Cum tratăm dependența copiilor de jocuri pe calculator sau telefon

Standard

Hai că a sunat tare părințesc asta, nu? Chiar mă întreb dacă cineva o să găsească articolul ăsta la căutări pe sfântul goagăl. 😀 evil grin.

Și nici măcar nu mint. Chiar știu precis cum să rezolvăm oooorice potențială dependență de jocuri, pe telefon mai nou, că pe calculator mai rar.

Serios. I really really do.

Pentru că Sara, deși are acces la telefon oricând dorește (și da, și la jocurile aferente), fără nicio restricție clară legată de minute sau zile anume din săptămână (cum de altfel nu are nici la TV), nu este deloc dependentă de jocuri.

Dar deloc.

De ce?

Foarte simplu.

Pentru că e mă-sa. Recte je.

I know. I know. Dar cum, dar vai, dar se poate?

Da. Se poate. Sunt dependentă de jocuri pe calculator, always been, always will. La primul meu calculator (luat teribil de târziu față de restul familiilor, toate mai înstărite decât a mea – chiar nu m-a deranjat, mba dimpotrivă, sunt actually grateful că ai mei au fost săraci rău o mare parte din viața mea) jucam Diablo.

Duamne cât de mișto era Diablo. Tu erai un dud cu o sabie și omorai niște scheleți. Fuarte educativ. Mnot. Ca să înțelegeți cât de mult mi-a plăcut, în noaptea din spital, de după ce am născut-o pe Sara și stăteam cu rahatul ăla de cateter sau cum draci îi zice în spate și nu puteam să dorm, aveam laptopul la mine șiiiii? Ce am făcut? Am citit despre alăptat, părințeală, teoria multiversurilor sau alimentație sănătoasă? Noup. M-am jucat, da. O daaa, Diablo. O versiune ceva mai nouă, e adevărat, dar nu cea mai recentă (sunt nostalgică la jocuri și dependențe).

Age of Empires, Sims, Plants vs. Zombies, hmmm ce mai era? Oh da. Need for Speed și Mafia (Mafia?).

Nu m-am jucat niciodată nimic cum fac uamenii responsabili, 30 de minute pe zi. Niu. Mă jucam săptămâni întregi, până la epuizare completă.

M-am lăsat întotdeauna de ele atunci când mi se făcea lehamite. Și încă am dependențe pe care le ard la același nivel (din fericire ceva mai vag utile decat jocurile pe calculator: marea, muzica, cărțile, și în general, ideile crete :). Sunt dependentă de ele și toate astea de mai înainte nu au saturation point. Și de cola eram, dar m-am lăsat acum mmmm o lună și două zile).

Istoria recentă a dovedit însă că sunt perfect capabilă să revin la dependențe stupide gen jocuri cu nevertebrate (sau vertebrate dezagregate) și la etatea mea (destul de avansată, trebuie să recunoaștem).

So primul joc jucat de Sara, pe telefon, a fost Plants vs. Zombies. Da. Ăla de mă jucam și eu prin mmmm? Facultate?

I l-am ales je că ea a întrebat de jocuri (apparently toți plozii de la școală se jucau) și eu am zis dar desigur, hai să-ți arăt, și i-am arătat Plants vs. Zombies. De care, la fel de desigur, nu am vrut să mă joc inițial pentru că sunt o femeie bătrână cu treburi importante. Atâta că ăsta era Plants vs. Zombies 2 (la fel de complet mononeuronal ca 1 de altfel) și like like a trebuit să îmi bag nasul în el, la început pentru că mă ruga Sara să o trec de nuș ce nivel și long story short, fii-mea citea și eu încă împușcam morți umblători cu mazare.

Apoi o vreme nu a mai întrebat nimic de jocuri și eu am reușit să revin la cele lumești. Până vara asta când am ales o mare la care ajungeai după nește multe ore cu mașina. Și Sara nu poate să citească în mașină (adică poate, dar nu la cum conduce mă-sa), so tot eu am venit cu măreața idee: dar de ce nu îți instalezi un joc pe telefon? Idee la care a achiesat, desigur, am născut un copil cooperant.

Joc pe care l-am ales tot împreună, cu responsabilitatea părințească în deplină facultate, dar cum altfel cum altfel. Deci am ales un joc de inteligență (cu tot felul de provocări din astea pe nivele de dificultate, puzzle, adunări, yaddy yadyy yadda yadda).

So fii-mea s-a jucat la primele drăcii după care a început să îmi ceară ajutorul când deveneau prea grele. 3 zile mai târziu la 10 trecute cine se juca rahatul de joc pe telefon în patul de hotel la malul mării? Cine cine? Bineînțeles că nu Sara.

Tot copilul a zis, înțeleapt, că să las totuși naiba rahatul ăla de joc că vrea să doarmă că mâine vrea să înoate (pentru că așa cum am povestit taman ce învățase) și are nevoie de energie. Și eu am bufnit și i-am zis: Vezi, veziiii, veziii ce se întâmplă dacă mă lași să mă joc jocuri pe telefon?

Și Sara mi-a dat o îmbrățișare și m-a mângâiat blând pe cap. După care s-a întors cu fundul la mine, a stins lumina și a zis:

– Te iubesc mami. Ai grijă totuși să nu cazi din pat.

Deci vedeți? E perfect simplu să rezolvați dependența copiilor de jocuri. Vă jucați voi mai mult ca ei :D. Ei obervă în ce roboți teleghidați de taste vă transformați (vs. the other way around) și evită să ajungă ca voi pentru tot restul vieții. Nu se mai joacă nevăr evăr. Voi în schimb, well, nu pot să garantez 😛

PS. Pentru cei pentru care e nevoie să explic gluma copilului, făcea mișto de inteligența mea la vârsta aproape senectuții (adică dacă îs așa de tută că nu mă pot opri din jucat rahaturi pe telefon poate o să încep și să cad din pat ca un bebeluș). Yes. She is funny. Smart too. Și nedependentă de jocuri. Toate spre deosebire de mă-sa.

IMG_6358

Reclame

4 răspunsuri »

  1. Eu n-am avut niciodata atractie pentru jocurile pe calculator. In adolescenta jucam doar Mortal Kombat, alegand-o pe Sonia, pt ca-mi placea sa-l bat pe frate-miu, gamer inrait, sub un minut, asa..ca sa stie cine-i sefu’.
    Fiica-mea a avut mereu acces la TV, tableta si telefoane. Intre trotineta si astea, alege trotineta mereu, ceea ce ma face sa zambesc cu superioritate in fata parintilor care se comporta de parca tehnologia e dracu’ gol si-si tin odraslele cvas virgine, neprihanite de-ale internetului rautati.
    Ce-a prins la fiica-mea, in materie de jocuri, pe perioada vacantelor de vara, in general pe avion, a fost Sharks. Un rechin care se plimba prin apa, si uneori iese si pe plaja :)) si mananca oameni. Yup! ataaat de educativ, atat de recomandat minorilor. Very fun. N-o sa-i uit fata cumnata-mii cand si-a vazut copilul captivat de joc, langa a mea, care-i explica ca-i mai fun sa mananci cate o tanti vs neni, pt ca ele tipa mai misto. We were on a plane, she had to behave, da-s uimita ca nu m-a alergat dupa pe pista :)). Il joaca numai vara, 2 saptamani, gen, deci e OK. Si da, si eu le-as manca intai pe alea in bikini.

    Apreciază

  2. Duamne, ce delicios stil de a scrie ai tu! Delicioasa si Sara, normal, cum te „parinteste” ea pe tine!!
    Doar sa stii ca imi place blogul si ma tot uit sa vad ce mai apare new. Cheers!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s