Răsfăţ

Standard

Ştiu că scrie multă lume de asta, dar chiar vreau să scriu şi eu, că nu îmi e clar de unde până unde.

 

Mai precis.

 

RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare;

RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată;

RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦

 

Nu văd ce e rău la a răsfăţa. De aia m-am uitat în dicționar, să văd ce îmi scapă. Primele definiții sunt cele de mai sus şi în continuare nu văd nimic rău la ele. Nu văd nimic rău la mângâia. Nu văd nimic rău la a alinta. Nu văd nimic rău la a înconjura pe cineva cu dragoste. Şi nici la tandrețe exagerată. De ce exagerată? Care e verbal pentru atunci când arăţi porţia exact potrivită, nici un miligram în plus sau în minus? Deci da, tandreţe.

 

Şi totuși, deși substantivul şi verbul sunt relativ drăguțe şi neostracizate, adjectivul ne taie macaroana din scurt. Dezmierdat, prea alintat. Capricios, cu toane.

Deci DEX se pare că e hotărât (şi trebuie să iau în serios DEX, că pentru mine un cuvânt e mai tare ca litera de biblie, dacă un cuvânt a căpătat o conotație negativă e mai important ca litera b a paragrafului 3 din Legea X, indică un cumul de înțelepciune populară, că altfel nu se făcea cuvântul ăla aşa, rămânea bun şi gata).

Poate că e obligatoriu. Şi neindicat ca atare. Adică poate că e obligatoriu ca atunci când arăţi foarte multă dragoste şi tandreţe (unui copil) va deveni capricios şi cu toane.

Atâta că nu înțeleg precis de ce s-ar întâmpla aşa. Eu, de exemplu, sunt capricioasă şi cu toane uneori, dar întotdeauna, întotdeauna atunci când cineva mă calcă pe coadă (infinite exemple, când în percepția mea o altă persoană e agresivă) şi atunci scot flăcări pe nări (nu mult). Dar niciodată, niciodată, în toată existența mea de om mic şi rău dacă cineva a fost mega drăguț cu mine nu m-am apucat din senin să îl strâng de gât. Mai mult, nu ştiu nici un om care să o ia razna când e tratat frumos. Oamenii o iau razna de multe ori, când se simt în multe feluri (trişti, singuri, puşi la colţ, umiliţi etc) dar nu ştiu nici un om care să se apuce să îl bată pe unul care vine să îi spună că îi stă bine azi pălăria. Suntem animale sociale. Serios. Nu suntem programați să reacționăm agresiv la bunătate, ci invers.

Eu de exemplu torc. Când sunt răsfățată. Cred că ăsta e cuvântul potrivit. Râd mult, îmi sclipesc ochii, zâmbesc mult, sunt mai bună cu toată lumea, nu mă enervez, cânt, mă prostesc mai mult cu Sara prin casă şamd.

Sara, de exemplu, dacă o răsfăț, dar de fapt spun prostii că la Sara asta e norma nu excepția, o răsfăț tot timpul. Încerc tot timpul să fiu tandră şi atentă şi drăgăstoasă cu ea (în continuare dacă nu zâmbesc într-o zi Sara e dezorientată şi vine să îmi dea îmbrățișări repetate, poate mă repar-I do). E un copil răsfăţat? Cu cea mai mare certitude. Dar nu e un copil cu toane. Chiar dimpotrivă, Sara are o dispoziţie extrem de constantă (şi pozitivă). E încăpățânată, hotărâtă în convingerile ei, navighează încă în stăpânirea uzanțelor sociale şi de bună purtare (ce se face să spui în situația X), dar nu e capricioasă. Nici răutăcioasă. Nici agresivă. Nuş, mie mi se pare că se pregătește să devină un adult funcțional şi adaptabil. Nu văd cum i-ar folosi de exemplu să fie indecisă.

Deci. De ce e rău să răsfeţi? De ce e rău să fii răsfăţat? Pe bune că întreb serios, adică mi-ar plăcea cineva să îmi explice argumentul părţii opuse pentru că îmi scapă. Bine, acuma pe principiul cine se seamănă se-adună, n-am cine ştie ce şanse să mă lămuriţi voi, dar poate ştiţi un prieten? :))

IMG_2254

Reclame

3 răspunsuri »

  1. Pai sa-ti dau un exemplu: te porți deosebit de frumos cu copilul, de exemplu faci chestii pt el. Ii duci mâncarea la masa, ii dai apa cand dorește, ii ridici furculița cand a aruncat-o pe jos, strângi jucăriile in urma lui. Ca o consecință, el ajunge sa aibă senzația ca asta e responsabilitatea TA, si sa aibă pretenția ca tu sa faci treburile astea mereu, cand de fapt erau doar lucruri pe care tu le făceai ca sa fii drăguța cu el. Rezulta un copil răsfățat.

    Sau ii cumperi tot ce își dorește. Tu o faci din dorința de a te purta bine cu el, de a-i face o bucurie. El înțelege, daca nu aude niciodata “nu”, ca totul i se cuvine.

    Apreciază

    • Agreed, dar nu e vina copilului in speta de fata, ci a ta. Daca eu fac ceva pentru Sara ce nu intra in atributiile mele standard, subliniez de fiecare data ca o fac acum pentru ca X. Dar de obicei nu o fac, fiecare isi face treburile proprii :)). Iar cu cumparatul agreed again, in theory, doar ca si Sarei ii cumpar orice, oricand. Doar ca n-am nimerit un copil consumerist, si nu prea cere chestii. De fapt, aproape deloc. Cred ca, poate, aratatul dragostei ar trebui corelat cu alte actiuni. Cu asta sunt de acord. Dar nu sunt de acord ca aratatul dragostei si multa tandrete duce automat la un copil rasfatat, cu asta nu pot sa fiu de acord penca pur si simpu na, n-am experiementat, n-am citit, n-am vazut. Do we have an agreement? :))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s