Arhive pe autori: sleepy

Uneori

Standard

Pisica din spatele casei noastre pândește pașii cățelului din curtea de lângă. E atât de atentă că nu mă observă, deși mă uit la ea de minute bune.

Un greier uriaș sare pe încheietura mâinii mele în timp ce citesc. Las cartea jos, mă uit la el, el se uită la mine, nu zicem niciunul nimic. Scot telefonul și îi fac o poză. Nu ca să o arăt cuiva, ci ca să mă asigur că nu visez. After all, abia ce a locuit pe degetul meu mare un melc mai mic ca unghia mea. Poza există, deci nu visam. Sare mai departe.

Îmi place cum se aud florile plantei care aproape a mâncat cu totul casa în care locuim, atunci când cad. Nu știu de ce cad. N-am mai văzut flori să cadă, așa în plină vară, fără să fie uscate sau măcar supărate. Cad pur si simplu, de grele ce sunt, parcă sunt sufocate de atâta vară și bine.

Taică-miu vine din 2 în 2 zile să ne spună mie și Sarei că suntem prea leneșe și să ne facă program. Îi răspundem amândouă că da, suntem leneșe, și că nu ne place niciun program. Cred că se întreabă oare cât putem sta așa, întinse pe un șezlong, citind și ascultând flori care cad. Eons. Eons întregi i-aș răspunde, dacă aș vrea, dar nu vreau.

Lunei (cățelușa salvată de Andrei) îi place melodia pe care o învăț acum. Vine lângă mine și mă privește cu ochi mari care îmi cer să repet o dată și încă o dată. N-o știu încă bine, prostuțo, îi spun, ai și tu răbdare să o cânt bine înainte să îți placă. Dar nu pare să îi pese, mă ascultă neclintită în continuare.

Ne întoarcem de la bucata de râu unde putem să înotăm prin apă, până acasă. Ne ia mai mult de o oră vs. 20 de minute cât ne-ar lua pe drumul (încă) nepietruit. Nu e din Universul ăsta drumul ăla, pur și simplu nu e. E o gaură verde și albastră amestecată care stă aici, pe colțul ăsta dintre dealuri, nevăzută și neștiută de nimeni. Poate că noaptea dispare și se transformă în pietroie și praf. Există doar atunci când pășește Sara prin apa ei.

Un motan vine de trei ani de zile pe zidul din spatele grătarului. Eu am zis că are față de Fritz. Sara a zis că e cel mai prost nume de pisoi pe care l-a auzit vreodată, nici Mustață nu putea fi mai rău de atât. Bine, am spus și l-am strigat NonFritz de atunci. NonFritz vine în fiecare seară să ne salute iar noi îl recompensăm întotdeauna cu o bucată de pește. Când niciunul din cei 5 câini care sălășluiesc pe la noi prin curte nu e acasă, NonFritz se urcă pe șezlongul unde citește Sara și toarce atât de tare că aproape nu mai aud florile care cad. Mai e și familia de broscuțe care are ceva mai multă vechime decât NonFritz. Cu toate că ne cunoaștem de atâta timp, rămân la fel de timide.

Când eram mică știam să stau. Apoi, când m-am făcut mare, m-am uitat la oamenii din jurul meu și mi s-a părut musai să fac tot timpul ceva. Asta făceau oamenii mari. Erau ocupați, nu stăteau și am început să nu mai stau nici eu. Acum stau iar. S-au întâmplat multe de care am mai scris, și acum stau cât de mult pot, atunci când am chef să stau. Și Sara știe să stea și sper să nu se transforme niciodată în unul din oamenii ăia care nu pot să stea neclintiți pentru nimic în lume. Starea de a sta.

Ne întorceam din drumeția pe munte și Sara era leșinată de oboseală. Dar ne-am întâlnit cu o țestoasă, care nu și-a retras capul când m-am apropiat de ea și am întrebat-o ce face. Sara a început să o mângâie pe carapace.

Crezi că îi place mami? Să o mângâi?

Așa cred mami, cred că tuturor ființelor vii le place să fie mângâiate.

Și ție îți place mami?

Mmm. Uneori.

Și mie la fel. Tot uneori.

IMG_9829

Reclame

Hai hui

Standard

Sara a mai fost in plimbari pe munte, dar in tabere, nu cu mine, si pe trasee usurele. Ma rog, a fost si cu mine, dar la plimbari scurte, de juma de ora-o ora. Azi a mers pe un traseu de dificultate medie (da medie, as in aproape am zis ridicata) de cca 3,5 ore. Au muscat-o tantarii, cu tot cu 2 bratari anti, a urcat cateva sute bune de metri in aproape 2 ore si m-a injurat (ipotetic, ca nu injura inca), de cateva ori :D. Am insistat sa mearga macar o data, ca si mie mi se parea obositor si pointless cand mergeam cu ai mei cand eram mica, dar ceva undeva a ramas si am microbul cataratului pe munte. E un microb util, pe care voiam neaparat sa il ia si Sara. Care acum, la final, e compleeet epuizata, dar tare fericita. Si voiam sa zic ca mi se pare ok sa dam ocazia copiiilor sa isi testeze limitele. :). Am vrut sa scriu, sa nu uit. Prima ei drumetie :). She did good 🙂

Eyes wide shut

Standard

Ascultam acum vreo doua saptamani (reascultam, mai precis) un nene care ma face sa rad (is rari) si care spunea ca, uneori, cand vede ce se intampla in lume se ascunde si isi umple capul doar cu emisiuni tampite, orice numai sa nu se mai gandeasca la ce se intampla cu adevarat.

Cred ca si eu fac oarecum la fel saptamanile astea, desi ma ascund, ca de obicei, doar in carti (cred ca e mai usor de ascuns in ele). Stau ca melcul mic, care m-a vizitat ieri de dimineata, pe un deget de urias si in jurul meu e o tornada. Mi-e greu sa scriu despre ce dracului se intampla zilele astea pe bucata noastra de continent si mi-e frica oarecum ca daca as scoate capul mi-ar fi smuls de vantul care bate mult prea puternic.

Dar de aici, de pe degetul uriasului unde ma ascund, tot imi vine sa intreb cine dracu-s oamenii astia care n-au niciun fel de empatie, ce naiba li s-a intamplat in viata de sunt atat de rai si cati naiba sunt asa si cati nu-s? Si aici nu intra doar aia de n-au miscat un fir de par sa o ajute pe fata aia mica si curajoasa dar si astia care profita in diferite moduri dupa.

Nu stiu cum sa avem grija de noi sau de copiii nostri, deocamdata doar ne ascundem amandoua, un melc mic si un melc chiar si mai mic prin niste file de carti. Poate cand mai crestem n-o sa mai fie uragan afara.

Data

Standard

Voiam să scriu ceva drăguț dar m-a pus naiba să mă uit la documentarul despre Cambridge Analytica. Am urmărit și live toată distracția (până și eu, care-s out of the news bubble).

Și vreau să scriu hm ca să-mi fac ordine în cap.

E folosirea datelor în scopul influențării alegerilor greșită?

Irelevant. Multe lucruri îs greșite pe lume din punctul meu de vedere (nu neapărat și al altora) și tot se înâmplă fără să fie subiect legislativ sau de TV (don’t get me started on that one).

E ilegal? Debatable. Nici noul GDPR nu mi se pare că face mare brânză, a creat doar o isterie de întrebări la care toată lumea răspunde prompt cu da că vrea să vadă mai repede perechea de pantofi sau să citească despre al patrulea copil al lui Kate Middleton sau cum o cheamă.

Ar trebui să ne preocupe folosirea datelor noastre?

Îs destul de împăcată să zic că da. În măsura în care ar trebui să ne preocupe nu doar folosirea datelor noastre, ci orice ne influențează deciziile fără ca noi să fim conștienți de asta.

Și aici băi tăticu e o listă cât casa, jdemii de bias-uri, vremea, numărul de ore dormite azi-noapte, prietenii din copilărie și sala la care mergem să facem sport. Serios. All of the above. Nu le-am născocit.

Putem să controlăm ceea ce ne influențează fără să știm (inclsuiv datele)?

Hm.

That would be the question. Nu știu dacă putem să o facem. Prooobabil că nu.

Dar cred că putem să încercăm constant și uneori, parţial, s-ar putea să și reușim.

Acum mmm vreo 2 ani? Eram într-o excursie de câteva zile cu colega mea de bancă și băiețelul ei (de care îmi place, unul dintre puținii puști care chiar îmi place, v-am mai zis că nu-mi plac copiii, nici nu îi urăsc, doar îs ca tot restul de humanși, 99% meh, 0.000009% pot să trăiesc cu tine lângă mine fără să vreau să te ucid și 0.000001% I likeee youuu, brace yourself, you’re stuck with me for life). Care puști era convins, pentru că se uitase la filmulețe pe youtube, că fantomele sunt adevărate, că nu există nicio explicație logică pentru unele din chestiile pe care le văzuse pe internet. Și mmm știu cum e să crezi ceva. Așa că nu m-am apucat să-l contrazic. Colega mea de bancă îmi zicea că începuse să îi fie frică noaptea prin casă (și asta pot să înțeleg, și mie îmi era uneori când eram la vârsta lui, chiar și fără să mă uit la chestii înfricoșătoare). L-am întrebat doar dacă știe că îs filme pe youtube și care explică toate chestiile astea și dacă s-a uitat la vreunul. Nu-mi amintesc exact răspunsul, dar sigur nu se uitase la astea din urmă. Apoi, peste 2 zile, în timp ce conduceam, i-am auzit vocea în spatele meu (din scaunul de mașină, trăiască siguranța) cum că s-a uitat și la filmulețe care explicau toate chestiile pe care le văzuse, s-a gândit la amândouă și s-a hotărât că nu mai crede în fantome.

Iar eu, ca o tută siropoasă ce sunt, am simțit că mi se umezesc ochii (și actually mi se și acum când îmi aduc aminte) și i-am zis că cred că tocmai a descoperit una din cele mai șmechere chestii din Univers, una pe care nici mulți oameni mari nu o știu: să asculte și părerea contrară celei pe care o cred.

Am încercat apoi același lucru și cu un amețit drag mie (văr-miu, mai precis, că doar știe) și cu el nu am reușit. Susținea vehement o tabără, fără să fi citit singur măcar o pagină din problemă (doar multe despre, ale aceleiaşi tabere) și îndepărtând opinia contrară rapid și hotărât. M-am ofticat. Pentru că văr-miu e un om tare bun (mă rog, și măgar și nesuferit, dar om bun și ăștia-s rari ca dracu) și pe deasupra mai e și deștept (genele, doh :P).

Mi se pare că în cele două de mai sus stă și răspunsul la întrebarea legată de date.

Sara are 8 ani. Nu are, evident, cont de FB, Twitter sau Instagram (mă rog, de fapt nu știu dacă evident, înțeleg că alții au. Ea nu are). Deocamdată. Cu siguranță va avea. Va da like-uri, share-uri, va vorbi cu prietena ei cea mai bună despre culoarea șosetelor băiatului care îi place.

Nu cred că putem controla niciuna din astea (și mi se pare dar la asta chiar trebuie să mă mai gândesc, dar acum mi se pare far fetched să spui că datele sunt un drept fundamental). Un drept da. Fundamental? Mhrrr. Nu. Dar chiar trebuie să mă mai gândesc la asta.

Însă ce cred că poate să învețe Sara să controleze, ce putem noi să învățăm noi să controlăm, dacă ne dorim, e modalitatea în care primim informația de pe dreptunghiurile din fața noastră.

Mă duc la protest? Votez cu X? Sunt pentru asta sau pentru cealaltă? Dar noi. Noi noi. Sara Sara. Ce crede ea. Nu ce crede bula ei.

Da, foarte greu, dar nu imposibil. Cred că primul pas e să cauți, nu să asculți, să cauți întotdeauna opinia contrară celei pe care o ai și să încerci să o sprijini. Nu cred că soluția e evitatul. Nu am nimic împotrivă celor care ies de pe FB pencă vor să aibă o viață și căcaturile astea îs făcute să creeze dependență, da nu mi se pare ok să ieși de frică că ți se fură datele și nu mai știi de ce ai votat ce ai votat sau dacă te-ai dus în vacanță la Mamaia vs. nuș, munte din cauza că te-au spionat ăștia la ce ai dat like. Mi se pare ca și cum față în față cu inamicul, în loc să lupți, te întorci și o iei la fugă. Rămâi și lupți, ce dracu, te gândești de 2 ori la fiecare lucru pe care îl crezi să vezi dacă îl crezi doar că îl crede lumea și l-ai auzit în pauza de fumat sau chiar ești tu de acord cu el. Chestie pe care oricum cred că ar trebui să o facă dracului orice persoană cu pretenții de nuș, adult.

Apoi, un al doilea pas e să recunoști întotdeauna când greșești. Eu una am început de ceva ani (cred că nu o făceam înainte) și zic de multe ori: am greșit, ai dreptate. Nu știu de ce pare așa greu. O dată ce te apuci să o faci viața e mult mai ușoară. A nu se confunda cu a ceda din varii motive atunci când crezi că ai dreptate (acolo o să mor în bătălie :D).

Și al treilea pas e ca Sara să aibă o busolă mmmm futu-i, îmi vine să îi zic morală și urăsc cuvântul ăsta. Etică? Urâte cuvinte bleah. Dar înțelegeți voi. O busolă a binelui și răului ei (nu cele universal acceptate, doar ale ei). Iar despre asta chiar cred că pot să scriu încă 30j de articole pentru că nu știu rețeta fixă și nici cum să i-o dau ei sau ce să o sfătuiesc, știu doar că trebuie să o caute și că sper să o găsească.

Și cu astea trei cred că suntem cât de înarmați putem fi împotriva tuturor monștilor ce va să vie, fie ei date. recunoaștere facială de la mașinile goagăl sau registrul de acces cu ora la care am ajuns la birou 😛

Gata. Nus convinsă că era de scris pe blog, mbut I did și altceva drăguț n-am, iar partea bună e că acum pot să mă culc linștită, am scos drăcovenia măcar parțial din tărtăcuță. Mulțamesc :). Dau o bere.

PS. You can do the same. Îmi place să ascult. I really do.

img_5333

Cum tratăm dependența copiilor de jocuri pe calculator sau telefon

Standard

Hai că a sunat tare părințesc asta, nu? Chiar mă întreb dacă cineva o să găsească articolul ăsta la căutări pe sfântul goagăl. 😀 evil grin.

Și nici măcar nu mint. Chiar știu precis cum să rezolvăm oooorice potențială dependență de jocuri, pe telefon mai nou, că pe calculator mai rar.

Serios. I really really do.

Pentru că Sara, deși are acces la telefon oricând dorește (și da, și la jocurile aferente), fără nicio restricție clară legată de minute sau zile anume din săptămână (cum de altfel nu are nici la TV), nu este deloc dependentă de jocuri.

Dar deloc.

De ce?

Foarte simplu.

Pentru că e mă-sa. Recte je.

I know. I know. Dar cum, dar vai, dar se poate?

Da. Se poate. Sunt dependentă de jocuri pe calculator, always been, always will. La primul meu calculator (luat teribil de târziu față de restul familiilor, toate mai înstărite decât a mea – chiar nu m-a deranjat, mba dimpotrivă, sunt actually grateful că ai mei au fost săraci rău o mare parte din viața mea) jucam Diablo.

Duamne cât de mișto era Diablo. Tu erai un dud cu o sabie și omorai niște scheleți. Fuarte educativ. Mnot. Ca să înțelegeți cât de mult mi-a plăcut, în noaptea din spital, de după ce am născut-o pe Sara și stăteam cu rahatul ăla de cateter sau cum draci îi zice în spate și nu puteam să dorm, aveam laptopul la mine șiiiii? Ce am făcut? Am citit despre alăptat, părințeală, teoria multiversurilor sau alimentație sănătoasă? Noup. M-am jucat, da. O daaa, Diablo. O versiune ceva mai nouă, e adevărat, dar nu cea mai recentă (sunt nostalgică la jocuri și dependențe).

Age of Empires, Sims, Plants vs. Zombies, hmmm ce mai era? Oh da. Need for Speed și Mafia (Mafia?).

Nu m-am jucat niciodată nimic cum fac uamenii responsabili, 30 de minute pe zi. Niu. Mă jucam săptămâni întregi, până la epuizare completă.

M-am lăsat întotdeauna de ele atunci când mi se făcea lehamite. Și încă am dependențe pe care le ard la același nivel (din fericire ceva mai vag utile decat jocurile pe calculator: marea, muzica, cărțile, și în general, ideile crete :). Sunt dependentă de ele și toate astea de mai înainte nu au saturation point. Și de cola eram, dar m-am lăsat acum mmmm o lună și două zile).

Istoria recentă a dovedit însă că sunt perfect capabilă să revin la dependențe stupide gen jocuri cu nevertebrate (sau vertebrate dezagregate) și la etatea mea (destul de avansată, trebuie să recunoaștem).

So primul joc jucat de Sara, pe telefon, a fost Plants vs. Zombies. Da. Ăla de mă jucam și eu prin mmmm? Facultate?

I l-am ales je că ea a întrebat de jocuri (apparently toți plozii de la școală se jucau) și eu am zis dar desigur, hai să-ți arăt, și i-am arătat Plants vs. Zombies. De care, la fel de desigur, nu am vrut să mă joc inițial pentru că sunt o femeie bătrână cu treburi importante. Atâta că ăsta era Plants vs. Zombies 2 (la fel de complet mononeuronal ca 1 de altfel) și like like a trebuit să îmi bag nasul în el, la început pentru că mă ruga Sara să o trec de nuș ce nivel și long story short, fii-mea citea și eu încă împușcam morți umblători cu mazare.

Apoi o vreme nu a mai întrebat nimic de jocuri și eu am reușit să revin la cele lumești. Până vara asta când am ales o mare la care ajungeai după nește multe ore cu mașina. Și Sara nu poate să citească în mașină (adică poate, dar nu la cum conduce mă-sa), so tot eu am venit cu măreața idee: dar de ce nu îți instalezi un joc pe telefon? Idee la care a achiesat, desigur, am născut un copil cooperant.

Joc pe care l-am ales tot împreună, cu responsabilitatea părințească în deplină facultate, dar cum altfel cum altfel. Deci am ales un joc de inteligență (cu tot felul de provocări din astea pe nivele de dificultate, puzzle, adunări, yaddy yadyy yadda yadda).

So fii-mea s-a jucat la primele drăcii după care a început să îmi ceară ajutorul când deveneau prea grele. 3 zile mai târziu la 10 trecute cine se juca rahatul de joc pe telefon în patul de hotel la malul mării? Cine cine? Bineînțeles că nu Sara.

Tot copilul a zis, înțeleapt, că să las totuși naiba rahatul ăla de joc că vrea să doarmă că mâine vrea să înoate (pentru că așa cum am povestit taman ce învățase) și are nevoie de energie. Și eu am bufnit și i-am zis: Vezi, veziiii, veziii ce se întâmplă dacă mă lași să mă joc jocuri pe telefon?

Și Sara mi-a dat o îmbrățișare și m-a mângâiat blând pe cap. După care s-a întors cu fundul la mine, a stins lumina și a zis:

– Te iubesc mami. Ai grijă totuși să nu cazi din pat.

Deci vedeți? E perfect simplu să rezolvați dependența copiilor de jocuri. Vă jucați voi mai mult ca ei :D. Ei obervă în ce roboți teleghidați de taste vă transformați (vs. the other way around) și evită să ajungă ca voi pentru tot restul vieții. Nu se mai joacă nevăr evăr. Voi în schimb, well, nu pot să garantez 😛

PS. Pentru cei pentru care e nevoie să explic gluma copilului, făcea mișto de inteligența mea la vârsta aproape senectuții (adică dacă îs așa de tută că nu mă pot opri din jucat rahaturi pe telefon poate o să încep și să cad din pat ca un bebeluș). Yes. She is funny. Smart too. Și nedependentă de jocuri. Toate spre deosebire de mă-sa.

IMG_6358

2nd try

Standard

A zis Seminte ca e „prea happy playlistul” de miercuri. Nu se există prea happy, pliz, plus că Sarei îi place şi acum ştie fiecare melodie aleasă de mine şi fiecare aleasă de A (apparently it was important). Se distreză pe el, so e ok. Dar pentru cei care nu tolerează muzica happy de plozi, ăsta e CD-ul cu care a supravieţuit Sara în maşina mea ultimii 3 ani (as in e drăguţă şi ascultă muzica mea, dar când nu mai poate îl ascultăm pe ăsta). Cred că mai are niscaiva melodii pe el, dar tot ceva în genul ăsta.

 

 

A lovely playlist

Standard

Sara vrea muzichie cu cuvinte. A zis că muzica mea e acceptabilă (ceea ce e mai mult decât spuneam eu la vârsta ei despre muzica pe care o ascult acum), dar că vrea un CD cu muzică fericită.

Că se pare că a mea e de tăiat venele pe lung, cum mi s-a mai spus de altfel, repetat, de-a lungul anilor. Mie nu mi se pare. De tăiat venele pe lung. Mi se pare doar frumoasă.

Deci a trebuit să prestez un CD pentru maşină cu muzică fericită. Cap de afiş, desigur, Happy. Şi am purces la execuţie. Atâta că mi-am dat seama că ştiu ceva gen 7-9 melodii fericite, restul sunt doar frumoase, după cum spuneam :P. So i-am cerut ajutorul colegei mele A. care ascultă muzică fericită pe care eu o pot tolera (rarisim, vă zic). De fapt cred că toate sunt aşa, complet neserioase. Încă îmi plac lucrurile neserioase.

Deci, pentru că vară şi lene de taste, mai jos playlist-ul fericit al Sarei, poate merge şi în cutiuţele voastre. For the record, alea de vă plac îs alese de mine, ălea de nu, de A. 😛 (joking, mai probabil fix pe dos):