Antidot

Standard

Sunt zile, ca astea de săptămâna trecută (de care nu cred că vreau să scriu, doar să le uit, nu pentru că ar fi fost neapărat rele, mai mult că ar fi putut fi tare rele) în care aș vrea să fiu o cârtiță. Mică, neagră, cu mâini uriașe și apte de săpat cu care aș putea să sap și să sap și să sap bule și tuneluri sub pământ, o lume întreagă doar a mea (și a Sarei), în care aș putea să îmi târăsc cărți și ar fi ok. Aș ieși la aer, pentru că n-am cum să trăiesc fără el, doar din când în când. Bule încă, dar sub pământ, în care ești în siguranță.

Dar nu sunt o cârtiță :). Mică și neagră da, dar n-am nici mâini nici gheare mari (ba chiar tăiate scurt, cât mai scurt, cel mai scurt). Plus că nu m-am descurcat niciodată prea bine, nici măcar la înot, la lipsa de aer, I need it.

Deci când am săptămâni din astea, sau zile, caut antidot. Și caut și caut și caut. Uneori, dacă e doar o zi rea, îmi ajunge o melodie. De cele mai multe ori sunt melodiile, unele atât de puternice că pot să coloreze înapoi și săptămâni întregi. Alteori, cum v-am mai povestit, cărți. Singura carte pe care o fac cadou oamenilor pe care nu îi cunosc foarte bine e cartea mea mică, care m-a găsit acum vreo 3 ani. E așaaaa de albă că nu poți să îi reziști.

Acum însă, n-am avut nici melodii și nici cărți și n-am prea știut ce să fac. Scoteam nasul înapoi la aer și nimiiiic, nimic, so back down underground. M-a salvat tot Sara până la urmă, care a scris o nouă carte (scrie în continuare, de ani deja, cărți cu desene). Am pus mai jos coperta și prima pagină.

E o Carte amuzantă. Și prima poveste e cu un măr mare și roșu (cum îi plac Sarei), la care vine un câine să îl lingă și mărul hap îl mănâncă pe tot. Nu știu dacă vouă vi se pare funny, dar mie mi se. Așa aș vrea să fac și eu cu chestiile care mă necăjesc uneori, hap, să le înghit pe toate, fără pic de supărare și să le ronțăi apoi, un timp îndelungat, satisfăcută.

Însă nu povestea în sine m-a reparat, ci coperta. Cred că e cea mai frumoasă copertă din lume pentru că suntem noi două pe ea, într-o îmbrățișare. Și cred că asta e ceea ce avem nevoie cel mai mult când suntem necăjiți. De o îmbrățișare de la copiii noștri sau de la oamenii pe care îi iubim. Și atâta timp cât avem asta, avem un antidot.

So no end. Doar o îmbrățișare și un antidot 🙂

IMG_2264IMG_2265

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s