Arhivele lunare: octombrie 2020

Se știe

Standard

V-am mai povestit cum am urât cu pasiune fiecare secundă petrecută în școala românească. Brace yourselves, că o să vă povestesc iar, de dată asta din postura de părinte.

Nu cred că mă poate enerva ceva mai mult decât școala, chiar și acum.

Plecând de la programă, la predare și la absolut orice.

Sara e în clasa a 3-a, materiile standard, vă spun eu, sunt așa: română + mate (la greu), educație civică (Sauron știe ce drac e asta, ăia de-au făcut manualul sigur nu), desen (rebranduit arte vizuale și abilități practice), biologie (da ovios că nu-I zice așa, științele naturii sau ceva), engleză, muzică (care oricum nu se face, pentru că covid), sport și desigur, religie.

Dintre toate astea singura care mi se pare ok e sportul. Jur. Chiar și în online, proful ăla urcă ceva exerciții pe platformă iar Sara și cu mine ne distrăm executându-le (și dansând în pauzele de relaxare) pe salteaua mea din sufragerie. Hai și engleza, deși e la un nivel absolut mononeuronal, pentru orice copil crescut în România filmelor pe Netflix încă nedublate.

Așa. Desenul. La ce ne-o folosi să pictăm copaci și sori nu am nici cea mai vagă idee din Universul apropiat. În niciun caz nimeni vreodată nu le va vorbi copiilor de Picasso, Van Gogh, sau măcar Grigorescu. Desenul nu este despre asta. Se pare că e necesar să știe fii-mea să picteze, nuș precis pentru ce, dar clar necesar. Întâmplător, Sarei îi place să picteze și chiar mă bucur că măcar au o materie în care se relaxează, deci nu militez să omorâm desenul, vă rog în genunchi să rămână în programă dar nuș, le putem arăta și un tablou faimos, eventual ar putea să încerce să reproducă pentru partea de fun. Dar așa, dupa zeci de ore de desen în școala generală, ne întreabă primul iubit dacă ne place Matisse și scoatem repede telefonul să gugălim.

Muzica. Similar, ferească sfântul să le zică cineva ceva de un Bach, Beethoven sau hai, un Schubert. Nimic nada zippo niente. Pentru corectitudine istorică, la peste 50 de cântece de diverși autori români (de care nu am auzit în viața vietișoarelor mele), e adăugat și unul de Mozart și juma de pagină despre Enescu. Atât. În rest, înțeleg că se cântă (teoretic, desigur, nu pe pandemie). La ce ne-o folosi să știm să cântăm când unii dintre noi, majoritatea chiar e clar că niciodată nu vom fi nuș cine dracu mai cântă azi, da hai, Axel Rose, că pe ăsta am crescut. Sau poate cineva și-ar imagina că vor zdrăngăni o chitară sau pian sau niște tobe? Evident nu, stați jos, nota 2.

Mai departe. Educația civică. Vă redau. Memorează versurile: “Eu, tu, ceilalți/Persoanele toate/Avem propria identitate:/NUME, PRENUME, se știe,/ RELIGIE, CETĂȚENIE,/ Căci din toate pe Planetă/ PUI DE OM nu se repetă.” Pe lângă faptul că e absolut incorect științific , frate, SE ȘTIE. SE ȘTIE. E e poezie cu se știe Am murit puțin.

La științele naturii e în general ok manualul, dar oricum nu primește deloc atenție în clasa a 3-a (ca și cele de mai sus) pentru că ne axăm pe mate și română. Ar trebui să adaug se știe, ca să fiu în ton cu educația civică.

Română și mate ziceam deci facem în schimb pe bandă rulată. Sara a terminat în o lună un caiet de română și unul de mate. La română am despărțit în silabe miliarde de cuvinte și cuvințele, ultima oară chiar și o poezie întreagă. Absolut stupide poeziile, m-a marcat pe veci una în care se făcea mișto de o fată care citea prea mult și socializa prea puțin (jur, asta era poezia, atât și punct). La ce ne-o folosi să știm să silabisim, la 38 de ani tot nu știu să răspund. Fii-mea scrie, v-am mai povestit, mai corect gramatical ca parte din unii din indivizii cu care interacționez la muncă (de la citit, nu de la tocit). Dar e complet irelevant atâta timp cât nu știe să silabisească piuneză. Și google that, nu e ce vă așteptați.

La mate, repetio mater studiorum este, mi li ar de (e desprărțit correct boss?) de adunări, înmulțiri și împărțiri. Desigur, o fi util pentru cei care n-au fost convinși că 1 și cu 1 fac 2, dar vă jur că unii au crezut de prima dată și chiar am fi dispuse să dăm în scris că suntem de acord și nu ne împotrivim numai să nu mai facem atâtea teme. Catralioane infinite de teme.

Între timp, orice copil normal are curiozități proprii și personale, pencă așa sunt oamenii, așa venim programați, indiferent ce decide madam făcătoare de manual să îi învețe standard, pe toți, uniform și egal și pătrat. Printre curiozitățile recente ale Sarei la 9 ani: nazismul și Matahari (au mai fost și altele, dar astea le-am ținut eu minte, pencă uit tot la onorabila vârstă antemenționată). Credeți că învață la școală sau poate măcar să discute cu cineva despre Nazism sau Matahari? Ovios. Nu. Caută acasă și face proiecte singură și discută cu mă-sa. Asta, desigur, dacă avem cumva timp pentru că majoritatea timpului ne-o ocupăm cu teme infinite la română și la mate.

Și nici școlile care nu urmează programa românească nu mi se par mult mai breze, pentru că premisa e oarecum aceeași: această plajă de informații trebuie să ajungă în capul tuturor copiilor, la X și la Y trebuie să fie atenți și nu la Z sau la K. În opinia și în capul meu rămâne însă că învățăm și reținem atunci când vrem, atunci când ne interesează, atunci când suntem curioși pencă fix așa ne-a tunat nouă și nu pentru că ne spune cineva că asta e ză shit și e musai să visăm noaptea. Am mai scris și de ce nu militez pentru homeschooling (între timp nici n-aș mai putea să îl fac): pe scurt, pentru că e nevoie de socializarea din școală (creștem din ea). Dar cu pandemia asta nici de socializare nu se mai poate vorbi. Măcar face online, trăiască școala online, o consider absolut inutilă dar o prefer oricând celei fizice în pandemie (din simplul motiv că nu îi lasă deloc să interacționeze sau să se joace). Mai bine acasă, unde râdem împreună.

Vă jur că dacă Sara va reuși să reziste la aceasta spălare ritualică de creieri și omorâre de orice fărâmă de curiozitate, dacă îi va mai plăcea să citească și mă va mai întreba din senin chestii care îmi învârt capul și în anii următori până scăpăm de școală, mă voi duce și voi cumpăra prima sticlă de wiskey din viața mea, o voi bea pe toată și voi cânta poezia cu se știe de mai sus pe ritm de manea. Promit.

Reguli

Standard

Cred că fiecare persoană are o limită legată de reguli, care variază de la om la om sau de la om la oamă.

Pentru unii e poate chiar infinita, știu eu un caz mic de înălțime (și de altfel care îmi e simpatic) care pare a iubi orice regulă oficială sau neoficială.

Însă nu e și cazul meu. Respect regulile care coincid cu valorile mele proprii și personale, și am reguli autocreate (din aceea motivație, chestii care țin de ce consider eu că e bine să fac) care nu sunt reglementate de cultură sau legislație (de fapt pe alea legiferate le cam respect, pencă, aşa cum spunea proful meu de penal în facultate, dreptul e doar bun simţ, mă rog, cred că 20 de ani peste, am fi de acord că interpretarea unora a regulilor de drept e cel puțin lipsită de bun simţ, dar trecem peste că iar divaghez).

Overall, am o oarecare limită de reguli.

Și momentan mă simt cu ea ușor overloaded.

Ok, port mască (of course I do, am mai mult de 2 neuroni în cap și scriam și pe vremea în care OMS behăia că nu e cazul că ar fi bine să purtăm oricum).

Dar alte reguli mă confuzează. O dată că sunt obișnuită să mișun liber prin Europa (și nu numai) și dacă înțeleg carantina atunci când vii din zone roșii în zone verzi, nu o înțeleg dacă vii din zonă roșie în altă zonă roșie. Apoi, nu îmi e clar de ce nu pot să mânc în oraș sau să mă văd cu prietenii dar la birou sau şcoală avem voie să mergem. Dacă sunt atât de idioată încât să iau virusul când mă văd cu prietenii voi fi la fel de idioată şi o să îl iau şi de la birou.  Nu mai vorbesc de țări unde sunt niște bule sociale limitate la un nr. anume de oameni care mi se par venite fix din 1984 (a lui Orwell, nu când aveam eu 2 ani).

Deci estimez că în viitorul apropiat, mi se vor scurtcircuita toate aceste reguli infinite în cap.

Şi îmi e frică de ce o să uit. Cele legate de coviduţ au prioritate, desigur. Deci poate o să trec pe roşu la trecere dimineaţa. Sau o să arunc şerveţelul pe jos. Sau poate când o să mă întrebe colega de birou dacă îmi plac cizmele ei noi o să răspund sincer că sunt cele mai hidoase chestii pe care le-am văzut în viaţa mea. O să pun muzică tare la 2 dimineața. I am worried.

Mdeci, purtaţi măscuţe şi aveţi grijă la Coviduţ, că e din ce în ce mai aproape de noi. Şi hai cu vaccinul ăla mai repede.