Sfârșituri. Și începuturi.

Standard

Citeam (nu mă întrebați unde, că am uitat) cum că oamenii au tendința să își aducă aminte dintr-o experiență doar sfârșitul. M-a interesat subiectul, pentru că eu sunt pe dos la capitolul ăsta, îmi amintesc întotdeauna începutul. Dar revenind la majoritate. Era un experiment cu oameni care erau obligați să țină mâna în apă rece rece pentru 20 de minute. Primul grup ținea mâna în temperatură constantă, să zicem 15 grade, pentru 20 de minute. Cel de-al doilea grup ținea mâna în apă de 10 grade pentru 18 minute și în apă de 20 grade pentru ultimele 2 minute (more or less, evident că am uitat și minutele și temperaturile precise). Mai mulți oameni din al doilea grup erau dispuși să repete experiența, deși evident fusese obiectiv mai grea. Sau, un alt experiement cerea să fie apreciată pe o scară de la 1 la 10 viața a două femei, ambele care muriseră la 60 de ani. Prima avusese o familie frumoasă, fusese căsătorită cu un bărbat pe care îl iubea și care o iubea înapoi, avusese o carieră reușită și o casă cu vedere la lac. Atâta că la 55 de ani toată familia ei murise într-un accident cumplit, toată casa luase foc. Ea fusese singura supraviețuitoare, cu arsuri pe tot corpul și descoperise curând după că are cancer, Murise singură, în dureri cumplite. Cea de-a doua femeie avusese o viață grea, fără cursuri superioare, în sărăcie, muncise ca ospătăriță pentru 55 de ani din viața ei, trăind singură într-un apartament din suburbie. La 55 de ani însă câștigase la loto și își petrecuse restul vieții în hoteluri de 5 stele, călătorind în toată lumea. Murise la 60 de ani, în somn, în unul din ele. Oamenii au notat superior viața celei de-a doua femei față de cea a primei. Se pare că din același motiv oamenii notează un film ca fiind bun sau rău dacă finalul e ok, restul poate să fie absolut mediocru, dacă finalul e bun, oamenii o să aprecieze filmul ca bun. Toate astea de mai sus bugged me a lot, pentru că eu nu țin nicioadată, dar niciodată minte finalul unui film, ci doar începutul.

Probabil că e o chestie inbuild, să privim orice zi, experiență, viață, doar prin prisma finalului. E ok atâta timp cât luptăm pentru un final fericit. Nu sunt chiar așa de sigură că asta e rețeta corectă, fie pentru o zi, experiență sau viață. Ideal ar fi să acordăm fiecărei secunde însemnătatea cuvenită, dar știu la fel de bine ca următoarea persoană care are în față la coadă la Mega o persoană cu coșul plin și o casieră care tot greșește codurile că asta nu prea e posibil.

Dar nu despre asta azi că am dormit prea puțin azi-noapte să go down that road. Azi doar m-am gândit la zilele mele. Și e adevărat, majoritatea din ele sunt amețite într-o ceață imprecisă de alergătură și taste și scaune de birou. Dar ce e constant, absolut constant la fiecare din zilele astea, sunt începuturile și sfârșiturile. Diminețile mele sunt leneșe, cu liniște și cafea caldă, cu o melodie în căști și degete, care uneori iese, uneori e încăpățânată și apoi, nu prea târziu, cu primul zâmbet al Sarei când o trezesc dimineața. Întotdeauna, dar întotdeauna zâmbește puțin dimineața când o trezesc. Iar seara, în orice seară, fie că suntem aici sau în Honolulu, fie că sunt bolnavă fie că e bolnavă, fie că e 9 seara sau 2 dimineața, întotdeauna serile se încheie la fel. Cu ea pe umărul meu, lipită de mine, și eu citind câteva pagini dintr-o carte. Și cred că astea sunt punctele mele de echilibru, în zile sau în viață. Desigur, uneori, doar uneori, se mai întâmplă să nimeresc un punct din ăsta gras și în mijlocul unei zile obișnuite, dar zilele astea nu sunt chiar dese. Restul însă, rămân frumoase și mă fac să zâmbesc, indiferent cât de greu a fost uneori, mijlocul, pentru că îmi rămân, întotdeauna cele două momente. Preferatele mele. Care sunt ale voastre?

Fără titlu

Reclame

Un răspuns »

  1. Pentru mine contează într-un mod surprinzător mijlocul. Daca am avut o zi in care n-a ieșit nimic, mi-e greu sa transform sfârșitul de zi în ceva frumos 🙂 Altfel, mă gândeam cândva ce enervant e cand vine vorba de relații trecute, pentru că întotdeauna îmi amintesc doar începuturile. Ce frumos era la început de iubire, câți fluturași în stomac, bla bla bla… și chiar fac eforturi să îmi amintesc și finalurile, să conștientizez de ce relația e „fostă” și nu actuală 🙂 Uite, legat de cărți, și eu sint că cea mai puternică impresie o lasă finalul. Apreciez cartea pe parcursul ei, dar atunci când îmi place ceva am o așteptare implicită de la final, îmi doresc să îmi placă și el. Am citit de curând „Toată lumina pe care nu o putem vedea”. Mi-a plăcut de la început. Am citit noaptea, până la ore îngrijorătoare, în așteptarea finalului . Și după ultima pagină, am simțit că m-am supărat pe cartea aia de parcă îmi trădase încrederea. Câteva zile mai târziu, analizând la rece, am apreciat-o ca pe un întreg. Dar dacă i-aș fi dat un review la cald, ar fi fost sub impresia finalului.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s