Arhive zilnice: 4 octombrie 2018

Fragile

Standard

De când sunt mică mică mă fascinează oamenii. Aș putea să stau (și uneori chiar stau, până și acum) ore în șir doar să mă uit la ei. Studiez contracții de mușchi, priviri, gânduri nespuse, pași dar probabil, inventez povești în spatele fiecărei măști. Poate uneori chiar le nimeresc. Poveștile.

Ce mă fascinează, cred, e cât de incredibil de fragili sunt oamenii. Incredibil de fragili. O maimuță fără păr, forță și expusă, atât de expusă unei infinități de pericole. Copii care cad și își rup mâna la locul de joacă, adulți care suferă ani pentru cine știe ce iubire neîmpărătășită, cărămizi care cad (și spun generic cărămizi, sunt atât de multe chestii, voluntare și involuntare care ne pândesc în orice moment) și ne omoară pe loc, într-o fracțiune de secundă, transformând toate cele din primul paragraf într-o figurină a la Madame Tussaud.

Cel mai fragil produs al evoluției mamiferelor, aș spune, dacă ar fi să măsor ca în jocurile pe calculator fiecare din însușirile potențiale ale unui om. Ment to fail. Nimeni n-ar paria pe un personaj care nu are forță, colți sau gheare, într-un joc care colcăie de chestii de gen.

Mdar. Evident, așa fragili și prostuți cum suntem, suntem supereroi. Am creionat lumi reale și imaginare. Electricitate, hârtii care învârt lumea și pentru care oamenii merg în fiecare zi de luni până vineri, de la 9 la 5 la birou. Asfalt, calorifere și hotă. Mașini și avioane. Corporații și bitcoin. Panouri electrice și Elon Musk fumând marihuana în studioul lui Joe Rogan. Suntem, așa chei și fără gheare, infiniți.

Și atunci, mă enervează, da enervează, rău de tot când aud spunându-i-se unui copil că nu poate, că să nu facă, că mai târziu, că nu acum, că nu e voie.

Sigur, eșecul e parte din aritmetică dar copiii au nevoie să știe că pot să facă magie pentru că altfel nimeni n-ar mai face-o. Nimeni n-ar mai inventa avioane, penicilină, vaccinuri (care să fie refuzate de o hoardă despre a cărei evoluție prefer să nu comentez acum), romane care mă fac pe mine să pierd nopți sau melodii extraterestre, care trăiesc, mor puțin și apoi învie mai puternice ca niciodată.

Se poate, să facă, acum, e voie.

IMG_5615

Reclame