Pe vreme de stat acasa

Standard

Daca ma mai auziti spunand vreodata de un porcusor de guinea ca e linistit, notati-va va rog ca e baiat. Deci Vacaresti 2, despre care spuneam ca e cea mai linistita dintre toate, e de fapt cel mai linistit dintre toate, pentru ca e fix baiat (sper ca de data asta l-am prins inainte sa mai executam o tura de pui, but never say never). In alta ordine de idei, se pare ca le-am gasit casuta, o familie din Bucuresti care se muta la casa si ii va adopta pe toti cei trei, yupy. Sounds like the perfect life. Ii dam dupa pandemie, ovios. 😊

Buuun, am promis ca va povestesc ce facem noi in vreme de autoizolare.

In primul rand, pentru noi nu e cine stie ce tragedie, si Sarei si mie ne place sa stam in casa, deci nu as putea spune ca ni s-a schimbat radical viata. Imi lipsesc iesirile la terase sau cu bicla cu prietenii mei, imi e dor de ei toti, da. Si de copiii de la birou, ca au fost asa de curajosi si buni perioada asta ca m-au impresionat mult.  Vorbesc mult si cu unii si cu altii, online insa, ca na. Acum imi aduc aminte ca anumite persoane mi-au intors si stomacul pe dos, cred ca in crize se vede cel mai bine caracterul unui om, dar asta alta data. Pentru acasa, am fost prevazatoare si am comandat 20j de carti pentru amandoua cand a inceput nebunia, deci cu asta ne-am linistit.

Apoi, eu lucrez de acasa (si desi in imaginatia mea volumul de munca urma sa scada radical cu o bagheta magica, it didn’t). Sara executa si ea ceva scoala de acasa (fara a se stresa si nici eu nu vad sensul, oricum pariul meu e ca fie vor ingheta anul fie ii vor baga la cursuri in vara, deci nu vad de ce as mai teroriza-o si acum).

Pe langa asta, ne jucam jocuri.

Cluedo

https://www.elefant.ro/joc-cluedo-harry-potter_a631f910-07ee-4f20-9db0-2aa92c3aa29f?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9DsVWIlA8VgnNd8o_X_UrFpClAjbMEk51RgSedx2NoLyCXb2JiInTigaAhrmEALw_wcB

 

Asta ne jucam cel mai des, cred ca de minim 3 ori pe zi (si dureaza cam jumatate de ora, pe putin). Sara ne bate de ne suna apa-n cap, si pe bune, nu o lasam sa castige.

 

Tot din aceeasi categorie, dar ceva mai simplu, Sherlock Holmes

https://www.elefant.ro/joc-sherlock_9ace1953-6694-4d70-928a-c2da56363d49?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9DvISvW0yT6Pxneu4o8cLdXMhokh9nVYYAADHnzv2xa_Slsf7fOf6e0aAlPpEALw_wcB

 

Activity (desi chiar in autoizolarea asta nu am prestart, mai mult in celelalte vacante, dar ne-a tinut toata familia ocupata ceva ore bune). Majoritatea banuiesc ca il stiti deja.

 

https://www.elefant.ro/joc-activity-original-2_b1153918-37e7-4e6e-8354-17f2e5bfdc4b?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9DvqhDfcITDZorEITUdJxNCJ7LmMTODuUbt0ADNGMb5K-rmCXl_3rX4aAgwFEALw_wcB

 

Letter jam e  foarte fain, si asta ne-a placut.

https://www.elefant.ro/joc-letter-jam_ebe25534-a4d2-4acb-b7f0-31a05e9fc818?tracking=searchterm:letter+jam

 

Nume de cod (cu imagini, nu cuvinte).

https://www.elefant.ro/joc-nume-de-cod-limba-romana_31b25764-7368-465a-99da-3958a70ad61c?tracking=searchterm:nume+de+cod

 

Si Azul.

 

https://www.dol.ro/jucarii/jocuri-de-societate/jocuri-de-societate/joc-azul-ibgazul.html.html?gclid=Cj0KCQjwjoH0BRD6ARIsAEWO9Dsm9YlqELzma6K1h22Z3CxYgae8YryKt-mqKWAI4De_D60L9VJUcsMaAhR4EALw_wcB

 Si Dixit

https://m.emag.ro/joc-dixit-3558380022497/pd/DNLXP3BBM/

Nu stiu cati ani plus sunt, dar toate sunt destul de complexe, sufficient de complexe incat sa distreze si un adult ca mine, si sa nu simt ca imi inteapa neuronii unul cate unul cu scobitoarea, cum se intampla cu jocurile de la varsta mai mica (alea de dat cu zarul si mutat pionul, sa ma impuste cineva acum). Imi pare rau, nu am zis ca nu ma jucam, sute de jocuri de dat cu zarul m-am jucat, dar nu inseamna ca mi-a si placut. Le-am urat cu tot sufletul. Da, sunt o mama rea, impuscati-ma.

 

Mbon. Pentru adulti, tot carti, podcasturi am mai ascultat (recunosc, majoritatea pe tema coronavirusului). NU citesc presa din RO, doar pe la 1 juma ma uit sa vad numarul noi de cazuri raporate. Va recomand sincer sa faceti la fel. Modalitate de prezentare e una care creaza anxietate si panica si nu vad sensul. Traim o pandemie, e potential periculos, da, dar de aici pana sa prezentam treaba asta asa, e cale lunga. Obiectiv vorbind, fara sa compar bolile (din multe motive), daca ni se prezentau asa cazurile de gripa (raspandirea si mortalitatea) nu mai ieseam din casa de cand ne-am nascut. Nu spun sa iesim din casa, masurile de autoizolare sunt obilgatorii si necesar a fi respectate, spun ca mi-ar fi placut sa nu fie nevoie de tot tambalaul asta ca sa ii faca pe unii sa constientizeze pericolul si sa stea dracu in casa. Ma rog, incerc sa zic ca nu citesc isteric zeci de mii de stiri despre subiect, citesc in continuare articolele stiintifice nou aparute, si monitorizez numarul de cazuri raportate (RO, UE, Mondial, ca sa vad cand si pe unde suntem cu curba si cand putem incepe sa speram la imbunatatire). Deocamdata nu speram, stati linistiti, mai dureaza.

Ce mi-a placut cel mai mult perioada asta sunt unele din chestiile mele preferate (teatru si muzica) au ales sa le faca. Respectiv, transmisiuni online live (sau inregistrari). Filamronica din Paris, orchestra mea preferata din RO, pun inregistrari sau live-uri. Nu se compara cu statul in primul rand (da, fix in primul rand imi place sa stau, desi de fel la scoala sau la birou ma asez intotdeauna in ultimul). Iar teatrul meu preferat, unteatru, e acum disponibil worldwide si live, ceea ce mi se pare o bucurie si sper ca va veti uita la o piesa. Pretul e infim. https://www.unteatru.ro/

The sunset limited se joaca inca si mi-ar placea ca toti oamenii sa vada piesa asta, e tare frumoasa. Ok, poate sunt eu partinitoare, after all piesa asta m-a facut sa ma indragostesc de teatru, prima oara in viata pe la nus, 33, 35 de ani?

Ne mai uitam si pe Netflix si HBO, dar mult mai putin decat m-as fi asteptat si de fapt probabil mai putin decat intr-o vreme normala, de necarantina. Deci nu am seriale sau filme sa va recomand, ca n-am vazut, dar daca aveti voi, ma bucur.

Ce mai face(m/ti) de statacasa? 😊

IMG_0128

6 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s