Arhive zilnice: 31 iulie 2020

When I grow up

Standard

La ora de baie (nouă ne place să povestim când face Sara baie, eu stau lângă ea, pe capacul de WC lăsat și vorbim, în general, prostii).

Mai ieri îmi povestea despre cartea pe care o citea atunci și îmi spunea că e vorba de 2 copii de 12 ani care munceau la un târg.

– Ți-ar plăcea să lucrezi undeva peste câțiva ani, să câștigi bani? am întrebat-o curioasă, mai mult pentru că mie mi-ar fi plăcut să fac asta când eram puștoaică, că deh, cititsem în cărți că munca e mișto și toți oamenii buni muncesc (debatable now, 30 years forward).

Ăăăă, nu, nu cred. Poate când mă fac mare.

– Și crezi că îți va plăcea să muncești când vei fi mare? o întreb de data asta mai mult cu disbelief (again, cu experiență în câmpul muncii)

Cred că da, dacă îmi place ceea ce fac cred că mi-ar putea plăcea să muncesc.

Fair enough.

– Și te-ai mai gândit la ce ți-ar plăcea să faci? (pentru mine e important să încerce să descopere ce o pasionează cu adevărat so o mai întreb din când în când din astea :D)

Păi fără supărare mami (pentru că tocmai urma să bată apropos la ce job derulez eu :D) dar în niciun caz nu aș vrea să ajung o băbuță ridată la un birou, cu degetele cârcite, care spune de două ori pe zi cu glas tremurat: “uuuuiiiiteeee cooOOooontraaaAAaactul șeeefulEEee”.

I-am zis că mi se pare corect, nici eu nu-mi doresc așa ceva deși e fix după colț.

Dar tu ce ai vrea să faci mami, dacă ai putea să muncești orice?

Am mai avut discuția asta și i-am zis în trecut vreo două meserii care mi-ar fi plăcut (să fiu fotograf, dar probabil muream de foame, sau să studiez ce se întâmplă prin creier, mi se pare mai facinant ca filmele despre sfârșitul lumii care nu glumesc, sunt fascinante by default). Dar de data asta i-am zis că de fapt mi-am dat seama că dacă banii ar pica de undeva din cer, aș fi perfect mulțumită să nu fac nimic. Să stau acasă, să mă joc cu ea, să hrănesc pisicile care vin în vizită (o să vă povestesc de Clanul Sicilienilor) sau să mă plimb sau să stau pur și simplu.

So Sara mi-a spus, prompt: – Mami, tu aștepți pensia!

Adevărul trist e că altă speranță nu e, iar cel absolut devastator e că mai am 30 de ani de așteptat.

Vouă ce v-ar plăcea să fiți când vă faceți mari? 😛IMG_2528