Seara pe balcon, nu pe deal, mă uit cum plouă. Vine fii-mea la mine, cu nişte ochi maaariiii, mai mari decât ochii ei mari obişnuiţi.

–Mami, e un gândăcel în sufragerie.

-Mhm, dau din cap (e plin de gândăceii ăia la sfârşit de vară). Şi?

Adică nu era ca şi cum mă aşteptam să fie gen auleu ce ne facem, e un balaur la noi în sufragerie, că mâţa zice gândăcel la orice lighionană şi le ia pe mână iar la ultimul carnaval a vrut să se costumeze în şarpe (îi sunt simpatici şi ăia, da, mai ales după ce a văzut unul în curte la ţară).

-Şi dacă călci pe el?

-Nu calc mami, ce naiba, sunt atentă.

-Seriooos mami, chiar crezi asta?

Ok, nu prea sunt atentă, she does have a point.

-Sau pot să calc eu pe el.

-Păi şi ce propui?

-Mă duc să iau un şerveţel să îl duc afară.

A executat operaţiunea, tacticos, eu l-aş fi înşfăcat şi ţup cu el, dar ea mniu, a aşteptat până a dorit lighioana mică să se urce pe şerveţelul de-l ţinea ea în mână.

În timp ce mergea către geam, mă întreabă.

-Unde îl pun?

-Pe pervaz, în exterior.

-Şi dacă cade de acolo?

-Ei cade mama, unde să cadă, doar nu de afară a venit, cum crezi tu ca ă ajuns la etajul 6?

Se gândeşte marmota şi zice, cu nasul pe sus mirosind a poante de vară:

-Cu liftul? Ce, dacă sunt aşa mici nu pot fi inteligenţi?