Arhive zilnice: 9 Mai 2018

Pastile magice

Standard

Și Sara și eu avem o problemă cu tunsul. În sensul că nu ne place.

De fapt nu ne place niciuneia așa: tunsul, să ne pieptănăm, să ne spălăm pe cap, să trebuiască că mâncăm.

În plus, Sarei nu îi place nici că trebuie să doarmă. Mie nu îmi place că trebuie să merg la scârbici ca să putem trăi.

Aș vrea pastile magice care să rezolve toate problemele astea de mai sus și încă vreo 2 din viața mea. Pastila în loc de spălat pe cap, pastilă în loc de mâncat șamd.

So ne tundem amândouă fix, dar fix o dată pe an. Sara primăvara, eu toamna. Eu la frize, ea la mine.

Da, la mine. Adică doar eu am tuns-o.

Adică știu să tund și nu m-am lăudat deja public cu treaba asta?

Habar, dar habar nu am să tund. Am și două mâini stângi din naștere (serios, chiar din naștere, am o genă care mă face împiedicată) și nu am tuns nimic, nici măcar un cățel până la Sara.

Și an de an, an după iarnă o tund doar vag drept. Uneori mai lung în față, alteori în spate, uneori pe laterale. Și în fiecare an mă rog de ea să meargă la un coafor că eu nu-s totuși capabilă să o tund. Anul ăsta a fost spatele. Fața a ieșit chiar ok, jur, dar în spate are neeeeșteeee scări așa. 😀

-Hai fată la coafor să îndrepte ce ți-am făcut în cap, serios, sunt îngrozitoare la treaba asta.

-Mama, îmi spune cu tonul ei de om mic serios, încetează cu prostiile astea, e doar păr, chiar crezi că îmi pasă cum arată părul meu la spate?

Băi și știți ceva? Chiar nu îi pasă. Și chiar e doar păr. Și chiar sper că poate va rămâne așa toată viața ei (nu prea reușesc că mi-o imaginez o pitzi adolescentă machiată și cu buzoaie și păr vopsit, deci poate, doar poate, n-o să fie?) 🙂

PS. Dar tot vreau pastile magice.

IMG_2134

Reclame