Failing

Standard

Mi-am adus aminte recent de chestia asta, de a eșua sau a da greș. Îmi spunea cineva că îi e frică să încerce ceva pentru că s-ar putea să fie greu și pentru că s-ar putea să întâmpine niște obstacole peste care să nu poată trece. Ambele, de altfel, posibile.

Și i-am zis că e exclus să nu încerce, că asta facem noi, încercăm.

În general. Am mii de amintiri cu ocazii în care am încercat rahaturi, unele absolutamente inutil, adică cu șanse minime de reușită, și mii de amintiri minus câteva în care nu s-a ales nimic din eforturile mele. Am eșuat. Lamentabil sau mai puțin lamentabil.

E obositor ? Al dracului de obositor și descurajant. Mă simt mai bătrână cu fiecare eșec.

M-am învățat minte și aleg mai bine hm,  nuș dacă luptele pe care le port că nu sunt lupte, ci mai degraba nu știu, începuturile pe care le prind de un capăt și le țin așa până reușesc să le desfășor toată ața ?

Nu.

De fiecare dată când apare ceva (în toate domeniile vieții mele) care mi se pare mie că ar putea fi ceva bun, și chiar dacă analiza cost benficiu spontană îmi arată că e posibil să sufăr de o să-mi meargă fulgii în proces, nu știu ce dracu e greșit la mine dar nu am nici cea mai mică ezitare în apuca de fix rahatul ăla. Doar așa. Că simt eu că e bine.

Îmi pare rău ? Băi nu. Deși suferința care vine la pachet cu eșecurile nu e întotdeauna plăcută. Nu cred că e valabilă aia cu am încercat asta e, doare al naiba de absolut fiecare dată. În momentele ălea când simt fizic în corp eșecul aș jura că nu mai fac a doua oară. Dar desigur, a doua zi dimineața o iau de la capăt.

Poate singura chestie pe care mi-a adus-o vârsta asta înaintată 😀 e acceptarea limitelor mele. Sunt mult mai îngăduitoare cu mine atunci când greșesc, atunci când sunt prostănacă, ridicolă, teribil de speriată sau doar foarte dar foarte stresată.

Nici nu știu dacă e pentru că din acele mii de încercări câteva mi-au reușit. Și am reușit să schimb lucruri. Uneori pentru mine, în viața mea. Alteori pentru alții. Chestii pentru care la început mi s-a spus : n-o să reușești niciodată. Sigur, după ce am reușit si lucrurile au devenit regula, totul a fost perfect normal și nimeni nu și-a mai amintit de vremea când o schimbare era imposibilă. Dar m-am bucurat că a fost așa, că în noul normal stiu ca e puțin si din inconstienta mea.

Asta o învăț și pe Sara, că e posibil să greșească de foarte multe ori. E parte din proces. E uneori descumpănită când nu știe să facă nuș ce problemă la mate, dar de fiecare dată mă uit la ea cu ochii mei încă mari și îi spun că dacă ar ști déjà tot nu s-ar mai numi învățat ce face acum și de fapt dacă am fi atotștiutori cred că viața ar fi foarte plictistoare. Îi spun că e posibil să greșească. Și că e normal. Dar că e mai important să încerce și să persevereze pentru sau în chestiile pe care și le dorește cu adevărat. Și că am încredere în ea (chiar am, mult mai multă în ea decât în mine 🙂 ).

Eu cred încă, în schimbări. Și încercări. Mă fac să zâmbesc, ca norii albi și grași la care mă uit acum pe feresterele supradimensionate ale apartamentului meu.

Si chiar daca una dintr-o mie se indeplineste tot e suficient. Ca la stele cazatoare. Sau la o cometa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s