Arhive zilnice: 3 ianuarie 2019

Cub

Standard

Rămân la fel de sceptică cu rezoluțiile de anul nou ca și în trecut. În continuare mi se pare ciudată modalitatea astea în care oamenii sărbătoresc o dată aleatoare și se îmbracă frumos ca să stea până la o oră fixă când se pupă și beau șampanie. Și mai ciudați mi se par cei care dau sume de bani prea mari pe hoteluri mediocre doar ca să fie într-o anumită noapte acolo (nu văd de ce n-am sta până dimineața în orice altă zi din an când hotelul ar fi la jumătate de preț, pârtia liberă și drumul ar dura o oră nu șapte). Dar mă rog, nu insist, e probabil ceva ce îmi scapă mie.

Însă a început să mi se pară oarecum util impulsul involuntar pe care ni-l dă data asta din calendar de a privi lucrurile în retrospectivă. Cred că dacă nu ar fi 31 decembrie sau 1 ianuarie oamenii nu s-ar opri două secunde să se gândească la ce au făcut în ultimele x zile, săptămâni sau luni. Dar așa, pentru că toată lumea o face, se face. Nu mi se pare un obicei rău. M-am trezit cu imaginea asta în cap azi-dimineață, un cub transparent, nu foarte mare, dar nici mic, pe biroul meu din sufragerie, împachetat cu fundă roșie. Cu toții avem propriul cub, în care vedem instantanee din anul trecut, fie și doar prin prisma selfie-urilor stocate pe cloud sau în telefon. Dar pentru un scurt moment în timp, ne uităm la el, la cubul ăsta transparent în care vedem (doar temporar) ce s-a întâmplat în viața noastră într-un orizont prestabilit de timp. Temporar pentru că pe măsură ce anul cu pricina se îndepărtează, pe măsură ce alte cuburi transparente îi înlocuiesc locul central pe biroul maro, imaginile din el dispar, se estompează, rămân câteva doar, amintiri de amintiri (nu as in manele de manele ci as in amintrile amintirilor :D). Nu sunt sigură dacă eu reușesc să învăț ceva holbându-mă tâmp la cubul meu transparent cu latura de 55 cm, nu știu dacă Sara reușește și nici dacă voi reușiți. Dar înainte să plec azi la birou, în timp ce îmi beau cafeaua cu liniște de la 6 dimineața, o să mă opresc să mă mai uit puțin la el, să vâd când am fost fericită, când am fost tristă, cât de des a râs Sara, cum s-a schimbat ea, poate cum m-am schimbat și eu, când am fost bună, când am fost rea ca un drac. Apoi, inevitabil, 2019 o să înceapă și vom fi ocupați să adunăm alte imagini. Până la urmă, viața noastră se întâmplă, și rămâne o alegere personală, deloc ușoară, dacă ne întâmplăm împreună sau rămânem doar niște pasageri pe un vagon de marfă fără acoperiș, aflat într-o veșnică prea mare viteză spre o destinație fixă și imposibil de schimbat.

IMG_0987

Reclame