Arhive zilnice: 8 decembrie 2020

Taxi driver

Standard

Îmi place să merg cu taxi. Probabil unde merg foarte rar, și pe distanțe mari (de obicei la aeroport sau la ceva service unde îmi repar mașina). Îmi place pencă fie Uber (unde șoferii iau note) sau Taxi X din București, nenii care mă duc la destinația Z se apucă să povestească, iar mie îmi place să ascult, mă relaxează mai mult ca aplicația Calm din telefon 🙂

Ultimul nene avea peste 80 de ani, și era terapeut din acela energetic. Avea două flacoane de substanțe luate de la farmacie cu care se trata de Covid (am uitat ce erau, deși mi-a spus). Era un tratament aprobat în Columbia despre care OMS și Guvernul RO nu voiau să ne spună de el pentru că nu s-ar mai fi vândut noul vaccin. Mi-am propus să caut tratamentul din Columbia doar ca să nu mă mustre conștiința după că am respins automat ce credea el fiincă mie mi se părea o prostie, dar nu am mai apucat. Nu îi era deci frică să facă Uber, pentru că se proteja de Covid. Drumul meu de 40 de minute până la service a durat peste o oră, pentru că a ignorat cu desăvârșire toate rutele propose de Waze și a mers pe unde știa el, pe unde era blocaj total. Nu m-a deranjat (deși mă enervează să fac oamenii să aștepte după mine), m-a făcut să zâmbesc când mi-a spus că e tot timpul curios și caută să citească lucruri, și chiar dacă citește ceva pe internet, verifică din mai multe surse.  Nu i se părea Coviduțul foarte periculos, dar a fost de acord că e foarte contagios și ar muri mulți oameni. Mai mult decât am obținut de la șoferul anterior.

Șoferul anterior era cam de o seamă cu mine și de altfel avea o fetiță și ea de o seamă cu Sara. Maică-sa (a lui deci nu mama fetiței, respectiv nevasta) îl bătea la cap să mai facă unul, dar el nu voia, abia reușeau să se descurce cu banii și așa. Soția muncea și ea, recepționistă la ceva companie, și tot degeaba. Mai credea că virusache e fabricat și o conspiație mondială să reducă nr. populației îmbătrânite, problemă globală pe care toate lumea o cunoaște de altfel, deci era evident și automat că de acolo ni se trage cu coviduțul. Nu mi-a spus dacă intenționa să voteze cu (h)AUR.

Cel de dinainte, tot șofer de Uber, avea două facultăți, lucrase ceva în cercetare dar se închisese laboratorul din țara unde era înainte și acum se mutase aici. Vorbea și 3 limbi străine, din care franceza clar mai bine ca mine, după 12 ani de toceală (trăiască Madam T. din liceu care ne-a terorizat și cu care am uitat și bruma de o știam dn generală).

Nu îi contrazic pe nenii care mă plimbă prin oraș când nu sunt de acord cu ei și nici nu le spun când mă impresionează, doar îmi place să îi ascult. Și, de altfel, prietenul meu L. face momentan chestia asta în paralel cu o afacere de mobilă, undeva în Anglia. Prietenul meu L. care e unul din cei mai deștepți tipi pe care îi știu (deși nu iubește cărțile, snif), care era mai bun ca mine la mate în generală (și eu eram destul de okish zău), deși și el, ca și mine, nu făcea deloc probleme în timpul liber (spre deosebire de colega A. care ne bătea la toate Olimpiadele, dar care și prefera să facă exerciții în loc să bată ca noi mingea prin spatele blocurilor minuscule și verzi, chiar nu erau gri, din Motru). El se mai jăluiește uneori că face Uber și eu îi mai spun uneori că e prostănac (doar pentru că se jeluiește de asta, e complet irelevant ce muncim azi sau mâine, e doar o muncă și el tot deștept și haios rămâne cum aș rămâne și eu mâine 😛 dacă m-aș hotărî să îmi dau demisia din toate joburile și să mă duc la țară să cresc nuci-idee care de altfel mi se pare din ce în ce mai atrăgătoare, în pofida dezastrului financiar conex implicit).

Dar de fapt mă gândeam că ocaziile astea în care intrăm în contact cu alți oameni, care nu sunt cei din bulă, sunt din ce în ce mai rare. Ne adâncim în opinii proprii confirmate de algoritmurile lui Zuck zi după zi după zi. Și în pandemia asta nici nu știu cum să scăpăm. Dar uite, mă gândeam să mă înscriu într-un club de carte. După care mi-am dat seama că să vorbești cu străini despre cărțile pe care le iubești e o prostie (pot să vorbesc cu doar cei foarte puțin aleși :P) despre cărțile mele, deci nu o să mă duc nici acolo.

Mvoi? Cum ieșiți din bulă? Cum vă asigurați că sunteți expuși la idei contrare celor pe care le aveți deja? Și dacă nu o faceți, sau nu vă preocupă asta, nu vi se pare ceva teribil de îngrijorător, mai rău de 10 mii ca virusachele? Or is it just me, again? 🙂