Fără cap şi fără coadă

Standard

Site-urile nowadays adună ca neşte furnicuţe date despre utilizatori, ştie deja tătă lumea. Cu ajutorul lor, te trezești în feed cu reclama la taman ce te gândeai să îţi cumperi ziua trecută. Pe mine una nu mă deranjează, mă ajută să trăiesc în bula mea şi, atâta timp cât ştii că se întâmplă, nu mi se pare chiar cel mai rău lucru din lume. Citeam într-o carte parcă (veci nu voi fi capabilă să îmi amintesc ce unde am citit) despre cum, după ce fiica adolescentă făcuse o vizită la un mall cu cardul lui, tatăl a primit în poştă nişte oferte de Pamperşi. De unde o uşoară isterie paternă.

Dar pe mine mă amuză oricum ce cred algoritmii ăştia despre mine. So, according to them, sunt bărbat (probabil de la maşină mi se trage), mai tânăr(ă) decât în realitate (mok, fair enough, sunt destul de imatură), student la medicină sau pe aproape. Mă tot invită constant să urmez nuş ce cursuri MIT. E clar că mă confundă. Au nimerit-o însă oarecum cu cititul, pencă au văzut ei că multe cărţi. So de ceva luni încoace mă bombardează pe toate canalele cu reclamă la o aplicaţie care îţi permite să citeşti 4 cărţi pe zi. Nu că le-ai citi cu adevărat, ptiu drace, primești un fel de rezumat așa. Singurele cărți la care am citit (sau ascultat, de la colegi) rezumatul au fost ălea obligatorii din școală pe care am refuzat să le citesc.

Şi mă tot uit cruciş şi mă gândesc de atunci, cine mama dracu ar vrea să citească 4 cărţi pe zi şi de ce? E la kilogram oferta? Poate mâine mă roagă chiar aşa, avem pentru dumneavoastră 5 kg de cărţi cu numai 10 ron, ofertă irezistibilă! Acuma serios, de ce ar vrea cineva să citească un anumit număr de cărţi (şi Goodreads m-a întrebat când m-am înscris dacă nu vreau să îmi stabilesc o ţintă de citit pe 3, 6 sau 12 luni). O. Ce? Există, oare chiar există oameni care citesc cu kilogramul? Acuma că scriu îmi amintesc că parcă am fost întrebata odată câte cărţi am citit în anul de trecuse. How the fuck should I know, le-am numărat? Numără cineva cărţile de le citeşte? Adică am înţeles că oamenii vor haine şi televizoare şi maşini şi case, serios, chiar am înţeles, e ok. Dar mă gândeam aşa, că noi ăştia de citim, o facem toţi din acelaşi motiv: doar pentru că ne place. Nu cu ceva scop măreţ. Şi cam care ar fi? Să menţionezi întâmplător la birou că ai citit ieri două cărţi sau anul trecut cincizeci? Who would give a shit anyway, nu cred că impresionează pe cineva în vremurile astea, altele par a fi chestiile șmechere.

Sau. M-am înscris pe ceva site din ăsta de vorbește lumea chestii). Și au vrut să știe la ce mă pricep. So am zis că Salinger, că na, ne cunoaștem de vreo 20j de ani și încă îl iubesc de numa. Însă apoi au început să mă întrebe chestii gen (citez): Care e simbolismul si semnificația lui de veghe din De veghe în lanul de secară?

Mmm, cum? Adică ce? Adică de ce cineva vreodată după ce citește o carte ar vrea să afle răspunsul la întrebarea care e semnificația a ceva de la ALTcineva? Mi se pare ca și cum ai ruga un alt bărbat să se culce cu muierea ta să vezi dacă îți place ție de ea.

Citim, cred, nu cu scopuri precise. Dacă am vrea doar informație ne-am da pe net sau am sări direct la capitolul final. Nu despre asta e o carte, o carte nu poate fi trăită, înțeleasă, sau simțită prin altcineva. Fiecare carte e alta de fiecare dată când e citită. Când eu citesc o carte îmi sar în ochi litere care înseamnă ceva pentru mine. Când tu citești o carte, îți sar în ochi altele. O carte nu e niciodată, dar niciodată aceeași pentru două persoane. Sigur, uneori, găsim aceleași lucruri în ele, și asta mă bucură mai mult ca o înghețată mare de ciocolată (e și mai rar decât înghețatele de ciocolată mâncate de mine/an). Dar nu citim pentru rezultat, citim, așa cum ascultăm și muzică și ne uităm ore întregi la mare sau la ploaie (people do that, right? not just me) pentru ce se întâmplă între timp, înainte. 🙂

Poate asta ne învață cel mai bine cărțile, că farmecul vieții nu e în ajungerea la final, ci în călătoria în sine. Nimeni nu e fericit când termină o carte bună (ba eu una chiar mă feresc să o fac, mă topesc după cartea de acum și refuz să o termin, deci m-am oprit înainte de ultima parte, a cincea, și nu o să o citesc până nu găsesc o altă carte care să îmi placă măcar jumate ca asta).

Pe scurt, mi se pare tare ciudat să citești ca să ceva. La fel cum ai asculta muzică ca să altceva. Sau ca şi cum te-ai îndrăgosti cu un scop. Sau ca și cum ai merge la mare doar ca să înoți (sau să te bronzezi? asta știu sigur că se poartă). Unele lucruri sunt fără utilitate practică (dar, de altfel, destul de compatibile cu utilitarianismul- sună exact pe dosul a ceea ce e, e drăguţ hm, ish) şi ăsta e farmecul lor. De altfel, tocmai lucrurile ăstea sunt, cu siguranță, preferatele mele (si pare ca si ale Sarei)

Mdeci, voi de ce ziceți că citiţi? 😛

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s