Picături

Standard

Când eram eu mică mică și ai mei încă tineri mă întreba lumea dacă nu vreau un frățior sau o surioară.

-Nu, le răspundeam.

-De ce? mă întrebau toți invariabil.

-Pentru că nu vreau să împart ciocolata.

Am fost tot timpul egoistă, da. Dar nimeni, nimeni nu și-a amintit că mie nu mi-a plăcut niciodată ciocolata. De fapt ce nu voiam să împart era atenția, dragostea lor.

Din postura de părinte, nu mai cred că a avea mai mulți copii echivalează cu împărțitul unei ciocolate. Cred că atunci când ai mai mulți copii îți mai cresc niște bucăți de dragoste în plus. Așa, simplu.

Dar nu despre asta voiam să scriu. Atunci când ești singur la părinți, pe de o parte ai avantajul de a nu împărți dulciurile și telecomanda, dar pe de altă parte, ești oarecum singurul coș cu toate ouălele părinților tăi. Ceea ce te face extrem de prețios. Și asta duce uneori la așteptări prea mari.

De exemplu, tata era convins și se aștepta ca eu, la cei 6 ani ai mei proaspăt împliniți, să fiu un mic vrăjitor la șah. Îmi dăduse un fel de temă să memorez tabla și să jucăm partide de șah imaginare, cu mutările efectuate doar virtual.

Mrrriiighhht. Nu numai că nu s-a întâmplat niciodată, dar pe deasupra și urăsc șahul + suck at it + will never learn it (cred că mi-ar fi plăcut de m-ar fi lăsat în pace să descopăr singură).

Și asta s-a repetat cu foarte multe lucruri. Acum, bunic fiind, și știind deja, că doar i-am explicat că am cea mai puternică tendință din lume să fac exact, dar exact pe dos față de ce îmi spune el, se abține eroic să își spună părerea despre mămicitul meu de frică că, citez, aș trimite-o pe Sara o lună în Antartica ca să trăiască experiența (I would, actually, daca ea ar vrea).

So, sigur, nus toți oamenii la fel și poate unii au nevoie de asta, de împinsul de la spate. Dar nu și oamenii pe care îi cunosc eu. Mie mi se pare că oamenii fac lucruri pe care vor să le facă. Și că nimeni nu prea poate forța pe cineva să facă ceva ce nu vrea. Similar, nici nu poți opri pe cineva să facă ceva ce își dorește. Uneori, cred că nici măcar noi înșine nu ne putem opri. Adică mok, poți să forțezi ceva, but the true color will always come upstream.

Așa că am vrut să scriu asta. Nu o forțez pe Sara să facă chestii. Deloc. O ajut să facă chestiile pe care și le dorește dacă cred că-s lucruri bune, nu o ajut dacă cred că-s rele și îi zic că nu mi se par ok. Încă mă ascultă, poate și pentru că nu insist pentru direcția A sau B.

Mai vreau să știe și că pentru mine nu e deloc important să știe tabla de șah pe dinafara, deși are deja 7 ani. Și nici alte lucruri. Și că știu că uneori o să încerce să facă lucruri și o să eșueze. Nimeni nu ne spune asta când suntem mici, nici părinții, nici școala, nici filmele americane cu final fericit. Aflăm, ca tâmpiții, pe piele proprie, uneori suferind destul de nasol, că, uneori, indiferent cât de mult am încerca, uneori pur și simplu nu suntem good enough.

Băi și știți ceva? Nu cred că e chiar așa un capăt de lume. Atâta timp cât Sara încearcă și nu renunță, dar i se întâmplă să rateze, mie mi se pare ok. Cred că ce e important e să înveți să încerci și să perseverezi, uneori împotriva tuturor șanselor din lume.

Mwell, nu garantez că nu vorbește my inner loser. Dar nu sunt un loser trist, ci unul destul de ok. Nu sunt cea mai bună mamă din lume, nu m-am crezut niciodată cea mai frumoasă sau cea mai deșteaptă, nu am vrut niciodată lucruri sau să fiu bogată și mi-am dat seama destul de mică că sunt doar o oamă, vorba Sarei, cu bune și mai multe rele. Mai toți oamenii sunt așa. Mie îmi plac unii dintre ei. Unii dintre ei mă plac înapoi. De departe cel mai mare noroc e că s-a nimerit să o plac pe fii-mea și ea să mă placă înapoi (Sara m-a învățat că a iubi și a plăcea sunt 2 lucruri distincte, ce nu se includ automat și are dreptate).

Toate astea de mai sus, așa puține sau multe cum or părea, sunt de fapt, nimic altceva decât rețeta mea, proprie și personală, de picături de bucurie. Pe care o să mă încăpățânez să le caut probabil tot timpul. Nu victorii și cea mai cea îmi doresc nici pentru Sara nici pentru mine, ci doar zile în care încercăm și zile în care perseverăm. No giving up. Not today or any other day 🙂

IMG_2251

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s