Arhive zilnice: 4 aprilie 2019

Meant to

Standard

Pe de o parte, mi se pare mișto rău că Sara a crescut. Sunt fascinată de personalitatea ei, cu bune și cu mai puțin bune :D, de independența ei, de încăpățânarea ei și în general de felul în care cântărește fiecare decizie și apoi scurt, hotărăște. Pot să vorbesc cu ea orice, da orice mă, de la migrația popoarelor în lume la dezbateri de ce am salvat o singură floare mică mică de pom înflorit care căzuse pe jos, în fața blocului când am mai văzut probabil mii de flori căzute în viața mea și doar pe asta am luat-o să îi fac casă într-o ceașcă de cafea. Ce avea floarea asta special? De ce ea și nu alta?

Dar pe de altă parte, nu e bine, nu e bine deloc, vă zic. Cel mai și cel mai tare mă enervează că mi s-au dus dracu pupicii de dimineață și îmbrățișările de după-amiază. Are 8 ani domne, o p t, cum adică Sauron să mă pupe dimineața când o las la școală sau să îmi răspundă la te iubesc, îmi arată cu un deget mic și drept camerele de luat vederi. Vrei să mă vadă învățătoarele când te puuuuup? Mie mi se rupe total de toate învățătoarele și non-învățătoarele din Univers care ar putea vedea că mă pupă dar ei nu. Dragostea ei nu e pentru publicitate. Ca atare, fără pupici în public. Și de fapt nici acasă nu e așa pupăcioasă, preferă îmbrățișările. Eu nu știu ce prefer cu ea, probabil tot îmbrățișările, deși nu există dimineață în care mă duc să o trezesc și văd 10 perechi de degețele de picioare ieșind de sub plapumă să nu mă înfig în ele la ronțăit și pupat. Iar când o iau, oh well, baletează decent, nu mai am alergat spre brațele mele, la revedere papapa. Zici că nici n-a observat că am fost plecată, mă tratează de parcă nu ne-am văzut de 5 minute când mie îmi vine să o iau în brațe și să mă învârtesc cu ea în brațe până tot Universul dispare. Dar ntz, ne văd copiii, lumea, imaginea ei de copil de 8 ani înțelept și adunat e pusă în pericol. All my eyes rolled. Similar, când i se solicită la școală cu diverse ocazii să îmi scrie felicitări nu ar scrie nici pișcată cu ceară orice din ce se așteaptă lumea de la ea sau ce scriu alți copii: de exemplu, te iubesc sau orice vag legat, iar la mesajele alea cu mulțumesc mami că nuș ce draci mai are puțin și își ia o pungă de vomitat, mult prea siropos pentru ea. Îmi scrie în schimb. Mersi că mi-ai dat 5 lei în parc să îmi iau suc de portocale (într-o seară geroasă de primăvară timpurie în care mă rugam de ea de cca o oră să mergem acasă că îmi degerase nasul), de cred că toate învățătoarele care au citit bilețelul ăla (pus de altfel extrem de artistic într-o sticlă minusculă cu nisip în ea) au zis că nu hrănesc și nu adăp plodul veci. Dar pentru Sara era evident, iubirea ei e ceva personal, nimeni niciodată nu are voie să știe ce simte ea pentru mine. Îmi arată mie și atât. Restul e, vorba cântecului, cancan. Acuma, nu zic că nu are dreptate sau că eu sunt altfel. Dar îmi vreau pupicii de dimineață sau îmbrățișările de după-amiază înapoi. 😦

Nici măcar seara, după ceva zile, când am fost plecată și o întreb dacă n-are chef să doarmă cu mine (în general n-are, că pic ca musca instant și adorm în timpul săptămânii, mă trezesc diminețile să note și litere, iar ea preferă să citească seara, ceea ce nu poate face cu mine dormind lângă ea), nu țipă Daaaaa așa cum făcea. Mă mângâie ușor pe păr și răspunde Sigur mami, de parcă ar fi înțelegătoare cu dorința mea de afecțiune ușor imatură (mposibil, nu neg), chiar dacă țopăie apoi prin casă, pur întâmplător, desigur, nu din cauză că am rugat-o eu să doarmă cu mine și se bucură, doamne fer. Înainte să adoarmă însă, mă ia prizonieră în brațele ei de parcă aș fi un pluș vechi de 37 de ani care nu e făcut pentru altceva decât pentru a fi sugrumat de mâinile ei mici în pregătirea pentru somn.

Și de fapt, nu exclud, poate chiar pentru îmbrățișări mici mici și calde calde am fost făcută.  Nu văd pentru ce altceva, serios 🙂

img_9353

Reclame