Pedepse și recompense

Standard

Mbloooop, nuș de unde să încep. Ca de obicei, când sunt foarte multe gânduri în capul meu și n-au nicio ordine, nesuferitele, n-au învățat să stea ca la armată. Am vocea cuiva în cap care-mi zice de fiecare dată când vede că încerc să vorbesc dar nu fac altceva decât să tac și știe că e pentru că avalanșă de gânduri: Doar zi!

Ok, zic 🙂

Nu cred în sistemul de pedepse și recompense. Deloc. Mă da deloc deloc.

Deși ar trebui să reformulez. Știu că sistemul de pedepse și recompense funcționează, nu neg asta, funcționează cu siguranță, de la Skinner încoace explicat și înainte de el neexplicat. It does work.

Repetăm acțiunea care aduce consecințe plăcute, o stopăm pe cea care aduce consecințe neplăcute.

Și atunci, cum mă întreba un nene într-o carte (pe care m-am oprit s-o ascult de câți draci mi-a făcut): dacă merge, și dacă e aici de mii de ani, de ce să nu o folosim?

Păi da, asta încercam să zic, că nu cred că ar trebui să o folosim, deși funcționează (fix la fel cum nu cred că-i peachy să folosim CIO deși funcționează sau nuș, spankingul deși funcționează și ăla).

Nu cred că ar trebui să o folosim pentru că așa:

  1. Recompense

Să presupunem că cineva mi-ar da o nuș, ce vă place vouă, mie să zic o vacanță de fiecare dată cââând, mmm, ceva după ce nu mă omor, să zicem de fiecare dată după ce reușesc să socializez eficient cu oamenii la o petrecere.

Aș socializa la o petrecere pentru o vacanță? Sfinte căcat o da.

Aș mai socializa la o petrecere dacă nu mi-ar mai da vacanța? Fuck no.

Obținem rezultatele dorite, dar nu neapărat pe termen lung. Nu facem cu recompensele decât să nuș, jucăm o piesă. Și sigur, putem juca piese de foarte multe ori, dar nu putem să trăim într-o piesă tot restul vieții noastre.

Pe partea cealaltă.

Să presupunem că aș primi o vacanță dacă aș reuși să îmi mențin biroul curat o săptămână.

Mi-aș menține biroul curat o săptămână pentru o vacanță? Sfinte căcat, din nou da.

Mi-aș mai menține biroul curat fără vacanță? Da. Biroul meu are două viteze, ori nu e nimic, da nimic pe el, ori e cel mai mare haos din toate cele 6 birouri pe care le împărțim. De cele mai multe ori e gol, pentru că îmi place să fie gol. Deci de aia îl țin gol.

Dacă acordăm recompense pentru acțiuni dezirabile pierdem complet din vedere predispoziția nativă pentru acțiunea respectivă.

2. Pedepse

Acuma, nuș ce nație sunteți voi, da eu una fac greșeli cu nemiluita. Neintenționat, unele din prostie, altele din neatenție, uneori nu-s greșeli ci pur și simplu lucruri pe care nu ar fi trebuit să le fac. I am dumb sometimes, I am.

Varianta 1. Am făcut-o de oaie pentru că sunt tută. Perfect posibil. Dar dacă am făcut-o de oaie pentru că am fost tută nimeni și nimic pe lume nu va fi mai rău decât ceea ce deja simt. So nu are niciun efect să mă tragă careva de urechi, poate altul de a prinde o ușoară aversiune față de persoana care alege să facă pe deșteptul cu mine când eu în mod evident mă simt de căcat.

Varianta 2. Am făcut-o de oaie pencă drac știe de ce, dar nu e ceva pentru care eu să mă simt nașpa. Exemplu, când luam o notă foarte mică. Era neplăcut, că ai mei nu erau încântați, dar pentru mine n-au contat niciodată notele alea, deci nu eram cu adevărat necăjită. Deci rezultatul nu era în niciun caz, în niciunul din scenarii că ajungeam să îndrăgesc materia X după ce se supăra mama pe mine că am luat notă mică ci, eventual, să tocesc (nu să înțeleg) umpic mai mult la ea sau, mai probabil, să găsesc o tactică mai bună pentru a scăpa mai ușor cu o notă mai mare sau, mai direct, să nu afle ai mei ce notă luam :D.

Pe scurt, mi se pare așa că pedepsele și recompensele pleacă de la premisa, pe care o disprețuiesc, că un om nu poate să fie bun. Că are nevoie de reguli ca să fie bun. Am mai scris asta, citând un nene, că eu cred că toți oamenii pot fi buni. Și cu atât mai mult copiii. Mi se pare că pedepsele și recompensele nu dau nicio șansă să cunoști copilul din casa ta. Sigur, posibil să ajungă un adult ordonat care muncește conștiincios fără haos pe birou de la 9 la 5. Care urmează regulile. Dar, din motive care mi-ar lua probabil mult mai multe litere, nu cred că asta înseamnă un adult fericit. Cred că învățăm din greșeli, da, dar nu cu pedepsele sau recompensele altora, ci cu cele din noi.

Și meeeh, recunosc, de asta nu i-am spus niciodată Sarei și nici nu cred că o să îi spun: Dacă mănânci tot din farfurie primești desert vs. dacă nu mănânci tot din farfurie nu primești desert. De asta dezbat cu ea chestii pe care mulți adulți poate nici nu le au pe agendă, dar la noi sunt subiect pe ordinea de zi, de exemplu de ce nu e bine să mâncăm multe dulciuri, care e faza cu mâncarea sănătoasă și de ce nu-i bun zahărul. Sigur, vs. să am un copil care mănâncă tot din farfurie, n-am, am unul care mănâncă cam ce vrea ea, uneori mai mult ca un adult de 120 kile, alteori mai nimic, și care îmi spune că poate, doar poate, ar trebui să renunț și eu la obiceiurile mele tâmpite că doar știu că îmi fac rău.

Cred că ne pare rău atunci când greșim, fără să ne spună nimeni asta. Cred că suntem fericiți când facem bine, fără să vină la pachet cu o vacanță în Caraibe. Cred că ei, plozii mici cu muci în nas și dinți lipsă, sunt doar oameni, și fix la fel ca noi, deși au mai puțini ani. Deci aleg să o las pe Sara să îmi arate că uneori e bună. Că uneori greșește. Și că îi pare rău. O încurajez când îi e greu, întotdeauna, dar nu o aștept cu un motoscuter că a luat premiul I cu coroniță. Fără (prea multe) reguli. Fără pedepse. Și da, chiar fără recompense.

Ăăăăă, sună a anarhie oleacă, nu? Well, poate că e. 😉

IMG_9092

 

Reclame

2 răspunsuri »

  1. Despre pedepse a cam invatat lumea ca nu sunt bune, in schimb lipsa recompenselor ii surprinde pe oameni si chiar ii dezgusta, am observat, pe unii. Cum? Copilul a facut ceva bun si nu il „incurajezi”. Cred ca ideea ca prin recompense de fapt ii faci o mare defavoare ii depaseste pe cei mai multi ca putere de intelegere. La fel si posibilitatea de a face diferenta intre o incurajare reala si o lauda.
    Dar ce treaba au regulile in ecuatia asta? Sau era vorba despre reguli absurde si aplicate cu inconsecventa?

    Apreciat de 1 persoană

    • Pai ca aplici pedepse si recompense ca pe reteta, ca pe reguli, ca sa cresti un om bun. Fara reguli, retete, pedepse si recompense nu mere. Acuma ca zici, inteleg ca pare amestecat, da in capul meu erau legate :))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s