Big questions

Standard

Ar trebui să încep cu precizarea că Sara e un copil tare vesel. Râde extrem de mult și tare contagios. Sigur, e și introvertită și timidă, dar una nu o exclude deloc pe cealaltă. De fapt am citit abia când Sara era mare că bebelușii pot zâmbi cu adevărat abia pe la o lună. Singurul meu reper era Sara, și ea mi-a zâmbit din ziua doi de viață. Probabil în prima era WTF unde dracu m-ați adus iar în a doua a decis că hai că e simpatică tanti asta de se uită cu ochi de bovină la mine, să-i arăt gingiile (că dinți nu avea și încă îmi e neclar de ce nu a putut evoluția să ne facă să venim cu dinții deja crescuți).

Iar o iau pe arătură. E un copil vesel, râde mult de când s-a născut.

Însă în egală măsură are o preocupare din asta ușor ciudată pentru restul lumii cu privire la niște dileme din astea cât casa ale umanității, pe care și mulți adulți le ignoră cu brio până pe patul de moarte.

Am scris chiar aici că pe la 3 ani m-a întrebat de ce sunt făcuți oamenii.

I-am răspuns atunci, mai mult luată prin surprindere de ora înaintată și de prematuritatea întrebării că probabil ca să încerce să fie fericiți.

Nu cred că i s-a părut un răspuns prea bun (văr-miu ar fi de acord cu ea, că tocmai discutam că fericirea e o invenție a generațiilor recente), pentru că a devenit sau a rămas o întrebare recurentă. Ultima oară era invitată la o prietenă acasă într-o dimineață încă caldă de toamnă, meșterea ceva la o masă pătrată cu prietena ei și mama aparținătoare (eu doar mă uitam, că două mâini stângi după cum am declarat) și s-a apucat din senin, în timp ce își încondeia viitoarea baghetă de Harry Potter să glăsuiască: Dar totuși, nu înțeleg cum voi adulții puteți lua decizia să faceți un copil știind că vor muri.

Noooot exactly a Sunday morning visit question, is it? I-am zis că e prea de dimineață și că îi propun să reluam subiectul mai pe seară (întâmplător dormisem vreo 2 ore în noaptea de dinainte, deci din cei doi neuroni funcționali pe care îi am mai rămăsese doar unul).

Și acum se despart doi craci.

O dată. E normal ca un copil să se gândească la astfel de lucruri? Păi depinde cum definim normalul. Dacă îl definim ca fiind ce face toată lumea atunci probabil că nu e. Dacă îl definim ca fiind varianta optimă a unui comportament (așa cum de fapt o facem când ne referim la ceva ca fiind normal), atunci înclin să îndrăznesc să spun că s-ar putea să fie.

Ce încerc să spun e că tema asta e una care rămâne esențială pentru condiția umană, iar vârsta e doar un număr chit că ai 9 ani sau 59. Sunt întrebări care fac parte din ființa noastră. Unii, ca Sara, le materializează, alții le îngroapă.

Poate pentru că și eu am trecut oarecum prin aceleași etape, mie mi se pare că înfruntarea dilemelor ăstora e unica modalitate de abordare. Tactica capului ascuns în nisip nu funcționează pentru nimic, nici pentru sensul vieții sau teama de mortalitate.

Al doilea crac ar fi cu ce i-am spus Sarei ca răspuns la întrebare. Adevărul e că nu i-am spus nimic încă. Pe de o parte pentru că am uitat pe moment, pe de altă parte pentru că nici nu știu exact ce să îi răspund. Faptul că suntem singurele ființe înzestrate cu conștiință de sine ar putea fi doar un accident al evoluției, o manifestare secundară al unui alt țel, ar putea fi, chiar ar.

Și poate așa și e, de fapt. Dar acest accident ne-a permis să facem muzică care alină găuri din suflet, să scriem cărți care ne aruncă în hăuri negre sau ne urcă pe vârfuri albe, să uităm să respirăm când vedem o adunare de gaze incendiare cum apune în mare sau să fim, din când în când buni unii cu alții, poate chiar să iubim, nu doar să ne reproducem. Chestia asta care ne rănește mai mult decât orice rămâne cauza multor, poate chiar tuturor lucrurilor bune din viața noastră.

Nu cred că nimeni, dar chiar nimeni nu știe exact exact ce dracu face la modul real pe aici. Chiar nu cred că ne gândim măcar la asta. Cred că dacă am face-o, prea puțini am mai fi sclavii cravatelor și ai fundului pe scaun de la 9 la 5. Dar iar o iau pe arătură.  Unii sunt mulțumiți să trăiască pur și simplu până vine termenul limită, alții, ca noi, nu dorm uneori noaptea gândindu-ne la bec, nu că asta ar ajuta cu ceva. Finalul e identic, after all.

Știu că n-a ieșit deloc rotund și nici măcar pătrat. Dar chiar și așa, măcar am reușit să prind de un fir de ață.

O să mă mai gândesc de ce trăim. O să mă mai gândesc și cum alegem să trăim. Și cred că o să mă mai gândesc și la alte lucruri. Sper că și Sara se va gândi în continuare. Și poate și unii dintre voi.

🙂

IMG_1539

3 răspunsuri »

  1. Păi ăla cu Nicotinamida Adenină Dinucleotidă zice încă din primele pagini că ne dăm seama foooarte devreme ce e moartea și că e definitivă, și bănuiesc că Sara e în perioada aia a vieții. Dar răspunsul e surprinzător de simplu și inteligibil pentru 9 ani: facem copii ca să trăim mai departe, fie indirect – prin ei, fie direct – poate descoperă vreunul din ei elixirul tinereții veșnice pentru că nu există nici o regulă din chimie, fizică ori biologie din care să rezulte că trebuie neapărat să murim.
    Scurt, optimist și responsabilizator! Oricum, trumatic pentru ea acum e că o să mori tu, ceea ce e normal ținând cont că știe din BIOS că supraviețuirea ei depinde de tine. Restul celor care vor muri sunt în plan secund.

    Apreciază

    • Ah, nu vrea copii inca cum n-am vrut nici eu pana in anul in care am vrut. Deci explicatia asta ar fi ultima care ar functiona la ea. Plus ca nu sunt de acord. Asta e motivul pentru care celulele noastre traiesc, nu si cel pentru care noi, sinistrele creaturi constiente de propria mortalitate continuam sa ne dam jos din pat dimineata 😀

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s