Arhive zilnice: 1 aprilie 2020

Raport de telemunca si scoala la distanta

Standard

Nu retractez nimic ca munca de acasa e visul meu de o viata. Ramane si ma bucur de ea ca un porcusor intr-o balta de noroi. Atata ca fix asa e, ca o balta de noroi.

Adica nu chiar cum ma asteptam.

Pentru ca (aproape) toata lumea lucreaza in teleworking, deci nu mai au cu cine vorbi live la birou. Deci toate conversatiile sunt pe mail/whatsapp. Sunt spamata de miliarde de mailuri si mesaje.  O tanti de la vreo 5mii de km distanta imi scrie zilnic ce  face ea in ziua respective (ca a fost la plimbare, ca e happy sau trista, ca au suparat-o copiii). Am vazut-o de doua ori in viata mea. For the record, nu e neobisnuit, am ceva magnet la oameni de toti imi povestesc viata lor. In general chiar imi place si ascult cu placere, dar pe mailul de munci mi se pare too much. Oamenilor care imi plac le-am zis sa nu imi mai scrie, sa ma sune. EU! Eu am zis oamenilor sa ma sune! Dar nu mai support mailurile si mesajele de la puhoaie infinite de oameni, sunt suprasaturata. Si unii, draguti, putini, dar cu atat mai draguti, ma suna. Multumesc. Plus ca imi place sa le aud vocea 🙂

In plus, conexiunea cu biroul pica. In general pica cand ai o chestie de facut cu termen 5 minute. Ca un ceas pica. Plus ca sa semnez electronic dureaza infinit mai mult decat sa fac guguloiul meu de semnatura pe o pagina. Plus ca nu se semneaza. Plus ca uneori pune ore aiurea. De exemplu, azi imi afisa ora 23:55 desi eram dis de dimineata. Who am I to judge?

In plus, Sara scoleste de acasa pe o platforma online plus alte jdemii de exercitii fara platforma. Deci din 5 in 5 minute baleteaza in camera unde imi desfasor activitatile sa declare ca nu intelege ceva si are nevoie de prezenta mea. Plus primeste chestii care trebuie printate. Nu stiu voi, dar noi nu detinem imprimanta. Deci azi mi-a luat o ora sa schimb din pdf in word un ceva cu pasari si inca o ora sa inserez desenul Sarei cu o gaita in el. Nu glumesc. Fix atat, ca se transformase cu erori etc etc. Plus nu intelege ecuatiile cu termen necunoscut. Si eu ma uitam cu ochii bulbucati la ea gen da cum naiba nu le intelegi si nici nu aveam habar cum Sauron sa I le explic si de ce nu I le explicase naiba cineva inainte sa I le dea la tema, iar ea se uita la mine cu ochii egal de bulbucati ca de unde Sauron sa le stie. In fine, am executat o poveste cu necunoscuta care seamana cu mine si ii place sa stea singura si ii trece pe aia de pe langa ea peste egal sa stea cu altii ca necunoscuta e antisociala. Rade mult copilul cand face teme cu mine, I se pare ca sunt funny. Mie mi se pare ca imi mor neuronii pe banda rulanta si ca am apreciat correct in copilarie ca in vecii vecilor nu voi putea fi profesoara.

Da, deci e haos si agitatie saptamanile astea. Partea buna e ca si de as vrea sa citesc despre virusache, nu as avea cand. Si nu vrea nimeni bai sa imi spuna si mie un serial sa ma uit (sau ok, mi s-au spus unele dar nu mi-au placut). Vreau un serial sau film care sa imi placa. Is it too much to ask? 😊)

Dar nici nu am nevoie sa ma uit, ca sa fiu sincera. Stiu deja ca numarul de cazuri si fatalitati va ramane in crestere, si in UE si in RO, pentru minim 2 saptamani, dar mai probabil o luna. Apoi incep sa-mi dau voie sa sper la o incetinire a cresterilor si poate chiar la o plafonare urmata de scadere. Rata mortalitatii e data din ce in ce mai aproape de ce ziceam in 27 februarie (sub 1%), dar nu va faceti iluzii, nu avem de ales, trebuie sa ramanem in casa pentru ca spitalele nu fac fata si vrem sa faca fata pentru toti oamenii care au ghinionul sa aiba nevoie de ele (pentru virus au ba). Si vorba lui Radu, aveti grija sa nu va rupeti vreun deget perioada asta. Momentan refuz sa ma gandesc la consecintele globale asupra economiei pentru ca mi s-ar face rau. Si fara sa ma gandesc imi dau seama ca va fi cea mai grava criza pe care am trait-o pana in prezent. Mda, deci nu e prea roz, am vesti proaste desi nu stau cu ochii-n TV/stiri pe telefon 😊).

Dar. Bai. Totul trece. Incet, incet, incet. Inspiram, expiram. Ne bucuram de zilele cu soare sau de cele in care ninge. Ma bucur cand se intampla ceva atat de absurd prin orele de telemunca de radem toti in hohote adevarate, de la distanta. Ma bucur ca stau mult cu Sara. Ma bucur ca toti oamenii pe care ii iubesc sunt deocamdata in siguranta si sper sa ramana asa. Trebuie sa ramana asa. Vor ramane asa, ca doar sunt oameni destepti. Si voi. O sa ne descurcam. O sa treaca si o sa iesim din nou la aer si la viata.

PS. Iar eu, promit, o sa ajung sa imi vad din nou marea mea. Pentru ca imi e ingrozitor de dor de ea. Nici nu stiam ca poate sa imi fie atata dor, mai ales ca acum si sa vreau nu pot sa ajung la ea 😦

img_6562