Arhive zilnice: 4 noiembrie 2020

Mari

Standard

Una dintre temele recente ale Sarei a fost să țină un jurnal de lectură. Foarte des întâlnită temă, cred că de la Montessori până la cea câștigată clasă de concursuri Cangur de la stat (încă nu-s convinsă dacă Cangur le zice, poate or fi Panda?), fișe de lectură și jurnale de sus până jos.

Ați zice că am nimerit și noi îîîîîn sfârșit o temă să ne placă, nu? Nu.

Fără să o influențez deloc (altfel decât cu genele pe care n-a avut de ales decât să le ia), Sara a încrețit nasul când a dat cu el de întrebarea ce ai învățat din carte.

Cum adică ce am învățat din carte? Păi citesc ficțiune. Zice viermele. Nu citesc ca să învăț. Citesc pentru că e o plăcere.

Și that mi se pare ca sums it my entire life philosophy on books.

Nu știu cum e să citești ca să înveți ceva din asta, sau cu un scop anume, fie el și acela generic și la modă de a crește puțin, to upgrade yourself.

Sara, și eu, citim, nor by choice, ci pentru că nu avem de ales oarecum. Și aș vrea să discut acest aspect extrem de important cu oamenii care mai există pe planeta asta și care încă iubesc cărțile.

Citește cineva constant, oare, cu scopul în sine de a învăța?

Nu spun că nu învățăm nimic din cărți, departe de mine, de fapt cred chiar opusul. Cred că ce am citit a devenit moleculă cu moleculă parte din mine. Și cred că ce citește Sara devine moleculă cu moleculă parte din ea. Cred că ne schimbăm și ne formăm personalitățile, ideile și alegem drumurile pe care mergem în viață secundă cu secundă de citit. Dar by accident. E doar o consecință neintenționată a înghițirii de litere.

În secunda în care i-aș alege eu cărțile pe care le citește (împotriva voinței ei, că altfel are încredere în ce îi iau când aterizez prin librării și mă încurajează să îi cumpăr o carte care îmi place mie), aș pune pariu că nu ar mai fi egal de interesată să le citească.

Și aici cred și că eșuează toți părinții sau bunicii care fac din citit o obligație (oricât de limitată ca timp ar fi) sau o învățătură și vin să mă întrebe cum să facă să citească și copilul lor când o văd pe fii-mea că stă cu nasul în cărți ore întregi. Nu poate funcționa pe termen lung. Cred că nu vor reuși să obțină decât fix acele minute în care copiii sunt obligați să citească. Pe termen lung, când nu va mai fi monitorizat, copilul ăla obligat să stea la el în cameră cu o carte în mână sau în colțul de citit al clasei mari și albe Montessori va deveni un fost cititor.

Rețetea mea pentru a crește copii cititori e următoarea: nu există.

Nu am făcut absolut nimic să o fac pe Sara să citească. I-am zis chiar opusul, că nu trebuie să citească niciodată dacă nu are chef. Și are zile, desigur, în care alege să facă alte chestii, gen să se joace jocuri stupide pe telefon (cum fac și eu, de altfel :D), în care am cea mai mare grijă din lume să nu îi zic: mai lasă telefonul ăla și pune și tu mâna pe o carte.

Dar după, întotdeauna, dar întotdeauna se întoarce la cărți. Se întinde pe burtă cu picioarele bălăngânindu-i-se în sus și râde în hohote de câte o aventură de cățel curajos sau ce știu eu ce alt personaj.

Citește pentru că îi place.

Și asta, apropos, am învățat (sau mai degrabă am avut curajul să o accept ca o realitate) tot după ce am citit o carte, o carte care m-a învățat, ca să fiu în ton cu tema Sarei, despre importanța a what we like.

PS. Sara a făcut tema, reușind să sumarizeze perfect ce a citit în 2 propoziții (mai greu decât pare, am dovadă niște mailuri kilometrice de la colegi care nu reușesc să se exprime concis nici dacă viața lor ar depinde de asta). Însă tot nu cred că a învățat ceva din acțiunea în sine. Cred însă că se face mare, zi, după zi, citind. Gigantic de mare 😊