O specie diferită

Standard

Sunt într-o deplasare de scârbici unde temperatura e sub 10 grade. Posed căciulă, fular și mai multe perechi de mânuși. Pe sub pantalonii băgați în bocanci port first layer-ul de snowboard. Winter is clearly coming, dar eu încă cred în vară.

Nu asta m-a făcut să scriu acum, seara, întinsă pe cearceafurile de hotel. M-a amuzat un nene. La minunatul job, mă văd în deplasări cam cu aceeași turmă de oameni. Mulți mulți ani i-am ignorat pe toți. Acum vreo mm 3 ani m-am împrietenit cu o fată care croșetează la întâlnirile noastre, chestie care mi se pare cea mai bună chestie pe care am văzut-o vreodată la întâlnire. Cea de-a doua persoană pe care o recunosc (pe restul jur că nu, deși știu că i-am mai văzut) e un nene tătăiță așa care are un ochi albastru mai mic decât celălalt ochi albastru și se îmbracă întotdeauna serios în jumătatea de sus (sacou și cămașă) și neserios în jumătatea de jos (adidași și blugi). Ambii mi se par, nu neg, poate influențată de ciudățenia lor, umpic mai inteligenți decât ceilalți și îi consider aliați de nădejde în diversele bătălii purtate pe câmpul de luptă.

La ultima întâlnire au zis că să ne vedem să mâncăm ceva seara data viitoare când ne nimerim împreună în același oraș. Mbine, am zis (întotdeauna întâlnirile viitoare par o idee bună). În ziua cu pricina am tot căutat scuze ca să evit reuniunea, dar n-am reușit să găsesc. M-am consolat cu ideea că o să fim doar câteva persoane (mai era invitată o persoană în afară de noi trei). Well, în loc de o cină cu fata cu andrelele și nenea cu ochii albaștri inegali m-am trezit la o masă cu 12 persoane. Trec peste cum a fost, că doar ne cunoaștem și știm că a fost îngrozitor. Dar sigur că am discutat cu colegul din dreapta, cu colega din stânga, am complimentat poze cu copii, am întrebat ce mai fac pisicile șamd.

A doua zi turma extinsă de uameni în care mă aflam a decis că cine vrea poate merge la o cină împreună (deci deja a doua, în două seri consecutive). Erau deja vreo 20 pe listă când nenea tătăiță a venit să mă întrebe dacă vin și eu. Am zis senină nu. El a întrebat nedumerit de ce. Și eu m-am gândit că cel mai bun răspuns e adevărul, so i-am zis că sunt o persoană introvertită și că mi-am consumat toate rezervele de sociabilitate ieri. El a căscat niște ochi cât casa și a zis: Serios? Dar nu te vedeam deloc așa.

Așa cum? M-am gândit eu. Dar știam că voia să zică că păream normală.

Sunt introvertită. Asta înseamnă că timpul cu mulți oameni în jurul meu, cu oameni care nu îmi plac, cu oameni pe care nu îi cunosc sau nu îi cunosc bine, îmi consumă multă energie. Multă. Rău.

Dar nu înseamnă că sunt antisocială. Sau că nu reușesc să discut cu alți oameni. Sau că nu știu să fac conversație despre vreme. It’s not rocket science, dragi extrovertiți, nu dețineți ceva superputeri. Pot să o fac. E ușor, zău. Doar că nu îmi place. Și ca orice chestie ce nu ne place, e al dracului de obositoare. Dar zău, nu îmi lipsește juma din cortexul frontal, doar nu îmi plac toți oamenii, ci doar foarte foarte câțiva.

Introvertiții sunt perfect capabili să facă fix aceleași căcaturi pe care le fac și extrovertiții în situații ce presupun oameni. Diferența e că nouă pur și simplu nu ne place și că preferăm să facem alte lucruri, majoritatea singuri sau cu oameni care chiar ne plac.

Îmi pare rău că am scris un articol despre mine și nu despre Sara, dar zău că e și despre ea. Și ea, desigur, tot o introvertită mică care e privită des cu milă din cauza asta. Nu văd de ce. Nu e un minus, e doar o diferență, un egal tăiat.

IMG_0315

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s