Arhive pe categorii: bebe

Ce vrei să te faci când o să fii mare?

Standard

Pe voi vă întrebau adulții chestia asta când erați mici?

Pe mine mă.

Aveam și opțiuni ajutătoare: doctor, inginer, avocat, arhitect, profesoară, balerină. Băieții primeau și pompier.

Răspundeam balerină, mi se părea că implică cea mai puțină responsabilitate dintre opțiuni.

N-am știut nici la 16 nici la 23 și nici la 34 nu știu ce o să mă fac când o să fiu mare. Am ajuns să accept că e posibil să nu mă fac niciodată mare. Îmi place așa :P.

Deci bineînțeles că nu mi-a trecut niciodată prin minte să o întreb pe Sara ce vrea să se facă când o să fie mare.

Dar mi-a spus ea.

Vreau să scriu povești și să desenez singură ilustrațiile.

A început deja :). După prima poveste, pe care o știți deja, și care a fost un pic în colaborare :P, a mai scris Povestea Calului Înaripat și Povestea Dragonului Prietenos (cu ilustrațiile de rigoare și textul, ofc).

Va urma.

PS. Un mare kiss my ass tuturor grădinițelor și educatoarelor (nu, nu ale noastre) care obligă copiii să deseneze în contur și le dau buline roșii dacă nu o fac. In your face. 😛

 

 

Anunțuri

Cum

Standard

Există 4 tipuri de părințeală.

  1. Ăia care cred că doar ei au dreptate și plozii îs niște chestii care trebuie să asculte și atât. Eventual cu două scatoalce, dacă trebuie, cu plăcere.
  2. Ăia care au alte treburi și care cred că plozii se descurcă singuri (îmi place de ăștia, dar sunt din ce în ce mai rari, mai prezenți în generațiile trecute, generația noastră are o obsesie cu crescutul plozilor).
  3.  Ăia care și-au făcut din plozi rolul lor în viață (de ăștia îmi place cel mai puțin). Care muncesc și trăiesc pentru plozi. Care își storc creierul cum să se asigure că plodul va ajunge un adult inteligent, îmbuibat ochi de cursuri de vioară sau pian, de meditații la matematică și de vizite la Antipa.
  4. Ăștia ca mine. Care îi lăsăm să facă cam ce îi taie capul, dar fără a însemna (din păcate) că reușim să fim la fel de detașați ca prima categorie. O facem pentru că așa credem că e mai bine.

So. Am mai scris despre asta. Cred cu fiecare celulă că învățăm doar lucrurile care ne interesează. Nu cred că nimeni niciodată poate să învețe ceva de care persoana cealaltă nu e interesată, indiferent cât de necesar sau atractiv ar fi/face domeniul respectiv.

Am mai scris și despre opționale. Cum am zis de la bun început că Sara va alege singură la ce va merge și am ridicat nepăsătoare din umeri la întrebarea: dar de unde o să știe dacă nu îi arăți tu.

Acum am un răspuns, pentru că mi l-a arătat Sara. Engleza e necesară. Nu prea poți fără ea. Ca atare, mai toate grădinițele, inclusiv a Sarei, au opțional de engleză. Mi-ar fi plăcut să meargă Sara la el? Da. Am înscris-o la el? Evident, nu.

După câteva vacanțe pe afară și 4343438 de întrebări: Ce ai zis? Ce a zis? a decis singură că  vrea să meargă la opționalul de engleză. Și merge. La începători, deși sunt mai mici, că a fost la cei de vârsta ei și a zis că nu vorbește încă suficient de bine. Și îi place și turuie în engleză prin casă și învață uimitor de repede.

End of story. CTFD works again. 🙂

img_2532

Tiribombe

Standard

Cel mai și cel mai mult mi-au plăcut tiribombele. Leagănele și tiribombele. Ălea cu lanțuri lungi de veneau pe câmpul de lângă Motru și îmi era și frică de ele și le și voiam să mă învârte până la lună.

Joia trecută Sara avea planificat să meargă cu Doi Ochi Albaștri împreună în parc să ne plimbăm cu hidrobicicletele.

Atât că din două fetițe s-au făcut patru (plus una bucată tătic). Mai târziu, cinci copii (plus unul în cuptor atașat de încă una bucată mămică).

Acuma, nu știu cum să povestesc cât de faină a fost ziua aia, prima de toamnă. Cu lumină caldă și blândă, cu patru fetițe în două hidrobiciclete care s-au lăsat mângâiate de sălcii triste și care, îmi imaginez, le-au făcut pentru prima oară în viață să zâmbească pentru că nici o piatră n-ar fi rezistat hohotelor lor molipsitoare de râs.

Iureș au făcut, apoi, toți cinci din parcul ăla, erau o forță de neoprit, ocupau în bloc toate jucăriile și dura zeci de minute până să se hotărască să elibereze una din ele, pentru că se distrau așa de bine împreună. Ce ceartă? Ce părinți? Ce realitate? Lumea era doar a lor :).

Au cinat cu covrigi, floricele și înghețată și au stat până hăt târziu, trecut bine de ora de nani. Dar cel mai sfâșietor sentiment de tristețe pe care l-am trăit era ăla când mă forțau ai mei să plec acasă când restul copiilor încă se jucau, așa că am stat exact atât cât a vrut Sara. După care, da, am uitat pentru a zecea miliarda oară unde dracu am parcat mașina și ne-am mai plimbat juma de oră să o găsim.

A fost o după-amiază perfectă, a zis Sara. It was 🙂

PS. Azi mergem la tiroliene. World, watch out! :))

IMG_3344

 

Școala

Standard

Atenție, ăsta este un articol sec. Meh, cei care sunt aici pentru curcubee [urmează., promit ;)] să nu piardă timpul degeaba.

Sara e născută în decembrie.

Asta o face bună de dus la școală (aka clasa zero) și acum dar și la anul. Acum ar avea 5 ani și 9 luni, la anul 6 ani și 9 luni.

Mă-sa (recte je) a fost dată la școală în varianta a).

Nu m-am simțit niciodată nici mică nici proastă. La capitolele astea nu avem probleme, cum am stabilit :P. Însă nici nu mi-a folosit la nimic. Am terminat facultatea la 22 de ani și muncesc tot de atunci. Nu mi-a plăcut nici școala și nici cu muncitul nu aș zice ca o fac din pasiune.

So.

Am ajuns la Sara.

Trecând peste dilemele Montessori vs. școală normală (pe care le-am mai explicat) și depășindu-mi fricile, am decis în unanimitate că Montessori rămâne.

De zis că diferența între grădi și școala Montessori nu e așa mare. Tot n-au teme (yey), tot singuri lucrează (diferența e că la școală în grupe de copii), tot (sper) curioși de toate îi ține. Ba mai mult, ultimele materiale de la grădi sunt primele de la școală, deci cumva nu pierde nimic nici într-o parte nici în alta.

În argumentele pentru mers la școală acum au fost:

-ar face față foarte bine (discutat cu Erika, educatoarea, în prealabil)

-ar fi mai interesant pentru ea

-la grădi poate ar stagna

În argumentele pro rămas la grădi au fost:

-încă lucrează mult cu materialele (chiar și cele mai simple)

-încă lucrează individual (un semn că e gata de școală e că încep să lucreze în grup, să le explice altor copii etc. nu e cazul la Sara)

-încă are nevoie de somnul de prânz (e irascibilă ca o muiere la PMS de nu)

-câștigă un an din viață de jucat și copilărit

Avea prieteni și care treceau la școală, și care rămâneau.

Logistic: dacă vreți să îl dați la școală la 5 ani și 9 luni trebuie mers la ceva testare care are termen limită prin iunie (parcă). Sara a fost și a luat-o, în cazul în care rămânea varianta școală.

Decizia finală?

Simplu. Am întrebat-o pe ea, explicându-i cele de mai sus.

Rămâne la grădiniță încă un an.

Smart choice if you ask me 🙂

So there, am zis că poate e util pentru cineva 🙂

IMG_2412

 

Nu

Standard

Probabil că știți deja că vârsta de 2 ani vine cu faimosul NU. Am zis probabil pentru că am avut surpriza că unele amice mămici nu știau și se minunau ce drac le-a intrat în plod. Niciunul, e normal. Face parte din programă.

Pe mine, sincer, nu m-a deranjat foarte tare, ba chiar eram amuzată de avalanșa de nu-uri, spuse și pe post de da. Mi-a plăcut vârsta de 2 ani, de fapt orice mi-a plăcut orice de când a început să doarmă toată noaptea (1 an și 9 luni, mdap, za joy).

Însă ce te faci când nu trece?

Sara încă spune nu. Acum o vreme o făcea de amorul artei, așa că dacă voiam să facă ceva îi spuneam să facă opusul. 😀 Funcționa.

Însă de la o vreme, nu mai face nici măcar asta. Spune nu atunci când nu vrea să facă ceva.

O întreabă o prietenă cu care se joacă: Vrei să mergem la lac?

Nu.

Fără nimic în coadă, doar nu.

O întreabă văr-miu: Vrei un câine?

Nu.  (între timp se pare că s-a răzgândit și ar vrea să adopte un cățel).

Și atât.

Vrei să mănânci?

Nu.

Ți-e frig?

Nu.

Dar trebuie să te îmbraci, e răcoare.

Nu. Chiar nu îmi e frig.

Vrei să mergem la plimbare?

Nu.

De ce?

Aș vrea să desenez acum.

Dacă e întrebată de ce, explică. Dar nu e nu și atât. Acceptă propunerile dacă vin însoțite de explicații logice, chiar dacă nu îi plac neapărat. Altfel, nu e nu.

Ne-a bufnit pe toți râsul când, săptămâna trecută, studia niște crăbușori pe sub apă de minim 2 ore, complet cufundată în subiect, când un băiețel a venit la ea (al 10-lea băiețel, mda, fii-mea se pare că are succes la sexul opus) să o întrebe, vesel: Ce faci aici? Vrei să ne jucăm?

La care Sara, ca o prințesă modernă, neînvrednicindu-l nici măcar cu o privire, i-a șoptit: Nu., și și-a ridicat (cu maximă eleganță) colacul, de parcă ar fi fost o rochie de gală și a început să galopeze spre șezlong. She doesn’t play hard to get, she realy is hard to get. :))

Mă încântă puțin descumpănirea partenerilor de conversație și mă fac că nu văd privirile acuzative despre cât de prost îmi cresc plodul. Oh fuck it, de fapt, recunosc, îmi place că are curajul să spună atât de senin și implacabil nu, sper să nu se schimbe niciodată.

E enervat uneori?

Da.

Aș prefera să facă tot ce vreau eu/altcineva?

Niciodată.

Pentru că atunci când primești, în sfârșit, un da, you know she really means itIMG_2472

Life at 5

Standard

Sara are acum 5 ani și jumătate. Încă stâlcește cuvinte și mai plânge uneori, dar rar. Doarme la prânz în fiecare zi și ar mânca trei tone de pește cu mămăligă.

Nu e deloc prietenoasă, dar dacă ai răbdare cu ea și nu o bagi în seamă ți se cațără în cap în 10 secunde. Îi place să se dea în leagăn și să meargă la piscină (unde este fix dar fix o pisică care nu vrea să ude preţioasa-i blană). Nu înoată, deși ar vrea. Îi e frică (doar puțin), îmi recunoaște. Nu vrea animale, deși eu vreau să umplem casa de ele, doar pe Charlie l-ar accepta.

Îi place la țară și la mare. Să coloreze, să deseneze (calești în formă de inimă trase de unicorni, desigur, unicorni, ce altceva), să decupeze.

Îi plac vacanțele și să facă bagaje. Nu să le și desfacă. Cărțile încă pe primul loc, încă citim în fiecare seară împreună și ea singură la somnul de prânz.

Nu obosește deloc și e cea mai răbdătoare ființă din Univers când călătorim.

Înghețata de ciocolată și mentă.

Eroii în pijama, desigur.

Și încă să gătească. 🙂

Acum, de multe ori, își pregătește singură masa. Omletă, biscuiți, clătite, mămăligă, pește la cuptor, pe toate le poate face singură.

Însă într-o zi din asta cumplit de fierbinte mi-a zis senină, când eu mă gândeam la rețete și metode de stors stropi de energie din piatră seacă că ea vrea să gătească mâncare adevărată pentru păpuși.

Adică cum mama, adevărată, ce gătești de obicei nu e mâncare adevărată?

Nu mama, pentru păpuși nu pentru mine.

Îmi place că găteşte. O visez gătind din pasiune la restaurantul ei. Cât mi-ar plăcea să muncească cu pasiune şi nu după program de fabrică. I think this is how it starts, ce, credeţi că Jamie Oliver a început direct cu reţete perfecte? 😛 I like to think that she will do what she loves. 

Și-a scos din frigider ingredientele, le-a pus pe masa din bucătărie. Am întrebat-o dacă nu vrea să lucreze pe blat sau dacă nu vrea măcar un tocător ceva, dar a refuzat.

Ou, ardei de două culori, cașcaval, brânză. Inițial voia să pună și ceva făină dar s-a răzgândit.

A durat ceva pregătirea după care s-a dus să servească plușurile cu ea. A gustat înainte, apoi m-a invitat și pe mine: Poți să guști, dar nu îți recomand.

:))

Nu cred că viața e simplă la 5 ani jumate, dar cred că e frumoasă 🙂

 

Sara’s perfect day

Standard

Niște valuri timide îmi măturau picioarele în timp ce Sara ba le alerga, ba se lăsa alergată de ele.

Îmi studiam, cu mintea cine știe pe unde, degetele mici de la picioare

deschidem paranteza

v-ați uitat vreodată la ele cu atenție? serios. do it now. da, acum acum, oriunde ați fi, la birou, în metrou, în ședință, la Mega, pe stradă, cui îi pasă cine vă vede. I dare you. :P. ACUUUUUUM, hai că doar știu că vreți să o faceți și sunteți curioși :)). Da, da, dați-vă jos tenișii, pantofii, trageți bareta la sandală. have a look. mi-ar plăcea să fie ziua în care oamenii se opresc din ce fac și la 09:30 punct își studiază degetele mici de la picioare. nu? serios acum, ar fi o zi grozavă. uite, promit că la 09:30 fix, în ziua când apare articolul ăsta, o să mă mai uit și eu o dată la ele, oriunde aș fi.

aștept.

 

 

 

 

well?

degetele mici de la picioare arată foarte ciudat, vă jur. doar degetele mici de la picioare și norii pot fi orice vor ei. un porcușor, un zmeu, un dinozaur, o pisică, un avion.

inchidem paranteza

când m-a pălit. Am o zi perfectă. Sunt fericită acum, aici. La mine e ușor, am mai scris despre asta, singura condiție pentru o zi perfectă e să fiu cu un om pe care îl iubesc. De asta cred că făcutul de copii e profund egoist.

Îmi ridic nasul să văd pe unde mai pendulează viermele și mă întreb dacă oare și pentru Sara e o zi perfectă:

-Mama, cum arată ziua ta perfectă?

Sara se gândește înainte să îmi răspundă. Îmi place că îmi ia întrebările în serios. Și că pune întrebări serioase (preferata mea e încă: la ce te gândești acum? mi se pare cea mai altruistă întrebare din lume, să fii curios cu adevărat ce gândește cineva). Și eu fac la fel, dacă mă întrebi ceva o să primești un răspuns sincer și complet, fie că îți place au ba și chiar dacă, poate, te așteptai doar la un răspuns de complezență. Nu pun întrebări decât dacă chiar mă interesează și nu răspund niciodată în doi peri.

-O zi perfectă e o zi în care pot să fac ce vreau eu.

Fair enough.

-Ce?

-Să stau toată ziua cu picioarele în râu la țară. Să fie Charlie cu mine. Să conduc mașina. Să nu dorm. Să prindem raci și să le dăm drumul înapoi în râu. Să mănânc doar dulciuri. Să merg noaptea pe străzi. Mamaia să nu se dea pe leagănul meu. Să vânăm ouă de ciocolată. Să mi se așeze un fluturaș pe mână. Să citesc cărțile mele preferate.

Complicat, mă gândesc. Nu mi se par o fericire chiar toate, dar cred cu tărie că toți merităm zile perfecte.

Deci respir adânc.

Ok mama, alege o zi.

Și cu un calendar în față am ales o zi nici prea caldă nici prea friguroasă în care o fetiță șatenă, cam timidă, sensibilă, plângăcioasă, hotărâtă, curajoasă, blândă, veselă și dreaptă va avea o zi perfectă.

Now your turn. Go make one. For yourself or for the one you love.

IMG_5164