Arhive zilnice: 27 martie 2019

Toace și șervețele

Standard

Mă îmbrac de obicei în blugi și bocanci/teniși. Așa m-am îmbrăcat de când mă știu, așa sunt eu, așa mă simt bine. Zi după zi, buro sau weekend. De fapt nici nu am haine de weekend separate, toate hainele mele arată la fel. Fii-mea, na, pe cine să moștenească, la fel, blugi și adidași (ei nu-i plac bocancii, sau cine știe, poate n-am găsit bocancii potriviți). Se mai îmbracă în rochie vara pe plajă, din simpla rațiune practică că e mai rapid de dat jos să sară în apă. În rest nu.

Asta e regula. Uneori, foarte uneori, de obicei când fac curat în șifonier, constat că am și fuste și rochii care ar putea fi purtate dar nu sunt. Și zic hai mă să iau și astea, dacă tot am dat banii pe ele. Plus că sunt curioasă când n-o să mai pot merge pe toace, mă uit uneori la doamne care fac echilibristică pe ele.

Luni m-a pălit această idee, mposibil pencă aveam ușoară febră de la răceală, nu neg. Am agățat o fustă, o bluză și nește pantofi. Primul hop a fost Sara când mi-a văzut încălțămintea, în timp ce își lua adidașii ei verzi-abaștri.

-Serios? În asta te încalți? Serios? Dar de ce ai vrea să te încalți în așa ceva? Tu i-ai văzut? Crezi că degetele tale de la picioare au formă de triunghi? Cum crezi că o să se simtă degetele tale în ele? Știi cum îți stă coloana pe toacele alea? Serios, știi? Tot corpul tău se chinuie când te ridici pe alea! Dar nu înțeleg de ce ai vrea să faci așa ceva! Plus că sunt urâți, nu îmi spune că îți plac!

Am reușit să scap tirului de întrebări și m-am avântat în lume. Abia aici m-am enervat. De unde de obicei sunt absolut invizibilă în hainele mele (and I like it that way), acum brusc nu mai eram. Colegele comentau pe culoar, nenii cu cămăși și burți mai mari la circumferință decât IQ-ul lor mă salutau curtenitor în lift și-mi deschideau uși, încercând să facă glumițe neinspirate. Capacul a fost la Mega. La Mega unde merg eu să produc mâncare e o insulă din asta unde găsesc carne proaspătă și de unde îmi achiziționez cotletele de porc cu mai mult os (ce-or avea românii cu osul ăla de îl tot taie când e partea mea preferată nu știu). Ei, și de obicei tantile alea de acolo sunt megaaa ocupate (în sensul că ignoră toți clienții și cu precădere pe mine, preferând să aranjeze etichete, orice altceva decât să te întrebe dacă vrei ceva). Actually în toți anii ăștia de când merg acolo nu m-a întrebat nimeni niciodată dacă vreau să cumpăr ceva, după 10 minute de așteptat politicos urlam eu la câte una: -Nu vă supărați, aș vrea și eu nu știu ce. Well. Luni nici nu m-am așezat bine și a venit o tăntică la mine și zâmbind, de a trebuit să mă ciupesc dacă nu cumva sunt într-un univers paralel, mi-a zis: -Bună ziua! (like bunăziuaaa!). Doriți să cumpărați ceva?

Mă enervează așa de rău că felul în care sunt tratați oamenii depinde de felul în care se îmbracă de nu pot să vă explic. Mi se pare una din cele mai mari prostii existente. Dacă nici acest mic efort nu îl putem face, ca specie, să nu ne mai ghidăm după aparențe, atunci ce dracu de șansă mai avem să fim curajoși, blânzi, calzi sau răbdători. None.

O zi proastă.

Am ajuns acasă cu Sara și ne-am ocupat pozițiile strategice în fiecare parte de canapea, fiecare cu cartea ei și cutia cu șervețele la dispoziție lângă, ambele refuzând să luăm orice medicamente pentru răceală.

Când Sara îmi zice:

-E totuși bine că suntem răcite amândouă, mami.

Creierul meu încetinit nu procesează. De ce naiba e bine să bolim amândouă și nu doar una?

-Pentru că așa putem sta împreună. Altfel dacă erai doar tu răcită trebuia să te ferești să nu-mi dai răceala și nu mai puteam să facem chestii împreună. E mai bine așa.

Acuma, deși n-am primit niciodată scrisorele siropoase de amor de la fii-mea de ziua Mamei și sunt destul de precisă că nici n-o să primesc vreodată, cred că cu declarația asta, neplanificată și nici măcar intenționată, nici n-o să am vreodată nevoie. In all my life nu mi-a zis cineva ceva mai frumos de atât. Day was saved. În ciuda toacelor și șervețelelor.

55833086_664905053947381_501486579118768128_n