Arhive zilnice: 17 decembrie 2018

Standard

Nu m-am simți deosebit de mândră când Sara a început să citească raaaar pe litere, pe la 4 ani cred. Nici când, la 6 s-a apucat de tabla înmulțirii. Nici măcar la 3, când a învățat țările din Europa și așezarea lor mai bine decât o știam eu la 30j și nu mai știu cât aveam eu atunci. Surprinsă ușor, da, dar nu mândră neapărat. Inteligența nu mi se pare neapărat o chestie care să merite două lacrimi în colțul ochiului meu stâng. Mă bucură, desigur, dar nu mă emoționează.

M-a emoționat însă viermele anul ăsta de mai multe ori și uite, cel mai recent cu modul în care a ales să își petreacă ziua de naștere. În primul rând, că, ignorând complet că am născut-o în mijlocul iernii, Sara a cerut să fie ziua ei în natură și cu animale. Fată, îs minus zece grade afară, ce natură visezi tu? Ntz. Animale, natură, repeat. Na bun. Nu am găsit unde drac să stăm în natură iarna (pe pârtie poate dar nu mă vedeam conducând un microbuz plin de minori spre Poiană), însă am găsit un loc cu cai acoperit (Equestria, pe are îl recomand, oamenii de acolo au fost drăguți cu noi). Așa că Sara și-a petrecut ziua de naștere cu cai și cu câțiva prieteni, cei mai apropiați din cei pe care îi are. Deși se poartă zilele de naștere cu 30j de invitați, la care ea se simte ok (eu not so much, dar mă ascund pe la un colț de masă rotundă cu o carte-n brațe), a ales doar 6 copii. Prietenii ei vechi, dacă un copil de 8 ani poate avea prieteni vechi. Și a vrut ca fiecare copil să aibă în ziua ei exact același lucru pe care îl face și ea, să petreacă o oră călărind. Abia asta din toate cele din primul paragraf m-a făcut mândră. Că a ales, de ziua ei, când avea garanția răsfățului, să nu ceară nu știu ce cadou de mii de lei ci să împartă bucuria pe care o are ea când e cu caii cu prietenii ei. A fost frig, am mai și întârziat, ploua de numa, ne-au înghețat picioarele și nasurile, dar toți copiii zâmbeau. Iar Sara a fost atâta, da atâta de fericită, de nu încape în litere să scriu. Avea o bula mare, mare, enormă, de fericire în jurul ei (și de obicei e fericită, deci acum era fericire la puterea n).

Cam atât, că sunt somnoroasă, mai trebuie să dorm vreo două nopți ca asta să îmi revin după socializare intensivă, dar nu știu, mi-a plăcut de ea tare. A dăruit, nu a cerut, în ziua în care era cea mai îndreptățită să primească. Sper să rămână așa întotdeauna. Și să aibă noroc în viață de oameni care îi oferă înapoi ce dă și ea. Ceea ce sper să se întâmple tuturor copiilor noștri. Hai și nouă, că nu suntem așa de răi. 🙂

IMG_6674