Tele

Standard

Probabil sunt în minoritate, dar sunt și câteva aspecte pozitive la virusul ăsta. În primul rând, copiii sunt grupa de vârstă cea mai puțin atacată, ceea ce mi se pare drăguț. Apoi, desigur, vedem poze pe Facebook cu planeta respirând puțin de la poluarea obișnuită. Nu în ultimul rând, înțeleg că străzile sunt pustii, și nu toate țările (din cele închise) interzic plimbările, unele spun ca e ok atâta timp cât o faci singur sau cu cine trăiești oricum (și asa mi se pare și normal de altfel, virusul nu se transmite prin aer ci prin picături care aterizează pe chestii sau direct pe tine).

Însă recunosc că partea asta cu telemunca mă unge pe suflet. Există o grămadă de slujbe, din cele intelectuale, să zicem, deși urăsc cuvântul, care nu presupun nimic din prezența noastră fizică într-un spațiu delimitat, fie el de 2 sau 12 mp. Și personal, sunt absolut convinsă că muncitul de la distanță vine doar cu beneficii. Și de multe ori stau pe scaunul rotativ și mă întreb de ce sauron au nevoie să îmi vadă și corpul atâta timp cât le închiriez oricum parte din mintea mea pentru 8 ore pe zi lucrătoare. De ani de zile visez că mi-ar fi permis să lucrez de acasă și înainte de virusul ăsta eram convinsă că nu o să întâmple prea curând (la jobul meu cel puțin). Acum însă devine normă. Nu mă înțelegeți greșit, nu mi-am dorit niciodată să devină obligatoriu, am colegi cărora le place să meargă la birou, și e ok, n-am nimic împotrivă. Atâta că dacă ce faci poate fi făcut de la distanță și vrei să faci chestia aia de la distanță, ar trebui să ne fie permis să o facem, nu cu caracter excepțional, ci general. După cum vedem munca de acasă are beneficii (una că toți colegii mei lucrează actually mai mult decât la birou, deci productivitatea crește, ca să răspund în primul rând la temerile angajatorilor, apoi că suntem puțin mai fericiți și mai atenți la lucrurile care sunt importante cu adevărat, gen familia noastră, apoi că se reduc o grămadă de costuri și nu în ultimul rând, iaca, poluarea). Sigur că nu mi-am dorit să aflăm chestia asta cu motivul ăsta. Dar cred de foarte mult timp că asta ar trebui să fie normalitatea. Faptul că mergem 8 ore pe zi în niște clădiri e doar o normă socială, o obișnuință (again, nu generalizez, sunt profesii intelectuale, sau nu, unde prezența fizică rămâne necesară, atâta că sunt o grămadă unde pur și simplu nu e). Și sper că acest exercițiu (cu o cauză nedorită și nefastă, nu neg) ne va face să înțelegem acest lucru și pe viitor să permitem oamenilor să lucreze de la distanță, atunci când se poate și când vor. Și zău că se poate. Și unii vor. De foarte foarte foarte mult timp vor.

În egală măsură sunt îngrijorată de izolare în lumea virtuală, mi-e teamă ca asta să nu se transforme într-o obișnuință. Și așa sunt siderată când ies la masă cu oameni (colege de birou cu care merg în deplasare, prietenii mei nu fac din astea) și stau doar cu nasul în telefoane. Mi-e cumva puțin teamă că după pandemia asta o să uităm să ne îmbrățisăm. Aș fi tare tristă. Spre deosebire de țocuitul pe obraji, pe care chiar îl urăsc, îmbrățișările aduc oxitocină și ne fac realmente mai buni. Să nu uitați de ele, vă rog frumos 😛

PS. Apropos de uitat, știu că am promis că prestez listă cu chestii de făcut în vreme de virusache, revin 😊

img_5333

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s