Arhive zilnice: 13 decembrie 2018

Un an plin cu

Standard

Mai e puțin, vreo două săptămâni și se împlinește un an de când Sara s-a apucat să citească cărți cărți. Cărți cărți înseamnă pentru mine cărți de sute de pagini, romane să zicem, nu povești. Evident că o să o laud, dar nu neapărat că o laud pe ea, ci mai degrabă aș certa oamenii mari.

În aproape un an Sara a citit puțin peste juma de sută de cărți. 51 mai precis. Și am mai scris asta, a citit atât, cred eu, tocmai pentru că nu a citit niciodată la comandă, ci absolut doar atunci când a avut ea chef. Chiar au fost zile în care mă vedea citind și-mi zicea că n-are chef să. Și îi ziceam da foarte bine, fă altceva, niciodată să nu citești când ai chef.

Ce mă fascinează însă la numărul ăsta mare nu e că ce copil dăjtept am (although I do) ci cum a avut timp să citească atât. Sigur, o să zică unii că sigur că are timp, e un copil care are timp, nu ca adulții care trebuie să muncătelevizorratefastfoodsomn. Atâta că programul ei e oarecum asemănător cu al unui adult care muncește. Se trezește la 7:20, e la școală la 8 și termină la 5 în majoritatea zilelor (are opționale după amiaza). E chiar mai mult decât programul unui adult, dacă stau bine să mă gândesc. Deci nu cred că ăsta e motivul. Și da, gătește și ea, de exemplu, e adevărat că teme nu are (I do love that part about this school). Doar că atunci când e liberă face chestii care îi plac. Ei. Și e destul de hotărâtă cu ce îi place să facă. De exemplu, îi place să citească. Și așa mi se pare că unii oameni mari (din foarte fericire sunt și anomaliile mele care fac pe dos 🙂 ) nu mai știu ce le place. Pentru că nu cred că poate să îți placă cu adevărat să seriale sau să te uiți la Antena 3 (chiar și la mișto, cum încearcă un coleg să mă convingă, concomitent cu explicatul că n-a mai citit demult, deși îi plăcea o dată, pentru că are și alte chestii de făcut). Well. Nu prea înțeleg de ce e așa. Poate suntem obosiți cu toții să fim adulți? Cu comportamentul ăsta pe care ni-l autoimpunem cumva? Și de aia nu mai jucăm fotbal în fața casei (nu se face), nu mai stăm cu burta-n sus să ne uităm cum pică frunze din copaci (suntem ocupați) și nu ne bucurăm, cu adevărat, când primim cadouri de la Moș Crăciun (nu există).

Cred că nu știu, oamenilor mari, unor oameni mari (știu și oameni mari jucăuși și oameni mari zâmbîcioși și oameni mari care citesc și care sunt copii, de multe ori mai copii chiar decât niște copii cu ochi goi pe care îi văd) le-ar prinde tare bine să nu mai facă ce trebuie să facă sau ce s-au obișnuit să facă ci să își oprească timpul pentru a se gândi la ce le place cu adevărat să facă, dar ce le place cu adevărat să facă lor, nu reclamelor de la TV sau de pe magazinul Unirea sau hipsterului cu barbă și moț, chiar lor lor. Și apoi să facă pur și simplu chestia aia. Atunci când au chef. 5 minute poate, doar la început. Apoi, poate, doar poate, cele 5 minute cresc. Atât 🙂

IMG_8419