Arhive zilnice: 28 noiembrie 2018

Sistemul nervos

Standard

M-au enervat niște neni lately (de care de altfel îmi place în general) că s-au apucat să facă mișto de expresia follow your heart.

Acuma, înțeleg perfect de ce fac mișto de expresia asta, că și mie îmi vine să. Adică pare așa, genul de chestie pe care ar spune-o o tanti vopsită blond și cu buze rață în timp ce se urcă galeș în următorul Mertzan jeep cu geanta vuitoană în mână.

Și în condițiile astea sunt de acord să facem mișto de ea.

Doar că, trecând peste chestia asta, nu cred că e tocmai ok să facem mișto de inimă. Nu de inimă în sensul siropos, repet, de aia putem să facem mișto, mă bag oricând. De inimă ca totalitate a sistemului nervos. Inima în sine e prost spus, că anatomic nu simțim neam cu inima. Simțim mai puternic în zona cu pricina senzații diverse. Stai că era și un filmuleț. Gata. https://www.youtube.com/watch?v=uL_AMus8vb0.

Nu cred că e ok să facem mișto de sistemul nervos, cu toate ale lui, de la creier până la gut și ultimul receptor. Pencă sistemul nostru nervos are tatuat în el mii de ani de evoluție și lecții deja învățate, pe care una majoritatea dintre noi habar nu le avem (conștient) și chiar dacă le avem habar, doar ca teorie, nu și când sistemul nostru le procesează. De exemplu, ne e frică de șerpi pencă ăia de au trăit înaintea noastră și nu le era frică de șerpi au murit o leacă mușcați de ei. Ca atare, noi moștenim niște gene de băieți cărora le e frică de șerpi. Și chestia asta merge sincer înspăimîntător de adânc, până la ultimele sentimente pe care le considerăm proprii, personale și mai ales liber alese.

Dar. Asta nu înseamnă neapărat un lucru rău. Și nici nu înseamnă că partea rațională, conștientă a creierului meu (sau al tău) ar trebui să aibă prioritate. Spre exemplu, dacă văd o persoană care nu îmi inspiră încredere și care îmi dă fiori pe șira spinării când se uită la mine, e posibil să fie de la prea multe filme de groază (atâta că nu mă uit la filme de groază) sau e posibil să fie doar creierul meu care interpretează microexpresii de fracțiuni de secundă și depistează persoana respectivă ca bună sau rea, înainte ca eul meu conștient să se prindă de ce mama dracu mi se pare ăla rău.

Asta pe de o parte. Pe de altă parte, mi se pare că expresia e asociată așa cu hedoismul ăla sec. Cu vânatul plăcerilor de dragul plăcerilor. Ceea ce iar mi se pare doar parțial corect. Pentru că da, vânatul păcerilor pentru plăcerea în sine e tranzitoriu și o tâmpenie care nu ar trebui să ne ghideze, dar pe de altă parte momentele în care te simți cu adevărat bine, cele pe care le căutăm și vrem să le duplicăm nu vin din simple plăceri (să te uiţi la seriale, să mănânci îngheţată, să cumperi chestii inutile), ci din mult mai mult atât, sunt corelate cu efort sau cu valori morale (m, foarte debatable termenul, dar să zicem cu chestiile care sunt universal acceptate, fără urmă de îndoială, ca și chestii de partea binelui și nu ne partea răului), de exemplu să găteşti pentru prieteni, să asculţi un om pe care îl iubeşti (vs. să fi ascultat), să înveţi ceva nou care face timpul să dispară, să ajuţi dezinteresat, să zâmbeşti chiar şi celor cu colţi şamd.

Ce încerc să spun e că nici pentru noi nici pentru copii o viață în care nu urmărești bucuria ci doar ce e rațional de făcut nu mi se pare chiar o minunăție de trăit. So cred că we should follow well, not our hearts, but our .. nervous system? 😛

IMG_0674

Reclame