Seara pe balcon, nu pe deal, mă uit cum plouă. Vine fii-mea la mine, cu nişte ochi maaariiii, mai mari decât ochii ei mari obişnuiţi.
–Mami, e un gândăcel în sufragerie.
-Mhm, dau din cap (e plin de gândăceii ăia la sfârşit de vară). Şi?
Adică nu era ca şi cum mă aşteptam să fie gen auleu ce ne facem, e un balaur la noi în sufragerie, că mâţa zice gândăcel la orice lighionană şi le ia pe mână iar la ultimul carnaval a vrut să se costumeze în şarpe (îi sunt simpatici şi ăia, da, mai ales după ce a văzut unul în curte la ţară).
-Şi dacă călci pe el?
-Nu calc mami, ce naiba, sunt atentă.
-Seriooos mami, chiar crezi asta?
Ok, nu prea sunt atentă, she does have a point.
-Sau pot să calc eu pe el.
-Păi şi ce propui?
-Mă duc să iau un şerveţel să îl duc afară.
A executat operaţiunea, tacticos, eu l-aş fi înşfăcat şi ţup cu el, dar ea mniu, a aşteptat până a dorit lighioana mică să se urce pe şerveţelul de-l ţinea ea în mână.
În timp ce mergea către geam, mă întreabă.
-Unde îl pun?
-Pe pervaz, în exterior.
-Şi dacă cade de acolo?
-Ei cade mama, unde să cadă, doar nu de afară a venit, cum crezi tu ca ă ajuns la etajul 6?
Se gândeşte marmota şi zice, cu nasul pe sus mirosind a poante de vară:
-Cu liftul? Ce, dacă sunt aşa mici nu pot fi inteligenţi?