The easy way

Standard

Citeam, oare unde naiba citeam, așa mă necăjește că uit întotdeauna unde citeam. Nu uit ce, dar uit unde sau cine a scris asta. Probabil pentru că regăsesc idei și îmi rămân în cap? M, nu, și la birou fac așa, și acolo nu-s idei, doar informații.

Deci citeam undeva și nu mai știu unde o chestie care m-a enervat, mă da rău când am citit-o. Zicea un nene (asta știu, că era un nene, dar nu mai știu cum îl chema și abia luna trecută am citit și tot am uitat) că atunci când ești pus în fața unei decizii în care o variantă îți e mai ușoară și una mai grea, deși știi că cea mai grea ar fi cea corectă, dacă nu acționezi atunci, în secunda în care ești față în față cu problema, și vei zice meh, hai să mai merg un pas, să mai aștept o secundă, vei ajunge să nu iei niciodată decizia grea ci să te mulțumești cu cea ușoară, cea în care nu faci, vs. cea în care faci.

Exemplul pe care îl dădea, poate e mai ușor de înțeles așa, că nu știu cum explic eu, e că dacă vezi un părinte că îi dă o palmă copilului și eziți între a te duce să intervii deși nu e treaba ta vs. să mergi înainte acasă să te uiți la episodul 3 din serialul 3000, dacă nu alegi atunci, în secunda aia să intervii și zici meh, hai să mai stau o secundă să văd ce se întâmplă nu o să o mai faci niciodată.

Nu mi-a plăcut pentru că deși majoritar iau decizii prea rapid, spontan, bazându-mă, recunosc, pe gut feeling, atunci când vine vorba de chestii foarte importante sunt un mega melc. Dar aleg până la urmă, întotdeauna aleg, chiar dacă e de ales varianta grea spre imposibilă spre dezastruoasă. Tot o aleg, dacă știu eu că e aia bună. 🙂

Și apoi, acum recent, m-a certat cineva, dar nu cu răutate, am simțit-o că e că drag și cu inima deschisă dacă nu cred că lăsatul ăsta pe umerii Sarei să știe tot adevărul și să ia decizii singură, și să i le respect, nu e cumva un bolovan prea mare pentru umerii ei mici. Nu îi e oare mai greu așa? Nu i-ar fi mai ușor altfel, dacă aș alege eu, dacă aș proteja-o prin limitarea informațiilor sau a alegerilor?

Nu cred că avea habar persoana respectivă cât de în punctul sensibil în a lovit. Nu fac parte din categoria oamenilor siguri pe ei. Sunt nesigură pe mine, sunt, recunosc, în fiecare secundă și nici nu cred că aș vrea să fiu sigură de tot, mi se pare tare arogant și prostesc oarecum, deși e des întâlnit fenomenul la oamenii cu IQ ridicat.

Deci nu știu dacă e bine că o las pe Sara să ia atâtea decizii. Nu știu dacă cumva nu e împovărător pentru ea, mai mult decât poate duce. Poate chiar e mai mult decât poate duce un copil de 7 ani. Cine dracu-s eu să știu câte poate duce un copil de 7 ani, doar pentru că eu am avut o dată 7 și la vârsta aia simt și acum, la aproape 37 că aveam același creier pe care l-aș fi putut utiliza în același fel de mi s-ar fi permis nu înseamnă nici că am dreptate și nici că așa e automat și la Sara.

Și îi e greu. Absolut. Absolut infinit mai greu decât unui copil căruia i se pune farfuria în față și i se limitează pe ceas ora la televizor sau nu știu, poate fi orice, aș putea să o țin până mâine. Este greu, este, să iei decizii, și o văd și în ea. Analizează orice situație nouă ca și cum ar merge pe ramuri de algoritmi cu what if căutând worst case scenario și calea de ieșire din acel worst case scenario.

Mergem acolo. Și dacă e închis? Nu e închis, dar dacă e închis mergem dincolo. Șp dacă e închis și dincolo? Nu e închis și dincolo, dar dacă e închis mergem în călălalt loc. La infinit, până ultima situație negativă e eliminată.

She worries, she analysis, and then she decides.

Sau. Mi-a rupt inima în mii de bucăți într-o seară când m-am așezat lângă ea pe pat și i-am zis că nu știu mama, că parcă ai stat cam mult azi la televizor și parcă ai uitat să trăiești așa. Și știi mama, că am avut încredere în tine că o să știi când e timpul să te oprești, dar uite că azi ai cam uitat și parcă nu știu, sunt un pic tristă. Și a plâns (ok, era și obosită, dar a plâns și în ultimul an n-a plâns mai deloc copilul ăsta mic) și a zis Of mama, ce prost mă simt. Da nu era ca în expresia mă simt prost era așa, plin de adevăr alb. Și mi-a zis da uite, limitează tu cât să stau sau pedepsește-mă când stau prea mult. Dar eu nu te pedepsesc mama, și nici nu vreau să stau să număr minutele timpului tău, e al tău, doar am încredere în tine și poate te rog să fii puțin mai atentă.

Acuma, nu știu dacă conversația de mai sus e posibilă cu orice tipologie de copil,  dar a mea, care e mică și sensibilă și ultratimidă dar și uriașă funcționează așa. Am încredere în ea și ea alege ce face. A doua zi n-a mai stat deloc la televizor, și seara radia singură că a făcut numai lucruri mișto.

Îi e ușor? Futu-i nu, e chinuitor, e, să își facă atâtea griji și să știe atâtea și să ia în calcul atâtea variabile, să se controleze pe ea însăși (nimic nu-i mai greu ca asta pe lume, nimic).

Le e mai ușor altora?

Da, le e.

Și atunci de ce dracu o fac? De ce o chinui așa?

Păi, evident, pentru că așa cred că e bine.

Am mai scris asta, ca la 25 de ani plus sau 35 de ani plus să poți să iei decizii, să poți să accepți și să gestionezi dureri și valuri de căcaturi care vor veni (că vor veni, nu e dacă ci când), e bine să te antrenezi la asta.

E ca la orice sport sau activitate, ca învățatul unei melodii. You suck at it in the begining și te urăști pentru cât de tâmpit ești dar apoi, fără să îți dai seama, you kinda get a little bit better și încă a bit better și apoi te blochezi și ți se pare că nu avansezi și ești la fel de prost ca acum juma de an, dar de fapt nu ești și doar dacă mai încerci puțin o să iasă, atunci când nu te aștepți, puțin mai bine.

Dacă Sara sau oamenii, ar fi niște vaze cu gât subțire, cu apă transparentă în ele, și experiențele pe care le are le-ar colora încet, încet, cu stropi infimi, atunci ar ajunge la maturitate un amestec gigaaantic de culori :). Poate nu ar avea suficient roșu sau suficient galben în amestec, dar cu siguranță le-ar fi cunoscut măcar o dată și ar avea măcar câțiva stropi acolo.

Însă vă imaginați efectul unei picături puternic colorate, unei picături mari de culoare într-o vază imaculată? De fapt nici nu trebuie, vă las o imagine mai jos. Mie îmi aduce puternic aminte de bomba atomică. Și efectul cred că ar fi similar.

Deci da, o las să decidă, e expun la experiențe noi, am încredere în ea deși îmi e greu, iar ei mai greu ca mie, deși îmi rod unghiile, deși ea ezită, dar o fac pentru că nu știu altă cale să crești mare. Și deși mi-ar plăcea să rămână un copil, n-aș vrea să rămână un om mic. Vreau ca sufletul ei să crească.

Chiar dacă asta, uneori, înseamnă varianta mai grea. De fapt, cred că s-ar putea să însemne deseori varianta mai grea. Sper să fie bine. Om vedea. 🙂

51312639-color-drop-in-water-photographed-in-motion-ink-swirling-in-water-cloud-of-ink-in-water-isolated-on-w

Reclame

4 răspunsuri »

  1. Si eu fac asta cu ea si ma intreb daca e OK Asa; as vrea sa cred ca da insa nu sunt convinsa. Nu cred ca fiecare inghetata pe care o mananca trebuia sa fie asa o decizie grea pentru ca stie ca zaharul e naspa si trebuia limitat; o vad cum se lupta cu ea si cat de rau se simte cand nu poate sa zica nu pentru ca na… pofta aia e mare cateodata… si LA fel cu statul LA desene si tot felul de alte lucruri… stiu sigur ca ar fi Mai bucuroasa sa aiba un framework clar in care sa functioneze… I don’t know.. I am still struggling to find the way… sincer mi-e teama ca o sa devina anxioasa din cauza Asta si din cauza presiunii pe care si-o pune singura pe umeri …

    Apreciază

      • Nici eu nu sunt dar nu stiu daca e necesar… in fine, complicat…vroiam doar sa iti confirm ca procedez la fel si iti impartasesc indoielile… :), dar eu am citit undeva ca toti oamenii ies Mai mult sau Mai putin ”traumatizati” din copilarie, ceva ceva tot nu iese bine :)…

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s