nuș, să dea mai bine la presă dacă dă careva o geană pe acolo? Blocul meu (și cele afectatate) nu apar nici la avarii nici la reparații, ci la funcționare sub parametri (deci faptul că nu avem căldură deloc și nici apă caldă e sub parametri, practic un ușor disconfort așa, facem noi fițe, ce dracu) și nici măcar cu întreaga perioadă, se mențiează doar de duminică dimineața, când de fapt nu mai avem apă caldă de vineri seara.

Și m-am enervat să scriu de fapt de la unii tot de pe grupul ăla de whatsapp din bloc. Pencă ni s-a spus că RADET e în faliment și ce să facă acuma dacă nu e apă caldă, să o scoată din buzunar? Bă da. Actually nu mă interesează de unde, să o scoată că de aia se ocupă cu treaba asta. This is not normal. Și mi se pare absurd să ne obișnuim cu o situație  din epoca trecută și să zicem că asta e, n-avem ce face. Vreau să spunem dracului că e anormal să nu avem apă caldă și căldură.

În caz contrar, cred că noi toți oamenii ăstia din rahatul ăsta de oraș care nu avem apă caldă sau căldură (și înțeleg că și în Aviației situația e identică și cam de aceeași perioadă) ar trebui să îi dăm în judecată, că nuș, eu parcă așa am învățat la facultă, că dacă îmi cauzează careva un prejudiciu aș cam avea dreptul la oareșce despăgubire.

Prejudiciul meu sunt sumele cheltuite pe calorifer, energie, boiler, benzina și timpul pierdut prin București pe la casele prietenilor, cu Sara după mine, în scopuri de căutat lichidul magic la temperatura potrivită. Iar al oamenilor care stau pe lângă mine zilele astea? Well,  posibil neprețuit, pencă în ritmul ăsta e posibil să mă strige Stinky00 și nu Sleepy00.

IMG_9738

 

Copy&paste

Standard

Astă vară am intrat la buro și m-am apucat să întreb cine a auzit de CRISPR. 5 colegi în birou, niciunul. Am fost și în biroul de lângă, și acolo la fel. Am întrebat și oamenii cu care m-am văzut zilele alea, same same.

Mă nimeni. Nimeni. Editare de gene suna cunoscut pe ici pe colo, dar CRISPR nu. Mă și ăștia îs oameni like smart, care știu chestii și cu care pot să vorbesc și despre alte lucruri în afară de job, scutece și rate.

Nuș ce mi-a cășunat atunci, dar acum a ieșit și un documentar pe Netflix, so bănuiesc sau sper că o să vorbim mai mult la cină despre bebelușii editați.

Nu vreau să scriu ce e CRISPR-Cas9 sau asta nouă din octombrie care le permite editarea aia precisă. Pentru că îmi e lene. Doar mă enervează că nu știe lumea de asta. Mi se pare că orice uom ar trebui să aibă măcar o părere oarecare despre.  Chiar nu trebuie să fie aceeași cu poziția mea. Sigur, e mult mai interesant și aproape plimbarea cu bicicleta din campanie sau articolul defăimător despre candidatul plicticos (mie mi-au plăcut întotdeauna plicticoșii) și despre asta vorbește toată lumea.

Dar că am putem să edităm gene, like now, acuș acuș, pasionează pe careva? Mnoup, not quite. Vegani vs. omnivori, politică, hai Taxa pe Euro a lui Firea, fotbal, Simona, hm, cam astea nu? Trump hă hă. Astea sunt subiectele de discuție din perioada asta.

Modificăm genomul, genele fucking umane for fucks sake. A da, parcă am auzit ceva dar nuș exact ce că n-am citit că desiiiiiiguuuuuuur n-am avut timp.

Vreau să mă cert cu oamenii pe tema asta. Să fie unii care zic că e bine să edităm ca să scăpăm de boli că uite malarie și HIV și sadness și să fie alții care zic că nu-i bine ce dracu că evoluția are nevoie de diversitate și dacă eliminăm o genă complet ca să fie adaptată condițiilor de mediu actuale o să ne ia dracu peste 500 de ani (or less) când se vor modifica același condiții de mediu. Să dezbatem despre ochi albaștri sau verzi sau despre IQ vs talent la muzică. Despre dracului ceva. Să intereseze pe cineva.

Pentru că altfel tehnologia asta se întâmplă. Like now. E chiar aici, utilizabilă. Perfectibilă, sigur, dar utilizabilă. Și înainte să ne gândim pe cine votăm (în locul lui Trump sau chiar aici next week sau când sunt alegerile astea) poate vorbim o leacă și despre asta. Pentru că mi se pare mult mai important. Copiii noștri vor trăi în lumea asta. În care oamenii sunt editați genetic. Noi trăim deja în lumea asta. Serios. Nuș, mi se pare că tratăm ca mega importante lucruri care chiar nu sunt așa de importante (cele actuale, cu impact imediat) și le ignorăm pe cele majore (editarea genetică, schimbarea climatică, subiecte de-astea de pari umpic ciudat și dus cu pluta când le menționezi pen că nu ne taie nimeni din salarii cu ele, mpoaaate o să se lovească copiii noștri de ele, dar cui dracului îi pasă azi?). Well. I kinda do. Nu în sensul că mă tăvălesc prin casă de durere că au făcut ăștia spermatozoizi fosforescenți ci în sensul că creierul meu înțelege că sunt chestii care o să schimbe lumea. For good. Și vreau ca animalele astea cu 2 picioare să spună dracului ceva despre subiect. Să ne certăm cu careva. Să ne pasioneze și altceva decât reducerea de săptămâna viitoare de pe epantofi sau sezonul nou din filmul cu dragoni.

Da, îs nervoasă. Și voi ar trebui să fiți măcar umpic și măcar uneori. Edităm geneeeeeeeeeeeeee for fucks sake.

PS. Și Greta aia mi se pare mega enervantă. Chit că I do pay attention to climate change și car o pungă după mine every day, non stop. Nu îmi place de ea neam. Da neeeaaaaaam.

IMG_0772

30 septembrie 2019

Standard

Am scris cam rar în ultimul timp. Nu că n-aș fi vrut să scriu mai des, îmi lipsește că nu am scris la fel. Dar na, știți? vară. Și vara suntem tot plecate și nu prea iau laptopul cu mine, pe telefon e greu și apoi de, lenevești. Orice are nevoie de repetiție ca să nu dispară. Vara citesc, probabil mai mult decât în toate celelalte trei anotimpuri adunate, pentru că vacanțe. Dar de scris nu prea scriu.

Dar gata, promit că îmi revin. Sara e bine, stă turcește acum pe canapeaua verde și citește volumul 16 din ceva cu niște pisici războinice (mai nasol e că înțeleg că sunt peste 30 de volume). La școala ei e bine, și aș vrea să scriu cumva și de cum e la școala ei, tot din rațiuni de ordine în cap și poate și gândit cum e de procedat mai departe.

Adevărul e că sunt descumpănită, chiar cred că ăsta e cuvântul, descumpănită de faptul că iar vine toamna. Mă uit așa la ea, cum se instalează complet nepăsătoare. Și mi-e ciudă pe ea că întâi vine cu haina asta colorată, ba uite, mai păstrează și o săptămână de vară cum e asta de urmează, doar ca să mă amăgească, și apoi jap. Cizme, bocanci, fulare și mânuși. Măcar primăvara începe prost dar se termină bine. În toamnă nu ai cum să fi altfel decât descumpănit.

Mă face să mă gândesc la cum nu știu, cum facem toate lucrurile de pe lume cu gândul că mai e timp, mai e timp, unde ne grăbim. Dar chiar ne grăbim, eu chiar cred că trebuie să ne grăbim, toamnă după toamnă, una mai rapidă ca cealaltă. Pe toți ne prinde o toamnă din urmă, chiar dacă credem în veri nesfârșite.

Sigur, pături calde și picioare înghețate, pulovăre pufoase și vechi, Sara care e leneșă și nu mai vrea să meargă pe munte deși ieri avea chef, sunt bune și astea. Dar tot mă simt așa, pe un trotuar cu mâinile atârnate pe lângă mine, în pijama și picioare goale uitându-mă la o autostradă unde se îngrămădesc cu 240km pe oră frunze uscate, ploi, temperaturi de sub 10 grade, roșii cherry de import vs. cele de la țară, mașini turbate în goana după ajuns la ore fixe, veșnic fixe la birouri goale cu lămpi artificiale care ne mănâncă zi după zi după zi orice urmă de bucurie. Toate amestecate.

Ăăă da. Prefer vara? Cred că era mai bine să leave it at that.

PS. Sarei îi place iarna. Iarna cu i. Sfinte sisoe. Iarna. Deși eram de față, uneori nu știu dacă chiar sunt eu mama ei. Iarna, auzi.

IMG_9683

Fără

Standard

Nu o cert niciodată pe Sara. Chiar niciodată. Mă enervează uneori, desigur. De fapt știu și precis când mă enervează, când o rog de 5 miliarde de ori să facă ceva și ea pur și simplu nu mă aude pentru că deși e 11 noaptea și am lăsat-o să facă și aia și aia când o rog să mergem la culcare ea se duce să deseneze 😀 Și atunci zic Maaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiii. Și ea mă întreabă da ce am, de parcă am aterizat de pe lună și acum mă vede pentru prima oară. Mă mai enervez pe Sara când sunt eu obosită, fie n-am dormit noaptea fie cine știe ce rahat m-a supărat, dar atunci sunt doar eu tâmpită, ea n-are nicio vină. Când mă enervez pe Sara din cauza mea e cel mai nașpa sentiment din lume. Încerc să nu o fac, dar chiar nu reușesc întotdeauna, mai greșesc. Îmi cer scuze după și mă iartă. E un omuleț bun.

Dar când face ceva cu adevărat greșit? Mpăi atunci nu o cert. Deloc.

Nu vreau să zic să facă lumea așa, știți că nu scriu în felul ăsta. Nu cred că se aplică tuturor copiilor, doar cred că se aplică copiilor care intră în aceeași m. prost am început asta. Copiilor care seamănă cu Sara.

Am filmat acum ceva vreme 2 surori, ceva filmulețe scurte, pentru o prezentare. Întâi a fost cea mare, pe care o știu mai bine, și știu că dacă vreau să obțin ceva de la ea trebuie să o fac să se relaxeze. So nuș ce i-am zis, că e ok, că repetăm de oricâte ori e nevoie. A ieșit fimulețul din dubla 2 parcă. Apoi a venit sora mai mică, pe care nu o știam așa de bine. Și am încercat aceeași tehnică. Relax, e ok, avem tot timpul din lume, yaddy yadda. După 20 de duble întrerupte de chicoteli și poticneli, mi-am dat seama că nu ajungem nicăieri și i-am zis pe o voce serioasă și arțăgoasă că this is it, trebuie să se concentreze că mai am și alte căcaturi de făcut. A ieșit șnur în următoarea dublă. Și e doar un exemplu, am mii. Oamenii sunt diferiți.

Pe Sara nu o cert. Și cred că niciun copil așa sensibil ca ea nu ar trebui să fie certat.

Pe ea și doar pe ea nu o cert pentru că știu că dacă face ceva greșit se simte atât de nașpa și de aiurea că dacă i-aș mai zice și eu ceva aș doborî-o. M-aș transforma eu în agresor. Pur și simplu nu aș face nimic decât să o fac să mă urască puțin dacă aș certa-o atunci când face ceva chiar greșit (și zău că face rar chestii aiurea, și în general chiar din greșeală, adică fără intenție) pentru că am lovit-o când era deja jos. Și știu atât de bine astea pentru că și eu sunt la fel. Sigur, o să îmi spuneți, Sara nu e eu. Cu siguranță nu, dar la chestia asta seamănă. Am zeci de exemple.

She fucks up sometimes. I fuck up sometimes. Dar ne simțim amândouă atât de căcat când o facem că orice pedeapsă e de-an boulea. Deja ne simțim ca ultimii oameni de pe Pământ.

Cred sau sper că oamenii care citesc întâmplător blogul ăsta sunt genul de oameni cu empatia necesară să înțeleagă, ca părinți, când un copil nu are nevoie să fie certat. Dar știu că nu toți părinții se opresc din a face asta. Pentru că regula socială? culturală? e că atunci când un copil sau un om încalcă o valoare îi ții o predică pentru a-l aduce pe calea cea bună și a nu mai repeta greșeala. Again, perfect plauzibil ca regulă generală, dar nu și universal aplicabilă.

Da. Deci nu o cert pe Sara.

img_4273