Despre nimic

Standard

După un maraton de filme de Crăciun în weekend, desene infinite (chiar sunt curioasă, alor voștri le place în continuare să deseneze la aproape 10 ani?), mâncare făcută-n casă și zeci de pagini înghițite (also ceva jocuri pe telefon, recunoaștem), Sara mă întreabă aseară, din senin: tu crezi în Rai și Iad?

Acuma, ea știe ce cred eu și mai știe și ce părere am eu despre întrebările astea: Mama, dar nu cred că e important ce cred eu, cred că tu ești tu și va trebui să descoperi, să afli în ce crezi tu.

Ea zice repede: Păi eu știu ce cred eu: nu există Rai sau Iad, cred că murim și atât, dar oamenilor le place să creadă în ele, să își imagineze că ei sunt buni și că vor ajunge în Rai dacă respectă o rețetă în timp ce dușmanii lor vor ajunge în Iad pentru că sunt răi. Atâta că oamenii sunt buni și răi și nu au cum să zică de cei răi că sunt răi și ei că sunt buni pentru că fiecare se crede bun și pe alții răi. Dar așa le e mai ușor să trăiască. Plus că poate chiar încearcă să fie mai buni.

Deși m-am gândit intensiv la moarte începând cu vârsta de 6 ani (sau pe acolo), nu cred că eu aș fi reușit să debitez cele de mai sus la 10 ani, și în pofida orelor săptămânale de religie. Și nici la 12, după ce am citit Biblia, și nici probabil la 20 (când deja se întâmplase atâta viață că mă prefăceam că nu mai gândesc).

I-am zis și ei, că nu știu cum și de unde se gândește așa, iar mâța a ridicat din umeri: – Păi doar ai spus-o și tu de atâtea ori, probabil genele.

În continuare mi se pare prematur să se hotărască la milimetru despre religie, și de altfel sper să mai caute informații și să nu plaseze subiectul în categoria încheiat, mai periculos decât să crezi în ceva ce poate e greșit mi se pare să fii absolut sigur de ceva (nu prea cred că putem fi absolut siguri de nimic).

Dar overall, mi s-a părut ok și sunt de acord cu Sara în câteva din cele ce a spus mai sus. Întâi că oamenii sunt buni și răi. Mi se pare foarte important că a sesizat nuanța asta, cu atât mai mult cu cât citește enorm, iar cărțile (dacă nu citești nuș, psihologie și filosofie sau știință ci ficțiune, mai ales cea scrisă pentru vârsta de 12 ani or so) au tendința să împartă personajele în eroi și răufăcători. Dar oamenii sunt și una și alta și în același timp niciuna. Nu ne încadrăm la extreme și în fiecare din noi se află și alb și negru. Cum spuneam, mie mi-a luat mult mai mult timp să mă obișnuiesc cu realitatea (cred că la peste 20 de ani am acceptat că noi voi întâlni și pace personaje monocrome în realitate). Apoi, că a arătat înțelegere pentru oamenii care nu cred în ce crede ea. Marea majoritate a oamenilor nu fac asta (ci sunt, mai degrabă judgmental și îi încadrează în categoria EI vs. NOI pe cei care au credințe sau păreri contrare celor proprii). Iar nu în ultimul rând, că religia e doar o modalitate prin care oamenii încearcă să devină mai buni, chestie care, de altfel, nu e deloc rea (Tolstoi a scris pe sfârșitul vieții un eseu în care explica în linii asemănătoare decizia lui de a deveni credincios și de a merge la biserică în fiecare duminică, pe care Sara ovios nu l-a citit încă deci nu l-a plagiat, dar sper să îl citească someday).

Și trecând peste cele de mai sus, mă gândeam că de multe ori aduții presupun că viața interioară a copiilor e rezumată la ce mănânc la desert și de ce nu am voie mai mult pe calculator, dar în realitate, nuș, cel puțin a unora e mult mai complexă. Eu am onoarea, la dracu, că nuș cum să scriu altfel, ca Sara să mă lase uneori să intru în capul ei (și de la ea, și de la alții, că tot vorbeam tura trecută de cadouri, mi se pare cel mai important lucru pe care îl poți primi, o poartă deschisă spre nuș, minte sau suflet sau ambele). Deși, în același timp, mă ceartă uneori: nu îmi mai citi gândurile. E ok, are dreptul la ambele 😊.

O să mă mai gândesc însă cum aș putea să o ajut să mai sculpteze ideile de mai sus (cred că trebuie cercetate în continuare, după cum spuneam). Deși povestioare din Biblie a citit, de Eliade n-aș zice că e taman pregătită. Dar cu timpul, va fi, sper de altfel să îl descopere singură (oare mai e La țigănci în programă? Cred că e singura carte din programa de liceu pe care am citit-o, din simplul motiv că o citisem înainte să ajungem la ea, restul chestiilor nu s-au pupat cu lista mea de lecturi).

A iesit prea serios? La dracu, nu voiam, doar voiam să pun un asterix undeva, să țin minte, că omușorii ăștia mici sunt infiniți și complecși și minuni ambulante și universuri complete chiar dacă nu iau foarte bine la testul țâșpe de la mate (habar n-am ce notă a luat în testele la mate) și chiar dacă cască la științele naturii sau cum le zice când studiează confluența (kid u not, chiar studiează confluența într-a 3-a). Și că nuș, ar trebui să le oferim mai multe șanse să împartă cu noi gânduri (peștișori, poate vă povestesc o dată de ce când spun gânduri imaginea din capul meu e cea a unor peștișori). 😊

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s