Normal

Standard

Aș vrea să scriu următoarele lucruri care sunt normale pentru un copil de 8 ani. Toate cele de mai jos sunt confirmate de cărțile/articolele citite (majoritatea de psihologie/neuroștiință), experiența personală și privitul Sarei, care rămâne prioritatea mea în toți anii de-au trecut până acum și va probabil mai urmează încă mulți așa. Și pencă uneori am senzația că adulții au uitat cum era când erau copii (că măcar de acolo ar trebui să știe, presupun că nu toată lumea e obsedată de citit rahaturi despre cum funcționează creierul unui plod).

  • E normal ca un copil la 8 ani să nu se poată concentra asupra unei activități mai mult de 10, hai 15 minute. Dacă e una care îi interesează, poate chiar juma de oră. Sara citește ore întregi sau face exerciții la matematică uitând să mănânce, dar mi se raportează des că se uită pe geam la exercițiile în grup de la școală (i se par plictisitoare).
  • Să mintă (jur, și chiar ar trebui să fim mândri când mint, într-o oarecare măsură, desigur, pentru că e un proces destul de complex, cu cât mint mai de mici cu atât e mai mare reușita, dar vă asigur, la 8 ani deja toți pot să mintă)
  • Să se certe, să trădeze și chiar să jignească prietenii/colegii (nu văd cum aș putea să scriu mai multe despre asta, sper că vă aduceți aminte de când erați copii, dar toți o facem. Am făcut-o și noi, o fac și copiii noștri). Și e tare ok că se întâmplă acum. E ok pentru că atunci când se vor certa, când vor trăda, când vor jigni ceilalți se vor supăra pe ei și le vor spune basically că they are a tiny asshole (which they are). Și it sucks să fii an asshole (except în cazul în care ești psihopat, ceea ce nu e cazul printre copiii noștri, statistic zic, nu alfel :D). Și dacă fac ceva ce îi face să sufere, n-o să o mai facă din nou. Fix așa învață, ideal, să nu fie assholes când sunt mari. De aia e foarte, dar foarte important să îi lăsăm să învețe din lucrurile astea și să nu ne ducem urlând bullying la prima înjurătură de i-o trage unul.
  • Apropos. Copiii la 8 ani aud și sunt interesați de înjurături. Din nou, în cazul în care ați uitat, vă reamintesc eu. Tot pe la vârsta asta le-ați învățat și voi. Sara nu e interesată de partea asta (probabil pencă eu nus cea mai dusă la biserică când vorbesc și e deja plictisită de ele), dar știu copii care sunt și le repetă acasă spre scandalizarea părinților. Dar vaaaaaaaaaaai, cum se poate, unde au auzit așa ceva? La școală au auzit, așa cum ați auzit și voi. Shut up.
  • Bubuie de energie. That’s a shocker. Acum serios, dar mi se pare sf că am ratat chestia asta. În principiu sunt jucăuși, nu neapărat că au mai multă energie ca adulții (deși am citit niște studii conform cărora copiii se descurcă la fel de bine ca adulții atleți la exerciții de mare intensitate și mai ales la recuperarea de după). Plus că mitocondriile se duc dracu când îmbătrânim (and we do).
  • Testarea limitelor și dorința de libertate. Dacă aveți un copil docil care ascultă toate regulile, I really think you should not be happy. Copiii la 8 ani pot și vor să facă lucruri singuri, testează în continuare limitele și vor să vadă până unde se întinde libertatea lor (cu adulții și cu copiii din jurul lor). Depinde de adulți de cum trasează și respectă limitele (care da, trebuie să existe, atâta că eu rămân la opinia că trebuie să fie extrem de puține, tocmai pentru a te asigura că se respectă și că primesc și doza de libertate necsară).
  • Anturajul. Vă sună cunoscut? Well, e în continuare la modă și deși ne ofticam când ne ziceau ai noștri că nu vor să ne mai vadă cu X, acum parcă îți vine și ție să zici la fel (și dacă nu îți vine încă, o să, promit). Influența semenilor începe să conteze din ce în ce mai mult. E ok, e doar un antrenament pentru perioada de adolescență. Nu știu nici eu cum reglezi dozajul, dar cred că e important cum gestionăm problema (în cazul în care anturajul e o problemă), în așa mod încât să nu fim excesivi cu autoritatea (chestie care pe termen lung semnez în alb că nu duce nicăieri bun).

Probabil mai sunt câteva pe care le uit, le-oi mai scrie pe măsură ce îmi amintesc. Ideea e, repet, că mi se pare că sărim prea des, sau unii părinți sau adulți sar prea des cu identificarea celor de mai sus ca probleme la copii (ok, cu precădere băieți, statistic ei sunt mai ușor identificați cu probleme de comportament). De aici nu e decât un pas până la exemplul Americii, care tratează 6.1% in copii cu medicamentație pentru ADHD (cu efect adverse nasoale). Doar un pas. Deci dacă se poate, vă rog, când cineva vă spune, sau când voi înșivă considerați vreuna din cele de mai sus ca fiind o problemă, să luați o gură de aer și să citiți cât mai mult din literatura de specialitate (de ambele părți ale problemei, ideal). Și abia apoi decideți dacă e cu adevărat o problemă (uneori chiar E).  Chestie pe care ar trebui să o facem dracului în general, insist. Și lăsați-i să se joace nesupravegheați. Asta vă foarte rog. Nu, nu încep cu asta că nu mai terminăm.

Cam bitchy? Why yes I am.

IMG_8131

 

 

Reclame

4 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s