O

Standard

În ziua aia cât am stat cu Sara în spital a avut ocazia să se converseze cu o seamă de adulți noi. Spre deosebire de adulții vechi, care fac parte din bulă și știu deja cam cu ce fel de ceapă e bine să ne mănânce, adulții ăștia noi o tratau pe Sara așa cum e tratat, mă gândesc orice copil. Ca și cum ar fi incapabil să gândească. Am lăsat-o să se descurce singură cu ei, nu mi-a plăcut niciodată să fiu purtător de cuvânt, cu atât mai mult pentru o ființă mică și inteligentă. Și am fost tare, dar tare mândră de cum a ales să vorbească cu adulții ăia necunoscuți care o luau ușor peste picior. Cu tupeu, mă gândesc că ar spune ei, cu demnitate, aș zice eu, fie doar și poate pentru că puiul ciorii. A întrebat ce vor să îi facă, de ce, a răspuns scurt și răspicat la întrebări, uneori dându-și ochii peste cap (doar din ton) când întrebarea era vădit tâmpită, la persoana a doua singular. A ridicat mâna că vrea prima la luat de sânge, ca să scape, și n-a plâns o lacrimă, deși a durut-o, apoi s-a uitat, curioasă, la tot procesul. I-a fost groaznic, dar groaznic de frică tot timpul, dar a stat cu capul ei mic drept. A fost curajoasă.

M-a marcat însă o tanti pediatru, regret că nu i-am reținut numele. Care venise într-un fel de vizită de publicitate pentru cabinetul ei (as in împărțea cărți de vizită să o vizităm la cabinet, în rest vizita nu avea alt scop, de altfel cât am stat acolo, cu excepția luatului de sânge nu s-a apropiat nimeni la mai puțin de juma de m de ea). Deși Sara i-a explicat că ea are deja pediatra ei (pe Iulia), și că deși ne vedem rar (că slavă cerului, e sănătoasă), ei alt doctor nu îi trebuie, tanti tot insista să vină la ea la cabinet să îi dea bomboane (Vitamina C). Sara i-a explicat că Vitamina C nu sunt bomboane și că preferă fructele pentru vitamina cu pricina (și bomboanele adevărate, de altfel, dar asta nu i-a mai spus :D). Aha, a zis tanti. Dar observ că este anemică (îmi spune mie, văzând că nu se înțelege cu fii-mea). Clipesc blond. Anemică? De ce? Păi (zice) nu vedeți ce slăbănoagă e?

Mă uit la fii-mea. 21 de kg la 7 ani, mai mult craci, bețe mai precis, fusiformă, e adevărat. Mă uit și la mine. Mă uit înapoi la tanti doctor. Apoi, sugestiv, la fii-mea, la mine. Am avut 20 de kg până în clasa a 4-a. Dintr-a 4-a într-a 9-a le-am dublat și apoi la alea am rămas. Cum dracu era să iasă fii-mea vag normală? Aham zic, anemică.

Antibiotice iei? o întreabă pe Sara. Care se întoarce de data asta la mine, nelămurită. Zici că o întreba dacă își ia șosete iarna. Încerc eu să înțeleg pentru amândouă. Adică dacă a avut nevoie până acum de antibiotice? Degeaba. Nu, reia tanti pediatru, dacă a luat antibiotice. Doar o dată, îi răspund, când a avut o bacterie, în rest doar viruși.

Rău, foarte rău,  ne spune. Antibioticele sunt bune. Ridicăm sincron, amândouă din umeri.

Șapoi, amintindu-și că era în scop publicitar la noi în salon, încearcă să revină la sentimente mai bune și o întreabă pe Sara ce vrea să se facă când va fi mare. Nu știu, îi răspunde scurt fii-mea, nu m-am hotărât încă.

Șoc și groază. Tanti se lansează într-o explicație cum a știut ea toată viața ei că vrea să se facă doctor și uite ce bine îi merge (în gândul meu cu antibiotice cu tot) și că e musai dar musai să știi de acum ce vrei să faci altfel basically your life is destroyed.

Sara, plictisită și ușor enervată, ca să scape probabil, zice: Bine, dacă e musai să mă fac ceva atunci o să mă fac o bibliotecară.

O. Ceee? întreabă tanti abia respirând.

Bi bli o te ca ră. Silabisește (corect de altfel Sara).

Nu se poate, trebuie să vrei să te faci CEVA. Doctor, inginer sau avocat.

Sara o privește fix între ochi și fără să-și clintească un mușchi îi repetă: bibliotecară!

Am râs. Tanti nu, dar măcar a plecat.

Ieri, când ne întorceam în București, i-am arătat Biblioteca Națională. Uite zic, aici ai putea lucra dacă vrei să te faci bibliotecară, e cea mai mare din România. Câte cărți are? Habar n-am, zic, zeci de mii. Doar de adulți? mă întreabă. Nu, și de copii.

Mă întorc de la volan la timp ca să îi văd gura larg căscată și ochii sclipind.

Deci da. Aș fi fericită dacă Sara ar alege să fie o bibliotecară. Însă, spre deosebire de tanti care a știut de mică că vrea să se facă doctoriță, nu cred că un copil de 7 ani ar trebui să aibă măcar o vagă idee ce vrea să facă peste 20j de ani. Există o șansă să (și sunt sigură că la Sara cărțile vor rămâne o constantă, deja e mai nazista ca mă-sa cu ele) descopere acum ce va vrea să facă pentru restul vieții ei ca muncă, dar e una mică. Pasiunile ni le descoperim întâmplător, când ne așteptăm mai puțin și fără idei predefinite. Și cred, sper, că își va mai descoperi și altele pe parcursul vieții. Mult, mult mai important decât să își aleagă acum un scop de care să țină cu dinții următorii zeci de ani din viața ei, mi se pare să caute, să fie atentă la nimic altceva decât la ea, să vadă ce îi place ei cu adevărat. Iar apoi, când va găsi ceva ce vrea să facă cu adevărat, abia atunci cred că îi va veni natural să țină cu dinții de ideea aia, fără să îi spun eu sau o tanti pediatru care iubește antibioticele că that is the thing to do. 🙂

IMG_2069

Reclame

3 răspunsuri »

  1. Asa a fost si experienta noastra in spital. Cred ca Sara ta a fost mai eleganta decat Ionut al meu 🙂 In ceea ce priveste ce se va face cand e mare, azi mi-a spus ca el ramane la scoala Babel pana termina liceul dupa care pleaca la Berlin sau la Viena unde va studia ceva… cu masini, motoare, propulsoare etc. Pana atunci e drum lung, dar tare drag mi-e sa-l aud cum stie ce vrea (ce echipa ar face astia doi ai nostri!)

    Apreciază

    • Cred ca a fost cam la fel :)). Caine mic si rau. I loved it. Daaaa, taci ca il notez in carnetel, unde mai gaseste Sara baiat care sa citeasca (si pentru iubita lui) ❤ m-a terminat cu aia :))

      Apreciază

  2. Intrebarea asta ” ce vrei sa te faci cand vei fi mare?” ma dispera…1 pentru ca nu pricep de ce-ar bip pe altii grija zilei altcuiva de maine si 2 pentru ca e o intrebare tampita din start. Nu ai cum sa stii la 5, 10, 15 ani ce pana corbului o sa te faca sa ticai la 30. La naiba, eu am facut 2 facultati si-am profesat oleaca pe baza uneia, o tara pe ai’lanta, si-am ajuns la 20j si ceva de ani sa observ ca nisa mea era oleaca mai la stanga. Did that also. Amu’ la 33 m-am tampit mergand pe sine in linie dreapta si-as coti-o la macaz…call me crazy, dar eu nu cred ca poti stii ce naiba vrei de la tine si de la viata si gata, ala sa fie planul tau pana te vede popa sau nenea de la crematoriu. Si nici nu cred ca-i sanatos sa faci in mod repetitiv, day in, day out, acelasi lucru o viata intreaga, ca dai naibii in depresie.
    Imi place insa ce a raspuns Sara.ador sa citeac despre iubirea ei pentru carti.😊

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s