Arhivele lunare: noiembrie 2020

Geeking out despre vaccinul Pfizer

Standard

M-a întrebat colega mea de bancă acum vreo 3 zile cum funcționează vaccinul ăsta.

Și mi-am dat seama că habar nu am. Oricum îmi planificasem să mă uit la el cu lupa mea, dar haos bahaos momentan în viața mea, brief, deși sună de căcat, e adevărat, n-am avut timp (plus că îmi imaginam că mai e vreme să mă gândesc la subiect că nu e gata mâine).

Nu mai am, se pare, colegii mei deja discutau despre mâini crescute în plus.

Deci mi-am făcut timp din nimic și m-am apucat să citesc (și să ascult) tot despre Vaccinul Pfizer (nu citesc presă (nici de la instituții publice gen Guvern, Comisie, extrem de rar WHO, mai ales după cum au gestionat comunicarea pe criza asta), în afară de comunicatul Pfizer, toate cele de mai jos sunt din studii și ascultat specialiști în domeniu. Americani, nu români, că la noi nu mă uit la TV și nici nu citesc ziare). Vă spun și vouă ce am aflat eu, cu mențiunea (ovioasă) că nu sunt doctor și nu dau sfaturi (în general de altfel, mi se pare o tâmpenie). Scriu pentru cei care nu obțin aceeași dopamină ca mine din cititul de chestii medicale și pentru că m-au întrebat fetele ce am găsit. Îi cam greu acuma să fac ordine ca un amestec în tărtăcuță, dar o să încerc. Întrebările de mai jos sunt fix cele prin care am mers eu, deci nu vă simțiți insultați, e doar ce mi-a trecut mie prin cap.

  1. Ce vaccin e ăsta? E din ăla care bagă o bucățică de virus în tine, cum știam eu că se fac vaccinurile?

Nu. E un vaccin bazat pe acid ribonucleic mesager (mARN). Care nu e ADN, deci nu vă cresc mâini în plus, nu afectează genomul în niciun fel.

2. Ceeeee ziceai că face vaccinul ăsta mai precis?

Păi imaginați-vă o armată de ostași care caută un criminal într-un oraș. Deși sunt răspândiți peste tot, nu reușesc să îl prindă. mARN e ca o mașină cu o poză uriașă cu băiatul rău pe ea, care se plimbă prin oraș astfel încât vrednicii ostași (sistemul imunitar) să îl recunoască când îl văd și să știe ce să facă să îl distrugă (vaccinul afectează sistemul de prindere a virusului de celule, faimoasa coroană cu țepi).

3. Dar herp derp vaccinurile celelalte au durat 15 ani să se dezvolte, și ăsta doar un an, deci e de căcat.

Motivul pentru care vaccinurile durează în mod normal 15 ani e că îți trebuie vreun miliard de dolari să faci unul și companiile farmaceutice înaintează extrem de precaut ca să nu facă erori (dacă ajung în faza 3 cu un vaccin care nu funcționează, atunci pierd zeci, poate sute de milioane de dolari). Păi atât! s-au făcut erori dacă a mers atât de repede! Nu. Guvernele au pompat bani în companiile dezvoltatoare (practic permițându-le să se miște mult mai rapid decât de obicei). În cazul de față, Guvernele au zis: băieți, dați-I bice, dacă ajungeți în faza 3 și vaccinul nu merge plătim noi nota. Dar da, e o perioadă extrem de scurtă și e sincer impresionant că au reușit atât de repede. În martie, când a apărut eu ziceam că nicio șansă la vreun vaccin anul ăsta. I was wrong. Și de altfel îmi place când greșesc.

4. Dar efectele adverse?

Păi cu crescutul membrelor în plus am stabilit. În rest, realmente vorbind, e devreme să fim siguri de ceva. Pe măsură ce trec zilele și pe măsură ce începe vaccinarea o să putem fi mai siguri. În plus, deși am studiat tot protocolul https://pfe-pfizercom-d8-prod.s3.amazonaws.com/2020-11/C4591001_Clinical_Protocol_Nov2020.pdf după care au lucrat băieții, datele date nu sunt available (sau nu le-am găsit eu, dar dacă le aveți voi, send și la mine, deși sunt aproape sigură că nu sunt). Adică acuma știm doar ce au zis ăștia de la Pfeizer că o să facă și în ce condiții îl declară sigur (ceea ce am studiat, e ok). Dar nu știm exact exact datele din spate. Adică câți au avut efecte adverse minore, medii și severe, din ce categorii de vârstă, cu ce comorbidități etc.

5. Și totuși, cât de eficient e?

Ultimele date zic 95%. E puțin, e mult? E foarte bine. FDA (structura americană care verifică medicamentele și vaccinurile nou propuse) cere un prag minim de 50%. Ăsta are 95. Deci îi cam foarte bine. E însă posibil să scadă eficiența (de fapt aș zice chiar probabil, o dată intrat la scară largă), dar chiar dacă scade, acum e atât de sus încât putem să spunem că e ok și dacă mai scade puțin (ca termen de comparație, eficiența vaccinului pentru rotavirus e între 70 și 90%). Studiul Pfizer e făcut pe 40.000 de oameni. Iar, e mult, e puțin? E bine. Cifra minimă e de 10.000, la vaccinul de rotavirus au fost 70.000 de copii (tot zic de rotavirus că ăsta e un vaccin opțional pe care l-au făcut mulți părinți copiilor lor). 40.000 îi decent. Ăștia 40j de mii au fost împărțiți în două (juma au primit apă cu sare, juma au primit vaccinul, inițial în diferite doze, în faza III toți la fel). Apoi i-au lăsat în libertate, ca să zic așa, și 164 au luat coviduț. E puțin 164? Măi, nu e grozav, minimul cerut e 150, dar numărul o să crească pe măsură ce trec zilele și o să ne mai dispară aburul de pe lentile.

Cam în etapa asta mi-a trecut prin cap să mă uit la alte vaccinuri similare după efecte adverse la alte vaccinuri care folosesc mARN, dar nu sunt. Ăsta e primul vaccin cu mARN. Deci again, pe scurt, nu știm, la ora actuală ne bazăm pe date pe care noi personal nu le-am văzut (le văd ăia de aprobă vaccinul și oricum știu mai bine decât noi cu ce se mâncă treaba, dar eu tot aș vrea să le văd). Și înțeleg că vaccinurile de acest tip sunt asociate cu inflamațiile (dar nu îmi e clar de care, ce cum, deci, again, e pur speculativ). Asta ar mai trebui să mă mai duc să sap puțin.

În general, înțeleg că dacă e să apară un efect advers sever, apare cam în 2 luni (din experiența noastră cu vaccinurile anterioare), deci până la momentul în care noi vom fi vaccinați, vom ști cât de cât cum stă treaba.

6.Altceva?

Ar mai fi ceva. Vaccinul ăsta de la Pfizer trebuie transportat la -70 grade Celsius. În frigider poate sta maxim o zi. Știind cum merg treburile în țara asta, chestia de care îmi fac, personal, ceva mai multe griji momentan, e modalitatea asta de transport și stocare la noi. Deci înainte de a accepta să îmi bage acul în braț (în braț se face), m-aș asigura cât de bine pot că e transportat și stocat corespunzător. Ar fi util ca presa să facă ceva valuri pe tema asta. Ideea e că mARN e o moleculă extrem extrem de instabilă (hence transportatul la -70) și dacă îl faci cu o doză nepăstrată corespunzător îl faci fix degeaba. Iar dacă mă gândesc la posibilitatea ca asta să se întâmple pe scară largă, iar oamenii să se simtă protejați când de fapt sunt vulnerbaili (mai ales cei în pericol de moarte) mă apucă amețeala.

7.Eu m-aș vaccina?

Cred cu tărie că ordinea vaccinării trebuie și poate fi doar populația cu risc crescut (80+, 70+, medicii și asociații, comorbidități). Orice altă ordine e exclusă, incorectă și imorală.

Deci eu personal mă voi vaccina undeva în ultimele valuri. Și da, mă voi vaccina atunci, în funcție însă de datele pe care le voi ști până la acel moment.

Le-aș recomanda alor mei să se vaccineze? Da. În valul doi. Abia fac/au făcut 65 și nu au comorbidități.

Cred că pentru cei cu grad ridicat de risc e cazul de vaccinare în tura 1. Dacă aș fi în locul lor, eu una aș face-o.

Aș vaccina-o pe Sara? Nu. Nu încă. Studiul e făcut pe 18 +, apoi au scăzut la 16 și ulterior la 12 ani (și doar outside Europe, la noi nu ai voie să participi la studii de gen sub 18 ani).

8. Când obțin protecția și cât durează?

La 28 de zile după prima doză (7 zile după doza 2). Cam 3 săptămâni după orice test va ieși pozitiv. Asta înseamnă că mă pot îmbolnăvi de Covid de la vaccin? Nu. E fix ca și cum ai spune că te-a ucis un criminal desenat cu creionul. Cât durează? Well, asta nu știm. Vom vedea. Worst case scenario, va trebui să reluăm vaccinarea. Nu mi se pare o tragedie. Estimările de acum (dar nu e nimic sigur), sunt undeva la măcar 2 ani să avem imunitate. După 2 ani, e posibil ca virusul să sufere o schimbare atât de mare încât să nu mai poată fi recunoscut după poza de i-am făcut-o la vaccinul ăsta. Dar asta s-ar putea întâmpla și peste 1 lună sau, poate, dacă avem noroc, niciodată. Până acum, de când l-au descifrat nu s-a schimbat semnificativ.

9. Când se obține o protecție suficientă ca să putem renunța la măști și să ne întoarcem la viața reală?

Greu de spus. Vaccinul nu poat fi produs mâine în 8 miliarde de doze. Chiar și cu imunizarea extrem de extinsă la pojar, tot mai există outbreaks. Deci cel mai devreme, și doar dacă ne vaccinăm cu elan, 2022.

10.Alte vaccinuri.

Sunt și alte vaccinuri în dezvoltare. Moderna (tot mARN) cel mai dezvoltat după Pfizer și câteva după metodele clasice. Dacă până va ajunge rândul meu la vaccinat vor fi disponibile și alea care merg pe principiul clasic, cred că aș înclina totuși spre alea, pentru că știu deja cum funcționează, la ce efecte adverse mă pot aștepta etc. Mai multe certitudini. Dar dacă nu, mă voi vaccina și cu Pfizer.

11.Dar stai, nu ziceai că nu ți-e frică de Covid? De ce naiba te vaccinezi?

Ba da, ziceam la sfârșitul lui februarie că nu mi-e frică de virus. Și cred că am nimerit-o în februarie, nu e un virus așa de letal cum se credea inițial.

Însă față de ce date aveam la final de februarie, acum știm că virusul chiar în formele lui ușoare poate avea efecte nasoale pe termen lung pe care nu le înțelegem încă (inclusiv la copii, despre care credeam ințial că sunt relativ safe).

Trecând însă și peste asta (pentru că e încă neclar), chiar cu cea mai optimistă rată de mortalitate din cărți, dacă n-am face nimic, dacă am ieși din casă când suntem suspecți că avem COVID, ar muri minim minimorum 16 milioane de oameni. Doar tura asta, că, după cum spuneam, e posibil să se schimbe și să o luăm de la capăt (comparați cifra asta cu celelalte cauze de mortalitate, nu cum circulau graficele alea tâmpe pe net cu morțile actuale vs. alte cauze de mortalitate). Pe lângă ăștia 16 milioane ar mai fi încă pe puțin atâția. Celelalte milioane de oameni care nu au paturi la ATI cu alte boli decât covid. Și încă câteva zeci de milioane care au nevoie de doctori la care nu mai au acces. Pentru toate astea, oricât de înjurate ar fi, Guvernele trebuie să ia măsuri. Să măști, să lockdown, să restricționeze circulația între țări.

Cam asta. De știti altele sau găsiți greșeli în cele de mai sus, do tell.

PS. Nu în ultimul rând, m-aș vaccina pentru că vreau să pot să îmbrățișez un prieten când ne revedem după ceva timp. Și vreau să văd zâmbetele care îmi plac, nu să mi le imaginez. Îmi e dor rău de ambele. 🙂

Despre nimic

Standard

După un maraton de filme de Crăciun în weekend, desene infinite (chiar sunt curioasă, alor voștri le place în continuare să deseneze la aproape 10 ani?), mâncare făcută-n casă și zeci de pagini înghițite (also ceva jocuri pe telefon, recunoaștem), Sara mă întreabă aseară, din senin: tu crezi în Rai și Iad?

Acuma, ea știe ce cred eu și mai știe și ce părere am eu despre întrebările astea: Mama, dar nu cred că e important ce cred eu, cred că tu ești tu și va trebui să descoperi, să afli în ce crezi tu.

Ea zice repede: Păi eu știu ce cred eu: nu există Rai sau Iad, cred că murim și atât, dar oamenilor le place să creadă în ele, să își imagineze că ei sunt buni și că vor ajunge în Rai dacă respectă o rețetă în timp ce dușmanii lor vor ajunge în Iad pentru că sunt răi. Atâta că oamenii sunt buni și răi și nu au cum să zică de cei răi că sunt răi și ei că sunt buni pentru că fiecare se crede bun și pe alții răi. Dar așa le e mai ușor să trăiască. Plus că poate chiar încearcă să fie mai buni.

Deși m-am gândit intensiv la moarte începând cu vârsta de 6 ani (sau pe acolo), nu cred că eu aș fi reușit să debitez cele de mai sus la 10 ani, și în pofida orelor săptămânale de religie. Și nici la 12, după ce am citit Biblia, și nici probabil la 20 (când deja se întâmplase atâta viață că mă prefăceam că nu mai gândesc).

I-am zis și ei, că nu știu cum și de unde se gândește așa, iar mâța a ridicat din umeri: – Păi doar ai spus-o și tu de atâtea ori, probabil genele.

În continuare mi se pare prematur să se hotărască la milimetru despre religie, și de altfel sper să mai caute informații și să nu plaseze subiectul în categoria încheiat, mai periculos decât să crezi în ceva ce poate e greșit mi se pare să fii absolut sigur de ceva (nu prea cred că putem fi absolut siguri de nimic).

Dar overall, mi s-a părut ok și sunt de acord cu Sara în câteva din cele ce a spus mai sus. Întâi că oamenii sunt buni și răi. Mi se pare foarte important că a sesizat nuanța asta, cu atât mai mult cu cât citește enorm, iar cărțile (dacă nu citești nuș, psihologie și filosofie sau știință ci ficțiune, mai ales cea scrisă pentru vârsta de 12 ani or so) au tendința să împartă personajele în eroi și răufăcători. Dar oamenii sunt și una și alta și în același timp niciuna. Nu ne încadrăm la extreme și în fiecare din noi se află și alb și negru. Cum spuneam, mie mi-a luat mult mai mult timp să mă obișnuiesc cu realitatea (cred că la peste 20 de ani am acceptat că noi voi întâlni și pace personaje monocrome în realitate). Apoi, că a arătat înțelegere pentru oamenii care nu cred în ce crede ea. Marea majoritate a oamenilor nu fac asta (ci sunt, mai degrabă judgmental și îi încadrează în categoria EI vs. NOI pe cei care au credințe sau păreri contrare celor proprii). Iar nu în ultimul rând, că religia e doar o modalitate prin care oamenii încearcă să devină mai buni, chestie care, de altfel, nu e deloc rea (Tolstoi a scris pe sfârșitul vieții un eseu în care explica în linii asemănătoare decizia lui de a deveni credincios și de a merge la biserică în fiecare duminică, pe care Sara ovios nu l-a citit încă deci nu l-a plagiat, dar sper să îl citească someday).

Și trecând peste cele de mai sus, mă gândeam că de multe ori aduții presupun că viața interioară a copiilor e rezumată la ce mănânc la desert și de ce nu am voie mai mult pe calculator, dar în realitate, nuș, cel puțin a unora e mult mai complexă. Eu am onoarea, la dracu, că nuș cum să scriu altfel, ca Sara să mă lase uneori să intru în capul ei (și de la ea, și de la alții, că tot vorbeam tura trecută de cadouri, mi se pare cel mai important lucru pe care îl poți primi, o poartă deschisă spre nuș, minte sau suflet sau ambele). Deși, în același timp, mă ceartă uneori: nu îmi mai citi gândurile. E ok, are dreptul la ambele 😊.

O să mă mai gândesc însă cum aș putea să o ajut să mai sculpteze ideile de mai sus (cred că trebuie cercetate în continuare, după cum spuneam). Deși povestioare din Biblie a citit, de Eliade n-aș zice că e taman pregătită. Dar cu timpul, va fi, sper de altfel să îl descopere singură (oare mai e La țigănci în programă? Cred că e singura carte din programa de liceu pe care am citit-o, din simplul motiv că o citisem înainte să ajungem la ea, restul chestiilor nu s-au pupat cu lista mea de lecturi).

A iesit prea serios? La dracu, nu voiam, doar voiam să pun un asterix undeva, să țin minte, că omușorii ăștia mici sunt infiniți și complecși și minuni ambulante și universuri complete chiar dacă nu iau foarte bine la testul țâșpe de la mate (habar n-am ce notă a luat în testele la mate) și chiar dacă cască la științele naturii sau cum le zice când studiează confluența (kid u not, chiar studiează confluența într-a 3-a). Și că nuș, ar trebui să le oferim mai multe șanse să împartă cu noi gânduri (peștișori, poate vă povestesc o dată de ce când spun gânduri imaginea din capul meu e cea a unor peștișori). 😊

O roată mare de brânză

Standard

Mă gândeam la cadouri dimineața asta, poate pentru că pe caietul mic (doar ăsta are loc pe biroul improvizat de telemuncă de la București aka măsuța din balcon care a ajuns în dormitorul Sarei-ea școlește la biroul imens și oficial) din dreapta mea scrie destul de mare, pe primum rând al TDL-istului meu (încă îmi plac listele, deși nu le respect), „Cadouri”.

Vine Crăciunul și sunt în întârziere cu cadourile, de obicei le iau din octombrie. What. Îmi place să cumpăr cadouri.

Și m-am gândit la cadourile care mi-au plăcut cel mai mult în anul ăsta răcit. Întâi, o roată mare de brânză. Cred că era caș totuși. Din martie până în septembrie am telemuncit pe-un picior de plai, unde avem și o grădină în care tatei îi plăcea să stea ore întregi să bibilească la plante. Pe la final de martie, a plantat și Sara niște țelină și fasole. Țelina nu cred că a ieșit, dar fasolea da. Însă grădina asta e destul de mare și ca să o sape, chema oameni din sat (încă se ajută acolo oamenii să aibă grijă de grădini). Și mă rog, după o zi de muncă, tata le umplea o sacoșă cu cadouri (chestii cumpărate din supermarket care îs rarități la țară pencă supermarketul e la 30j de km fix).

A doua, sau a treia? zi însă, domnul acela care ne ajutase la grădină, un domn tăcut, micuț, cu ochi vii, slăbănog și zâmbitor tot timpul (deși nu cred că avea vreun job stabil și chiar dacă avea în mod evident nu era plătit cine știe ce) a trecut pe la noi dimineața și ne-a adus o bucată mare, rotundă, de caș, pentru că tocmai venise de la stână. Din puținul lui. Mi s-a părut cel mai frumos lucru din Universul apropiat și îndepărtat. Plus că a fost, de departe, cel mai bun caș pe care l-am mâncat vara asta.

Am mai primit pești pescuiți din râul din fața casei, pâine făcută în casă și o găleată mare de cireșe de la alți oameni din sat.

Apoi, am venit la București, unde vecinii abia de se salută. Dacă la țară știi numele fiecărui suflet dintr-un sat mic, în blocurile astea nu știi nici cum îl cheamă pe vecinul de lângă. Eram precisă că aici nu o să primesc nicio bucată mare, rotundă, de brânză.

Însă ieri, Ioana, vecina mea care arată a fotomodel deși are trei copii (toți băieți, de 2, 9 și 12 ani), a venit să îmi ceară un blender vertical. De care evident că nu aveam că în continuare nu îmi e clar ce e și ce face obiectul ăla. Dar am chemat-o înăuntru și i-am arătat un robot de bucătărie, care, credeam eu, are același scop în viață, să amestece chestii (la el fac supa cremă a Sarei after all). Ioana a râs și mi-a explicat că nu îi bun la ce îi trebuie ei. Apoi, pe la 7 seara, a bătut iar la ușă și mi-a adus un bol mare, gri deschis, plin ochi cu fasole bătută (care îmi place foarte mult și de care nu știu să fac, deci mânânc extrem de rar). Mi-a zis că a făcut-o cu multe condimente și multă dragoste și eu m-am uitat înapoi tâmp și cu un zâmbet mare cât casa. Mă gândesc deja cum o să o întind pe o felie de pâine (după ce o să mă duc la Mega să iau pentru că nu am pâine în casă, nici pâinea nu prea o înțeleg) la masa de prânz. Și o să îi duc înapoi în bol niște nuci și mere de la țară (ionatane, muști dintr-o sticlă de parfum când le mănânci). Și o melodie. Am mai primit recent o melodie care m-a făcut să zâmbesc tare mult și pe care încă o ascult, tot zâmbind, pe repeat.

Îmi plac cadourile mici, neașteptate, fără valoare materială concretă care ne fac să zâmbim. Și sper ca de Crăciun să primim toți o roată mare, perfectă, de brânză (în varianta personală, desigur, și o lună plină ar putea fi o roată mare, perfect rotundă de brânză, nu credeți?) 🙂

Mari

Standard

Una dintre temele recente ale Sarei a fost să țină un jurnal de lectură. Foarte des întâlnită temă, cred că de la Montessori până la cea câștigată clasă de concursuri Cangur de la stat (încă nu-s convinsă dacă Cangur le zice, poate or fi Panda?), fișe de lectură și jurnale de sus până jos.

Ați zice că am nimerit și noi îîîîîn sfârșit o temă să ne placă, nu? Nu.

Fără să o influențez deloc (altfel decât cu genele pe care n-a avut de ales decât să le ia), Sara a încrețit nasul când a dat cu el de întrebarea ce ai învățat din carte.

Cum adică ce am învățat din carte? Păi citesc ficțiune. Zice viermele. Nu citesc ca să învăț. Citesc pentru că e o plăcere.

Și that mi se pare ca sums it my entire life philosophy on books.

Nu știu cum e să citești ca să înveți ceva din asta, sau cu un scop anume, fie el și acela generic și la modă de a crește puțin, to upgrade yourself.

Sara, și eu, citim, nor by choice, ci pentru că nu avem de ales oarecum. Și aș vrea să discut acest aspect extrem de important cu oamenii care mai există pe planeta asta și care încă iubesc cărțile.

Citește cineva constant, oare, cu scopul în sine de a învăța?

Nu spun că nu învățăm nimic din cărți, departe de mine, de fapt cred chiar opusul. Cred că ce am citit a devenit moleculă cu moleculă parte din mine. Și cred că ce citește Sara devine moleculă cu moleculă parte din ea. Cred că ne schimbăm și ne formăm personalitățile, ideile și alegem drumurile pe care mergem în viață secundă cu secundă de citit. Dar by accident. E doar o consecință neintenționată a înghițirii de litere.

În secunda în care i-aș alege eu cărțile pe care le citește (împotriva voinței ei, că altfel are încredere în ce îi iau când aterizez prin librării și mă încurajează să îi cumpăr o carte care îmi place mie), aș pune pariu că nu ar mai fi egal de interesată să le citească.

Și aici cred și că eșuează toți părinții sau bunicii care fac din citit o obligație (oricât de limitată ca timp ar fi) sau o învățătură și vin să mă întrebe cum să facă să citească și copilul lor când o văd pe fii-mea că stă cu nasul în cărți ore întregi. Nu poate funcționa pe termen lung. Cred că nu vor reuși să obțină decât fix acele minute în care copiii sunt obligați să citească. Pe termen lung, când nu va mai fi monitorizat, copilul ăla obligat să stea la el în cameră cu o carte în mână sau în colțul de citit al clasei mari și albe Montessori va deveni un fost cititor.

Rețetea mea pentru a crește copii cititori e următoarea: nu există.

Nu am făcut absolut nimic să o fac pe Sara să citească. I-am zis chiar opusul, că nu trebuie să citească niciodată dacă nu are chef. Și are zile, desigur, în care alege să facă alte chestii, gen să se joace jocuri stupide pe telefon (cum fac și eu, de altfel :D), în care am cea mai mare grijă din lume să nu îi zic: mai lasă telefonul ăla și pune și tu mâna pe o carte.

Dar după, întotdeauna, dar întotdeauna se întoarce la cărți. Se întinde pe burtă cu picioarele bălăngânindu-i-se în sus și râde în hohote de câte o aventură de cățel curajos sau ce știu eu ce alt personaj.

Citește pentru că îi place.

Și asta, apropos, am învățat (sau mai degrabă am avut curajul să o accept ca o realitate) tot după ce am citit o carte, o carte care m-a învățat, ca să fiu în ton cu tema Sarei, despre importanța a what we like.

PS. Sara a făcut tema, reușind să sumarizeze perfect ce a citit în 2 propoziții (mai greu decât pare, am dovadă niște mailuri kilometrice de la colegi care nu reușesc să se exprime concis nici dacă viața lor ar depinde de asta). Însă tot nu cred că a învățat ceva din acțiunea în sine. Cred însă că se face mare, zi, după zi, citind. Gigantic de mare 😊