Arhive zilnice: 23 aprilie 2020

On the road

Standard

Nu stiu daca are neaparat legatura cu ce ma gandeam sa scriu, dar chiar mi-a placut cartea asta. Deci eram pe drum, in plina desfasurare a activitatii 5 din declaratia pe proprie raspundere, plimbandu-ma cu Sara, cand m-a intrebat: de ce crezi ca oamenii se gandesc ca e mai bine sa puna in fata varianta rea a lucrurilor care urmeaza sa se intample?

Nu avem astfel de discutii des. Eram intre mi s-a desfacut siretul si mi-e foame. Deci mi-a luat putin sa inteleg ce zice, si am rugat-o sa repete, which she did. M-am gandit putin si am zis: pai nu stiu, cred ca e ca sa se apere, se pregatesc de ce e mai rau, si atunci daca vine ce e mai rau vor fi pregatiti, iar daca vine ce e mai bine atunci vor avea o surpriza placuta, nu?

S-a gandit si mata si a zis ca ea nu e de acord cu mine. A zis asa: daca ne pregatim tot timpul pentru esec atunci e posibil sa nu reusim ce ne propunem doar pentru ca avem in cap doar scenariul in care esuam. Deci ar fi mai bine sa ne pregatim pentru ce e mai bine, si nu pentru ce e mai rau.

Mwell. I-am zis ca s-ar putea sa aiba dreptate. Si nu m-as supara deloc sa isi traiasca macar ea viata asa. Eu raman in logica prepare for the worst, hope for the better.

Ma gandeam cum a schimbat virusache asta mentalitatea oamenilor. Nu viata, ca viata stiu cum vi-a schimbat-o. Mentalitatea. Si daca a schimbat-o au ba. Eu cred ca orice eveniment din asta, urias, lasa urme, fie ca le analizam au ba. Si e adevarat ca nu stiu daca acum, cand anxietatea ramane la cote alarmante, e momentul sa ne gandim la asta, dar eu ma gandesc la asta. Pentru mine e important.

Pe mine una m-a facut sa vad anumite lucruri diferit. M-a ajutat sa imi dau seama ca nu imi prea place sa locuiesc in Bucuresti de exemplu. Pandemie au ba. Si ca singurul lucru care imi lipseste din Bucuresti sunt concertele. Prietenii nu i-as pune, gasim noi o cale sa ne vedem indiferent pe ce colt de lume s-ar ascunde ei sau eu.

Mi-am mai dat seama ca sanatatea mentala o luam de multe ori prea usor si ne credem invincibili la capitolul asta, dar nu prea suntem, si e bine sa ii acordam atentia cuvenita. Vad multe lume realmente afectata de ce se intampla, fie ca isi dau seama au ba. Si as vrea sa ii ajut, doar ca nu stiu cum. Stiu doar ce functioneaza pentru mine.

Ma mai gandeam ca, desi sunt extrem de aware ca sansele raman minuscule, daca as lua virusul asta si as muri, m-as oftica, in pizda ma-sii de virus, pentru ca imi place sa traiesc si imi place viata mea si mai am ceva chestii pe care as vrea sa le fac (de exemplu sa o vad pe Sara cum se face un adult misto), dar daca as muri nus, n-as fi nici extrem de suparata cumva. Mi-a placut viata mea de pana acum, n-am trait-o usor si nici n-am luat-o peste picior. Am facut tot timpul ce-am crezut eu ca-I corect si-am incercat sa nu ma mint, nici pe mine nici pe Sara in ce traiesc zi de zi. Si a fost greu si poate a fost chiar gresit, dar cred ca e ok ca am trait asa. Deci na, ar fi ipotetic ok.

M-am mai gandit mult la lucrurile care imi plac cu adevarat, doar mie (mi se pare in continuare ceva extrem de dificil de stabilit, pentru ca multe chestii le facem doar pentru ca se fac, nu pentru ca ni le dorim) si parca le-am mai strecurat putin printr-o sita, s-au mai stabilizat putin. Imi place sa o fac pe Sara fericita, sa adun ore cu oamenii care imi sunt dragi, imi place sa stau unde nu-s betoane si sosele, imi place sa rad in hohote, sa inot si imi place sa citesc. Imi mai plac mult de tot imbratisarile (nu universal totusi, doar ale catorva oameni, desigur).

Si ar fi tare bine sa nu mai traiesc in lumi imaginare, dar nu prea cred ca pot sa schimb naravul lupului asa usor.

Mda. Poate va ganditi si voi. Eu inca cred ca orice dezastru e doar un potential pentru ceva mai bun in viitor. Sper se impaca cu abordarea Sarei de la inceputul textului, o sa ma duc chiar acum sa o intreb daca e ok asa 😊

IMG_2528