Misfits

Standard

Sara și-a reamintit că îi place la nebunie să se dea în roller coaster în Orășelul Copiilor. Nu știu dacă ați fost, eu zic sa nu vă duceți. Nu în ăla mic, de copii, ntz, în ăla mare de 3.2 G. Adoră să se dea în drăcia aia (she is mine after all, de mai am uneori dubii ce gene a moștenit). Atâta că după 8 ore la scârbici în care 700 de oameni trag de mine în 1800 de părți de mă simt de multe ori ca o bucată uriașă de plastilină ultimul lucru pe care am chef să îl fac e să mă dau în drăcia aia care îmi duce tot stomacul în creier.

Mă duc cu ea oricum? Evident că mă duc, ce dracu să fac.

Trecând însă peste recomandarea de a nu vă duce în drăcia aia de orășel, nu veți avea decât de suferit, credeți-mă, voiam să povestesc altceva. Mă uitam, că încă mă uit,la oamenii din jurul nostru. Sunt obosită rău azi și nu o să reușesc să reiau tot ce am văzut, pentru că deja s-au transformat într-o mare amestecată, dar mi-a rămas lipită pe retină imaginea unor adidași albi care se prelungeau cu o brățară lată, argintie, ce cuprindea anevoios gleznele (nu de gazelă) ale unei doamne mult prea puternic machiate. Tricouri cu sclipici, mestecat de gumă, telefoane pe post de înaintaș la mers șamd. La copii.

Eu și fii-mea? Niște tricouri lălâi, blugi și teniși, eu rucsac în spate, al ei în mașină. Mă holbam la ea în marea aia de oameni și mă uitam la mine în marea aia de oameni și mă gândeam că ne potrivim nu. Adică nu că eram mai roz sau mai albastre, mai sus sau mai jos, mai blonde sau brunete decât toți oamenii ăia, doar atât: nu ne potriveam în peisaj.

Și e o realitate cumva. În peisajul majorității nici eu nici Sara nu ne potrivim. Majoritatea rămâne majoritate fie că ne convine au ba cum e ea. Noi? Noi doar nu ne potrivim. Probabil că viețile noastre o să continue să arate așa. Nu e nici bine nici rău. Întotdeauna găsești alți nepotriviți. Rar ca dracu, e adevărat, dar întotdeauna. Și da, (și) de asta scriu. Pentru nepotriviți. Ca noi. 🙂

IMG_7960

 

Reclame

2 răspunsuri »

  1. Eu ii spun mereu tatalui piticei noastre: am impresia ca noi crestem un dinozaur! Macar noi doin ne-am gasit unul pe altul.. ea ce se face? El e mai optimist din fire asa si se gandeste ca daca vor oamenii astia sa readuca la viata mamuti, are toate sansele sa gaseasca si ea un dinozaur… 😉.. mbut, sometimes is really sad not to fit..

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s