Arhivele lunare: iunie 2019

Goldfish

Standard

Pe coperta cartii de acum sade un pestisor auriu. Nu exclud ca taman de asta am cumparat-o, dar nu imi mai amintesc precis. Adevarul e (si) ca uitasem complet ca o am, am dat de ea fix inainte sa ies pe usa si a fost ultima pusa in bagaj.

E o carte de povestiri scurte. Cred ca e de 10 spre 100 de ori mai greu sa scrii bine o poveste scurta decat un roman (unde are timp sa te ameteasca, prosteasca, vrajeasca etc). O povestire scurta nu are dupa ce sa se ascunda. Ori e buna ori nu. Si cartea asta cu pestisorul auriu are povesti bune (majoritatea).

Una dintre ele, cea care m-a facut sa scriu aici despre coperta cu pricina, e despre un Univers in care oamenii vad alti oameni doar atata timp cat ii iubesc. Apoi, pur si simplu devin invizibili. Un tip isi da seama ca dragostea prietenei lui s-a dus dracu dupa ce asta il calca pe picior in bucatarie si se aseaza peste el in fotoliu. Fuarte frumoasa analogia. Chiar vedem doar oamenii pe care ii iubim, fie ca ei sunt theone ai nostri, prieteni sau copiii din dotare. Habar nu am daca Sara e cel mai misto copil din Univers. Foarte posibil ca nu e pentru altcineva decat pentru mine. Pentru ca eu doar pe ea o vad din toti copiii din lume. Doar cracii ei lungi si slabi, miscarile bruste si dezordonate, nasul vesnic proptit pe pagini de carti.

Povestea cu pestisorul e despre interviuri luate oamenilor din intreaga lume (ce i-ar cere unui pestisor auriu). Dragostebanicasesanatatepacemondiala.

Un batran, care chiar avea pestisorul auriu cu cele trei dorinte (pe care le ceruse deja si pestisorul plecase) a raspuns la interviu ca daca ar avea un pestisor auriu l-ar tine intr-un vas pe masa din sufragerie si nu i-ar cere nimic, doar ar vorbi cu el toata ziua, i-ar pune intrebari si l-ar asculta.

Mie mi s-a parut tare nepoliticos sa obligi un pestisor auriu sa traiasca intr-un vas pe masa din sufragerie. Cred ca un pestisor auriu ar sta mult mai bine liber, in ocean, chiar cu riscul de a nu fi intotdeauna acolo sa raspunda prompt la intrebari sau dorinte 🙂

Reclame

The way Sara does things

Standard

Cred ca singura chestie cu care am batut-o pe Sara la cap vreodata in viata ei e inotul.

Paranteza. Urasc batutul la cap. Spun o data, de doua ori maxim, sa ma asigur ca m-a auzit si apoi gata. Oamenii (mici si mari) nu fac cu inima deschisa ceva doar de dragul altcuiva. Sau o fac uneori, dar iese cacatul praf.

Ma rog, deci cu inotul cred ca i-am zis de vreo 10 ori. Poate chiar 15 :D.

Enorm, stiu. Dupa standardele mele. Dar nu concepeam ca Sara sa nu inoate. Pentru mine e una din cele mai misto chestii din Univers si mi-ar fi fost ciuda daca ea nu avea asta in viata ei. Sigur, putea sa imi spuna ca it sucks si ca ce dracu e cu prostia asta dupa ce invata si ar fi fost ok. Dar come on, cine zice asta ever?

An de an de an am rugat-o sa mearga la cursuri de inot. Una ca a fost pe la 2 ani la gradi la un individ care urla la ei si ii obliga sa sara in apa adanca (stiu, am auzit ca asa se invata; in cazul Sarei a insemnat cele de mai sus: refuz total sa mai invete). Apoi, am incercat eu (dar nus cum mama dracului poti sa inveti pe cineva sa inoate). Anul trecut, in fix ultima zi a primei vacante, a inotat geeen 30 cm spre mine. Am fost spagat. Dupa? In celelate enspe vacante pe care le-a avut? Nada, zippo, niente.

Anul asta. Day one. Ajuns la cazare. Eu desfac bagajul. Sara zice ca vrea la piscina cu un crac deja in costumul de baie spre usa. Eu zic stai ca vin si eu (si las naiba bagajul). Ea ma ignora si se duce singura (are vesta de inot). Ies peste 2 minute in costum de baie. Ma uit la Sara, Sara la mine si zice: uite ce pot sa fac.

Si se apuca sa inoate de-a lungul si de-a latul piscinutei. Pur si simplu. Dupa care isi da vesta jos, isi pune ochelarii de inot si continua. De parca ar fi stiut sa inoate toata viata ei si n-a vrut ca o bateam eu la cap sau ceva.

Ma uit stramb la ea si o intreb:

-Fata, cum mama ciorilor faci tu lucrurile asa? Si la mers, si la folositul toaletei, si la citit, stai stai stai nu faci nimic si apoi brusc te apuci de parca le inveti in somn.

nu stiu mami. ma uit si inteleg. fac lucrurile atunci cand vreau eu sa le fac.

pentru ca imi flickare ochii in cap adauga. creierul meu. pentru ca flickaritul continua, explica odata pentru totdeauna: corpul meu.

Deci asa face ea lucrurile. 🙂

Repede

Standard

Voiam sa scriu altceva ce imi sta in cap, dar:

-azi am avut doua sedintoaie

-am urcat si coborat un deal

-aseara am coborat si alergat (in fuga, pe ploaie) acelasi deal

-am constat ca in orasul asta cu luna si mare au aparut cainii si au disparut pisicile

–nu a fost luna plina

-nu stiu unde sunt diacriticile la calculatorul asta nou

-am mancat prea mult

-maine alta sedintoaie

-am sarit cam o ora din stanca-n stanca (seara)

-apa e calda, puteti merge linistiti

-mi-au blocat (iar) roata la masina

-am vazut o stea cazatoare

Deci nu scriu ce as fi vrut sa scriu.

Dar sa stiti ca Cernobil pe HBO e misto. Chiar daca scenariul sufera pe alocuri, e misto. Si nici BM5 nu e chiar asa de rau.

E vara mai 🙂 Not bad.

Altfel

Standard

Am citit prima oară de testul ăsta parcă mmm acum vreun an și am zis că mie n-o să îmi iasă cum a ieșit. Apoi, săptămâna trecută l-a găsit Radu și ovios că m-am înșelat.

Dar întâi testul:

https://implicit.harvard.edu/implicit/selectatest.html

Alegeți unul, eu o să scriu despre cele legate de rasă și homosexualitate. E important să urmați cu atenție instrucțiunile (să apăsați cât de repede puteți și overall să fiți atenți)

 

 

Mbon. Sper că l-ați făcut (cu atenție, nu ca văr-miu care a gresit prea multe ca să îi dea un rezultat și m-am ofticat că n-a fost în stare să îl facă că el e printre ultimii oameni pe care l-aș suspecta de discriminare).

Majoritatea oamenilor (albi) arată o preferință  automată medie spre albi. (si straight pentru straight)

Cei care au făcut testul (some Harvard folks) argue că rezultatele de mai sus confirmă că avem un bias împotriva oamenilor de altă culoare sau a homosexualilor, chiar dacă la nivel declarativ spunem că nu.

Inițial, când am citit despre rezultatele testului am crezut sincer că poate îs pur și simplu mai mulți rasiști și mai mulți oameni care nu înțeleg homosexualitatea (after all trăiesc în RO și la noi na, cele de mai sus chiar sunt adevărate, mulți o spun și declarativ, nu că le iese la teste), iar discriminarea rămâne o problemă și nowadays, uite:

White applicants get about 50 percent more call-backs than black applicants with the same resumes; college professors are 26 percent more likely to respond to a student’s email when it is signed by Brad rather than Lamar; and physicians recommend less pain medication for black patients than white patients with the same injury.

Apoi, după ce am făcut testul (da, și mie mi-a ieșit o preferință medie spre), și fiind perfect sigură că mi-ar fi egal de Sara, de exemplu, ar fi gay sau dacă s-ar căsători cu un negru (m-ar interesa mai sus dacă orice persoană cu care ea alege să fie o iubește cu adevărat au ba), am început să mă întreb dacă rezultatele de la testul de mai sus, care sunt notate ca bias împotriva unei categorii de persoane chiar echivalează cu potențialul de a discrimina.

Și hm, e greu de spus pentru că nu sunt în posesia unor date concludente despre asta, mdar. Testul de mai sus calculează practic viteza de reacție cu care facem asocieri pozitive (sau negative) cu persoanele dintr-o categorie sau alta. Albii fac asocieri pozitive mai facil cu persoane albe și mai greu cu persoane negre, respectiv mai ușor asocieri negative cu persoanele negre și mai greu asocieri negative cu persoanele albe.

Cred că e ceva parțial greșit în cele de mai sus. Mi se pare că e unul din cazurile alea în care cercetătorii au vrut să demonstreze ceva și apoi au făcut experimentul, nu au pus o întrebare la care erau sincer curioși să descopere răspunsul. Cred că oamenii sunt înclinați să facă asocieri mai rapide cu elementele care le sunt mai familiare decât celelalte, nu neapărat cu cele pe care le consideră mai bune. De fapt nu numai cred, sunt sigură, pencă are deja un nume fancy: the familiarity heuristic.

Dacă testul ar fi făcut, de exemplu, cu animale des întâlnire în Europa (ex. iepure, căprioară etc). vs. animale neîntâlnire în Europa (ex. gorila, hipopotam etc) europenii ar manifesta o „preferință automată” pentru animalele din Europa. Din simplul motiv că sunt mai familiare.

Și nu cred că asta echivalează cu a spune că europenii urăsc tigrii (poate românii lebedele dar lets not get down that road).

Cred că testul de mai sus, înainte de a demonstra că majoritatea oamenilor discriminează puțin, chiar și involuntar, demonstrează doar că suntem înclinați să facem asocieri pozitive cu lucrurile cu care suntem familiarizați.

Mdar, trecând peste cele de mai sus, at the end of the day, fie că rezultatele testează impactul gradului de familiaritate (cum înclin eu să cred) sau discriminările ascunse adânc în inconștientul lui Freud sau poate venite epigenetic de la strămoșii strămoșilor noștri de la neuronii ăia de se bagă-n gene de tocmai îi descoperiră ăștia zilele trecute, problema rămâne cumva.

Acum, și cercetătorii de mai sus recunosc că preferința automată nu e o predicție pentru comportamente individuale. Chiar dacă manifestăm o preferință automată pentru o categorie, la nivel rațional putem decide să controlăm modalitatea de acțiune și să ne comportăm egal cu ambele categorii (deci non-discriminatoriu). Și eu cred (pentru că, am mai scris, rămân o idealistă prostuță) că majoritatea oamenilor buni încearcă să facă exact asta.

Însă revenind la plozi, că ăsta rămâne un blog care e legat de ei, mi se pare o lecție pentru părinți. Mi se pare foarte important să nu le limităm familiaritatea. Adică, în traducere, să îi expunem la cât mai multe idei noi. La oameni diferiți de ei. La abordări aparent ciudate. Să îi familiarizăm cu normalitatea lucrurilor cu care ei nu sunt obișnuiți. Să îi facem să înțeleagă că altfel nu e niciodată egal cu rău.

Mda. Asta voiam să zic. Altfel nu e egal cu rău. 🙂

img_4382

Muzichie

Standard

Sara  acultă ce muzică ascultă mă-sa. Știu părinți care dansează pe Cutiuța muzicală și ascultă Elefantul și dragilor, vă admir. Eu nu pot.

Sunt dispusă să renunț la multe, mă joc intensiv ore în șir pe covor, mă împrietenesc vreau nu vreau cu părinții prietelor ei, sunt dispusă inclusiv să merg în vacanțe all inclusive pentru fii-mea, dar nu pot să renunț la muzica mea. Îmi pare rău, dar nu pot. Până aici. Problema e că nuș cum să zic, dacă sunt obligată cine știe cum să ascult muzică care nu îmi place mă transform, mă mănâncă pielea la propriu, devin nervoasă, ce să mai, fac urât. Am nevoie de muzica mea ca să fiu om.

Deci,spuneam, Sara ascultă ce ascult eu. Acum ce ascult eu nu e deloc ce ascultă majoritatea lumii și cu siguranță nu ce ascultă copiii de la școală. Mă gândesc cu groază cum o fi când o ajunge la adolescență și va vrea să facă pe dos decât facemă-sa. Poate se apucă să asculte manele.

Mă rog. Ieri a venit acasă țopăind dintr-o excursie cu școala și mi-a zis că un adult le-a pus muzică în autocar. A căutat melodia pe telefon și a pus-o tare, începând să danseze prin casă. Era Happy, o știți, sigur. M-am uitat chiorâș la ea și evident că am făcut ce ar face orice adult responsabil. Am lăsat tot ce făceam, am pus melodia pe TV, am dat-o la maxim și am început să dau din fund prin casă. Twice, că desigur, a fost cu bis.

După 2 ture de Pharell m-am prăbușit epuizată pe canapea și am zis că nu mai pot, dar ea a continuat să zburde pe melodia următoare, aleasă aleator de Youtube. Recte Justin Timberlake, I ve got sunshine in my pocket. Mi s-a părut decent, că after all suntem contemporani eu și domnul Justin și am un tricou pe care scrie fix titlul melodiei cu pricina. A treia însă a fost Miley Cirus (dacă așa o cheamă pe creatură). O ceva cevaaa nu știu ce melodie era, dar ceva absolut lălăit și sinistru în opinia mea. M-am uitat cu groază la fii-mea, să văd dacă dănțuie în continuare, dar Slavă Cerului, she did not. S-a oprit, s-a așezat pe canapea lângă mine, s-a uitat curioasă câteva minute la dudia Miley (sau Cirus sau Stratus sau cum o cheamă) și apoi s-a întors spre mine și a zis: Duamne mami, ce naiba de muzică e asta?

That’s where she draws the line. La donșoara Norișor. Not bad for an 8yo. Trag speranțe că poate evităm manelele la adolescență :D. Ai voștri ce muzichie ascultă?

IMG_7642