Arhive zilnice: 10 august 2018

Rohingya

Standard

Rohingya. Îndrăznesc să spun că nu mulţi au auzit cuvântul ăsta, deci o să îl mai scriu o dată să rămână acolo. Rohingya.

Oamenii Rohingya sunt o minoritate etnică (musulamnă) care trăieşte în Myanmar (undeva la mama dracu între India şi China). Extermişti din religia majoritară (budhism) şi armata au declanşat undeva prin 2017 nici nu ştiu cum naiba să scriu, o serie de masacre împotriva Rohingya. Au ucis mii de oameni, mulţi femei şi copii (numărul estimat e de peste 10.000, dar sunt doar estimări, pentru că minunata conducere a Myanmar a blocat complet accesul presei în zone), violuri în grup, sate arse complet şi câte şi mai câte atrocităţi. Care minunată conducere, belive it or not, are fix un Nobel pentru fucking Pace prin ’91.

Acuma, io nu prea scriu articole din astea că blog de mamă şi bulă, dar nu ştiu, mi s-a părut că e ceva de care prea puţină lume ştie (sincer, nici eu nu ştiam de asta până recent, doar de cel din Rwanda -cu mult mai multe victime, la fel de invizibil ca şi cel de care vorbesc acum). Mă râcâie aşa cumva că stăm cu fundul pe scaune tapiţate rotative şi ne gândim la probleme personale care par aşa cretine pe lângă asta. Azi, când eu răspund la mailuri la un ecran cu diagonala de dracu ştie cât, sunt copii care se nasc în Bangladesh (unde s-au refugiat peste juma de milion de Rohingya), copii din violurile asupra mamelor lor. Ieri am văzut un filmuleţ (care a dispărut între timp, probabil pentru a proteja identitatea mamei) în care o femeie de 25 de ani, ce avusese 2 copii, povestea cum i-au ucis unul dintre ei în decembrie 2017. O despărţiseră de soţ şi celălalt copil şi o violaseră zile întregi, în grup. Reuşise să scape aruncându-se, împreună cu alte femei de pe vârful unui munte. Multe dintre ele au murit în căzătură. Ea supravieţuise. Nu ştiu dacă se poate spune norocoasă cu un copil ucis. Azi, în 10 august 2018, se pregăteşte să nască cel de-al 3-lea copil, cel cu paternitate de armată miliatră şi extremişti budhişti.

Nuş mă, ni se pare că dacă se întâmplă ceva de genul ăsta lumea o să vuiască, ştirile o să duduie. Dar n-au prea vuit. S-a scris, dar puţin. O zis UN ceva, Macron oleacă alteceva şi apoi toţi ne-am întors la pantofii lu’ Melania Trump. Lumea nu prea e interesată de asta. Avem alte treburi. Mult mai importante.

M, da, deci de asta am vrut să scriu, măcar ca mai multă lume să ştie de oamenii ăia, ce li se întâmplă. Vă las un filmuleţ, dar găsiţi zeci precum şi multe articole.

PS. Înţeleg că e un protest deseară. Mă bucur, îmi place activismul, dar încă aştept să îmi spună cineva pentru ce e. N-o să particip deci, dar aş veni oricând la unul împotriva a ce se întâmplă, încă, în Myanmar.

Reclame