Philosophy bites

Standard

Am furat titlul unui podcast, recunosc, dar prea se potrivea. So fii-mea a ales să meargă la un opțional de filosofie, ținut de un nici nu știu cum să zic, un puștan absolvent de Antropologie care face chestii foarte mișto cu ei. Nu înțeleg sincer de ce s-a înscris, pencă tot ce face acolo este să îl terorizeze pe băiatul ăsta (dar zău că îl terorizează, numai se joacă și basically ia peste picior cam tot ce se întâmplă acolo, parțial cred pencă i se pare de porc să discute filosofie cu o gașcă de 7 years old, la fel cum i se pare de porc și să îi scrie maică-sii mesaje de amor pe bilețele sau felicitări de 8 martie ce ar putea fi citite de alții, gen învățătoare, over her dead body). Dar ce spuneam? Da, nu pricep ce cauta la opționalul cu pricina, pentru că scopul ei în viață pare a mă face pe mine, în rarele secunde când îmi imaginez că am mai mult de doi neuroni în cap, să mă conving că nu am probabil nici măcar unul singur, plutitor.

Aseară. Întotdeauna seara, întotdeauna înainte de culcare. Ea citește pe colțul stânga de canapea, eu mă uit cu căștile, pe telefon da, la Leaving Neverland (nu mă întrebați încă, că nu știu ce cred despre, sunt abia la jumate) pe coltul din dreapta. Se oprește, se uită lung la mine, suficient de lung încât să îmi dau căștile jos:

Tu ai darul de a dori?

– Darul de a dori? clipesc tâmp. Cred că îl am, dar de ce crezi că e un dar și nu o povară?

Ce înțelegi tu prin dar și prin povară? Încă niște clipit tâmp din partea mea.

-Păi nu știu mama, un dar e ceva pozitiv și o povară e ceva negativ, ce e greu, ceva ce te ține în spate.

Tu creeeziii că a-ți dori e o povară? Mă străpung doi ochi căprui sau negri (depinde de lumină).

-Cred că da, ar putea fi o povară atunci când nu obții ceea ce îți dorești, nu?

Eu cred că e un dar. Cred că atunci când îți dorești foarte foarte mult ceva ești fericit. Nu vorbesc de lucrurile mici pe care ți le dorești, ci de ceva ce îți dorești foarte foarte mult. Înghit în sec, n-a zis că să obții lucrul ăla aduce fericitul, ci doar doritul în sine. Sfertul meu de neuron tremură agitat.

-Tu ce îți dorești mama?

Eu? Un copac. Răspunde repede și precis si senin de parca zicea ca vrea o palarie verde. Mi-ar plăcea să am un copac.

Aham. Un copac la etajul 6 în blocurile lui Ceaușescu. Poate totuși găsim ceva mai fezabil.

-Și altceva în afară de un copac?

-Nimic altceva. Doar un copac.

Mă lasă să mă duc să pregătesc apa pentru baie și când mă întorc să o iau și o ameninț să-și miște fundul la spălat pe dinți mi se încolăcește toată pe tălpi ca un pisoi și îmi șoptește încet, tare încet, să audă doar ea și mie doar să mi se pară: te iubesc. Și eu te iubesc, îi răspund repede și tare, poate chiar puțin prea tare, să se audă și din cealaltă parte a globului sau chiar de pe Lună. Mă opresc să îi mângâi părul și apoi îi zic. –Sper că ești fericită fată mica.

-Sunt. Fericită.

Liniste

PS.  -Dar nu și atunci când trebuie să mă spăl pe dinți!

IMG_0674

Reclame

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s