Spirale

Standard

Apartamentul unde mă aflu temporar are multe perne mici, de decor, galbene. Atât de multe că mă incomodează și le arunc pe toate într-o movilă în partea dreaptă. Partea bună e geamul mare, până la pământ, pe care pot să privesc facinată frunzele care se învârt în vârtejuri repetitive. Frunze care nu știu ce naiba caută aici că sunt de toamna trecută. Ele nu știu că vine primăvara? O doamna 50 plus își leagă bicicleta de stâlpul de autobuz din față. Se holbează la mine, uitând să joace în piesa în care simplul fapt că ne aflăm de o parte și de alta a unui geam de sticlă ne face străini. Mă gândesc că are, în fond, dreptate, suntem tare aproape. Și îi zâmbesc. Îmi zâmbește înapoi.

Însă de fapt frunzele m-au făcut să iau calcuatorul în brațe (și să mă încurc de pernele galbene), felul în care se roteau.

Mi se pare că multe lucruri se rotesc, tot ca ele, în spirale ascendente sau descendente, și în viețile noastre de uameni sau de copii, orice se întâmplă să fim azi. Întotdeauna începutul e mic. Mic, mic, cel mai mic. Apoi pauză. Apoi respirăm și încă un lucru mic. Dar nu așa de mic ca primul, puțin mai mare. Și încă o pauză. Iar apoi, înainte să ne dăm seama călătorim cu viteza luminii către o destinație necunoscută (și implicit ușor înspăimântătoare).

La Sara e ușor cu cărțile. Prima carte. Doar una, întotdeauna una cum altfel. Apoi pauză. A doua, a treia și acum are un perete de cărți citite deja și îmi răspunde șocată când ajungem în mall să luăm alte cărți că Nu, nu are nevoie de o geacă sau de pantaloni, la ce ar putea să îi folosească o geacă sau niște pantaloni? Cărțile în schimb parcă sunt ciocolată sau manele. Fără număr, fără număr. La fel de serioasă mă întreabă de ce citesc așa de încet cartea asta. Nu îmi place? Și eu zic parcă mama nu îmi place așa mult, sau poate cine știe, n-am chef de ea azi, ție nu ți se întâmplă să nu ai chef să citești? Ba da, cu siguranță i se întâmplă să nu aibă chef să citească. Atunci când doarme. Atunci când doarme nu are chef să citească. Nici măcar nu glumește. Și nici nu prea doarme.

La mine poate e cu muzica. Azi o melodie, meh, nu o bag în seamă. Încă una. Și încă una și într-o lună respir doar note scrise de aceiași mână.

Dar nu sunt întotdeauna spirale ascendente. Uneori și lucrurile rele pleacă tot așa, de la un lucru, cel mai mic lucru din lume. Poate aruncatul unui muc de țigară pe geam. Poate atunci când te faci că nu vezi un copil care cerșește la semafor (nu zic că e bine să dăm bani cerșetorilor neapărat, dar să te prefaci că sunt invizibili e cumva un lucru mic și meschin și urât). A treia zi minți un prieten că te doare burta când te roagă să îl ajuți la mutat și peste o lună te faci că nu auzi că în camera de lângă un soț își caftește conștiincios soția. Poate peste un an chiar tu decizi că e ok să faci mult mai mult rău de atât. Sigur. Nu noi, alți oameni, toți ipotetici, niciodată noi înșine.

Dar nu știu, mă gândeam că uneori e bine să ne uităm la frunze. Și la spitalele din viața noastră. Să ne apucăm copiii de glugă să îi tragem înapoi când apucă un colț de spirală rea sau să nu ne mai agităm și să ne lăsăm purtați de ele atunci când sunt unele bune, care duc la o lume nouă, care chiar dacă-i necunoscută parcă nu e așa de rea. Sigur. Nici eu nu știu care sunt spiralele bune. Doar cred, ca proasta, uneori, în ele. 🙂

IMG_7409

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s