În loc de dopuri în urechi

Standard

Ultima oară când am zburat am avut doi bebeluși în avion. Unul ceva mai în față, neplângăreț, unul exact pe rândul din spatele meu, dar în diagonala, mega plângăreț :D. Eu pe locul de la culoar, el pe rândul celălalt, la geam, cu mămica lui.

Acuma, recunosc că atunci când nu eram mamă kindaaa speram să nu nimeresc o orăcăitoare din astea mică lângă mine, să-mi tihnească zborul spre vacanță și coctailuri cu umbreluțe.

Mso, avionul a întârziat cam cu jumătate de oră decolarea, bebelușul se plictisise, that plus presiunea din urechi și ceva oboseală l-au pus pe urlat. Și urla, și urla.

Duduiul de lângă mine ofta disperat. Eu citeam. După cca 15 minute de urlat și niște șâșâieturi disperate și repetate ale mamei, am zis să mă uit în spate, în speranța că reușesc să fac eye contact cu mămica și să-i zâmbesc cu toți dinții ca să înțeleagă că nu tot avionul vrea să o ucidă cu furculița.

Nu am reușit misiunea, pencă era prea concentrată asupra bebelusului (bebelușei acutually). Am zâmbit oricum și am dat să mă întorc la carte când s-a agățat de privirea mea cucoana care stătea pe locul de la culoar, pe rândul cu pricina.

M-aș fi așteptat să zâmbească înapoi, gândindu-mă că o tanti trecută de prima tinerețe știe cum stă treaba cu plozii. I was wrong. S-a uitat la mine și și-a dat ochii peste cap, as in ce mama dracu plânge bebelușul ăsta atât.

Atât. I dropped my smile și m-am uitat la ea cu privirea mea de ucis dragoni (nu-s precisă că privirea asta există altundeva decât în imaginația mea, dar eu i-am arătat-o oricum).

M-am întors apoi la carte și bebelușul a perseverat neînduplecat. Peste încă vreo 10 minute, am întors iar privirea spre mămică, în aceeași idee de mai sus. Legăna mega stresată bebelușul. Când mă uit la cucoana de mai devreme, era super aplecată în față, se holba nestânjenită la mămica care era deja roșie de pe acum, iar la un moment dat chiar s-a apucat să îi dea sfaturi despre ce să facă. Evident, non-funcționale.

So aș vrea să aduc următoarele clarificări pentru situația de mai sus.

  1. E un bebeluș în avion care plânge. Aiurea, nașpa, cam nasol pentru tine, călător.
  2.  Dar știi ce? Nu e nici, dar nici pe departe la fel de nasol ca pentru bebelușul ăla care habar nu are ce dracu se întâmplă, de ce stă presat în juma de metru și îi vâjâie urechile.
  3. Și știți cine se mai simte mult, mult mai nasol decât voi? Mama bebelușului ăluia care plânge. Vă garantez că nivelul ei de cortizol e undeva la o altitudine de 100m plus față de voi în momentul ăla, indiferent cât de sus ar zbura avionul.
  4. Bun. Atunci vă rog, dar vă rog frumos ca, atunci când vă aflați într-o situație din asta să nu vă uitați enervați la ei, să nu oftați, și mai presus de toate, să nu dați sfaturi prețioase. Mămica aia își știe cu siguranță bebelușul ca pe propriul buzunar și chiar dacă nu, oricum îl știe mai bine ca voi.
  5. Puteți să faceți ceva? Mda, puteți să încercați să vă jucați cu bebelușul (doar dacă reacționază), să îi zâmbiți, să fiți o prezență liniștitoare, și dacă bebelușul insistă să orăcăie puteți să îi spuneți mamei pur și simplu că e ok și că this too shall pass. Și să îi zâmbiți și ei. Are mare, dar mare, dar mare nevoie.

Dacă nu vă lasă inima aia de piatră să faceți niciuna din cele de mai sus, atunci măcar please shut the fuck up.

IMG_2108

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s