Arhive zilnice: 30 septembrie 2019

30 septembrie 2019

Standard

Am scris cam rar în ultimul timp. Nu că n-aș fi vrut să scriu mai des, îmi lipsește că nu am scris la fel. Dar na, știți? vară. Și vara suntem tot plecate și nu prea iau laptopul cu mine, pe telefon e greu și apoi de, lenevești. Orice are nevoie de repetiție ca să nu dispară. Vara citesc, probabil mai mult decât în toate celelalte trei anotimpuri adunate, pentru că vacanțe. Dar de scris nu prea scriu.

Dar gata, promit că îmi revin. Sara e bine, stă turcește acum pe canapeaua verde și citește volumul 16 din ceva cu niște pisici războinice (mai nasol e că înțeleg că sunt peste 30 de volume). La școala ei e bine, și aș vrea să scriu cumva și de cum e la școala ei, tot din rațiuni de ordine în cap și poate și gândit cum e de procedat mai departe.

Adevărul e că sunt descumpănită, chiar cred că ăsta e cuvântul, descumpănită de faptul că iar vine toamna. Mă uit așa la ea, cum se instalează complet nepăsătoare. Și mi-e ciudă pe ea că întâi vine cu haina asta colorată, ba uite, mai păstrează și o săptămână de vară cum e asta de urmează, doar ca să mă amăgească, și apoi jap. Cizme, bocanci, fulare și mânuși. Măcar primăvara începe prost dar se termină bine. În toamnă nu ai cum să fi altfel decât descumpănit.

Mă face să mă gândesc la cum nu știu, cum facem toate lucrurile de pe lume cu gândul că mai e timp, mai e timp, unde ne grăbim. Dar chiar ne grăbim, eu chiar cred că trebuie să ne grăbim, toamnă după toamnă, una mai rapidă ca cealaltă. Pe toți ne prinde o toamnă din urmă, chiar dacă credem în veri nesfârșite.

Sigur, pături calde și picioare înghețate, pulovăre pufoase și vechi, Sara care e leneșă și nu mai vrea să meargă pe munte deși ieri avea chef, sunt bune și astea. Dar tot mă simt așa, pe un trotuar cu mâinile atârnate pe lângă mine, în pijama și picioare goale uitându-mă la o autostradă unde se îngrămădesc cu 240km pe oră frunze uscate, ploi, temperaturi de sub 10 grade, roșii cherry de import vs. cele de la țară, mașini turbate în goana după ajuns la ore fixe, veșnic fixe la birouri goale cu lămpi artificiale care ne mănâncă zi după zi după zi orice urmă de bucurie. Toate amestecate.

Ăăă da. Prefer vara? Cred că era mai bine să leave it at that.

PS. Sarei îi place iarna. Iarna cu i. Sfinte sisoe. Iarna. Deși eram de față, uneori nu știu dacă chiar sunt eu mama ei. Iarna, auzi.

IMG_9683