Category Archives: bebe

Party mood: on

Formatul postării

Am mai multe temeri legate de Sara. Îmi doresc tare mult să fie împăcată cu ea, să aibă capacitatea să fie fericită, să și-o cultive (cred în treburile astea de le-am scris). O vreau empatică, recunosc, e obligatoriu pentru mine, dacă e să învețe ceva de la mine aș vrea să o pot învăța empatia.

Și, recunosc, îmi doresc să fie ea însăși. Am mai declarat pe aici cum mă lua cu călduri când imita alt copil. Doamne, și cum  mai imita. Erika (educatoarea) îmi spunea ceva de genul: nu e cazul să vă faceți griji, toți copiii trec prin asta. Traducere: calm the fuck down.  Îmi era greu mă, greu. Când mă mai slăbise cu ceilalți copii (adică cu imitat gesturi) a trecut la haine (a se vedea speța Elsa). Băi, deci muream aici. Serios, știu adulți așa (ok, mai mult femei, dar și bărbați, revin și insist: lăsați-le dracu de bărbi și de ochelari cu ramă neagră) și chiar nu e ok, chestia asta poate săpa de sub control. Vreau să fie ea. Să îi placă muzica ei, indiferent ce crede despre asta tipul pe care îl adoră (tipii trec, muzica rămâne. ok, majoritatea tipilor :D). Să se îmbrace în roz cu picățele chiar dacă toate prietenele ei sunt în albastru. Să se tundă cum vrea ea. Când toate colegele ei oftează extaziate la o pereche de pantofi să se uite la ei și să zică: doamne ce hidoși sunt. (wait, that’s me). Mă rog, ați prins ideea, de de toate, serios, e important să nu urmeze turma, nu o vreau o oaie albă, îmi plac oile negre, na, v-am mai spus.

Bon.

Și acum urmează partea când o laud pe fii-mea, să se consemneze că o fac rarisim.

A fost invitată, 2 weekenduri la rând, la 2 petreceri ale prietenelor ei (oare am făcut bine acordul ăsta?) de la grădi.

Ea. Adică până acum era mai mult invitată datorită relațiilor familiale sau datorită nouă (că eram eu prietenă cu mama lui X).

Acum ea. Ea însăși. Are prietenele ei (întâmplător, băi, are prietene super mișto, sunt mândră de ea, la dracu, le-a ales bine). Ah, și părinților care și-au lăsat copiii să facă singuri lista de invitați: you rock!

Și mi-a plăcut ea la petrecerile astea. Mă rog, în primă fază era maimuță pe piciorul meu, dar încet, încet, se depărta de mine și eu rămâneam singură, încercând să nu par foarte ciudată printre ceilalți părinți (probabil eșuam lamentabil).

And she did her thing. Dacă voia să se joace cu cineva, se ducea să se joace cu cineva. Dacă nu voia, ok, nu se ducea, se juca singură și se amuza teribil așa, o auzeam râzând în hohote când sărea singură pe trambulina, ignorând complet că ceilalți copii erau la pictat sau nu știu unde și ea era singură acolo. Mai trecea pe la mine, se mai ducea să vadă ce fac alții, dacă venea cineva la ea când se juca cu o chestie era ok, se jucau împreună.

Băi. Oau. Fucking oau. Înainte stătea la o margine de lume, se uita la ei și dacă intra între ei își alegea un reper pe care îl imita. Muream acolo.

Și acum, asta. Ea. Doar ea. Făcând ce vrea.

Deci da mă, o laud că-i a mea și că-s mândră de ea și ca să vă încurajez pe voi, dacă sunteți cumva în era imitatului. There is hope:)

Mama, always do your thing.

IMG_5613

Înainte să adorm

Formatul postării

Unora le place dimineața. Nu știu pe nimeni căruia să-i placă prânzul. Cum naiba să-ți placă prânzul? Nici să nu mă salutați pe stradă dacă vă place prânzul.

Mie îmi place noaptea (ideal una cu lună la malul mării, dar mă mulțumesc cu orice soi).

Mi-a plăcut întotdeauna, mai ales în facultate când o înlocuisem cu ziua.

Chiar și acum, când programul corporatisto-comunisto-barbar mă silește să mă trezesc la 7 (și) și să mă culc nu mai târziu de 1 (minus când citesc o carte din AIA când deja nu mai contează cât de varză o să fiu a doua zi) tot noaptea e preferata mea. Poate pentru că, acum, doar noaptea mai sunt eu, doar eu.

Dar până atunci, până să rămân doar eu, liberă să citesc, să caut muzică sau să văd un film, e momentul meu preferat din zi.

În serile când îi citesc eu Sarei, după ce terminăm poveștile, le inventăm pe ale noastre.

Cele mai multe lumi mi-au fost date peste cap în minutele alea, cele mai grele întrebări, cele mai multe noduri în gât le am seara între 10 și 11, într-un pătuț mic și alb. Îmi povestește dar nu cu subiect și predicat ci cu clipiri de pleoape și jumătăți de cuvinte ce o supără și ce iubește la grădiniță, ce își dorește și ce încă o bântuie din ziua ce-a trecut. Eu încerc să fiu, măcar cu ea, un pic mai clară, ca să nu rămână și ea, ca mine, pe veci, în sferturi de nuanțe.

Cea mai recentă conversație a fost despre lucrurile care ne plac.

Ce-ți place ție cel mai mult să mănânci, o întreb.

Ciocolată. (desigur).

Ție de ce nu-ți plac dulciurile? zice

Habar n-am, nu-mi plac, îmi plac chestiile sărate. Care e jucăria ta preferată?

Nu am, zice. Îmi place să fac oameni de zăpadă. Ție ce îți place?

Multe lucruri mama, lucruri mici.

Ce lucruri mici?

Nu știu, vasele calde din mașina de spălat. Cum pocnește gheața sub piciorul meu. Norii grași. Bulina de spumă care-mi rămâne pe vârful nasului după ce beau cappuccino dintr-o cană mare. Lucruri mici mici de nu le bagă nimeni în seamă și sunt numai ale mele.

Și mie îmi plac lucrurile mici. De exemplu, pisoii. Corect, pisoii sunt lucruri mici care și mie îmi plac.

Și îmi mai aduc aminte. Îmi place să înot.

Biiiiine mama, zice Sara, asta știam de 1000 de ani.

Na poftim, sunt și plictisitoare acum:).

Do tell me. Care e partea voastră preferată a zilei și de ce?:) I really wanna know.

IMG_1349b

In pauza

Formatul postării

Nu prea v-am mai povestit de grădinița Sarei. Vara am fost mai mult plecați și oricum nu aș prea fi avut ce, dar adevărul e că sunt mult mai puțin implicată și mult mai mult relaxată. E bine așa. Povestesc ce și cum, promit.

Azi însă musai să bârfim un episod pe care l-am văzut săptămâna trecută la grădiniță.

Știți cum sunt majoritatea asistentelor/educatoarelor/îngrijitoarelor la grădinițe când vin părinții? În alertă. Comportamentul tuturor se schimbă, și e firesc să fie așa, toți ne comportăm altfel când suntem priviți.

Când cineva e vădit amabil cu mine, fie că e o tanti de la grădi sau un coleg de la birou,  îmi pun căștile în urechi și mă uit cât pot eu de urât, e atitudinea pe care o urăsc cel mai mult și I can smell the bullshit de la capătul străzii, always could.

La un moment dat, o tanti (în exces de zel) s-a apucat să o întrebe pe Sara dacă nu vrea să-i aducă ea șoșonii (uitând, probabil, că lucrează la o grădi Montessori unde regula 0 e să nu faci pentru copil ce poate să facă singur). I-am șuierat că nu și am ignorat-o în restul timpul în care aștepta sperând că poate facem conversație. Nu facem.

Am excepții la regula asta:

  1. Erika, care e la fel de nemțoaică și atunci când vin părinții (thumbs up, îmi place coloana vertebrală mai mult ca aproape orice).
  2. Alina, care oricum e blândă și caldă cred că și dacă o scoli noaptea la 4 din somn (eu aș ucide, la propriu, pentru asta).
  3. Anca, educatoarea de la grupa mică.

Și de fapt, de ea voiam să vă povestesc.

O tot observ, vreau nu vreau, de ceva vreme, pentru că ea pregătește copiii fix când aterizez eu să o iau pe Sara.

În primul rând îmi place tonul vocii ei. Vorbește cu ei cum vorbește cu mine sau cu orice adult.  Apoi, îmi place că îi lasă în pace. Întreabă întotdeauna dacă au nevoie de ajutor și doar dacă zic da intervine (și de fapt, nici atunci, mai întâi încearcă să îi convingă să facă singuri). Îmi mai place că atunci când pleacă acasă copiii o îmbrățișează (cred că ea face un obicei din asta, dar de la un moment dat le intră în rutină și o îmbrățisează toți la plecare, îi văd zi de zi).

Mi-a rămas în cap o scenă de acum câteva zile la care mai aveam puțin și aplaudam ca o focă.

Stăteam pe băncuță și mă conversam cu E., de care eram uimită că începuse să vorbească de când n-am mai văzut-o, când s-a mai băgat un băiețel în seamă (un prieten mai vechi de-al meu) și mă  hlizeam la amândoi simultan.

Nu m-au băgat în seamă foarte mult timp, li s-a părut mult mai interesant să se poziționeze de o parte și de alta a ușii cu geamuri și să își dea pupici. Delicios. Atât că la un moment dat chiar și mai amuzant a fost ei bine să…scuipe puțin pe geamul ăla.

Na, mie mi se părea ok, n-am intervenit în niciun fel (lozinca mea când sunt 2 copii împreună e: puteți să faceți și să disturgeți orice atâta timp cât nu vă loviți sau deranjați unul pe altul). Probabil aș fi cea mai proastă educatoare din Univers, dar la playdate-urile de acasă funcționează.

Așa. Și i-a văzut Anca.

Acuma, erau multe moduri în care putea reacționa.

Mi-a plăcut tare modul în care a ales să o facă.

În primul rând le-a reamintit (dar pe un ton deloc agresiv) că dacă simt nevoia să scuipe își pot lua un șervețel să scuipe în el (sau să îi ceară ei). Apoi le-a cerut ajutorul să spele geamul pentru că doamna X (am uitat cum a zis) a muncit să facă geamul ăla curat (chestie perfect adevărată, n-a mințit). Chestiile astea mici cu pampers la fund s-au deplasat în clasă, au luat fiecare câte un șervețel și s-au distrat fro 5 minute curățând geamul.

Băi, la cât Montessori mă pricep eu, fix, dar fix despre asta vorbea femeia aia.

Așa că asta voiam să povestesc. Ce se vede de pe banca albă, în pauză, la Grădinița Montessano.:)

IMG_6950

The Nest

Formatul postării

Went to Brussels recently. Never liked this town. Rains way too much, people wear too many black suits and buildings are too grey. Also, I am not a hotel type of girl. Copy paste rooms, fake smiles @ reception, noisy little spoons in white cups with terrible coffee in the morning.People in a hurry. Hate it. All of the above make me wanna run and hide under a blanket.

So this time around, I picked a B&B (The Nest). Probably wouldn’t have thought about it, but it was the only thing in my price range.:).

The thing is I loved it there.

The room is quite large, the host (Julie) is amazingly kind (also, she said no way I look like a mom of a 5 years old, so yeah, she had me eating right out of her hand).  I had some tipical „me” problems (like forgetting which one was my room – who the hell does that? well, except me- or being incapable to unlock my own door). Laughed quite a lot tough:).

The place is nicely decorated and the big bathtub would have been enough to make me come back. I took the longest bath while listening to some really good music (wifi signal is excellent). Even danced around a bit, there was nobody else in the house and I felt like it (can only dance when alone, or with Sara, that’s it. my dancing has  nothing in common with what normal people do when they say they dance).

But what I enjoyed most was actually the breakfast.

Room had a view to the street, wooden table, fresh orange juice, honey, bread, meat and really good coffee:). Most important, the only compagnion was my book.

I was already in heaven when Leon stopped in the doorway.

Leon is 2 and a half, has blond hair and beautiful eyes.

I sat down exactly where I was, on my knees, said Hi, then waited. I’d never make the first step with a guy. Especially when he’s still wearing his pijamas.

Took him 0.5 secs to decide he likes me (at least 2.5 years old are still into me, darn, I knew I had it even at 33). Walked towards me and started talking in 2.5 years old French (I can maybe get a bit of French, but only if you’re an adult that speaks reaaally slow). I understood absolutely nothing and for sure Leon did not speak any English.

And yet we communicated perfectly.

Asked him to join me for breakfast.

He agreed and sat down right next to me.

Offered him some honey.

Declined and asked for meat instead.

I said: Wow, Leon, you’re a meat type of guy, I’m a meat type of girl! So we both ate slowly, making casual conversation about things we hate, like his crèche or my job. I think.

He wanted some fresh orange juice, I prepared some. He declared that I’m good at it (little did he know it’s the only cooking I am capable of) and complimented my outfit (T-shirt with smiley face is always a good choice). I distinctively heard „jolie” at least 5 times.

I watched him straight in the eyes and said: Leon, I think I’m in love.

He laughed at me. Oh well, I’ve always been goofy. Good goofy, I hope:).

We were so comfortable together that Julie, Leon’s mother left us and went to feed cute baby Charlene, Leon’s new-born sister.

Unfortunately, I had to leave quite rapidly, but promised Leon I’ll be back next time I’m in Brussels.

So, if travelling to Brussels, never mind fancy hotels with ghost souls. Visit Charlene, Leon and Julie at the Nest:). Don’t fell in love with him tough. He’s mine.

PS. Wrote this is English cause I’ve mentioned to Julie I’m gonna tell here how I’ve met Leon and she wanted the link. Figured out all of you know English so you wouldn’t mind. You don’t, do you?:)

IMG_8469

Play

Formatul postării

Stăteam ieri la un final de ședință lungă (v-am mai zis că ador ședințele, da?) și ziceam că n-aș putea lucra undeva unde ar trebui să stau serioasă tot timpul și să mă îmbrac doar în haine de duamnă.

Pot. Să fiu serioasă și să port haine de doamnă. Uneori chiar trebuie. Atât că atunci când nu trebuie, prefer să nu o fac.

Și legat și de articolul de miercuri, de fiecare dată după ce scriu de niște jucării cumpărate cu bani îmi vine automat să scriu că cele mai tari jucării sunt cele fără bani.

Când ies cu Sara de la grădi zburăm ca avioanele pe stradă (uitându-ne atente și după mașini). E o străduță mică și liniștită strada lor.

În parc ne cocoțăm pe borduri și, v-am mai zis, m-aș da în toate drăciile în care se dă și ea (mă dau în leagăne, tobogane și tiroliene cam de fiecare dată când găsim un parc gol și pe balansoar cu Sara chiar când e lume).

În mall ne rotim pe liniile de decor și facem piruete (avem amândouă o capacitate infinită de a igora lumea și orice e în jurul nostru. a mea e dobândită, a ei nativă), și sărim pe bumperele din parcare.

Toate astea sunt de 100 de ori mai amuzante decât orice joc puzzle sau de jucat în grup.

Nu îmi plac jocurile fixe la fel cum nu îmi plac lucrurile prestabilite și la fel cum ador să plec mâine la mare față de a planifica cu 6 luni înainte (fac de ambele, pentru străinătățuri și avioane n-avem cum să plecăm altfel într-un buget decent).

Plec de la birou și fac întrecere pe scările de serviciu, în fusta mea serioasă, bleumarin și cămașa cu iepurași îmbrăcați office. Sunt foarte foarte rapidă😛 și câștig. Față de un coleg în teniși. Ok, aveam și câteva scări avans.

Îi strig în spate în timp ce sar 5 scări deodată.

Câți ani zici că avem?

Nu știu, îmi răspunde, dar mâine îți iei tu teniși și eu pantofi cu toc.

:) Ce încerc să spun e să nu îmbătrâniți. Niciodată.

Indiferent de câte riduri sau câte fire albe-n păr am avea.

Do you? Still play? : )IMG_9346

5 jucării deștepte

Formatul postării

I’ve always been a sucker for smartness.

Always.

Și încă sunt. Cred că și Sara se aruncă-n neam😀. Cum altfel?:)

Așa că m-am gândit să vă arăt cele mai deștepte 5 jucării pe care le are Sara (jumate primite-foarte mulțumim, încă o dată, jumate văzute la alții, niciuna nu-i descoperită de mine). Îmi plac din o sumă de motive evidente pe care n-am de gând să la înșir acum, cred că vi le imaginați.

5. Furnicile.

index

Pe ăsta Sara l-a primit anul trecut prin iunie. E genul de joc la care participă și părinții, în speța de față eu. Dureză vreo 2 săptămâni până ajungi să prinzi efectiv furnicile (trebuie să crească plăntuțele ălea acolo).

4. IQ Splash

joc-iq-splash_2_fullsize

Sunt foarte multe jocuri Smart Games (nu numai pe Elefant). Si noi avem o tona, vi le recomand. Pe langa faptul ca ii plac Sarei, il tin ocupat si pe sotzoo ore intregi😀 (serios, ajung la un grad de complexitate foarte ridicat). Asta e cel care ii place Sarei cel mai mult, dar sunt altele care par a fi mai potrivite pentru copii (cu pisicute, pinguini etc.).

3. Castelul

joc-camelot-junior_1_fullsize

Functioneaza asemanator cu cel de dinainte, trebuie sa aranjezi cuburile in asa fel incat printul sa ajunga la printesa. Sau invers, na.:)

2. Crystal Mining

41jKk5LDvyL._SX425_

Jocul ăsta a avut un mega succes la Sara. Primești un bloc de nisip în care sunt îngropate piete prețioase (mă rog, plastic colorat :D) și uneltele cu care sapi să le descoperi. Ore întregi se joacă cu chestia asta.

  1. Wall-E

index

Și preferatul nostru. Astă vară m-am chinuit juma de zi să montez drăcia asta (și după am simțit că pot să fac orice, comparativ temele la mate dintr-a 11-a erau floare la ureche) dar și când a fost gata Sara a fost extaziata, suntem amândouă încântate de Wall-E (destul de previzibil, știu, dar așa l-am botezat).

Show me yours if I show you mine? Serios, chiar sunt curioasa de altele asemanatoare/sau alte sugestii de jucarii:)

IMG_1597

Elsa și oile negre

Formatul postării

Am o pijama cu un motan. E gri și motanul negru mi se înșiră cu o coadă pe coastele din stânga. Zic cam mult de pisici, dar să știți că îmi doresc un câine. Aștept să am un aliat în Sara și să ne luăm unul.

Cel mai mult îmi plac nasturii ei. Cinci. Patru albi și unul negru.

Pentru nasturele ăla negru am cumpărat-o și tot de aia e pijamaua mea preferată.

Fac lucrurile intenționat pe dos decât majoritatea. Probabil e dovadă de imaturitate, e ok, pot accepta asta, că sunt imatură (chiar sunt, uit sau refuz să mă fac om mare și mă prefac că nu văd firele albe din păr, din ce în ce mai multe și fluier când frizerul meu-sau cum se cheamă nenea ăsta de tunde femei- mă întreabă când am de gând să încep să mă vopsesc). Un psiholog poate ar avea ceva de comentat pe tema asta. Dar chiar îmi place. Dacă văd o turmă de oameni că merg spre punctul A eu o sa mă întorc și-o să merg spre punctul B.

Acum, normal că în capul meu mă așteptam să fie și Sara la fel.

Atât că nu e. Deloc. Ba dimpotrivă.

A avut o perioadă în care imita orice acțiune (cu cât era mai dubioasă cu atât mai bine) a copiilor pe care îi plăcea (se arunca unul pe jos, ea după el, scotea limba, ea după el șamd).

Părul pe șira spinării mi se ridica. Din fericire a trecut. Nu știu cum, nu știu când, dar Slavă Domnului a trecut.

Însă am început cu Elsa. A fost cu mine la Frozen pe la 3 ani. La cinema, a rezistat până la sfârșit, nu i-a spus absolut nimic și nici n-a avut nicio treabă cu ea pentru aproape 1 an. Ei bine, restul aveau. E o modă la grădinița ei (și nu numai) cu Elsa. Toate fetele sunt cu Elsa, vor să fie Elsa (mai rar Ana). Așa că, încet încet a început și ea. Întâi să cânte Let it go (emigo zicea, că na, habar n-avea ce e). Apoi a vrut tort cu Elsa de ziua ei, deși nici nu mai știa bine cine e Elsa. Apoi rochie cu Elsa. Într-o zi a vrut să vadă filmul. Și săptămâna trecută, când eram cu scârbiciul câteva zile într-o deplasare l-a dus pe sotzoo în mall. Mi-au trimis poza pe WhatsApp. 7 bluze. ȘAPTE. Cu Elsa. Și o pereche de pantaloni. Cu sclipici. Argintiu.

M-au durut ochii când am văzut. Ba chiar e posibil să fi scăpat vreo două lacrimi.

În calitate de mamă care DACĂ îmi iau o chestie cu ceva imprimeu e o zi tare specială, vă spun sincer că viața e grea. Maxim ce pot produce sunt tricouri/bluze cu mesaje.În rest gri, gri, gri, albastru, pal, pal, rosu, gri, negru, gri. Repeat.

Deci da, și Sara e pe dos. Dar doar față de mine.

Nu, nu i-am zis că-s hidoase. Am zis că dacă ei îi plac e ok. Dar cred că se poate citi durerea pe fața mea (nu v-am zis de pantofi, duamne pantofii, 4 perechi și-a luat, cevaaaa). Da, o las să le poarte.

Sufăr. Ca un câine. Să îmi spună, cineva, vă rog, că trece. Când trece?

Nu mai știu cine îmi zicea că nu trebuie să mă supăr. Urmează era roz, apoi era mov și apoi era negru.

Da? Zic, plină de speranță, eu încă sunt în era negru, hai cu era negru!

Nu serios, când ajunge la vârsta aia când n-o mai influențează turma? Dacă ziceți la 20 de ani vă bat.

Și da, probabil că sunt o mamă exagerată și rea și ar trebui să fiu în extaz că își exprimă propria ei personalitate în hainele cu sclipici și Elsa sau ceva. Băi nu sunt, după cum se poate vedea. Dar de lăsat o las😛

Voi cum rezistați oameni buni cu astea?

PS. Și apropos, vă rog potoliți-vă cu ochelarii ăia cu ramă groasă neagră și bărbile alea de dac obosit lăsate recent să crească, a ajuns mai rău ca uniforma în liceu pe vremea lui Ceașcă. Nu mai pot cu bărbile, mor cu bărbile astea. Toți bărbații arată la fel, aproape că mă încurc între ei.

PPS. V-am zis că o să fiu enervantă săptămâna asta, da?

IMG_5613