To unweave a rainbow

Standard

Nu cartea, ci poezia. Pare aşa nesuferit şi ingrat şi chiar mda, pericolos, să te apuci să te uiţi cu lupa la o chestie care e plină de magie şi mister. Cum zicea nenea Keats în poezia din titlu, se duce dracu’ tot farmecul.

Şi am mai scris că am îndoieli de fiecare dată când îi explic Sarei cum funcţionează un număr de magie, când îi explic de ce marea e sărată sau cerul albastru, că poate stric ceva din mmm diiiiin inocenţa ei?

Ne face bine să credem în lucruri, şi cu precădere în magie. Ne face şi pe noi, adulţii, parcă puţin mai puţin serioşi şi importanţi.

Dar. Mi-a plăcut tare chestia asta pe care am aflat-o recent (ce mă ce, nu m-am înţeles niciodată cu fizica :D), că atunci când vedem o culoare, orice culoare, vedem de fapt doar o parte din ea. Dacă ne-am afla în faţa unei raze de lumină, să zicem, albastră, ar fi albastră şi atât. Ne-am putea uita la ea tot restul vieţii noastre şi ar fi doar albastră. Ne-am uita la ea prin pahar, plastic şi chiar printr-o foaie transparentă de hârtie şi tot albastră ar fi. Dar, dacă ne-am afla într-un vagonet din ăla pe o cale ferată foarte veche, dar un vagonet care merge tare, tare repede, şi care s-ar îndepărta de sursa razei, atunci am observa, cu certitudine, că raza trece de fapt prin toate culorile curcubeului. Fiecare culoare e un curcubeu.

Acuma, nu vreau să spun cu asta că fiecare om şi copil e minunat şi că toţi suntem un curcubeu, că sincer, nu prea cred asta.

Ce vreau să spun e că lucrurile frumoase, cu adevărat frumoase, rămân frumoase şi după ce le descoperi, şi după ce te uiţi la ele cu lupa, printr-un pahar, prin plastic sau chiar printr-o foaie transparentă de hârtie. Magic is not a hoax. 😛

Şi mi se mai pare important că deşi de multe ori ne aflăm într-un punct în care raza din faţa noastră e albastră şi atât, ea nu e niciodată doar albastră. E doar temporar, în drum spre galben, roşu sau portocaliu. 🙂

Cumva, de asta mi se pare important să tot încercăm, chiar dacă cădem şi ne julim nasul sau genunchii, mai ales atunci când sunem copii. O să folosesc, deci, curcubeul să o rog pe Sara să nu renunţe.

IMG_1979

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s