Arhivele lunare: aprilie 2021

Acasă

Standard

M-a întrebat săptămâna trecută o colegă dacă am supraviețuit ultimelor 3 săptămâni.

Și sinceră să fiu am crezut că nu o aud bine, nu aveam căștile conectate și nu o auzeam prea bine. Dar a repetat întrebarea: Ai supraviețuit ultimelor 3 săptămâni?

Așa că am zis că da, doar sunt încă aici. Dar sincer habar nu aveam la ce se referă. Nici măcar nu am avut așa o perioadă grea la buro, au fost altele mai nasoale.

Cred că undeva la vreo 2 ore după mi-a picat fisa. Întreba de fapt cum am supraviețuit ultimelor 3 săptămâni de telemuncit cu Sara acasă.

Acuma, din start scriu că nu pot să relaționez cu părinții care spun că e un coșmar să lucrezi cu ei acasă. O înțeleg așa cum înțeleg că cineva moare de cald în Seychelles când eu îngheț în o primăvară teribil de urâcioasă, dar nu o simt ca atare. Dar asta nu înseamnă că nu există. O aud atât de des repetat încât am acceptat-o și cred că e adevărat.

Desigur, mi se va spune iar că e din cauză că Sara e așa cum e. Și sunt de acord. Mie cu ea, nouă, ne e ușor să telemuncim împreună. Eu apăs taste sau videoconferențuiesc (mă lasă singură în cameră când se întâmplă). Ea citește, desenează, se uită la un film sau se joacă un joc. Din când în când vine și se uită la mine în ecran să vadă ce fac și zice că e plictisitor (it is). La pauza de masă ne oprim și mâncăm împreună, după școală ne scoatem pătura și mergem în parc să stăm o oră la un soare cu dinți și să vedem cât au mai crescut puii găinușii de baltă din aproape lacul lângă care locuim. E adevărat că am doar un copil. Dar aud des că dacă sunt doi se joacă împreună.

Îmi place când Sara e în vacanță. Îmi place să stau cu ea. Ei cred că așa și așa, îi place mai mult să meargă la școală și să alerge pe acolo cu ceilalți copii (și e firesc). Dacă am de ales între școală cu pepsiglas și fără pauze și teleșcoală aleg teleșcoală, dar altfel copiii au nevoie de mers acolo (nu ca să învețe neapărat, ci ca să socializeze).

Mi se învârt însă prin minte părinții cărora săptămânile de muncit de acasă cu plozii li s-au părut un coșmar. Și, cum spuneam, sunt convinsă că a fost. Însă mă gândeam că undeva în propoziția asta e ceva greșit. Că să petrecem timp împreună cu ei, chiar și atunci când avem 70j de mii de rahaturi de făcut și chiar dacă suntem doar împreună în aceeași cameră făcând lucruri diferite nu ar trebui să fie o chestie pe care o privim cu groază. Pandemia asta e enervantă, dar a fost și este o ocazie să schimbăm ceva. Să facem lucrurile altfel. Să fim antifragili :). Poate dacă e chiar așa de greu să telemuncim cu ei, poate putem să schimbăm ceva. After all, avem deja, doar atât de puțin timp rămas să îl petrecem împreună. Îl vreau pe tot. Fiecară picătură.

Da. Deci noi suntem bine. Sara a plecat azi de dimineață la școală cu un rucsac mai greu ca o piatră din râul de la țară iar eu am rămas singură acasă. E cam liniște, prea multă liniște. Abia aștept să ajungă înapoi acasă.

Voi ce-mi faceți?

Liste

Standard

Am citit o carte foarte drăguță, se numește Humankind (am furat-o dintr-o bibliotecă, mă rog, nu chiar, am împrumutat-o). Foarte multe gânduri răzlețe și gâdălicioase (foarte posibil să nu existe cuvântul ăsta) mi-a provocat, deci vi-o recomand.

Nu printre cele mai importante, dar pe la final, cartea asta amintea de maxima aia cu care ne pisau la școală (parcă): cunoaște-te pe tine însuți. Chiar, aveți idee de ce noi o învățam în latină când de fapt e în greacă? Mă rog, am descoperit cu ocazia asta că sunt 147 de maxime, unele mai drăguțe decât altele (iar câteva de-a dreptul amuzante). Vă las să le descoperiți.

De fapt, cred că una din greșelile generației noastre este o prea mare scărmănare în fund de sine. Mă simt bine? Sunt trist? Am suficienți prieteni? E ok canapeaua mea? Poza asta din vacanță arată cât de mulți bani am plătit ca să mă pot simți fericit? Am prea mult de muncă. Sunt prea ocupat aso aso aso.

Nu prea mai aud. X e supărat. Am fost să îi duc o supă. Y e fericit pentru că și-a cumpărat o casă nouă. Am fost pe la el și am râs vreo două ore. Lucruri despre alții. Dar bune. Toată lumea e concentrată pe ce simte el, ce traume are, ce poa să facă să fie mai fericit. Dacă vorbim de alții e doar ca să spunem ceva rău.

Gata. De fapt voiam sa spun ca am descoperit o serie de chestii la care nu mă așteptam atunci când eram mai tânără (deja nu mai pot să scriu mică) și m-am gândit că dacă oamenii tot sunt așa de hotărâți să se uite la ei înșiși atunci poate ar face bine să o facă cu sinceritate și nu prin prisma normelor sociale (mă rog, nuș dacă sociale e exact cuvântul potrivit).

Chestii care am descoperit că mă stresează:

  1. Să primesc multe mailuri/mesaje/telefoane simultan. Mailurile în general de fapt. Mi-aș desființa mailurile, dar nu e o opțiune.
  2. Termenele limită. Cu precădere cele scurte. Dar termene în general. De orice, nu neapărat de job.
  3. Să cumpăr chestii. Credeam că doar din magazine. Dar nu, și online. De la mâncare până la haine și canapele. Urăsc să cumpăr chestii. Și pachetele. Să primesc pachete. Duamne.
  4. Incertitudinile. Poa să fie cel mai rău lucru din lume, dar aș prefera să îl știu. Mi se pare foarte stresant să nu fiu sigură de ceva.
  5. Aglomeratiile. De la obiecte pana la oameni. Mallurile sunt un cosmar.

Chestii care am descoperit că mă relaxează:

  1. Să mă plimb prin ceva cu pământ și copaci.
  2. Să ascult. Atent. Alți oameni. Vorbind despre ei (încă mi se întâmplă des, da). Îmi tot spune o fată mică cu care vorbesc că se simte prost că numai se descarcă de ale ei când mă sună și eu nu știu cum să îi explic că de fapt nu doar că nu mă deranjează, ci mă și ajută. E plăcut să te preocupi de alți oameni. Reduce stresul. Dacă se întâmplă să ascult un om cu care conversatia este un ocean (trebuie să scriu și despre asta), creierul meu (de fapt nu știu dacă creierul, tot ce sunt eu, cap plus oase și suflet) toarce ca un motan înghețat într-o zi de iarnă băgat în casă lângă o sobă caldă.
  3. Să citesc. Sau să cânt.
  4. Băile calde, da, sunt femeie.
  5. Să o țin pe Sara în bațe (de departe cea mai eficientă metodă).

Chestia ciudată e că dacă m-ai fi întrebat pe la 23 de ani aș fi spus, și chiar credeam, că toate din prima listă sunt printre lucrurile mele preferate. Chestii care mă motivează, energizează. De fapt mi se pare că doar trăiam în imaginea standard a unui om ocupat și adaptat. Nu sunt nici una nici alta, nici acum.

Nuș, mă gândeam că poate v-ar ajuta și pe voi o listă din asta sinceră. Și apoi poate tăiem din ea. Încet încet, că nu e grabă. Și graba mă stresează mai nou, am zis? 🙂