Arhive zilnice: 8 iunie 2018

vaj vaj

Standard

Noi doua, Sara si eu suntem lenese. Nimic da nimic pe lume nu ne place mai mult decat sa facem nimic. Ma rog, cand nu faci nimic faci de fapt o multime de lucruri (citesti, canti, asculti vantul printre frunze, simti fulgii de zapada pe limba, din astea).

si nus cum dracu ca in ultimul timp a trebuit sa fac o gramada de chestii. Sara s-a imbolnavit, am fost la doctor, la medicamente, ne-am trezit noaptea, ne-a trecut, am mers la scoala, am prezentat adeverinta, echipa unde lucrez mai vrea un om si da-i dosare si sedinte la dracu-n praznic si noi cand ne vedem ma intreaba prietenii mei? nu azi nici maine nici marti nici miercuri, vineri serbare la scoala, tabara, facturi, trebuie, dar trebuie sa cumpar un aer conditionat ca deja murim de cald si nu urasc aproape nimic pe lume decat sa fac cumparaturi, parintii de la scoala vor sa ne vedem cu copiii si Sara e de acord sfinte sisoe si in plus trebuie sa mergem sa cumparam haine simple, dar simple mami, gri, pentru piesa cu ridichea in care e iepuras si mailuri peste mailuri si inca o sedinta si treij de catralioane de pagini de citit pana ieri si l-am blocat pe un nene cu masina si vrea sa cobor acum aaaaaaaaaa!.

Stop.

Ma trezesc la traditionalul 5 dimineata (ma cam enerva ca ma trezesc la 5 si m-am tot luptat cu chestia asta si degeaba ca tot pierdeam, asa ca ma culc pur si simplu la 10, deci imi place mai nou ca ma trezesc la 5). Imi pun cafeaua in cupa de la aparat, aprind butonul si astept aproximativ 3 minute sa privesc doua becuri verzi in loc de unul. torn lapte (putin) si zahar (putin mai mult decat ar trebui) si imi scot scaunelul mic pliant pe balconul de la bucatarie. Trisez balconul de la sufragerie cu balconul de la bucatarie doar diminetile, din doua motive: balconul de la sufragerie are legatura cu camera Sarei si risc sa o trezesc, iar cel de la bucatarie are zilele astea priveliste la mirosul unui tei urias (dar uriaaaas), inflorit. Sorb incet, foarte incet, nici nu stiti de incet, guri mici de cafea si ma uit in zare, la turnuletele de la Unirii, in timp ce se trezeste orasul. Alternez activitatea cu melodii cantate cu castile-n urechi si pagini de carte citita cu picioarele intinse pe canapeaua verde. La 7 jumate fix o trezesc si pe Sara, care, asa cum v-am mai povestit, face totul foarte, dar foarte incet dimineata, si in drumul scurt de la usa la masina ma intreaba:

De ce nu stam acasa 5 zile si muncim doar 2?

-Habar nu am, mama, nici eu nu am raspuns la intrebarea asta.

-Dar tu ai vrea?

-Parca n-ai stii ca as vrea.

-Dar nu se poate mami, avem nevoie de bani pentru casa si stii tu, vacante si carti, imi spune, intelept, tot ea.

Nu am o solutie deocamdata pentru bani cu doar 2 zile de munca, chiar si mai putini bani decat acum in schimbul a doar doua zile de munca. Dar asta nu inseamna ca o sa ma opresc sa o caut.

Dar mi-am dat seama, in dimineata cu pricina, ca ce pot sa fac e sa opresc, da fix asa, sa opresc, ca pe un buton, vaj vajul. O sa-i fac in ciuda, dar in ciuda, si uite asa, o sa-l opresc, poc! O sa ma joc jocuri inventate cu Sara si o sa imi beau, foarte, dar foarte, dar foarte incet cafeaua cu lapte.

Respiram si ne jucam. Toate chestiile patrate pot sa astepte 🙂

PS. Ea e Luna, catelusa salvata de Andrei si adoptata de noi la tara. Nume ales de  Sara si care imi place de mor, cum altfel sa ii spui unui catel negru ca noaptea decat Luna? ;))

IMG_4598

Reclame