Never impossible

Standard

Școala unde merge Sara dezbate zilele astea dacă să continue și la clasele mai mari (5-12) au ba. Toți părinții aparținători sunt consultați. În calitate de purtător de gene responsabile și sociabile, părintele cu 2 cromozomi cu litere diferite (adică tatăl Sarei, pentru cei cărora nu le-a plăcut genetica) a fost la toate ședințele aferente și a studiat problema.

Eu, în calitate de purtătoare de cromozomi cu 2 litere identice și gene iresponsabile și hai să zic introvertite și nu antisociale, nu am fost la nicio ședință și nici nu am studiat problema, în afară de a citi ce mi-a trimis el.

Acuma trebuie să dăm un răspuns. So aseară i-am zis Sarei că we need to talk, cuvințele care o fac să îi vină să o ia la fugă. Am asigurat-o că nu e de rău și am purces la prezentat opțiunile, diferențele între sistem de stat vs. sistem particular și nu în ultimul rând posibilitatea de a pleca la vreun moment dat din țară (la care ne gândim, de s-or alinia condițiile și planetele).

O să o las pe cea din urmă deoparte pentru articolul ăsta, pentru că și afară tot aceleași opțiuni le are.

Între primele două i-am expus ce știu eu.

Option 1 (privat): sistem axat pe proiecte, interdisciplinar, fără teme în principiu, cu posibilitatea de a învăța chestiile care o interesează, cu care ar trebui să meargă în teorie până la BAC, că mai greu să treci de la una la alta printr-a 10, deși nu imposibil. Riscul ca accesul la o facultate din RO (deși i-am zis că noi sperăm să nu facă o facultate în RO) să îi fie dificil. Nu în ultimul rând costurile. Cu banii pe care i-am da pe școală privată până în clasa a 12-a i-am putea cumpăra un apartament, două mașini sau porni o afacere.

Option 2 (stat): sistem axat pe predare și repetiție, lecții cu ascultat pasiv și teme multe. Moca, desigur (minus oareșce bani de cărți caiete și ce-o mai fi). Timp redus. Note.

Nu opțiunile sunt relevante, că dacă ar fi să scriu un articol cu avantaje și dezavantaje între stat și privat ar ieși mult mai lung de atât, ci voiam să povestesc de Sara.

Întâi și întâi m-a întrebat de ce dracu (minus partea cu dracu, ea vorbește frumos în continuare, probabil tot pentru că eu mai înjur, tot în continuare :D) trebuie ea să se gândească acum la ce-o să facă la 18 ani când are numai 8.

I-am zis că dacă nu se gândește ea ne vom gândi doar noi, ceea ce bănuiesc că nu ar coafa-o. A confirmat că nu, cum adică să hotărâm noi pentru ea.

Apoi a întrebat dacă școlile de stat au WC în curte. Jur că nu știu de unde are informația asta, posibil ceva mit urban ce se vântură în școlile private. I-am zis că cele din București nu, posibil însă să mai fie unele prin țară. A întrebat de lista de facultăți pe care le poate urma. Am citit lista, i-am explicat iar despre fiecare, a zis că nu știe încă. I-am explicat (iar) că în ăștia 9 ani de îi mai are (până în clasa a 11-a) trebuie să afle ce pisici i-ar părea interesant să învețe că altfel timpul la facultate n-o să fie very fun, dar că nu trebuie totuși să aleagă facultatea azi. M-a întrebat de ce și i-am zis că uite, ție îți plac cărțile cu aventuri. Imaginează-ți că 3 ani ai citi doar cărți de aventuri vs. 3 ani de cărți cu prințese. S-a strâmbat dezgustată de ipoteza de a citi cărți cu prințese timp de 1000 de zile plus și a întrebat plină de speranță dacă există o facultate unde poate citi doar cărți de aventuri. Am dezamăgit-o răspunzându-i că nu as far as I know. A mai întrebat dacă aș ajuta-o la teme și i-am zis că ofc. I-am mai zis și că ni se fâlfâie de note dacă optează pentru sistemul stat.

A rămas că se gândește, discută și cu tatăl ei și revine cu întrebări.

Ce voiam să scriu cu articolul ăsta e că da. E greu și oarecum complicat pentru un copil de 8 ani să se gândească la lucruri ce o să i se întâmple peste încă 12. E dificil nu doar pentru ea, dar și pentru adulți (deși suntem printre puținele animale care putem planifica pe termen lung, nu excelăm la imaginat chestii de peste x ani). Chiar și pentru adulți orizonturi de timp de un an sau doi reprezintă echivalentul unei discuții despre rai (fiind la fel de îndepărtate și ireale). Nu avem capacitatea de a trăi azi pentru ce se va întâmpla peste 20 de ani (mă rog, majoritatea dintre noi și instinctiv, nu neapărat că e imposibil de făcut).

Dar tot cred că e necesar. Cred că atunci când vine vorba de viața ei ar trebui să fie (măcar) parte din decizie. Și încerc să nu iau hotărâri fără ea. Prezint argumente și contraargumente, explic de ce eu aș alege A vs. B, răspund la nelămuriri, când e vorba de amândouă îi amintesc că trebuie să ia în calcul și partea care mă vizează pe mine, nu doar pe ea (n-aș vrea să fie egoistă, viața e tristă rău când ești așa) aso.

Greu? Da. Imposibil? Meeeh, nu m-am omorât niciodată după cuvântul ăsta 😛

IMG_0128

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s